Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 3506

Siria, începutul sfârșitului??!!...

Cristina Roman
Tags: Siria; apocalipsa; antihrist; razboi informational;
 Siria, începutul sfârșitului??!!...
 

14 aprilie 2018 va rămâne în istorie drept ziua reluării ofensivei armate a aliaților NATO asupra regimului totalitar din Siria, susținut de Federația Rusă. Sub motivația de a distruge armele chimice pe care regimul de la conducerea Siriei le folosea ( pare-se) și împotriva civililor, SUA, Marea Britanie și Franța au lansat un atac cu rachete asupra fabricilor unde aceste arme erau produse. Deși atacul nu a continuat în zilele următoare și nici nu a avut vreo replică armată în teren, teama de reînceperea unei noi conflagrații mondiale a reapărut, alături de numeroase întrebări și neliniști. Orientul Mijlociu rămâne zona fierbinte a globului, ca leagăn al creștinismului și mântuirii noastre, mereu sub amenințarea violenței ciocnirii civilizațiilor.

Siria, începutul sfârșitului?

Scriam nu demult și noi, despre profeția Sfântului Paisie Aghioritul cum că al treilea război mondial va începe din... Siria. Datele de război enunțate atunci s-au repetat în 2018 după un scenariu devenit clișeu. Reacțiile politicienilor și ale reprezentanților religioși au fost și ele, previzibile. Pentru Donald Trump, atacul din Siria a fost și un prilej de a contracara alegațiile că ar avea un parteneriat secret cu Rusia, stat care a ripostat verbal față de ofensiva militară în duetul deja consacrat, președinte – patriarh.

A impresionat însă, claritatea și fermitatea declarației patriarhilor creștini din Siria, care dovedește nu numai protecție pastorală, ci și buna cunoaștere a mecanismelor politico-diplomatice. Conținutul declarației comune a fost discutat și agreat și cu Patriarhul Rusiei, Kiril, în calitatea sa de lider al Bisericii Ortodoxe din țara aliat a Siriei. Preafericitul Kiril a declarat imediat după atacul armat, următoarele: "Astăzi am discutat cu Papa Francisc și cu toți Patriarhii ortodocși din Orientul Mijlociu - Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol, Teodor al Alexandriei, Ioan al Antiohiei și Teofil al Ierusalimului. Desigur, a fost vorba despre Siria... Am întreprins această inițiativă, conștienți că creștinii nu pot să stea deoparte vizavi de ceea ce se întâmplă astăzi în Siria. Siria, Orientul Mijlociu, este locul unde a apărut Creștinismul, iar conflictele teribile care torturează țara siriană nu pot decât să creeze amenințări, inclusiv la adresa prezenței creștine. Mai mult decât atât, este evident că oamenii suferă. Și mesajul Bisericii a implicat întotdeauna proclamarea păcii între oameni, și a dreptății. Deci, este imposibil să păstrăm tăcerea pe marginea a ceea ce se întâmplă în Siria... Sunt mulțumit de discuțiile pe care le-am avut. Fiecare dintre interlocutorii mei a înțeles îngrijorarea mea, pe deplin", ​​a continuat Sanctitatea Sa, "existănd dorința de a continua consultările, pentru a încerca cumva să fie influențată situația". Sursa: Lonews 

În România, analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit la România TV despre situația tensionată din Siria, avertizând că: în momentul acesta nimeni nu are timp de detalii. Oricum, orice tentativă, orice speranță de încetare a războiului din Siria se îndepărtează în acest moment. Toate celelalte state, Rusia, Iran, Hezbollah în Liban, vor încerca să-și arate mușchii. Vom avea o escaladare... Este un poligon de încercare Siria, cu 5 milioane de refugiați și probleme enorme pentru Uniunea Europeană. Nu întâmplător Germania nu participă, Germania unde sunt peste 1 milion de migranți din Orientul Mijlociu în momentul acesta. Se schimbă fundamental chestiuni ce țin de cultură, de religie, de asistență socială în Europa, după dezastrul din așa numita „primăvară arabă” din 2011, care a dus și la Războiul din Siria și la nașterea organizației teroriste Statul Islamic.  - DCNews

Pregătirea venirii lui antihrist

Există pe de o parte avertismentul Părintelui Paisie Aghioritul: Din Siria va începe...rugați-vă neîncetat!, iar pe de altă parte realitatea din teren, care confirmă teama de începutul sfârșitului. Redevine astfel de actualitate, ipoteza emisă de Joachim Langhammer, creștin evanghelic, care în cartea sa Ce se va întâmpla cu lumea aceasta?, susține că Siria este determinantă pentru pregătirea și venirea lui antihrist și pentru declanșarea evenimentelor din Apocalipsă. Este interesant de citit, mai ales de către noi, creștinii moderni care avem acces rapid la știri de pe întreg mapamondul, felul în care autorul își argumentează concluziile, iar asta încă de acum mai bine de douăzeci de ani. Rămâi cu sentimentul că informațiile se leagă asemenea unui puzzle: rolul marilor națiuni ale lumii, instaurarea Noii Ordini Mondiale și a unui conducător unic, revenirea evreilor în propria patrie, melanjul cinic dintre politică și religie.

Astfel, la pagina 78 a cărții lui Langhammer Ce se va întâmpla cu lumea aceasta?, citim: "Numai al cincilea cap, Siria, de sub groaznicul împărat Antiohie Epifanul al IV-lea, care în anii 168-165 î.d.H., ca fiu al lui Zeus, a pus să i se închine în templul din Ierusalim, a jertfit porci pe altar și a nimicit aproape complet poporul lui Israel, tocmai așa va face și Antihristul: el va ieși din capul demonic (pentru lume invizibil), care pentru lumea vizibilă este Siria, se va așeza în templul din Ierusalim (care va fi reconstruit!), și va așeza acolo "urâciunea pustiirii!"."

Același autor continuă să explice originea lui Antihrist și legătura cu Siria, dându-ne de gândit avertismentul recent al președintelui rus Vladimir Putin că Noua Ordine Mondială câștigă tot mai mult teren spre impunerea unui singur guvern mondial, care să vasalizeze tot restul lumii (vezi articolul nostru: "Observăm pe plan internațional încercările de a crea un mod unipolar, unificat al lumii, pentru a relativiza și elimina instituțiile de drept internațional și suveranitatea națională. Într-o astfel de lume unificată, unipolară, nu există niciun loc pentru statele suverane. O astfel de lume are nevoie doar de vasali. Dintr-o perspectivă istorică, o astfel de lume unipolară aer însemna predarea propriei identități și a diversității create de Dumnezeu." - Vladimir Putin ):

Joachim Langhammer: "Iudeii vor putea fi tocmai de aceea înșelați de Antihrist, pentru că ei și astăzi Îl mai așteaptă pe Mesia în trup! Antihrist va fi pe de o parte cel mai mare conducător în fruntea popoarelor lumii, pe de altă parte însă, în ce privește originea, va trebui să fie un iudeu! Că aceasta este posibil, arată nenumărate cazuri și experiența istoriei lumii. Astfel, de exemplu, Albert Einstein, Karl Marx, Walther Rathenau sau Henry Kissinger au fost oameni de seamă în lume, și iudei de origine. Și istoria tragică a spionului evreu de elită Eli Cohen, este un exemplu foarte bun în acest sens. Cohen a lucrat necunoscut ani de zile în Siria pentru serviciul secret israelian. El a avut acolo acces până la cele mai înalte etaje ale prim-ministrului sirian, unde urma să preia odată cele mai înalte posturi. Activitatea lui de spionaj a fost într-o zi descoperită, și în mai 1965 a fost spânzurat în Damasc. Și acest caz arată că nu este nicio greutate să deții posturi înalte de conducere și totuși să fii iudeu. Dacă așa ceva este posibil la oameni obișnuiți, cu atât mai mult va fi cazul lui Antihrist!"

Langhammer își continuă interpretarea legată de posibila înțelegere a evenimentelor premergătoare Apocalipsei prin explicarea conceptului de "Gog din țara lui Magog" (Ezec. 38:2): "Schița planului de mântuire prezintă apariția lui Gog din Magog înainte de cea a lui Antihrist: Gog din Magog, din proorocia lui Ezechiel, este amintit ptin cinci nume: Roș, Meșec, Tubal, Gog și Magog (Ezec. 38, 1-3). Aceasta indică un stat multinațional din nordul Israelului (Ezec. 38Ș15). După cum ne-a transmis istoricul iudeu Iosif Flavius, urmașii lui Magog au trăit în nordul Mării Negre, căci în Genesa 10:2 apar numele de Magog, Tubal, Meșec și Gomer, ca fiii lui Iafet; așadar sunt nepoții lui Noe. Din Magog, Tubal și Meșec se trag popoarele slave (sciții), iar din Gomer, dimpotrivă cele germanice. Toate aceste populații se găsesc astăzi în țările din nordul și estul Elbei și Dunării, deci în țările de răsărit; și sunt așadar complet în afara granițelor imperiului lui Antihrist. De aceea popoarele lui Gog din Magog și popoarele lui Antihrist nu sunt identice, ci dimpotrivă formează două puteri deosebite în timpul din urmă!

În spatele celor cinci nume Roș, Meșec, Tubal, Gog și Magog stă  ceva foarte important. Aceste nume descoperă, în același timp, că în timpul din urmă, încă înainte de apariția lui Antihrist, va lua ființă o putere care, conform Ezechiel 38 și 39 va fi distrusă pe teritoriul țării Israel. Imperiul Rusiei de sud, cu capitala la Kiev, s-a numit în evul mediu Roș, ceea ce înseamnă "cap, început, primul." Se pare că din Roș s-au format mai târziu rușii. Meșec înseamnă "cumpărare, a lua în stăpânire," și unii sunt de părere că de aici se trage numele de Moscova. Tubal înseamnă "făuritor de arme;" din el se pare că se trage Tobolsc. Într-adevăr, statele din răsărit sunt la ora actuală (1995) cel mai mare producător de arme din lume. Din Gog se trage Can, Cauc, Caucaz, ceea ce înseamnă "cel înalt;" după părerea lui Iosif Flavius, urmașii lui Iafet s-au așezat în nordul Caucazului. În sfârșit, Magog înseamnă "creștere, lărgire a familiei", ceea ce corespunde tocmai cu răspândirea grozavă a populațiilor din răsărit. Concluzia este clară: în spatele lui Roș, Meșec, Tubal, Gog și Magog se ascunde o confederație de state în jurul Rusiei, în care "Gog" va avea un rol deosebit ("prințul" – Ezec. 38:3). În afară de asta, Rusia se află în nordul Israelului, iar Ierusalimul și Moscova se află în apropierea aceluiași meridian!

Apoi Gog din Magog va avea o relație deosebită cu țările arabe, care la rândul lor aparțin celor mai mari dușmani ai Israelului. Conform Ezechiel 38: 5,6, unele din aceste state vor participa la invazia Țării Sfinte care va avea loc: perșii, etiopienii, libienii, Gomer și Togarma. Gomer ar putea să indice Germania, iar Togarma Turcia. Și Seba (Arabia), Dedan, și Tars sunt numite cu acest prilej și devin importante (Ezec. 38:13). La o privire mai amănunțită constatăm că Ezechiel 38 arată o axă nord-sud între Gog din Magog și țările arabe. Că așa este cazul, este așa vizibil dacă citim relatările din ziarele cotidiene."

Mihai Somanescu, în articolul său Damaschinii, ne dă de gândit: "Mă uit cu nemărginită mirare la cohortele de persoane care sunt dispuse să uite de orice argument și să accepte orice abuz în numele pro-americanismului și/sau pro-occidentalismului. Oare o astfel de atitudine slugarnică, necritică, ne face mai occidentali? Oare o să ne respecte Vestul mai mult dacă închidem ochii în fața vrăjelilor pe care nici măcar nu se mai chinuie măcar să le vândă drept adevăr? Și mai ales, ce-avem noi de împărțit cu sirienii? Poate că ați auzit de numele Damaschin. Înseamnă, literal, din Damasc. E plină țara de Damaschini. Și nu de azi, de ieri. Dar nu am auzit pe nicăieri vreun Dan Washingtonin sau Victor Londonin. În Dacia romană, Împăratul Traian a adus sute, poate chiar mii de arcași sirieni.Unii dintre ei – nu chiar puțini după aspectul fizic al unor români de azi – s-au stabilit aici, iar peste ani, urmașii lor au devenit români.

Avem în calendarul nostru ortodox cinci sfinți sirieni, dintre care doi sunt foarte cunoscuți. Cum ai putut să rostești rugăciunea Sfântului Efrem Sirul „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin” și o săptămână mai târziu, să fii de acord cu pedepsirea poporului acestuia, fără niciun motiv serios? Sau Împăratul la care se apleacă unii are tronul pe lumea acasta?"

  • Declarația Patriarhiilor Antiohiei și întregului Orient pentru ortodocșii greci, ortodocși sirieni și catolicii greco-melchiți, din 14 aprilie:

„Cu noi este Dumnezeu. Înțelegeți neamuri și vă plecați!” Noi, patriarhii: Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, Ignatie Afraim II, Patriarhul Ortodox Sirian al Antiohiei și al Întregului Răsărit și Joseph Absi, Patriarhul greco-melchit catolic al Antiohiei, Alexandriei și Ierusalimului, condamnăm și denunțăm agresiunea brutală care a avut loc în această dimineață împotriva țării noastre neprețuite, Siria, de către SUA, Franța și Marea Britanie, sub acuzația că guvernul sirian a folosit arme chimice. Ne ridicăm vocea pentru a afirma următoarele:

1. Această agresiune brutală reprezintă o încălcare clară a legilor internaționale și a Cartei ONU, întrucât este un atac nejustificat asupra unei țări suverane, membră ONU.

2. Suntem foarte mâhniți mari că acest atac provine din țări puternice cărora Siria nu le-a făcut niciun rău în niciun fel.

3. Afirmațiile din SUA și din alte țări conform cărora armata siriană folosește armele chimice și că Siria este o țară care deține și recurge la acest tip de armă, sunt alegații care nu au nicio nejustificare și nu sunt susținute de dovezi suficiente și clare.

4. Coordonarea acestei agresiuni nejustificate împotriva Siriei, când o Comisie Internațională independentă urma să-și înceapă activitatea în Siria, subminează activitatea acestei comisii.

5. Această agresiune brutală distruge șansele unei soluții politice pașnice și duce la o escaladare și la mai multe complicații.

6. Această agresiune nedreaptă încurajează organizațiile teroriste, oferindu-le un impuls pentru a continua terorismul lor.

7. Cerem Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să-și asume rolul său în aducerea păcii și nu să contribuie la escaladarea războaielor.

8. Solicităm tuturor bisericilor din țările care au participat la agresiune să-și îndeplinească îndatoririle creștine, conform învățăturilor Evangheliei, să condamne această agresiune și să facă apel la guvernele lor să implice în protejarea păcii internaționale. 9. Salutăm curajul, eroismul și sacrificiile Armatei Arabe Siriene, care, într-un mod curajos, protejează Siria și asigură securitatea poporului său. Ne rugăm pentru sufletele martirilor și pentru vindecarea răniților. Sperăm că armata nu se va pleca în fața agresiunilor externe sau interne ale terorismului; Ei vor continua să lupte împotriva terorismului până când fiecare centimetru din pământul Siriei va fi curățat de terorism. De asemenea, apreciem curajul statelor care își manifestă prietenia cu Siria și cu poporul său. Ridicăm rugăciunile noastre pentru siguranța, victoria și eliberarea Siriei de războaie și terorism. De asemenea, ne rugăm pentru pace în Siria și în întreaga lume și facem apel la consolidarea eforturilor de reconciliere națională pentru a proteja țara și pentru a păstra demnitatea tuturor sirienilor." - Activenews

 

Foto: Elena Răduță, Israel 2017

Citiți și:

Eduard Dumitrache: Despre rachetele din Damasc

Rusia acuză Marea Britanie de înscenarea atacului chimic din Siria - Cuvântul Ortodox 

Fericiți făcătorii de pace - Adevărul 

Învierea unei națiuni, Siria de Paști și de Florii - Activenews

 

25-04-2018
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu