ÎN MIJLOCUL VÂLTORILOR

Suntem în mijlocul vâltorilor. Trei milioane – trei milioane! – de Români au semnat pentru un referendum pe care „aleşii” Românilor îl amână la infinit. În schimb se face propaganda perversiunilor – sexuale, politice, sociale, psihice, religioase – pe toate canalele. Dacă îţi respecţi credinţa ca ortodox eşti persecutat făţiş: colegii de şcoală îşi bat joc de tine, colegii de muncă îşi bat joc de tine, Statul îţi încalcă drepturile în mod sistematic şi îşi bate joc de tine şi de religia ta, mass-media îşi bate joc de tine. Dacă ţii postul pentru că eşti creştin, eşti bătaie de joc. Cei care îl ţin pentru dietă sunt cool. Românii care se îmbracă naţional, fie şi doar cu o cămaşă tradiţională, sunt „extremişti”, „înapoiaţi” etc. Străinii care se îmbracă naţional, fie şi în pantaloni scurţi ori cu fustă, sunt cool, sunt adevărate exemple, îşi ţin „frumoasele tradiţii”, „îşi respectă cultura” etc. Lista discriminărilor şi persecuţiilor poate continua. Dar la ea trebuie să mai adăugăm o mulţime de alte probleme.

Încălcându-se legile tuturor ţărilor europene şi ale Uniunii Europene au fost invitaţi de conducerea Germaniei şi primiţi de amintitele ţări emigranţi din Africa – şi, în mai mică parte, din Asia – într-un număr de cca. 1.000.000 (un milion) de persoane. Aceşti imigranţi ilegali au fost declaraţi „refugiaţi din Siria”, cu toate că erau în imensa majoritate din Africa şi, evident, nu refugiaţi. În imensa majoritate erau bărbaţi tineri, voinici şi foarte bine organizaţi, care ştiau exact unde au fost chemaţi şi trebuie să ajungă. Violurile şi teroarea provocate la Koln de Anul Nou constituie doar o mică parte din efectul produs; ar fi de bun-simţ să adăugăm aici actele teroriste în care au fost implicaţi unii dintre ei, nenumăratele infracţiuni pe care le-au făcut şi le fac, şi care sunt sistematic trecute sub tăcere de autorităţi. Iar conducerea Germaniei, într-o manieră ce aminteşte de purtarea lui Hitler, încearcă, ilegal, să impună altor ţări să primească, de asemenea, imigranţi intraţi ilegal în Europa.

Dictatura corupţiei şi incompetenţei din România a devenit, de câţiva ani, o slugărnicie deschisă faţă de Înalta Poartă de la Berlin. Ca momeală pentru distragerea de la distrugerea sistematică a României se practică permanenta demonizare a Bisericii şi provocarea unor scandaluri ce includ încălcarea drepturilor omului şi altor drepturi cetăţeneşti fundamentale. Un exemplu simplu este demenţa de a declara vaccinarea impusă de Stat drept obligatorie, în situaţia în care Statul este dominat de infractori condamnaţi ori în curs de condamnare şi complici ai acestora. Este evident că nu se poate avea încredere în escrocii care au orchestrat şarlatanii ca „gripa aviară” sau „gripa porcină”, care sunt în spatele mizeriei din spitale şi vinovaţi pentru izgonirea cadrelor medicale din România. Iar a-ţi da copiii pe mâna lor înseamnă nu doar „încredere”, ci „încredere absolută”. Obligaţia fundamentală a informării pe înţelesul pacienţilor pentru orice tratament medical face deosebirea între o ţară liberă şi practicile stalinist-hitleriste ale impunerii tratamentelor medicale şi experimentelor medicale obligatorii. Încălcarea acestei obligaţii de către o lume a corupţiei şi prostiei şmechere, cum este lumea politică românească, este în chip limpede un abuz total, care ar trebui să adune cetăţenii împotriva sistemului mizerabil. Totuşi intervine iscusinţa propagandei mass-media, care foloseşte cazurile de extremism anti-vaccin spre a acoperi nevoia firească a consimţământului informat şi nebunia încredinţării puterii totale asupra copiilor unui Stat nebun. Ca urmare, foarte mulţi dintre cetăţeni pur şi simplu nu realizează că este o luptă a libertăţii personale împotriva unei dictaturi totale, care poate hotărî de acum înainte tratamentele medicale pe care trebuie să le suporte un cetăţean; chiar dacă este vorba despre o amputare, de pildă.

Toate cele prezentate până acum sunt doar o parte din vâltorile în mijlocul cărora ne aflăm. Mass-media are grijă să prezinte aceste vâltori cât şi cum vrea ea. Unele, foarte puternice, sunt fie trecute cu vedere, fie ridiculizate împotriva oricărei realităţi. Altele, mai mici, sunt amplificate la maximum. Se urmăresc două efecte fundamentale:
– dezorientarea oamenilor, până la pierderea oricărui reper în afară de cel mincinos al surselor mass-media;
– înfricoşarea neîncetată a oamenilor şi refugierea lor în zone de droguri – mai ales virtuale.

Dictatura corupţiei și incompetenţei din România a devenit, de câţiva ani, o slugărnicie deschisă faţă de Înalta Poartă de la Berlin. Primul efect este uşor de înţeles. Dacă omul este dezorientat şi îşi pierde reperele, ajungând să depindă neîncetat de sursele mass-media care îl şi dezorientează, devine controlabil. Dar acest control poate fi oricând rupt de un om echilibrat. Curajul, demnitatea, încrederea, optimismul, iubirea sunt doar câteva din puterile ce îl pot elibera – adesea neaşteptat de uşor – pe cineva dezorientat.

Ca urmare, toate acestea sunt o piedică foarte mare în calea înrobirii omului. De aceea corupţia despre care am vorbit a găsit „soluţii” (în scopul înrobirii omului). 

Pentru curaj, soluţia constă în transformarea curajului real, practic, într-unul de tip „realitate virtuală” – existent doar în vizionarea de filme cu eroi, în jocuri pe calculator, manifestări „macho” pe reţelele de socializare etc.

Pentru demnitate, soluţia constă în desfiinţarea acesteia ca inutilă – perversităţile morale, sociale, fizice etc. sunt „normalitate”, deci omul se poate coborî liniştit sub animale -; sau, ca şi în cazul curajului, dacă nu a fost anulată, se mai practică şi „consumarea” ei în virtual.

Pentru pierderea încrederii, înfricoşarea completează perfect dezorientarea şi produce efecte puternice şi pe termen lung. Pentru distrugerea optimismului, aceeaşi combinaţie de înfricoşare şi dezorientare este extrem de eficientă; căderea în pesimism şi chiar deprimare este aproape garantată.

Pentru distrugerea iubirii, dezorientarea este esenţială şi deschide calea către perversiuni; dementa (pseudo) egalitate dintre iubire şi „sex” garantează prăbuşirea iubirii într-o căutare egoistă şi disperată a plăcerii, în care celălalt există doar ca obiect.
Iată doar câteva dintre replicile găsite de conducătorii societăţii de astăzi puterilor ce îl eliberează pe om.

Este limpede, cred, că suntem în mijlocul vâltorilor. Dar nu de acum, ci de mii de ani. Ar fi trebuit să ne obişnuim!

Fiecare generaţie are lupta ei, crucea ei. Trebuie să şi-o ducă bucuros, pentru că prin ea îşi câştigă mântuirea.

Hristos a înviat! Biruinţa este câştigată! Ştim că cel care va răbda până la sfârşit se va mântui! Lumina luminează în întuneric, şi întunericul nu a biruit-o! Dar şi-ar dori să credem că o biruieşte, ca să ne înghită şi pe noi!

În faţa tuturor vâltorilor istoriei există o soluţie: Credinţa lucrătoare! Şi totul începe de la înţelegerea faptului că Hristos a biruit răul, iar cei care ţin Credinţa lui Hristos devin părtaşi biruinţei Lui.

Nu contează biruinţele sau înfrângerile sociale, economice, militare etc. Acestea sunt, toate, trepte către mântuire. Bineînţeles, dacă sunt primite ca atare. Desigur, trebuie să încercăm să facem tot binele. Dacă iese, slavă lui Dumnezeu! Dacă nu iese, slavă lui Dumnezeu! Oricum, tot înainte mergem, către biruinţa deja câştigată.

Avem în faţă pilda Sfinţilor Mucenici, din toate timpurile. Sau, mai aproape de noi, a Sfinţilor din Prigoanele Comuniste. Unii au fost ucişi pe front, alţii în lagărele de prizonieri, alţii în munţii şi bălţile în care luptau împotriva ocupanţilor. Unii au murit în puşcării, aruncaţi în gropi comune, să li se piardă urma. Alţii au murit la Canal sau în alte lagăre de muncă forţată. Alţii au fost ucişi de Securitate în „libertatea” unei ţări înrobite. Alţii au trecut de 1989, apucând să dea mărturie despre o parte din cumplitele chinuri prin care au trecut. Dar toţi, indiferent cât au trăit şi când au murit, toţi cei care au ţinut Dragostea de Dumnezeu şi Ţară până la capăt, au câştigat. Iar prigonitorii lor au pierdut.

Pentru că dincolo de hotarul vieţii aşteaptă Veşnicia. Dincolo de hotarul vieţii aşteaptă Judecătorul cel Drept şi Iubitor. Dincolo de hotarul vieţii aşteaptă Raiul şi Iadul. Dincolo de hotarul vieţii toată puterea societăţii se pierde. Şi totul se cântăreşte prin Legea lui Dumnezeu. Viaţa aceasta este o vale a plângerii, spunea cineva. Ar fi, dacă nu am ştii că Hristos a înviat, dacă nu am ştii că la sfârşit ne aşteaptă, pe cei care ne ducem crucea, bucuria veşnică. Cum vom rezolva problemele generaţiei noastre? Sau cum se vor rezolva? Se vor rezolva? Poate se vor rezolva bine, poate se vor rezolva rău, poate vor rămâne celor de după noi, poate nu… Toate acestea sunt prea puţin importante.

Uitându-ne la Sfinţii Prigoanelor Comuniste vedem că sunt mii de probleme ale generaţiei lor ce au fost rezolvate rău, sau au rămas nerezolvate. Ceea ce nu îi face pe ei mai puţin buni, mai puţin eroici, mai puţin sfinţi. Ba poate chiar dimpotrivă! Demnitatea, dârzenia, dragostea, credinţa în Dumnezeu, curajul de a urma o viaţă întru Hristos, şi nu după gândirea bolnavă a unei societăţi putrede, încrederea în Cel care S-a Răstignit şi a Înviat pentru noi sunt puterile pe care trebuie să le căutăm şi să le creştem în noi.

Mass-media îşi iluzionează victimele cu super-eroi, făcându-i să creadă că numai „super-puterile” rezolvă răutăţile lumii, făcându-i să lase ieşirea din matrix în seama unei „elite eliberatoare”… Mucenicii ne arată că orice om care crede în Dumnezeu şi se munceşte să îi trăiască Învăţătura iese din matrix, devine liber şi capătă puterea nu doar de a birui sistemul corupţiei şi răutăţii, ci de a-l birui zâmbind, bucurându-se. Chiar şi în mijlocul vâltorilor. Altfel spus, da, suntem în mijlocul vâltorilor, adică suntem acolo unde trebuie să fim: ducându-ne crucea. Să o ducem cu bucurie, cu încredere, cu demnitate, curaj, iubire… Să o ducem aşa cum trebuie. Şi chiar dacă va fi rău, va fi foarte bine!

Sursa: Revista Atitudini