Sinodul din Creta. Pretenții, Realități, Consecințe

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Călăuzindu-ne după Învățătura Bisericii lui Hristos, Împăratul, Arhiereul și Învățătorul nostru Suprem, așa cum este ea păstrată în Sfintele Scripturi, în canoanele și hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice și în toată Sfânta Tradiție a Bisericii lui Hristos, încercăm să deslușim cât se poate din ceea ce a fost și este Sinodul din Creta. Cu frică de Dumnezeu, cu credintă și cu dragoste, dorind mântuirea tuturor și a noastră, temându-ne de Dreapta Judecată și ferindu-ne de orice nedreptate și minciună, să ne ajute harul Duhului Sfânt întru aceasta pe noi și pe toți cititorii acestor rânduri!

În anul 2016, în săptămâna 18-26 a lunii iunie, a avut loc în Insula Creta o întrunire de ierarhi și teologi ortodocși, cunoscută mai ales ca „Sinodul din Creta”, numită inițial „Sinodul Panortodox din Creta”, iar apoi „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” din Creta.

Pretențiile Sinodului din Creta pot fi înțelese pe temeiul a două documente esențiale:

1. „Regulamentul de organizare și funcționare al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”[1]

pe care îl vom nota mai jos cu ROF;

1. „Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”[2], pe care îl vom nota mai jos „Mesajul…”.

Desigur, nu limităm pretențiile Sinodului din Creta la aceste două documente, de vreme ce sunt mult mai multe documente – presinodale, sinodale și postsinodale – ce îl privesc direct, emanând de la organizatorii, participanții și susținătorii oficiali ai acestuia. Dar privim aceste două documente ca sintetice și esențiale, de vreme ce primul constituie baza canonico-juridico-teologică a Sinodului Cretan din iunie 2016, iar al doilea expresia directă și sintetică a amintitului sinod pentru ceea ce vrea să fi fost și să fi realizat.

În cercetarea noastră asupra acestor pretenții și a consecințelor vizibile până în această clipă suntem călăuziți doar de dorința de a fi în Adevăr și de a ajuta la lăudarea celor vrednice de laudă, lămurirea celor îndoielnice, îndreptarea celor strâmbe. Dorim binele tuturor și suntem cu inima curată, înaintea lui Dumnezeu, de orice gând rău asupra oricărui om. De aceea încercăm să ținem exprimarea noastră în acea linie în care politețea să nu schimbe adevărul și adevărul să nu fie preschimbat în insultă. Căci știm prea bine că iubirea nu există fără adevăr, în lipsa acestuia fiind numai o patimă, iar adevărul fără iubire minciună este. Ne-am rugat neîncetat pentru luminarea lui Dumnezeu pentru noi şi pentru toţi înainte şi în timpul acestei scrieri şi ne rugăm şi mai departe. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

CARE SUNT PRETENȚIILE CRETANE

Întorcându-ne la firul cercetării noastre, vedem, desigur, primele pretenții încă din titlurile celor două documente, după cum se și cuvine. Căci e firesc să se încerce prin titlu exprimarea sintetică a conținutului.

În amândouă titlurile amintita întrunire a ierarhilor și teologilor ortodocși pretinde să fie:

1. Sinod.
2. Sfânt sinod.
3. Mare sinod.
4. Sinod al Bisericii Ortodoxe.

În Articolul 1 din ROF (reamintim: ROF = „Regulamentul de organizare și funcționare al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”), articol numit „Introducere”, citim: „Prin Harul Preasfintei Treimi, Sfântul și Marele Sinod este o expresie autentică a tradiției canonice și a practicii bisericești dintotdeauna pentru funcționarea sistemului sinodal în Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească. El este convocat de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic, cu acordul Preafericirilor lor, toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți și este constituit din membrii desemnați de toate Bisericile Ortodoxe locale”[3].

Putem observa aici reiterarea și explicarea tuturor celor patru pretenții deja văzute în titlurile celor două documente. Conform acestui prim articol al ROF, întrunirea din Creta este:

1. …Sinod în înțelesul autentic al „tradiției canonice și practicii bisericești dintotdeauna pentru funcționarea sistemului sinodal” în Biserica lui Hristos.
2. …Sfânt, deoarece este realizat „Prin Harul Preasfintei Treimi”, ceea ce înseamnă, absolut, că este sfânt – căci nu se poate concepe „har nesfânt al Preasfintei Treimi” –, sfințenie reafirmată și prin pretenția că întrunirea este „Sfânt Sinod” și, iar, expresia a „tradiției canonice…” etc. a Bisericii lui Dumnezeu.
3. …Mare, deoarece este numit iarăși „Marele Sinod”. Trebuie să observăm, totuși, că mărimea acestui sinod este mărginită în Art. 1 al ROF la „Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți” și la ceilalți membri „desemnați de toate Bisericile Ortodoxe locale”.
4. …Sinod al Bisericii Ortodoxe, văzută în acest Art. 1 din ROF ca „Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească”.

Al doilea document amintit, „Mesajul…” (= „Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”), reiterează și el în cuprinsul său toate aceste patru puncte. În mod repetat el se numește pe sine „Sfântul și Marele Sinod”, în mod repetat vorbește în numele Bisericii Ortodoxe, al Bisericii „una, sfântă, sobornicească și apostolească”[4].

Textele sinodale – confuze, contradictorii și traduceri neadecvate

Pe lângă aceste patru pretenții directe, clare și repetat exprimate, mai avem în „Mesajul…” acesta o dezvoltare, am spune firească, a celei de-a patra. Respectiv, aceea care pretinde că întrunirea din Creta este:

1. Expresie a unității ortodoxe, expresie a unității Bisericii Ortodoxe.

Pretenția aceasta, implicită prin viziunea despre sine a întrunirii ca „Sinod al Bisericii Ortodoxe”, este formulată explicit și categoric. În limba engleză textul este mai mult decât hotărât: „1). The key priority of the Council was to proclaim the unity of the Orthodox Church”[5]. În limba română formularea este ceva mai moale: „1. Prioritatea majoră a Sfântului și Marelui Sinod a fost proclamarea unității Bisericii Ortodoxe”.

Evident, între o prioritate cheie și o prioritate majoră este o deosebire de substanță. O prioritate cheie este una a cărei neîndeplinire anulează totul. O prioritate majoră ce nu este atinsă reprezintă o pierdere – majoră – dar nu afectează restul. Rezerva Patriarhiei Române în a traduce exact acest punct merită atenție. Ea este îndreptățită de versiunea franceză a documentelor oficiale, care spune „La principale priorité du saint et grand Concile fut de proclamer l’unité de l’Église Orthodoxie”[6], adică: „Principala prioritate a sfântului și marelui Sinod a fost proclamarea unității Bisericii ortodoxe”. Pe de altă parte, versiunea rusă afirmă „Главным приоритетом Святого и Великого Собора было провозглашение единства Православной Церкви”, ceea ce s-ar traduce prin „Prioritatea capitală a Sfântului și Marelui Sinod a fost proclamarea unității Bisericii Dreptslăvitoare”. Formă aflată mai aproape de versiunea englezească decât de cele românească și franceză. În sfârșit, „Mesajul…” în limba elinească spune „1). Βασική προτεραιότητα τῆς Ἁγίας καί Μεγάλης Συνόδου ὑπῆρξε ἡ διακήρυξη τῆς ἑνότητος τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας”, adică: „Preocuparea de temelie a Sfântului și Marelui Sinod a fost declararea unității Bisericii Ortodoxe”. Evident, fără temelie totul se prăbușește. Avem, deci, două variante care prezintă proclamarea unității Bisericii drept cheie sau temelie a Sinodului din Creta, și două variante care o prezintă ca „principală preocupare/prioritate”.

Am stăruit asupra acestor aspecte pentru că ele revin în anumite puncte, pentru că un text teologic trebuie să lupte pentru exactitate, pentru că un text teologic socotit sau pretins al întregii Biserici trebuie să fie exact și unitar prezentat în traducerile oficiale, ceea ce nu se întâmplă în cazul Sinodului din Creta, unde, așa cum am văzut, există deosebiri de nuanță și chiar de substanță între traduceri.

Totuși, în cazul în speță, o anumită lămurire asupra nuanței corecte este dată atât de desfășurarea pregătirilor întrunirii cretane, cât și de numeroasele declarații ulterioare ale participanților susținători și ai susținătorilor. Simpla folosire sistematică, ani de zile, de fapt decenii la rând, a principiului „unanimității”, dovedește categoric faptul că unitatea a fost într-adevăr o preocupare „cheie” sau „de temelie” a organizatorilor și a Sinodului din Creta, unitate care, în viziunea lucrărilor cretane, duce la o altă proclamație:  

1. Unitatea Bisericii este dată de sinod.

Textul românesc este la început ortodox: „Biserica Ortodoxă exprimă unitatea și universalitatea (sobornicitatea) ei în cadrul Sinodului”[7]. Ceea ce este, desigur, adevărat, de vreme ce orice sinod este o exprimare a unității Bisericii locale sau universale, după caz. Dar tonul ortodox se schimbă atunci când se afirmă că „Sinodalitatea îi pătrunde organizarea (structura), modul ei de luare a deciziilor și îi determină drumul”. Sunt afirmații interpretabile, asupra cărora va trebui să ne întoarcem, de vreme ce sunt strâns legate și de pretențiile anterioare, dar și de cele care urmează, precum:

1. „Împărtășindu-ne din Sfânta Euharistie și rugându-ne pentru întreaga lume, trebuie să continuăm liturghia de după Sfânta Liturghie și să dăm mărturia credinței [s.n.] celor de aproape și celor de departe” și:
2. „Ca răspuns la datoria de a mărturisi Adevărul și credința ei apostolică, Biserica oferă o mare importanță dialogului, în principal cu creștinii eterodocși [s.n.]” [„primarily with non Orthodox Christians”, versiunea engleză]. Conform acestor două pretenții, în mod evident se afirmă că Sinodul din Creta dă „mărturia credinței” și „oferă o mare importanță dialogului”. Merită să observăm aici că și în limba română, și în limba engleză, „credința” este scrisă cu literă mică, ceea ce este cel puțin confuz, de vreme ce există „credință” – respectiv „faith” – ca substantiv comun, cu o valoare generală, impersonală, imprecisă și Credința Ortodoxă – respectiv, „Orthodox Faith” –, având o valoare specifică, particulară și reprezentând ceea ce trebuie să mărturisească Biserica și cei care sunt ai ei. Dacă luăm textual afirmația, așa cum reiese din folosirea cuvântului „credință” ca substantiv comun, prin „mărturia credinței” nu se înțelege nimic concret. Textul poate fi văzut ca o mărturie „a credincioșiei” sau a „ceea ce înseamnă să crezi în ceva”, subiectul credinței fiind indiferent. Desigur, se poate pretinde că există un context și că afirmația trebuie interpretată în contextul care o clarifică. Dar există 2.000 de ani de scoatere din context a cuvintelor dumnezeiești din Sfintele Scripturi și din scrierile oricărui sfânt. Și există 2.000 de ani de luptă a Bisericii pentru o cât mai deplină exprimare a Învățăturii lui Hristos, spre limitarea, și pe această cale, a răstălmăcirilor posibile chiar și în cazul decontextualizării. Aici simpla folosire a majusculei elimina posibilitatea confuziei, generalizării, pierderii specificului, impunea contextul, cerea lămuriri asupra a ceea ce este acea „Credință” ca substantiv propriu.

Este, desigur, doar o paranteză, însă una din foarte multele care se pot face asupra ambiguității textelor cretane, o constantă observată de mulți comentatori susținători sau potrivnici ai acestora.

Încheiem aici prezentarea pretențiilor cretane, deoarece următoarele în „Mesajul…” sau în ROF sunt simple particularizări ale celor opt pretenții deja consemnate și mergem mai departe, încercând să vedem realitățile prin filtrul cărora se pot autentifica ori infirma pretențiile cretane. 

Tradiție și practica Bisericii încălcate categoric prin limitarea prezenței episcopilor ortodocși la întrunirea din Creta

1. Sinodul din Creta (18-26 iunie 2016), a reunit cca. 160 de episcopi ortodocși ca delegați ai „Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți” (ROF, Art. 1). Cca. 600 de episcopi ortodocși nu au avut voie să vină la acest Sinod. De ce? Ei bine, unii dintre ei, deoarece nu au fost incluși în delegațiile „Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți” (ROF, Art. 1), alții deoarece nu fac parte din asemenea „Biserici Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți” (ROF, Art. 1), ci din „Biserici Ortodoxe Autocefale”, nerecunoscute ca autocefale de către toți sau din „Biserici Ortodoxe Autonome”, alții deși fac parte din „Bisericile Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți” deoarece acestea au cerut amânarea întrunirii pentru clarificarea anumitor puncte conform discuțiilor din sinoadele locale, cerere refuzată de Patriarhia de la Istanbul care a refuzat discuțiile și a impus ținerea adunării din Creta în 18-26 iunie.

Această realitate practică vine în directă contradicție cu primele șase pretenții cretane și cu a opta, și indirect cu a șaptea. Orice sinod ortodox acoperă o arie. Un sinod local acoperă, desigur, o arie locală. Un sinod ecumenic este deschis întregii lumi ortodoxe. Fie într-o situație, fie în cealaltă, toți episcopii din aria acoperită sunt chemați să ia parte. Atunci când primejdiile: tâlhari, molime, războaie etc. sau anumite neputințe: boala unui episcop, vârsta altuia, lipsa mijloacelor de transport,  împiedică venirea unui sau unor episcopi, aceștia pot face două lucruri. Opțional, să delege un reprezentant. Obligatoriu, să își exprime părerea față de hotărârile sinodului respectiv, acceptându-le, parțial sau total, respingându-le, parțial sau total. Dar, în toată Istoria Bisericii, niciodată un sinod ortodox nu a limitat participarea episcopilor ortodocși din aria acoperită. Mai mult, dacă un sinod ortodox s-a ținut din motive obiective sau subiective în lipsa unor episcopi interesați, iar aceștia au ajuns ulterior, inclusiv după terminarea lucrărilor sinodului, lucrările au fost reluate alături de episcopii nou-veniți.

Singurele cazuri din Istoria Bisericii în care au existat sinoade ce au limitat participarea episcopilor ortodocși este acela al unor sinoade eterodoxe care voiau cu tot dinadinsul să se pretindă ortodoxe. Asemenea sinoade, într-adevăr au limitat participarea episcopilor ortodocși, le-au limitat dreptul de a vorbi și de a vota în sinod. Aceste sinoade au mai rămas în Istoria Bisericii și sub numele de sinoade tâlhărești, deoarece s-au bazat pe forță și prin această forță au încercat să fure drepturile egale ale tuturor episcopilor ortodocși, să fure puterea în Biserica lui Hristos, să impună învățăturile lor etc, practici și intenții similare celor tâlhărești, de unde și denumirea.

Se poate observa din această sinteză care este linia adevărată a „tradiției canonice și a practicii bisericești dintotdeauna pentru funcționarea sistemului sinodal în Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească” (ROF, Art. 1), tradiție și practică ce au fost încălcate categoric prin limitarea prezenței episcopilor ortodocși la întrunirea din Creta.

Asupra scuzelor pentru această încălcare categorică ne vom opri mai jos. Deocamdată vom aminti pe cea mai ridicolă dintre ele, de un infantilism rușinos pentru orice discuție teologică ce se dorește serioasă: „Nici la Sinoadele Ecumenice nu au luat parte toți episcopii ortodocși”, cu varianta: „La multe sinoade nu au participat toți episcopii din aria acoperită de acele sinoade”.

Această scuză este ridicolă, este total infantilă, pentru că discuția nu este despre neparticiparea unor episcopi din cauze binecuvântate, ca în situația sinoadelor ortodoxe locale sau ecumenice. Aici este vorba despre neparticiparea unor episcopi din cauza excluderii lor explicite, voluntare, directe, de către organizatorii sinodului!

Organizatorii Sinodului din Creta au exclus intenționat, voluntar, direct și autoritar:

– episcopii „Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți” (ROF, Art. 1) care nu au „intrat” în „delegațiile” acestor „biserici locale” alcătuite pentru întrunirea cretană;

– episcopii „Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți” (ROF, Art. 1) care au cerut, politicos, respectuos și perfect ortodox, discuții suplimentare înainte de întrunirea „Sfântului și Marelui Sinod” (pe care îl acceptaseră ca atare!); și

– episcopii din „Biserici Ortodoxe Autocefale” nerecunoscute ca autocefale de către toți sau din „Biserici Ortodoxe Autonome”.

Pentru toate aceste excluderi nu există nicio argumentație în tradiția canonică și practica bisericească dintotdeauna pentru funcționarea sistemului sinodal în Biserica lui Hristos!

În toată Istoria Bisericii lui Hristos nu există niciun sinod ortodox care să fi limitat participarea vreunui episcop pentru oricare dintre aceste trei considerente sau altele similare.

Deci avem de-a face cu o serie de inovații canonice și sinodale neortodoxe, impuse autoritarist de organizatorii Sinodului din Creta.

Vedem, prin urmare, că realitatea concretă anulează toate cele opt pretenții ale Sinodului din Creta. Pretenția de a fi sinod, în înțelesul ortodox al cuvântului, de vreme ce nu a respectat principiile fundamentale ale sinodalității ortodoxe (așa cum sunt mărturisite de tradiția canonică și practica bisericească dintotdeauna pentru funcționarea sistemului sinodal în Biserica lui Dumnezeu!). Pretenția de a fi sfânt sinod, căci practicile aflate în afara Ortodoxiei nu sunt sfinte! Așezămintele sinodalității ortodoxe, rânduite ca atare de Hristos Domnul și Apostolii Săi, sfinte sunt și rămân sfinte în veac. Schimbarea lor prin forță este o practică antiortodoxă, iar procedurile care încalcă așezămintele veșnice ale Bisericii lui Hristos nule sunt. Chiar „Regulamentele” și „Statutele” amintitelor „Biserici Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți” prevăd categoric supremația Sfintelor Scripturi, a Sfintelor Canoane și a celorlalte hotărâri ale Sinoadelor Ecumenice, ale Sfintei Tradiții în general, asupra oricăror alte acte și hotărâri bisericești. Încălcarea lor flagrantă, folosirea unor mijloace de lucru și principii care aparțin unor grupări neortodoxe, introducerea unor inovații canonice prin forță, iată realități care contrazic flagrant ideea că putem vorbi despre sfințenia sinodului sau a întrunirii din Creta. Și, din nenorocire, nu sunt singurele asemenea realități, după cum vom vedea mai departe.

Revenind, excluderea intenționată, directă și voluntară a celor trei categorii de episcopi anulează și pretenția Sinodului din Creta de a fi „mare”. Într-adevăr, cu o participare de cca. 160 de episcopi din cel puțin 700 (după unele informații, aproape 1.000) episcopi ortodocși, Sinodul din Creta poate fi cel mult mediocru, depășind sinoadele din țări cu număr mic de ortodocși, dar fiind departe de un sinod general din Rusia, de pildă. Chiar și comparația cu Sinoadele Ecumenice nu este avantajoasă, dacă se face proporția între populația ortodoxă de atunci și cea de astăzi, între procentul de participare a episcopilor de atunci și cel de astăzi, asta fără a mai repeta motivele total opuse ale neparticipărilor de atunci și respectiv de acum.

De altfel, chiar aceste motive necanonice stau și ele împotriva denumirii de „mare sinod”, căci niciodată în Ortodoxie „mărimea” nu s-a limitat la cantitate, ci întotdeauna a cuprins și calitatea. Ori un sinod care se pretinde ortodox, dar folosește mijloacele sinoadelor tâlhărești pentru a limita participarea episcopilor nu poate fi niciodată privit ca „mare” în Biserica lui Hristos. Merită amintit aici că au existat sinoade eterodoxe ori tâlhărești uriașe în vremea Sfinților Părinți. Și niciodată Istoria Bisericii nu le privește ca „mari”, nici ca sinoade adevărate. Dacă se acceptă ca orice întrunire de episcopi care ar încălca principiile sinodalității ortodoxe, să fie recunoscută drept „sinod al Bisericii Ortodoxe”, sfărâmarea Bisericii în zeci și sute de grupări neo-neoprotestante este garantată.

Mai mult, în clipa de față mai multe „Biserici Ortodoxe Autocefale recunoscute de toți” au respins întrunirii din Creta statutul de „Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe”. Ca număr de episcopi, aceste biserici depășesc mult numărul participanților la întrunirea din Creta, ceea ce, din punct de vedere ortodox, are o mare însemnătate, care devine covârșitoare în contextul realităților necanonice, neortodoxe ale Sinodului din Creta. De asemenea marii teologi ortodocşi resping sistematic Sinodul din Creta în întreaga lume. Dacă notăm şi respingerea populară ivită pretutindeni unde poporul are acces la informaţie şi se poate exprima, vedem că Pleroma Bisericii a respins deja acest sinod!

Dialog cu eterodocșii și autoritarism cu ortodocșii

Este de observat că pretenția a opta, a dialogului, vizează în concepția Sinodului din Creta în primul rând „creștinii neortodocși”. Dincolo de slăbiciunea teologică fundamentală a sintagmei „creștini neortodocși”, rămâne totuși realitatea faptului că Sinodul din Creta nu exclude explicit din „dialog” pe creștinii ortodocși. Deci, teoretic, Biserica, în viziunea cretană, „oferă o mare importanță dialogului” inclusiv la nivel interortodox. Dincolo de această observație juridică, absolut necesară în context, trebuie subliniat faptul evident, de bun simț, fundamental: fără un permanent, viu și roditor dialog interortodox nu poate exista niciun dialog real cu eterodocșii.

Cum ar putea un sistem de sisteme, ca Biserica Dreptslăvitoare, să poarte un dialog cu cei din afară fiind dezbinată în interior? Și cum ar putea să nu fie un sistem de sisteme dezbinat interior dacă nu practică dialogul interior? Ori realitatea amintită la punctul A. constă exact din respingerea de la dialog a majorității episcopilor ortodocși din întreaga lume, pe trei pretexte diferite, toate neortodoxe, inclusiv în temeiul refuzului direct al dialogului!

Practic, real, concret, „Bisericile Ortodoxe Autocefale recunoscute de toți” ale Bulgariei, Siriei (Antiohiei), Gruziei și Rusiei au fost oprite de la participarea la „Sfântul și Marele Sinod” pentru că au cerut un plus de dialog!!!

Aceste „Biserici Ortodoxe Autocefale recunoscute de toți” nu au cerut altceva decât un plus de dialog, pentru lămurirea unor întrebări ivite în sinoadele locale în aprecierea documentelor presinodale. Dat fiind că, după procedurile presinodale, se prevăzuse necesitatea aprobării sinoadelor locale, cererea acestora era perfect îndreptățită juridic. Dată fiind „tradiția canonică și practica bisericească dintotdeauna”, îndreptățirea este dincolo de orice discuții, dialogul fiind pur și simplu o obligație ortodoxă, obligație respinsă de Patriarhia de Istanbul, respingere acceptată implicit de către cei care au participat în Creta fără dialogul obligatoriu.

A invoca în această situație importanța dialogului în Biserica Ortodoxă este stupefiant pentru că invocația este radical contrazisă de realitate, după cum se vede. Și, din păcate nu este nici pe departe singura contradicție în această privință.  

Sinod întemeiat pe dezbinare iar nu pe unitate

La fel de șocant este să vorbească despre unitatea Bisericii, despre promovarea ei și prezentarea ei în lume, un sinod care își pune ca temelie dezbinarea episcopilor în trei trepte nemaiîntâlnite în Ortodoxie:

1. Episcopi cu drept de participare și vot deplin la acel sinod;
2. Episcopi cu drept de participare și cu vot opțional-consultativ din perspectiva treptei episcopale I.;
3. Episcopi fără drept de participare sau vot la acel sinod.

Pe lângă această primă dezbinare care este o inovație dogmatică, o inovație canonică și o inovație procedurală total, mai sunt și dezbinările amintite până acum. Avem, de fapt, o întrunire a nici măcar un sfert din episcopii ortodocși (700/4=175![8]), întrunire în care episcopii sunt dezbinați între 10 (zece!) cu drept de vot și cca. 150 care pot vorbi, dar nu prea mult![9] și al căror vot este practic egal cu zero (după cum vom vedea îndată). Iar această întrunire pretinde că susține, prezintă și reprezintă „unitatea Bisericii!” și că „unitatea Bisericii” este preocuparea sa principală, cheie, de temelie, majoră! Contradicția între realitatea concretă și pretențiile cretane este, și în acest punct, totală.

Evident, respingerea apriorică a două categorii de episcopi și respingerea in extremis a unei a treia categorii de episcopi și de „Biserici Ortodoxe Autocefale recunoscute de toți”, constituie o dezbinare extrem de gravă a Bisericii, practic, una atât de gravă cum nu s-a mai întâlnit din vremea iconoclasmului și până în prezent. Întrunirea cretană a fost o întrunire care, prin respingerea participării, cerută repetat, a majorității bisericilor locale, se constituie într-o schismă ce încearcă să-și impună principiile la nivelul întregii Ortodoxii. Gravitatea acestei afirmații este susținută de realitățile prezentate până acum, dar și de cele care urmează. Esențial este că în contextul unei asemenea dezbinări a vorbi despre susținerea, prezentarea și reprezentarea unității Bisericii este în total contrast cu realitatea.

În această situație devine limpede că și pretenția a șaptea, de „mărturie de credință”, este spulberată.

Mărturie de „credință” în ce? În principiile Credinței Ortodoxe, ori neștiute de participanții la Sinodul din Creta, ori ignorate din motive tainice, ori intenționat încălcate? În învățăturile cretane strecurate prin ROF și alte documente drept „expresie autentică a tradiției canonice și a practicii bisericești dintotdeauna”? Exprimarea complet neclară din „Mesajul…” cretan se dovedește îndreptățită. Poate că pretenția a șaptea rămâne, ca „mărturie de credință”, dar nu ortodoxă. Cel puțin, nu pentru cei care au semnat și încă susțin Sinodul din Creta – unii dintre semnatari deja înțelegându-și greșeala. 

(Preluat din Revista Atitudini, Nr. 47) 

NOTE:

[1] Care poate fi citit pe site-ul Patriarhiei Române, basilica.ro, la adresa http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/, iar pe site-ul oficial al Sinodului din Creta, www.holycouncil.org, la adresa https://www.holycouncil.org/-/procedures (conform situației existente pe internet până la data de 10 decembrie 2016).

[2] Care poate fi citit pe site-ul Patriarhiei Române, basilica.ro, la adresa http://basilica.ro/mesajul-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/, iar pe site-ul oficial al Sinodului din Creta, www.holycouncil.org, la adresa https://www.holycouncil.org/-/message (conform situației existente pe internet până la data de 10 decembrie 2016).

[3] Toate citatele din ROF în limba română sunt copiate de pe pagina oficială a Patriarhiei Române amintită mai sus, http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/

[4] Expresia, în limba engleză, folosește majuscule. În limba română, minuscule. De aceea am folosit ghilimele, spre a reda exact forma aleasă de Patriarhie pentru limba română (ca citat).

[5] Toate citatele din „Mesajul…” în limba engleză sunt copiate de pe site-ul oficial a Sinodului din creta, de la pagina amintită și anterior https://www.holycouncil.org/-/message

[6] Textul este copiat de pe aceeași pagină cu versiunea în limba engleză, în urma selectării opțiunii limbii din colțul din dreapta sus. La fel se face și pentru versiunile de limbă rusă și greacă. Greșelile de scriere din textele citate (precum „orthodoxie” în loc de „orthodoxe”) nu ne aparțin.

[7] Sau „L’Église orthodoxe exprime son unité et sa catholicité dans le Concile” etc.

[8] După cum se vede, am folosit numărul minim de 700 de episcopi ortodocși, nu estimarea maximă, de 1.000. Chiar și așa, episcopii aflați în Creta în iunie 2016 (cu totul, 163) nu sunt nici măcar un sfert din episcopatul ortodox.

[9] ROF, Art. 8, pct. 2; Art. 9, pct. 2 și 3; Art. 10, pct. 1, 2 și 3; Art. 12, pct. 2 și 3; în Art. 16, pct. 1, s-a limitat imensei majorități a episcopilor participanți până și dreptul de a vorbi cu presa (chiar ortodoxă) aflată în Creta…

(Preluat din Revista Atitudini, Nr. 47) http://www.atitudini.com/2017/01/preot-dr-mihai-andrei-aldea-sinodul-din-creta-pretentii-realitati-consecinte-partea-i/