PS Siluan despre Sfantul arhiadiacon Stefan și prigoana de azi a crestinilor

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei:

Ce ne învață mărturisirea Sfântului Arhidiacon Ștefan?

(Emisiunea Cuvânt pentru suflet, Trinitas, 27. 12. 2021 – fragment, după min. 16)

“[…]

Vedem și astăzi (…) chiar și conducători ai unor societăți, care din păcate sunt foarte atrași în această artă a conducerii, politica, și bineînțeles, de toate celelalte avantaje ale poziției pe care o ocupă în societate la un moment dat, sau alte tentații materiale. Și sunt mulți dintre aceștia, chiar și din generația mai tânără, care nu mai înțeleg rostul creștinismului, care ajung să-l prigonească, la fel cum odinioară s-au pornit cu atâta îndârjire împotriva primilor creștini, dând naștere multor mucenici.

Și tocmai de aceea, din păcate, nu este exclus ca și în ziua de astăzi cel care este cu adevărat creștin – sau care are măcar o oarecare cunoaștere și o așezare în această perspectivă creștină și care simte că Hristos este ținta și scopul vieții sale și cel mai de nădejde însoțitor și ajutător al vieții lui aici pe pământ – să ajungă într-o relație de conflict cu ceilalți, să fie marginalizat, să fie prigonit, să fie dat deoparte, să fie la un moment dat lipsit de toate drepturile, și bineînțeles, să ajungă să fie chiar pus în situația de a alege între a-și mărturisi credința sau de a-și pierde viața, la fel cum s-a întâmplat în cazul Sfântului Arhidiacon Ștefan.

Pr. M.S.: Cum putem să păstrăm spiritul creștin într-un conflict, fără să renunțăm la apărarea propriului punct de vedere?

Cred că este foarte greu pentru cineva care încă n-a reușit să-L descopere pe Hristos în adevărata Sa valoare și, mai presus de orice, în aceste daruri pe care le aduce o relație personală, conștientă, cu El Însuși. Adică trebuie să simți că Duminica, unul dintre lucrurile cele mai importante pentru tine este Sfânta Liturghie. Să mergi să te rogi, să participi și tu, să încerci să te integrezi prin Sfânta Liturghie nu doar în întărirea relației tale personale cu Iisus Hristos, ci și cu toate celelalte generații care sunt înaintea ta. Din păcate, acești oameni nu reușesc să înțeleagă acest lucru. [Observăm] această tendință și tentație a zilei de astăzi, care a fost întotdeauna prezentă și s-a manifestat în diferite forme, însoțită câteodată de multă violență – să ne aducem aminte de secolele de început ale creștinismului, când creștinii nu făcea nimic rău, și totuși ei au fost acuzați că au dat foc Romei și, astfel, Nero a pornit prima prigoană sângeroasă asupra creștinilor – din păcate, le fel se poate întâmpla și astăzi. Această dorință de a impune celorlalți ce să facă, poate să stârnească o reacție din partea creștinilor care nu sunt dispuși să piardă bunul cel mai de preț al vieții lor și care este legătura lor personală cu Iisus Hristos, credința și viața creștină în Biserică. Bineînțeles că există și poate ar fi de recomandat creștinilor înțelepciunea de a răbda, de a-i înțelege cu dragoste și cu compasiune (…) pe cei de lângă ei, mai ales pe cei care vor să le impună cu orice chip un anumit lucru.

Pr. M.S.: Preasfinția voastră, să ne uităm la modelul Sfântului Arhidiacon Ștefan, de fapt la martiriul său: Îl mărturisește pe Hristos, Îl mărturisește pe Dumnezeu cel adevărat, și totuși este omorât cu pietre la porțile cetății și, așa cum aminteați și preasfinția voastră, rostește doar [?!- n.n.] niște rugăciuni către Dumnezeu Tatăl, „Doamne, iartă-i pe ei, că nu știu ce fac!”, și de asemenea, îi iartă pe toți. Și acum vreau să trecem în lumea în care ne aflăm noi. De ce am devenit atât de agresivi când avem opinii diferite? Chiar și oameni din mediul religios își apără punctul de vedere cu violență sau manifestă ostilitate față de cei care gândesc diferit? De ce nu ne putem uita la modelul Sfântului Arhidiacon Ștefan, care nu s-a luptat cu ei?

[sic! – părintele intervievator ignoră deliberat practic întreaga cuvântare a Sfântului Ștefan, care a reprezentat o înfruntare fățișă a învățătorilor de lege ai poporului ales de până atunci, culminând cu versetele 51-53 ale capitolului 7 din Faptele Apostolilor:

„Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi!
Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum,
Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o!”]

PS Siluan: Probabil pentru că astăzi suntem destul de puțin pătrunși de duhul slujirii creștine, așa cum a fost Sfântul Arhidiacon Ștefan odinioară și pentru că lumea în care trăim, deși foarte modernă, s-a sălbăticit foarte mult, iar în ultima vreme a fost și o împărțire parcă și cultivată între anumite categorii de oameni. Și [pentru că] nici măcar cei care sunt creștini, la un moment dat, și mai ales cei care n-au fost sau nu suntem foarte sporiți duhovnicește, și care nu putem să vedem lucrurile asemeni Sfântului Apostol Pavel care spune: „Pentru mine, a trăi este un folos, pentru că propovăduiesc Evanghelia lui Hristos, dar a muri este un câștig.”

Noi, în situația zilelor de astăzi, suntem întărâtați, din păcate, unii contra altora; instinctul de supraviețuire parcă este mai puternic decât orice, chiar și decât harul Duhului Sfânt și de chemarea slujirii creștine care îi îndemna pe sfinții mucenici din vremurile dintru începuturi să nu se lepede de Hristos cu niciun preț. Să ne aducem aminte că au fost și cazuri de tinere creștine cu copii ai lor pe care au încercat să le determine să-și schimbe credința prigonindu-i sau torturându-i pe copii și totuși nu s-au lepădat, și-au păstrat credința. Cum a fost și cazul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, mare domnitor creștin, care a lăsat o adevărată epocă în arhitectura bisericească, în cultură, în cântarea bisericească, în picturile bisericilor din vremea sa, și care iată, la un moment dat a fost și el capturat de turci care, bineînțeles că aveau și interesele lor lumești. Iar Sfântul Constantin Voievod nu s-a lepădat de credința creștină și i-a îndemnat și pe copiii săi [să nu se lepede], deși cu siguranță aceștia se temeau de moarte – pentru că eu cred că toți ne temem de moarte – și și-a păstrat credința cu prețul martiriului și rămâne un model pentru noi până în ziua de astăzi. Noi, pe de o parte, pentru că suntem stăpâniți de aceste idealuri ale lumii moderne și mai ales acela de a supraviețui cu orice chip, pe de altă parte, acela de a-l înlătura pe celălalt și a ajunge noi în frunte, sau de a face astfel încât toți oamenii să asculte numai de ceea ce zic EU, fie într-o direcție, fie în alta. Din păcate, aceasta poate să capete și o dimensiune bisericească. Deci, „dacă nu veți asculta ceea ce EU vă spun, ca lider bisericesc sau ca om apreciat de anumite persoane din punct de vedere bisericesc”, nu înseamnă că nu sunteți în adevăr…

Deci există probabil și această teamă de moarte. Pentru că în ziua de astăzi și mai ales în perioada pandemiei, amenințarea morții și a îmbolnăvirii a stat deasupra oamenilor ca o perspectivă foarte grea și foarte apăsătoare. Dar nemaifiind oamenii cuprinși de același duh al viețuirii creștine asemenea Sfântului Arhidiacon Ștefan, și, din păcate, în zilele noastre, lăsându-ne purtați mai mult de veștile care ne vin de pretutindeni și care numai aducătoare de pace și de liniște și îndemnătoare la unitate nu sunt, iată că ne lăsăm abătuți de această pornire. Și pe deasupra cred că mai există și un alt „câștig” extrem de dureros, și anume acela de a le demonstra celorlalți că tu și doar tu ai dreptate. Bineînțeles că din aceasta nu poate să iasă decât o încăierare din care nimeni nu are de câștigat și care, din păcate, este spre bucuria diavolului, care a adus întotdeauna rele în lume și care este socotit părintele dezbinărilor.

R: Și care e „șomer” acum, pentru că deja oamenii fac lucrurile lui.

PS Siluan: Nu cred că e chiar șomer. Bine-ar fi să fie cum spuneți sfinția voastră, dar din păcate... Știți ce se întâmplă? Lucrează mult mai puțin, într-adevăr. Probabil aici ar trebui să ne aducem aminte de acea pildă [din Pateric] în care deasupra unei biete chilii a unui călugăr care știa ce înseamnă nevoința duhovnicească și care cu siguranță cunoscuse de multe ori căderile în păcat, erau zeci sau sute de diavoli, iar deasupra orașului Alexandria era unul care se cam plictisea, pentru că oamenii porniseră pe această cale. Dar cred că astăzi această stare de lucruri probabil necesită mult „entuziasm” din partea lor în susținerea îndârjirii oamenilor numai pentru a câștiga și ei cât mai mulți adepți. Pentru că această pornire de a-l contra pe celălalt nu cred că este conformă cu duhul creștin al primelor veacuri.

R: Vreau să vă întreb cum poate modelul martiriului Sfântului Arhidiacon Ștefan să ne ajute să găsim un echilibru în criza pe care o trăim acum, când părerile opuse împart oamenii în tabere.

PS Siluan: Cred că lucrul cel mai simplu și mai senin dintre toate ar fi ca, dincolo de faptul că trebuie să ne apărăm pe noi, să apărăm și valoarea vieții, și bineînțeles, că trebuie să luptăm cu pricinile care ne fac rău și care ne-ar putea vătăma sufletește, trupește și chiar aduce moartea, să încercăm să sporim duhovnicește și să câștigăm cât mai mult din viața aceasta creștină pe care o aveau și primii creștini și care era axată în jurul sfintei Liturghii, în jurul citirii cărților sfinte, în jurul înmulțirii rugăciunilor. Și probabil a împuținării veștilor și a știrilor din afară care de multe ori ne aduc în suflet nu doar informațiile acestea parcă atât de căutate de fiecare dintre noi, ci ne aduc și foarte multă energie negativă. Să încercăm să sporim în această viață duhovnicească prin Sfintele Taine și prin rugăciune. Și mai ales să încercăm să ne gândim că ținta vieții noastre nu este aici, nu este în înmulțirea numărului anilor și a bogățiilor sau a lucrurilor pe care le avem, nici măcar în păstrarea acestor valori binefăcătoare și simple ale unei vieți familiale netulburate, în pace și bună înțelegere cu toți copiii noștri, cu toți vecinii, ci să ne gândim fiecare dintre noi că dacă am ajuns în lume până în acest punct, suntem un dar al lui Dumnezeu. Să sporim în această legătură personală cu Iisus Hristos și să ne dorim să fim împreună cu El, orice ar fi, chiar dacă ne-am pierde și viața. Și atuncea poate că vom avea și față de frații noștri mai multă înțelegere și mai multă bunăvoință, chiar și [față de cei] din interiorul credinței care ne acuză de una sau de alta, că am făcut sau că nu am făcut din cele ce trebuia.

Să încercăm să ne facem datoria și bineînțeles, cred că este iarăși un lucru foarte important: cu orice preț și orice s-ar întâmpla și orice ni s-ar impune, totuși sunt anumite lucruri ale credinței noastre la care nu trebuie să renunțăm oricât de rău am fi priviți de cei din jur, oricât de multe acuze ni s-ar aduce, cum ați văzut că și Sfântului Arhidiacon Ștefan i s-au adus anumite acuze. El a rămas statornic în valorile și în lucrarea lui duhovnicească pe care o avea de la Mântuitorul Iisus Hristos și care, dacă a fost martirizat, și-a pierdut viața, dar a rămas împreună cu Iisus Hristos și a fost pomenit peste veacuri până în ziua de astăzi.

[…]

Trebuie să mai avem ceva în vedere. În acest secol atât de modern în care suntem acuzați de faptul că suntem retrograzi și nu înțelegem care sunt valorile științei, că de multe ori în numele acestei științe – care nu mai este ce a fost înainte – se încearcă să se promoveze alte lucruri și să se schimbe din rădăcini societatea pe care am cunoscut-o, inclusiv accentele ei creștine (…). Înțelegând și apreciind valorile pe care le avem, practicând și această iubire a vrăjmașului, despre care ne învață și Sfântul Siluan Athonitul, și punând toată nădejdea în Dumnezeu, să încercăm pe cât se poate să nu pierdem lucrurile și valorile fundamentale pe care le-am avut și noi ca Biserică creștină, și bineînțeles să fim pregătiți pentru orice, pentru că în lumea aceasta nu știm niciodată când ne vine sfârșitul, asemeni Sfântului Arhidiacon Ștefan. (…)

Oricum, toate cele care se întâmplă în lume și oricât de grele ar fi prigoanele care vin asupra creștinilor, pe un creștin nu ar trebui și nu pot să îl sperie, ci el vede, așa cum am spus, cerurile deschise și lumea aceasta veșnică și viitoare care-i depășește tot ce s-a întâmplat în această lume, tot ceea ce am trăit greu în lumea aceasta, și bineînțeles că se îndreaptă cu toată puterea spre aceasta. Și își pune nădejdea în Hristos care oricum a biruit o dată pentru totdeauna și toți cei care Îl urmează vor avea parte de aceeași biruință în cerurile acestea deschise, pe care Sfântul Arhidiacon Ștefan le-a văzut”.

Transcriere preluată de la Cuvantul Ortodox