Tâlcuirea icoanei Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim

Este zugrăvită ca icoană prasnicală, singura pusă pe tetrapopodul obișnuit pentru închinarea credincioșilor, în ziua praznicului sau în catapeteasmă, în șirul icoanelor praznicelor împărăteşti. Pe pereții locașului de închinare - în biserică - este zugrăvită în concava de nord a absidei naosului, în imediata vecinătate cu icoana Învierii (Voroneț) sau in absida altarului - partea de sud (Dobrovăț).

Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim - fundamentare scripturistică a evenimentului

Icoana este descrisă astfel, de toţi Sfinții Evangheliști: "Iar când S-a apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe în Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, zicându-le: Mergeți în satul care este înaintea voastră şi îndată veți găsi o asană legată şi un mânz cu ea; dezlegați-o şi aduceți-o la Mine. Şi dacă vă va zice cineva ceva, îi veți spune că-I trebuie Domnului; şi le va trimite îndată. Iar acestea toate s-au făcut ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul ce zice: "Spuneți fiicei ionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând şi șezând pe asană, pe mânz, fiul celei de sub jug. Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit Iisus, au adus asana şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar El a șezut pe ele. Şi cei mai mulți din mulțime îşi așterneau hainele pe cale, iar alții tăiau ramuri din copaci şi le așterneau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana, Fiul lui David! S-au mâniat şi I-au zis: Auzi ce zic aceștia? Iar Iisus le-a zis: Au niciodată n-ați citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?" (Matei 21, 1-12, 15-16). Sfinții Evangheliști Marcu şi Luca vorbesc numai de mânzul asinii nu şi de asană: "Mergeți.. îndată veți afla un mânz legat, pe care n-a șezut până acum nici un om. Dezlegați-l." (Marcu 11, 2; Luca 19, 30). Strigătele de primire exclamate de mulțime au fost variate, aşa cum se desprinde din Sfintele Evanghelii. Marcu: "Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este Împărăţia ce vine a Părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!" (11, 9-10); Luca: "Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!"; Ioan: "Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israel!" (12, 13). Sfanțul Evanghelist Luca arată că şi "mulțimea ucenicilor bucurându-se a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuseră" (19, 37), dintre care cea mai mare a fost învierea Dreptului Lazăr, după cum menționează Sfântul Evanghelist Ioan despre mulțimi : "De aceea L-a şi întâmpinat mulțimea pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta - Învierea lui Lazăr" (12, 17-18). Sfanțul Evanghelist Luca mai da si amânuntul: "Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Invadatorule, cearta-Ti ucenicii! Si El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Daca vor tăcea aceștia, pietrele vor striga" (19, 39-40).

Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos in Ierusalim - evoluția compoziției icoanei de-a lungul secolelor

Întreaga această mărturie a faptului dumnezeiesc, starea de bucurie sinceră a mulțimilor care au strigat pentru toate minunile pe care le-au văzut cât şi starea de invidie şi răutate a fariseilor care-I reproșau Mântuitorului pentru strigătele ucenicilor şi o dată cu ele şi cele ale mulțimilor sunt înfăţişate de vechii noștri iconari cu toată iscusința cerută de importanţa faptului dumnezeiesc al Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, fapt prin care Mântuitorul se descoperă şi este mărturisit de mulțimi ca fiind "Împăratul lui Israel", ca "Dumnezeu" (Luca, 19, 37).

Vechimea şi evoluția compoziției icoanei ne este prezentată succint şi cuprinzător de unul din marii noștri istorici ai artei creștine: "Sculpturi pe sarcofage vechi ne arată compoziția orientală a scenei. În faţa lui Iisus Hristos, doi tineri înveşmântaţi în tunici scurte, unul îşi întinde mantaua pe drumul pe care înaintează acesta, iar celalalt se suie într-un copac. Iisus Hristos stă pe asin, cu amândouă picioarele de aceeași parte." În secolul VI, în manuscrise ilustrate, compoziția se îmbogăţeşte: Doi apostoli urmează pe Iisus Hristos, copiii Îl întâmpină cu frunze de palmier; şi arhitecturi ce înfăţişează Ierusalimul. Aceasta este şi dispoziția scenei murale din Capadocia. În secolele X şi XI însă, apar unele amânunte modificate. Vedem astfel, în biserica el-nazar, privitori zugrăviţi la ferestrele Ierusalimului, ori, în alte monumente, așezați între crenelele zidului de înconjur al orașului. Pictorii Apusului, în Europa, s-au inspirat din aceeași tradiție. La San Marco din Veneția, copiii, tinerii sunt rânduiți intr-un cortegiu ordonat. Iconografia bizantină se desparte de Capadocia şi de Apus, punând, în primul plan, evrei cu bărbi şi cu capul învăluit. Se văd copii mai puţini şi, uneori, unul singur; exemplu: Dafnie. Începând din secolele XI sau XII ideea bizantină şi-a făcut loc în Orient şi in Occident. Miniaturiștii evangheliarelor ilustrate in secolele X şi XI (care reproduc modele mai vechi) zugrăvesc, compoziția pe două planuri, despărțite printr-un drum mărginit cu copaci. în depărtare, Iisus Hristos coboară dealul, călăuzit de un ucenic; tineri şi barbari în vârstă, îmbrăcaţi în tunici scurte, Îl așteaptă în faţa porților Ierusalimului. Un copil îşi întinde haina pe cale, în faţa asinului, alții țin în mâini ramuri de palmier. În fundul scenei, pe marginea drumului o femeie înalţă creanga de palmier în mâna dreaptă. Aflăm într-o asemenea compoziție un peisaj pictat în perspectivă.

Cu vremea, compoziția pitoreasca se îmbogăţeşte. Interesante în această privință sunt mozaicurile din Capela Palatină şi din Bazilica de la Betleem (sec. XI). În Serbia şi Macedonia, şi anume din secolul XIV până în secolul XVI, pictorii s-au inspirat din exemplele bizantine. Păstrează totuși, mai totdeauna, motivul oriental al celor doi copii care, unul lângă altul, îşi întind mantalele în calea lui Iisus Hristos. Pictura în mozaic din Capela Palatină la Palermo (sec. XII) stă la originea compozițiilor pitorești din Serbia îşi păstrează, la rândul ei, note vechi din monumentele secolelor VI-XI. Scena este încadrată într-un peisaj de dealuri, zugrăvite în stânga, un palmier apare lângă zidul de incintă al Ierusalimului, pe dreapta, în pragul porților orașului, vedem numeroși tineri şi bătrâni, cu expresii deosebite. "Iisus Hristos vine din dreapta şi coboară poteca, așezat pe asin alb. În stânga ţine un volum închis iar cu dreapta face un gest de subliniere a cuvintelor pe care le spune Apostolului Petru, în picioare, în stânga Lui. Drumul este semănat cu verdeață. Copiii se dezbracă şi aștern mantiile în faţa lui Iisus Hristos. Apostolii IL urmează". La Mustra, scena din biserica Peribleptos (prima jumătate a secolului XIV) prezintă note noi : "Nu se vede orașul; lângă asinul lui Iisus Hristos este pictat şi asinul cel mic, de care vorbește Evanghelia". La Pantanassa (prima jumătate a sec. XV) "reapare orașul".

Dionisie de Fourna, sintetizând tradiția iconografică ajunsă până în vremea sa şi călăuzindu-se de textul Evangheliilor praznicului îndrumă: "O cetate şi în afara ei un munte şi Iisus Hristos șezând pe un măgăruş şi binecuvântând, iar dinapoi apostolii şi dinainte pe munte, un copac, iar în copac câţiva copii ce taie ramuri cu securile şi le aruncă jos iar un alt copil ce se urcă şi privește în jos spre Iisus Hristos; mai în jos de măgăruş iarăși copii, unii purtând crenguțe, alții înghesuindu-se, alții așternându-şi jos veşmintele, alții aruncând ramuri de palmieri sub picioarele apostolilor; iar în afara porții mulțime de iudei, femei şi barbari, purtând în brațe ori pe umeri copii, ce țin la rândul lor ramuri, iar alții Îl privesc pe Iisus Hristos de pe ziduri şi de pe porțile lăturalnice ale cetăţii." Zugravii noștri au urmat îndeaproape îndrumările Erminei lui Dionisie din Fourna urmărind şi o simplificare a compoziției prin reducerea numărului persoanelor participante la evenimentul dumnezeiesc, aşa cum vedem în frescele bisericilor din secolele XV-XVI (Voroneț, Dobrovăț s. a.) şi chiar în icoanele praznicele din catapetesmele vechilor noastre biserici sau în icoanele praznicele care se aşează pe iconostasul obișnuit pentru închinare în ziua praznicului.

Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim - compoziția artistică şi teologică a icoanei

În Acest loc şi în acest moment se impun câteva observații pentru a sublinia din adâncimea şi profunzimea conținutului teologic al icoanei Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Astfel, chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos ocupă locul central al compoziției; El stă pe asin - mânzul asinii - nu călare obișnuit, cu un picior pe o parte şi cu celălalt picior pe cealaltă parte, ci cu amândouă picioarele de aceeași parte. El este înfăţişat stând ca pe un tron; nu pe tronul slavei ci pe tronul smereniei, pe asin, animalul cel mai smerit socotit întotdeauna, faţă de cal, simbolul stăpânirii acestei lumi. La acest înţeles al șederii Mântuitorului pe asin ne conduc atât cuvintele Evangheliei, luate din prooroci (Isaia 62, 11; Zaharia 9, 9): "Bucură-te foarte fiica ionului, iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinii." (Zaharia 9, 9) , cât şi textele liturgice ale slujbei praznicului. "Pe scaun în cer şi pe mânz pe pământ fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, laudă de la îngeri ai primit şi cantare de la tinerii cei ce strigau: Binecuvântat ești Cel ce vii sa chemi pe Adam (Condacul praznicului). "Şi în Sfânta Cetate ai intrat cu ucenicii Tăi, Șezând pe mânzul asinii, ca şi cum Te-ai fi purtat pe heruvimi, plinind propovăduirea proorocilor." (Stihira, glas 4, de la Laude din ziua praznicului). Aceasta o simțeau şi cei ce L-au întâmpinat: "Vrând Tu, Doamne, să intri în Sfânta Cetate, stâlpari de copaci mulțimile purtau, lăudându-Te pe Tine Stăpânul tuturor şi văzându-Te pe mânz, Te priveau ca şi cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru aceasta strigau: Osana." Mântuitorul nostru Iisus Hristos, purtat de mânzul asinii, se îndreaptă către mulțimi, cu mâna dreaptă binecuvântând, iar în mâna stângă ţine volumenul închis, simbolul Evangheliei; cu toate că privirea se îndreaptă către mulțimi totuși meșterul iconar nu înfăţişează faţa Mântuitorului din profil, faţă de noi care Îl privim, ci, potrivit rânduielii iconografice şi datorită neîntrecutului său meșteșug artistic el înfăţişează faţa din trei părți încât cu privirea Sa ne cuprinde şi pe noi cei care stăm în faţa icoanei. În unele icoane (Dobrovăț) deși cu mâna dreaptă binecuvintează mulțimile, cu faţa se îndreaptă înapoi, fie către Apostoli, vrând a le spune că din aceste mulțimi, care strigă: "Osana", se, vor ridica şi glasuri, nu peste mult timp, care, în vremea patimilor vor striga: "Răstignește-L, răstignește-L!", sau către farisei, care cereau Mântuitorului să oprească strigatele, spunându-le: "Daca vor tăcea aceștia pietrele vor striga." În alte icoane (Voroneț), Mântuitorul nostru Iisus Hristos este înfăţişat stând pe asin către noi şi întors către mulțimi numai cu faţa, privindu-le cu sentimentul celor ce se vor întâmpla în timpul patimilor când, aşa cum s-a amintit mai sus, din rândul mulțimilor vor striga: "Răstignește-L!" "Șederea pe mânz însemnă, potrivit comentariului liturgic al praznicului, întoarcerea neamurilor neînfrânaţi, de la necredință la credință" (Idiomelar, glas 8, de la Doamne strigat-am, Vecernia de Duminică seara din săptămâna Patimilor) sau Răscumpărătorul nostru cel drept a șezut pe mânz ca să piardă cutezanța cea dobitocească a vrăjmașilor, care nu strigă: "Toate lucrurile lăudaţi-L pe Domnul şi-L preaînălţaţi în toți vecii" (Cântarea 8 din canonul Utreniei praznicului).

Aşadar, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume să nimicească păcatul, sub toate formele lui, nu numai sub cea a cutezanței, şi să aducă pe om la starea de integritate în care a fost creat, a cărui menire este să laude pe Făcătorul sau, pe Dumnezeu. "Pe mânz tânăr, încălecând Împăratul Tău, Siloane, Iisus Hristos a venit să strice înşelăciunea idolilor cea necuvântătoare şi să oprească pornirea cea neoprită a tuturor neamurilor, ca toți să cânte: "Toate lucrurile lăudaţi-L pe Domnul" (Ibidem). Cu toate că Mântuitorul nostru Iisus Hristos intra în Ierusalim călare pe cel mai smerit animal, totuși mulțimile L-au primit ca pe un împărat, pe Împăratul lui Israel; aceasta, pentru că însuși Duhul Sfânt i-a luminat şi îndemnat să înţeleagă şi să mărturisească pe Împăratul lui Israel: "Prea Sfântul Duh, Cel ce a invitat pe Apostoli să grăiască cu alte limbi străine, Același a îndemnat şi pe tinerii evreiești cei fără de răutate să strige: Osana, Celui dintru înălţime; Bine este cuvântat Cel ce vine, împăratul lui Israel" (Stihira, glas 1, de la Litia praznicului). Mulțimile au strigat, mărturisindu-L pe Mântuitorul ca Împăratul lui Israel, deci nu la îndemnul Apostolilor ci la îndemnul Duhului Sfânt, îndemn care a putut lucra în inimile cele fără de răutate. De aceea Apostolii sunt înfăţişaţi în icoană, mergând în urma Mântuitorului, nedumeriți de măreția faptului dumnezeiesc: "Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus Hristos, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că acestea I le-au făcut Lui" (Ioan 12, 16), ba au strigat şi ei, o dată cu mulțimile care veneau în urmă, cu ei: "Toată mulțimea ucenicilor bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse" (Luca 19, 37), "iar mulțimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana!" (Matei 21, 9). "Iconarii, cel mai adesea, înfăţişează mergând în urma Mântuitorului Iisus Hristos, numai ceata ucenicilor, toată sau numai doi, cum vedem nu numai în icoanele vechi ale începutului vieții creștine, ci şi în cele de mai târziu, în secolul al XVII-lea, cum vedem într-unul din vechile noastre manuscrise." Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim nu este numai un fapt de cunoaștere şi de mărturisire a Sa ca Împărat - Dumnezeu ci şi un fapt de înnoire a omului şi o dată cu el a întregii creaturi sau cunoașterea şi mărturisirea lui Dumnezeu este un act de înnoire, iar prin starea de înnoire, sau numai în această stare de înnoire duhovnicească, putem să cunoaștem şi să-L mărturisim pe Dumnezeu, lăudându-L.

Starea de înnoire este biruința virtuții asupra păcatului care înseamnă moarte deci şi reușita vieții asupra morții, biruința totală fiind învierea cea obștească. Starea de înnoire fiind un lucru duhovnicesc ea se manifestă printr-o stare de bucurie care se mărturisește prin simboluri sau semne materiale, purtătoare de simboluri ale unei stări spirituale - duhovnicești, în cazul de faţă stâlpările sau ramurile de fenic pline de seva primăverii pe care mulțimile le purtau în mâini şi strigau cu glas de bucurie: "Osana!" Comentariul liturgic este limpede: "Pruncii semnele biruinței purtând, Ţie, Biruitorului morții, strigăm: Osana!" (Troparul praznicului). Înnoirea are ca treaptă premergătoare înlăturarea patimilor cu rugăciuni luminătoare şi ținând ramuri de virtuți să ne sârguim a întâmpina pe Iisus Hristos, pe care-L așteptăm să încalece pe mânz  "şi gătindu-Se spre patimi, ca să ne mântuiască pe noi" (Tropar de la Pena 9 de la Utrenia de Marți în Săptămâna Patimilor). "Curățindu-ne sufletele, să lăudăm pe Iisus Hristos prin credință, cu ramuri înţelegătoare, ca şi pruncii, strigând cu glas mare Stăpânului: "Bine ești cuvântat!" (Sedelna, glas 4, după a doua stihologie de la slujba Utreniei praznicului). "Şi munţii, adică neamurile cele potrivnice, cu inimile împietrite, de faţa Ta s-au veselit, cântându-ţi Tie cântare de biruință" (Tropar Peana 1, de la slujba Praznicului), iar El venind în Ierusalim, spre Patima cea de bună voie, poporul cel ce ședea întru întuneric şi în umbra morții, luând semnele biruinței, adică ramuri de copaci şi stâlpări de fenic, mai înainte închipuind învierea, L-au întâmpinat." (Rugăciunea binecuvântării sălciilor). Înnoirea duhovnicească este pârga învierii noastre cea de obște, simbolizată prin ramurile de copaci şi stâlpările de fenic şi arătată mai înainte prin învierea lui Lazăr: "Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, Hristoase Dumnezeule, pe Lazăr din morți l-ai sculat. Pentru aceasta şi noi ca pruncii semnele biruinței purtând, Ţie, Biruitorul morții, strigam: Osana!" (Troparul praznicului). Starea noastră de înnoire adusă prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, împărtăşită şi în faptul Intrării în Ierusalim se păstrează şi creşte prin faptele cele bune, prin virtuți, vorbind în general, care sunt ca şi stâlpările cu care mulțimile au întâmpinat pe Domnul Iisus Hristos. "Să ne veselim aducând lui Iisus Hristos şi noi acum, ca pruncii aceia, stâlpări de virtuți; să-I întindem haine de fapte dumnezeiești şi cu taină să-L primim în suflete"; "Stâlpări de fapte bune, să aducem fraților, lui Iisus Hristos Dumnezeu." (Stihiri, glas 6, de la Doamne strigat-am, de la Vecernia mică a praznicului). "Să aducem stâlpări de înțelepciune."; "Să pregătim virtuțile ca niște ramuri şi ca niște stâlpări, spre întâmpinarea Împăratului." (Tropar, Pena 8, de la Tricântarea din Joia Săptămânii Floriilor).

Pentru a sublinia starea de înnoire duhovnicească împărtăşită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin dumnezeiescul fapt al Intrării Sale în Ierusalim, iconarul teolog înfăţişează hainele așternute în calea Mântuitorului peste care El trebuia să treacă în culoarea albă, simbolul curăţiei sufletului ("Spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi", Psalmul 50), chiar şi asinul este înfăţişat în alb, arătând prin aceasta că şi firea nerațională s-a împărtăşit de o stare de înnoire, ca o pârgă, o dată cu cea a omului (Romani 8, 21). Prezenţa copiilor este permanentă în icoana praznicului, unul sau doi suiți în copac, fenic, pentru a tăia ramurile necesare iar unul înaintea asinului, aranjând hainele şi stâlpările puse pe cale pentru a călca pe ele Mântuitorul Iisus Hristos, Care stă pe asin. Copiii sunt simbolul nevinovăţiei şi al curăţiei sufletești care deși datorită vârstei lor nu pot să facă prea multe, însă aduc laudă lui Dumnezeu, mai mult decât cei înaintați cu vârsta anilor dar gârboviți de povara păcatelor, a împietririi inimilor. Prezenţa şi fapta lor au fost spuse mai dinainte de prooroci cu privire la Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim (Psalmul 8, 3). Aceștia au întâmpinat cu strigăte pe Mântuitorul la intrarea în Cetate, cu toate că Evangheliile nu menționează; se înțelege de la sine că de la o asemenea adunare ei nu puteau lipsi şi, mai ales ei, copiii, prezenți ca în toate împrejurările de acest fel, ei au strigat şi după ce Mântuitorul a intrat în Ierusalim şi apoi în templu; strigătele lor nevinovate, sincere au făcut însă pe arhierei şi cărturari să se mânie şi să-I reproșeze Mântuitorului (Matei 21, 15). Asinul care-L poartă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos păşeşte mâncând din ramurile de copaci, așternute de mulțimi. Zugravul-teolog a înfăţişat în acest fel asinul pentru a arăta că intrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, triumfală, se face nu ca a oamenilor veacului, vrednici de o asemenea intrare, călări pe cai; Mântuitorul folosește asinul, cel mai umil animal, şi acesta, păşind în toată voia lui, biruit de frăgezimea ramurilor de copaci şi nu este nici măcar condus de cineva pentru a da faptului un aspect de intrare triumfală, solemnă; nu era nevoie de aceasta pentru că cei care au ieșit în întâmpinarea Împăratului lui Israel nu erau mânați de măreția din afară a faptului, care lipsea cu totul, ci mulțimile erau mânate, să întâmpine cu bucurie, de Duhul Sfânt, Care stăpânea în acel moment inimile lor, ale celor fără de răutate: "Mulțimea cea fără de răutate, firea cea îngerească, pruncească, cu dumnezeiască cuviință Te-a lăudat pe Tine Împărăţie al lui Israel şi a îngerilor. Cu stâlpari de fenic şi cu ramuri, Iisus Hristoase Te-a lăudat mulțimea şi a strigat: "Bine ești cuvântat!" (Peana 7 slujba praznicului).

Compoziția icoanei, cortegiul faptului, se desfăşoară nu cum ne-am fi așteptat, realist, pe orizontală ci pe verticală; chiar şi acolo unde orizontala este mai întinsă, nu cu mult decât verticala, se desfăşoară tot într-un cadru pe un plan adunat, cu o tendință de înălţare; aceasta pentru a sugera ideea şi învăţătura teologică a faptului dumnezeiesc de coborâre a lui Dumnezeu la om, la oameni, "ca toți să fie una" şi să-i ridice din adâncul păcatului la înălţimea Împărăţiei celei cerești. "Siloane, munte Sfânt al lui Dumnezeu şi Ierusalim, ridică-ţi ochii tai împrejur şi vezi pe fiii tăi adunați întru tine; că iată au venit de departe să se închine Împăratului Tău. Pace peste Israel şi mântuire neamurilor" (Peana 5, Utrenia praznicului). "Mulțimea cea de Dumnezeu aleasă a sfinților sihaștri, împreună cu poporul, adunați-vă să întâmpinaţi cu stâlpari pe Iisus Hristos, strigând: "Bine ești cuvântat!" (Stihira, glas 4, la Doamne strigat-am de la Vecernia de joi seara pentru Vinerea Săptămânii Floriilor). "Doi sfinți apostoli, care Te știau pe Tine, Hristoase, ca ești Unul din Treime, au fost trimiși acum de Tine ca să aducă mânzul, fiul asinii, precum scrie; pe care smerindu-Te ai șezut. Îndură-Te ca să găsești cu voia Ta șederea întru înălţime a tuturor celor ce Te iubesc pe Tine." (Ibidem)

Arhitectura clădirilor Cetăţii Ierusalimului ca şi muntele, se desfăşoară pe verticală; muntele este înfăţişat cu piscuri abrupte, foarte înalt pentru a sugera ideea de înălţare spre cele înalte, de înnoire şi de bucurie a întregii lumi: "Să vestească veselie mare pentru milă; dealuri şi toți munţii şi lemnele dumbrăvii să salte." (Pena 4 de la slujba Praznicului) Numărul mulțimilor care au întâmpinat pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos este redus la minimum cuprinzând totuși toate stările sociale şi vârstele: copii şi vârstnici, femei şi bărbaţi, fariseii şi cărturari, înfăţişând pe fiecare cu starea sa sufletească, cu care a participat la dumnezeiescul fapt al intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim; este geniul artei icoanei şi învăţătura Bisericii Ortodoxe privind teologia sa vizuală cu aceeași sobrietate pe care o vedem şi în Sfânta Scriptură, mai ales în Sfânta Evanghelie.

În loc de concluzii şi încheiere – Despre Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim sau Duminica Floriilor

Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, petrecându-se a doua zi, după Sabat, in ziua cea dintâi a Săptămânii, Duminica, această duminică este numită în cărţile de slujbă Duminica Stâlpărilor, pentru că Mântuitorul a fost întâmpinat cu stâlpări, ramuri de fenic şi alți copaci existenți în Ţara Sfântă. Poporul nostru dreptcredincios numește de obicei această duminică, fiind menționată încă din vechime şi în cărţile de slujbă, Duminica Floriilor sau Floriile. Niciodată în vorbirea obișnuită poporul nostru nu-i zice Duminica Stâlparilor. Potrivit rânduielii liturgice, în această zi sunt aduse la biserică ramuri de salcie care la momentul potrivit sau cuvenit, sunt binecuvântate printr-o rugăciune specială şi apoi împărţite credincioșilor, pe care le țin în mână în timpul slujbei şi apoi le iau cu ei acasă, de binecuvântarea praznicului si le păstrează, folosindu-le pentru nevoile duhovnicești ale familiei şi gospodăriei lor (Simeon Florea Marian) Smicelele, ramurile de salcie aduse în Duminica Floriilor, sunt în stare de vegetație înaintată, cu acei "mâțișori" care sunt, din punct de vedere botanic, florile lor deci salcia este înflorită, semn sigur al venirii primăverii, când întreaga fire amorțită în timpul iernii începe să revină la viață, să învieze. Deci aducând în Duminica Stâlpărilor ramuri de salcie înflorită, concluzionăm că de aici poporul nostru a dat Duminicii Stâlpărilor denumirea de Duminica Floriilor. Mai este si o alta explicație, potrivit căreia denumirea de sărbătoarea Floriilor, dată Duminicii Stâlpărilor, Întrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, vine de la o sărbătoare a romanilor, Floralii, adică sărbătoarea închinată florilor sau zeiței florilor, sărbătoare care avea loc, cum era şi firesc, la început de primăvară, când începeau să înflorească pomii şi iarba câmpului. Îmbisericirea unei asemenea sărbători era un lucru obișnuit în viața strămoșilor noștri, care au îmbrăţişat creștinismul nu doar în timpul perioadei apostolice, cel mai devreme, dar şi cu cea mai mare ușurință de asimilare, ca cei care aveau o credință aproape monoteistă, adică henoteistă, după cum bine se știe.

Creștinismul nostru a încreştinat "colindele" şi mai ales sărbătorile păgâne, închinate soarelui, înglobând această sărbătoare celei a "Soarelui dreptăţii", lui Iisus Hristos - Dumnezeu, îndeosebi Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos; această sărbătoare păgână nu era în religia nerevelată altceva decât o, înstrăinare a închinării primilor oameni Făcătorului cerului şi al pământului, Celui care a făcut luminători pe tăria cerului în ziua a patra, închinare prin care, ca urmare a păcatului, omul a cinstit făptura în locul Făcătorului şi Creatorului ei (Romani 2, 25). Cu toate că florile salciei nu sunt atât de atrăgătoare sau prea parfumate faţă de multe altele, totuși poporul nostru, care folosește ramurile de salcie înflorită în Duminica Stâlpărilor a numit sărbătoarea, Duminica Floriilor sau simplu Floriile, aceasta pentru a exprima bucuria mare a sărbătorii, pe oare o trăieşte şi mai ales, mesajul teologic - bisericesc al sărbătorii: înnoirea, învierea pe care nu poate să o simbolizeze şi s-o exprime în chipul cel mai plenar decât floarea. Firea omului pământului nostru strămoșesc, firea florei ţării noastre clocotește în chip tainic şi izbucnește în mod vădit de bucuria primăverii, atât a celei a firii neraționale cât şi mai ales a firii raționale, a omului, fiul credincios al Bisericii moșilor şi strămoșilor noștri.

În această zi de Florii numărul mare de credincioși, şi în zilele care urmează, se înnoiește şi se umple de nemărginita bucurie prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi apoi a Cuminecăturii, precum bucuria Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos, când a intrat în Ierusalim, a fost prelungită şi după Intrarea Sa în Sfânta Cetate, în Templu, prin glasul copiilor care strigau: "Osana", în acest fel şi bucuria Floriilor, a Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este prelungită deci, în zilele următoare, primind pe Domnul nostru Iisus Hristos - Euharistic în trupurile şi sufletele noastre, curăţite prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Dacă icoana Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim plasticizează, înfăţişează, în linii şi culori, faptul dumnezeiesc, descris de cuvintele Evangheliei, întipărind deci mai limpede, chipul şi mesajul praznicului, denumirea de Florii vine să îmbogăţească şi să sublinieze interesul adânc şi profund duhovnicesc al faptului dumnezeiesc, la care facem părtaşă şi firea lumii florale, a florei pământului nostru strămoșesc. Suntem singurii care facem părtaşă sărbătorii flora sub chipul ei plenar: în starea ei de înflorire. În toate Bisericile creștine sărbătoarea Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, se numește simplu Duminica Stâlparilor. Înțelegem şi de aici mesajul icoanei, acela de a înfăţişa chipul lumii înnoite; orice sărbătoare împărătească - praznic împărătesc - este un fapt duhovnicesc de înnoire, de restaurare, de întoarcere a chipului lumii la "frumusețea cea dintâi", prin harul lui Dumnezeu adus de Întruparea Sa. Cu alte cuvinte, starea noastră de înnoire cu care vom fi îmbrăcaţi la învierea obștească, este înfăţişat de textul liturgic din Săptămâna Floriilor şi sub chipul înfloririi: "Că în locul acestor răni trupești de acum, strigau sfinții mucenici, îmbrăcăminte luminată va înflori nouă la înviere" (Stihira, glas 5, de la Stihoavna Utreniei de Joi din Săptămâna Floriilor), înflorirea fiind starea plenară a frumuseții şi a bucuriei lumii. De aceea, termenul este foarte des folosit de imnografii Bisericii, termen faţă de care poporul nostru a fost foarte receptiv folosindu-l, după cum vedem, cu dreaptă socoteală şi cu adânc sau profund simţ teologic şi în denumirea praznicului Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim - Floriile…