Să afirmi, în cultura noastră, că icoana mărturisește despre adevărul lui Hristos întrupat - adică mort și înviat - , despre Cel care ne oferă o viață nouă în Biserică, nu mai este atât de șic, nici atât de savant, parcă nu mai dă atât de bine, de aici provine și reticența multora în a aborda icoana din punct de vedere teologic.
Dar noi, cei care ne aflăm în tradiția Bisericii, Biserica Ortodoxă, care a creat icoana și a înzestrat-o cu viziunea sa de credință teologică și dogmatică, știm că nu este suficient să cunoaștem tehnicile artistice ale pictării icoanei, nici dezvoltarea istorică a acestei arte.
Icoana trebuie înțeleasă din interior; ea trebuie să fie o expresie a credinței noastre, nu doar obiectul cercetărilor noastre. Odată ce am ajuns să înțelegem astfel icoana, știm că studiile teologice nu sunt numai binevenite, ci și necesare.
Stephane Bigham