Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii

Emil Iliescu

    Născut la 04.12.1950 – Bucureşti
Facultatea de Limba şi Literatura română, promoţia 1973
Profesor, traducător, ghid turistic. În prezent, pensionar
Proze pe site-urile Agonia.ro, Roliteratura, Hermeneia, Singur, Reţeaua literară
Marele premiu pentru proză la Festivalul „Eusebiu Camilar şi Magda Isanos”, Suceava, mai, 2009
Trofeul „Visul” – proză, Orăştie, 2010
Proze în revistele: „Bucovina literară”(Suceava), „NordLitera”(Suceava), „Fereastra”(Mizil), „Caligraf”(Alexandria), ”Moldova literară” (Iaşi), Antologia „Virtualia vol. VIII (Iaşi), „Algoritm literar”(Hunedoara).
În septembrie, 2010, a apărut la editura Limes, din Cluj, volumul de proză scurtă „Între două lumi”.
În februarie 2013,  a apărut la editura Inspirescu, din Satu-Mare, volumul „Savastie”.

Poveste de Crăciun (1357) - Emil Iliescu - 31-01-2015
Se pornise dinspre munte un vânt tăios, ce biciua obrajii zilei. Ninsese toată noaptea şi împrejurimile, acoperite de cerga grea a zăpezii, păreau caligrafii de cristal. Rafalele de vânt, contopite cu melasa grea a zăpezii, dansau valpurgic, îngreunând vizibilitatea. Simion mergea tot mai greu, târându-şi piciorul beteag. Fusese, odată, un om la casa lui. Moştenise de la biata maică-sa o căsuţă, la marginea comunei. Cam dărăpănată, dar era un acoperiş deasupra capului. Ca pentru un om ce vrea să ia viaţa în piept şi într-o bună zi să dea cu ea de pământ, ca să-i arate cine este jupânul. Pentru a porni în căutarea visului oricărui bărbat. &Ici...citeste mai mult
IHTYS (povestire) (1163) - Emil Iliescu - 03-06-2014
     Vara sfâşiase ca într-o ceartă conjugală cămaşa imaculată a cerului, îmbrăcându-se brusc în roba argintie a toamnei spre disperarea pescarilor locului. Numai soarele, palid ca un fluture de noapte, mai stătea agăţat ca o mătanie pe încheietura amurgului. Puiul acela de toamnă în joaca lui de copil, ce încă era, amestecase culorile ce se cerneau pe faţa parcă stinsă a apei. Rămânea doar amintirea zilelor toride când inima mării se umplea dimineaţa de plasele argintii ale bărcilor pescăreşti. Mirajul verii, melancolia pe care marea o resimţea, când corăbii mari îi mângâiau pântecul fertile, se transformase...citeste mai mult
Icoana Sfantului Mucenic Fanurie (povestire) (1326) - Emil Iliescu - 06-05-2014
      Savastie Alexeevici Karpin avea toate motivele să fie un om fericit. Era unul dintre studenții eminenți ai Institutului de Arte Plastice. Un portretist desăvârșit. Un om care simțea prin toți porii degetelor sale lungi ca de pianist valoarea antropomorfică a fiecărei linii ce reprezenta un chip sau un trup pe care urma să-l redefinească pe hârtie. Multi îi întrevedeau, chiar, un viitor strălucit în pictura de sorginte religioasă.      Avea o fizionomie pe care nu o puteai uita ușor. Există chipuri alcătuite din fâșii de sferă sau din asprimi trapezoidale. Din prelungiri de triunghiuri sau din opacitatea pătratelor. Altele curg spre...citeste mai mult
Despre puterea tamaduitoare a sfintelor moaste (povestire) (1986) - Emil Iliescu - 01-04-2014
        Curmătura era un sat îndesat între două culmi de munte. Ca o prăpastie întinsă la picioarele lor împădurite, străjuind timpul peste destinele oamenilor. Cu munteni simpli, tăcuți, ca și pădurea. Săraci, cu avuția ce se trece, dar atât de bogați sufletește prin modul de viață patriarhal. Aici se va petrece ceea ce oamenii numesc o epifanie. Revelarea unei lumi magice trecătorului și humei, care este natura umană. Se spune că, întotdeauna, Dumnezeu se descoperă spiritului simplu. Inocent. Netulburat de patimi. Noi, oamenii, suntem așa cum ne-a lăsat Creatorul în ziua în care a stabilit ordinea ecumenică și ne-a împărțit ...citeste mai mult
Despre dragostea frățească (povestire) (2421) - Emil Iliescu - 10-02-2014
        În cimitirul satului primele lumini şi şoapte ale dimineţii de Paştele blajinilor se ridicau printre mormintele pitice, amestecându-se cu aburii calzi ai bucatelor pe care bătrânele satului le împărţeau pentru morţii lor. Saveta îngenunchease lângă crucea fiului său. Încerca să aprindă o lumânare, chinuindu-se să înşele palele de vânt, ce se alergau dinspre deal şi care îi stinseseră de câteva ori făclia de veghe. Suspina şi mângâia în răstimpuri pământul afundat de zăpada care cotropise împrejurimile peste iarnă. Rar, treceau pe lângă ea bătrânele satului şi o ...citeste mai mult