Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 2574

Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru (Partea a VI-a) - Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi

Cristina Roman
Tags: rugăciune; Sfânta Scriptură;
Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru (Partea a VI-a) - Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi

Sfântul Maxim Marturisitorul: Viețuind astfel în urma votului ce-L dăm, vom primi, ca pe o "pâine spre ființă" și spre viață, pentru hrana sufletelor noastre și pentru păstrarea și buna folosire a celor dăruite nouă, pe Cuvântul care a zis: "Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer și dă viață lumii". Căci El ni se face toate, pe măsura noastră a celor ce suntem nutriți prin virtute și înțelepciune, și se face corp, precum singur știe, prin fiecare din cei ce ne mântuim, în chip felurit, câtă vreme suntem încă în acest veac, după înțelesul cuvântului rugăciunii, care zice: "Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi". Prin "astăzi" socotesc că se indică veacul acesta. Cel ce ar voi să redea mai dezvăluit acest loc al rugăciunii ar putea zice: "Pâinea noastră pe care ne-ai gătit-o la început spre nemurirea firii, dă-ne-o nouă astăzi, cât ne aflăm încă în viața aceasta muritoare, ca să biruiască moartea păcatului hrănirea cu pâinea vieții și a cunoștinței, de care călcarea poruncii dumnezeiești nu l-a lăsat pe primul om să se facă părtaș; căci dacă ar fi mâncat să se sature din această mâncare, nu ar fi fost cuprins de moartea păcatului".

Dar cel ce se roagă să primească această pâine spre ființă desigur nu o primește întreagă, precum este pâinea însăși, ci cât poate el să primească. Pâinea vieții se dă pe Sine tuturor celor ce o cer, ca iubire de oameni, dar nu în același fel tuturor. Ci celor care au făcut lucruri mari mai mult, iar celor mai puțini în fapte mai puțin, fiecăruia cât poate primi vrednicia minții lui. Spre acest înțeles al cuvintelor de față ne-a adus Mântuitorul însuși, poruncind apriat învățăceilor să nu-și facă grijă câtuși de puțin de hrană ce cade sub simțuri. Căci zice: "Nu vă grijiți în sufletul vostru ce veți mânca și veți bea, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veți îmbrăca. Că toate acestea le caută neamurile lumii. Ci căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă". Cum ne-ar îndemna deci să cerem cele de care a poruncit mai înainte să nu ne îngrijim? Este vădit că nu ne-a îndemnat să cerem prin rugăciune cele de care ne-a rânduit prin poruncă să nu ne îngrijim. Căci prin rugăciune se poate cere numai ceea ce putem căuta în temeiul poruncii. Așadar ceea ce nu ni s-a îngăduit să căutăm prin poruncă desigur că nu e îngăduit să cerem nici prin rugăciune. Iar dacă Mântuitorul a poruncit să căutam numai împărăția lui Dumnezeu și dreptatea, cu drept cuvânt a rânduit ca aceasta să o ceară și prin rugăciune cei ce se doresc după darurile dumnezeiești. Prin aceasta, asigurând darul celor cerute în chip firesc prin rugăciune, a unit voia celor ce cer cu voia Celui ce oferă darul, făcând prin aceasta unire afectuoasă cele două voințe una și aceeași.

Iar dacă ni se poruncește să cerem prin rugăciune și pâinea cea de toate zilele, prin care se întreține viața noastră de aici, să nu trecem hotarele rugăciunii, privind în chip lacom înainte la multe perioade de ani și să uităm astfel că suntem muritori și avem o viață care trece ca umbra. Ci să cerem prin rugăciune, fără îngrijorare, doar pâinea trebuincioasă zilei. Să arătăm astfel că facem, prin înțelepciunea cea după Hristos, din viața noastră o meditație (o pregătire) în vederea morții, armonizându-ne dispoziția vointței cu firea și despărțind sufletul de grija celor trupești, mai înainte de a veni moartea. Aceasta, pentru ca să nu se lipească de cele stricăcioase, întorcând spre materie dorința lui cea după fire, și să se deprindă cu lăcomia, care ne lipsește de abundența bunurilor dumnezeiești.

Sfântul Ioan Gura de Aur: Ce înseamnă cuvintele: "Pâinea noastră cea de toate zilele"? Înseamnaă: pâinea noastră cea din fiecare zi. Pentru că Domnul spusese să ne rugăm: "Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ", poruncind să împlinim și noi poruncile pe care le împlinesc îngerii, de aceea, prin cererea aceasta, face pogorământ slăbiciunii firii omenești, pentru că grăiește oamenilor îmbrăcați cu trup, supuși nevoilor firii omenești, care nu pot avea aceeași nepătimire ca îngerii. "Vă cer și vouă, oamenilor, spune Domnul, să-Mi îndepliniți poruncile Mele în chip desăvârșit ca și îngerii, dar nu vă cer nepătimirea îngerilor, pentru că nu vă îngăduie tirania firii omenesti, pentru că aveți nevoie de hrana cea de toate zilele!".

Uită-mi-te câtă duhovnicie este și în cele trupești! Nu ne-a poruncit să ne rugăm nici pentru averi, nici pentru desfătări, nici pentru haine luxoase, pentru nimic din unele ca acestea, ci numai pentru pâine, anume pentru pâinea cea de astăzi, ca să nu ne îngrijim de ziua cea de mâine! De aceea a și adăugat: "Pâinea cea de toate zilele", adică pâinea care ne trebuie astăzi pentru hrana noastră. Și nu S-a mulțumit numai cu acest cuvânt, ci a adăugat și un altul după acesta, spunând: "Dă-ne-o nouă astăzi", pentru ca să nu ne mai zdrobim capul mai dinainte cu grija zilei de mâine. Pentru ce să te îngrijești de ea, odată ce nu știi de vei vedea ziua de mâine? Porunca aceasta a dat-o și mai târziu, spunând: "Nu vă îngrijiți de ziua de mâine" (Matei 6, 34).

Hristos vrea ca noi să fim sprinteni și întraripați și să-i dăm atâta firii cât nevoia firii o cere de la noi.

Sfântul Nicolae Velimirovici: Cine dă trup, acela dă și suflet, și cine dă văzduh, acela dă și pâine. Copiii Tăi, Dăruitorule Milostive, așteaptă de la Tine toate cele de trebuință. Cine va lumina fețele lor dimineața dacă nu Tu cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării lor când dorm dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toți străjerii? Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi dacă nu în țarina Ta? Cu ce am putea să împrospătăm această țarină dacă nu cu roua Ta cea de dimineață? Cum i-am da viață dacă nu cu lumina Ta și cu văzduhul Tău? Cum am putea să mâncăm pâinea dacă nu cu gura pe care ne-ai facut-o Tu? Cum am putea să ne bucurăm și să Îți mulțumim că suntem hrăniți, dacă nu prin duhul pe care l-ai suflat în noroiul lipsit de viață și ai făcut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist? Nu mă rog Ție pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră. Ce folos dacă am pâine numai eu, când frații mei flămânzesc împrejurul meu? Ar fi mai bine și mai drept dacă s-ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu frații mei. Nu poate fi voia Ta să-ți dea mulțumită un singur om în timp ce sute Te blesteamă.

Tatăl nostru, dă-ne nouă pâinea noastră, ca să Te slăvim într-un glas și să ne amintim cu bucurie de Tatăl nostru Cel ceresc. Astăzi ne rugăm pentru ziua de astăzi. Ziua aceasta este mare: în ea s-au născut nenumărate făpturi noi. Nenumărate făpturi noi, care nu au fost ieri și care mâine nu vor fi, se nasc astăzi sub aceeași lumină a soarelui, împreună cu noi umblă pe una dintre stelele tale și cu noi dimpreună grăiesc Ție: pâinea noastră. O, Mare Gazdă! Oaspeții Tăi suntem de dimineața până seara, la masa Ta ședem și pâinea Ta așteptăm. Nimeni afară de Tine n-are dreptul să zică: pâinea mea. Pâinea este a Ta. Nimeni afară de Tine nu are drept asupra zilei de mâine și asupra pâinii de mâine, ci numai Tu și aceia dintre locuitorii pământului pe care îi poftești Tu. Dacă e dupa voia Ta ca sfârșitul zilei de astăzi să fie linia despărțitoare dintre viața și moartea mea, mă voi pleca în fața voii Tale sfinte. Dacă e voia Ta ca mâine să fiu din nou tovaraș de călătorie al marelui soare și oaspete la masa Ta, voi da din nou mulțumită Ție, precum o fac zi de zi. Și mă voi pleca în fața voii Tale iarăși și iarăși, precum fac îngerii din cer, Dăruitorule al tuturor darurilor trupești și duhovnicești!

Olivier Clement: Îi cerem lui Dumnezeu pâinea noastră, pâinea cea pentru noi, pâinea de care acum avem nevoie. Facem ceea ce trebuie să facem pentru a avea, pentru a o câștiga cinstit, prin muncă, într-o civilizatie pe cât posibil cinstită. Totuși, o cerem lui Dumnezeu, ca pe un dar și har. Pâinea este ceea ce mă ține în viață. Or, faptul de a continua să trăiesc presupune o întrepătrundere incredibilă de circumstanțe favorabile, acumulate de-a lungul zecilor de ani. Aș fi putut sau ar fi trebuit să mor de atâtea ori: război, accident, cancer, insuficiență cardiacă, tentativă de sinucidere - sau mai știu eu ce? O persoană sau alta, al cărei chip, voce sau rugăciune pentru mine reprezintă și ele pâinea cea de toate zilele, poate pieri dintr-un moment în altul. Altcineva, un copil poate, pe care aș vrea să-l apăr și să-l ghidez în viață, îmi scapă cu desăvârșire.

Nu există decât două ieșiri: fie spaima, și toate mijloacele de a o evita rămân fără succes, o știm bine. Fie rugăciunea: pâinea noastră cea pe care ne-o asigură o întreagă civilizație - hrana, îmbrăcămintea, locuința, securitatea, această pâine pe care ne-o dă acel fragil echilibru biologic sau psihologic, această pâine constând și în atâtea afecte și amprente din care se hrăneste sufletul nostru, recunoaștem că o avem de la Tine: dă-ne-o nouă astăzi. Sau pur și simplu: dă-ne nouă ziua cea de astăzi. Sau dacă vrei să ne-o iei, ia-ne-o. Dacă este voia Ta, voi muri astăzi, sunt un slujitor nefolositor, eliberează-mă din acest joc ciudat si străin, în fond... (Iov 1, 20-21). Astfel, să privim fiecare zi ca pe o zi de har. Și mai mult decât atât. Noi cerem astăzi această subzistentă, ca pe pâinea care "vine", adică pâinea Împărăției. Or, pâinea Împărăției este Euharistia. Ceea ce Îi cerem lui Dumnezeu este tocmai să primim orice pâine, orice mijloc de subzistență, ca și cum ar fi Euharistia, adică împărtăsirea cu Trupul său, cu prezența Sa.

Tradiția ortodoxă ne învață invocarea Sfântului Duh înaintea oricărei treburi de oarecare importanță, iar la sfârsșitul ei, cinstirea Maicii lui Dumnezeu: ea este maica pe care n-o mai avem, sau pe care nici n-am avut-o, e mângâierea pe care am așteptat-o din partea femeii - desigur, în zadar, căci și femeia simte nevoia să fie mângâiată -, ea este deja cu totul în Împărăția lui Dumnezeu și ne ajută să trecem și noi pe celălalt mal, ea este, într-o persoană creată, sinteza tuturor formelor de tandrețe și frumusețe. Faptul de a cere pâine sugerează ceea ce ar trebui să fie legătura noastră cu pământul, căci pâinea înseamnă pământul muncit de om. Omul, sau va distruge pământul, sau va face din el o Euharistie.

(...) Cererea de pâine, dacă vrem s-o spunem fără inconștiență sau ipocrizie, ne impune o altă exigență: aceea de a împărți cu celălalt. Comuniunea euharistică este o părtășie, este inseparabilă de aceea a altarului, spunea sfântul Ioan Gură de Aur. Socialismul ateu, comunismul persecutor au apărut și pentru că lumea creștină n-a știut să împartă; pentru că a păstrat "taina altarului", uitând-o pe aceea a "fratelui". Drama, se știe, continuă și se agravează astăzi la scară planetară.

Natalia Dinu Manoilescu: Prima cerere - "pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi" cuprinde o întreagă doctrină antropologică. Expresia de "pâine spre ființă", nu se găsește în Noul Testament decât în două locuri, respectiv în cele două versiuni ale rugăciunii domnești, proprii lui Matei și lui Luca. De fapt, termenul apare foarte rar în textele grecești. Origen îl socotea chiar creat de evangheliști și îl traducea prin cuvantul "substanțial”, echivalentul traducerii "pâinea cea spre ființă" din Biblia românească, expresie pe care o socotim mai potrivită decât cea din Biblia de la Ierusalim, unde se spune "pâinea noastră zilnică". Rugându-ne pentru pâinea cea spre ființă, ne rugăm ca Dumnezeu să ne dăruiască ceea ce este esențial pentru viața noastră trupească și sufletească.

Iisus ne îndeamnă anume să cerem pâine, hrana de capetenie a omului, care asigură existența sa fizică, fiind însă susceptibilă totodată, prin primirea harului, de a se preface în Euharistie și de a deveni astfel mijloc de regenerare spirituală și izvor de mântuire. Hristos nu putea să-l învețe pe om a cere pâine exclusiv pentru trup, El, Care respinsese ispita de a face din dobândirea pâinii țelul suprem al vieții. Cerând deci pâinea cea spre ființă, Îl rugăm pe Tatăl să ne dea tot ceea ce știe El că ne este necesar pentru a înfrunta greutățile acestei vieți fără a ne primejdui mântuirea. Că această rugă nu vizează exclusiv satisfacerea unei necesități biologice rezultă și din faptul că Domnul nu ne învață să cerem o hrană oarecare, ci pâinea, adică acel element care, prin consacrare, va deveni însuși sfântul Său trup. Prefacerea euharistică asigură așadar pâinii însușirea sfințeniei. Învățându-i pe ucenici să se roage: "Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi" - așa cum apare în versiunea lui Matei - Domnul dorește să limiteze grija omului cu privire la cele necesare susținerii vieții, la prezentul imediat. Preocuparea pentru viitor trebuie evitată, deoarece grija, punând stăpânire pe om, l-ar putea abate de la adevărata sa vocație.

Chiar și atunci când expresiei "pâinea cea spre ființă" i se atribuie o semnificație spirituală, ea referindu-se la ceea ce este indispensabil în vederea mântuirii, îndemnul de a ne ruga doar pentru ziua respectivă rămâne valabil. Avem nevoie de atâta putere cât să facem față greutaților și ispitelor proprii zilei prezente. Pentru creștinul adevărat, convins că se află permanent sub oblăduirea părintească a Tatălui, esențial este ca, în cuprinsul fiecărei zile, să-și îndeplinească fără șovăială datoria, cu gândul la Hristos și sub umbra ocrotitoare a Sfântului Duh. De aceea el nu se frământă pentru viitor, nu se întreabă dacă va veni o clipă când nu va mai fi în stare să înfrunte ispitele și poate se va prăbuși. Știind că Dumnezeu nu îl va părăsi niciodată, ucenicul lui Hristos nu se lasă copleșit de povara unor asemenea întrebări și își limitează atenția și cererea la clipa prezentă, cunoscând că în cuprinsul acesteia se pot afla ascunse atât mântuirea cât și damnarea sa.

Origen: "Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi"... Unii exegeți consideră că trebuie să ne rugăm pentru pâinea obișnuită: este bine să corectăm greșeala unora ca aceștia.(...)

Adevărata pâine

Adevărata pâine este cea care îl hrănește pe omul adevărat creat după chipul lui Dumnezeu și care îl ridică pe cel ce se hrănește cu ea până la asemănarea cu Creatorul său. Ce poate fi mai de preț pentru o minte înțelegătoare decât înțelepciunea lui Dumnezeu și mai de dorit pentru o fire cugetătoate decât adevărul? (...) Cuvântul care înseamnă pâine este foarte variat, căci nu toți pot suporta tăria și puterea întăritoare a învățăturilor dumnezeiești. Pentru a da o hrană tare celor mai desăvârșiți, Iisus spune:

            "dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare și sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și ba sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu viez pentru Tatăl, și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine" (Ioan 6, 53-57)

(...) Să-I cerem Tatălui nu pâinea obișnuită, ci pâinea spre ființă, temându-ne ca nu cumva sufletele noastre să se îmbolnăvească de foame și să moară pentru că ne-a lipsit cuvântul Domnului.

Cuvântul "epiousios"  -Trebuie să cercetăm acum ce înseamnă cuvântul spre ființă. Cuvântul "epiousios" nu a fost niciodată folosit de învățătorii greci și nici nu este întrebuințat în limbajul curent; pare să fi fost făurit de evangheliști. Matei și Luca folosesc amândoi același cuvânt și nu oferă nicio variantă... Am făcut cercetări asupra npțiunii de "ființă" datorită pâinii "cea spre ființă" și am arătat că noi trebuie să cerem la rugăciune pâinea "cea spre ființă". După cum alimentele hrănesc și întăresc în mod diferit pe cei care le mănâncă, tot așa este și cuvântul lui Dumnezeu: lapte pentru prunci, legume pentru cei slabi și carne pentru cei puternici. Fiecare se folosește de acestea potrivit cu starea lui. Pâinea cea spre ființă este potrivită firii noastre cugetătoare cât și substanței însăși, ea aducând sufletului sănătate, vigoare și bunăstare, transmitându-i propira nemurire căci Însuși Cuvântul lui Dumnezeu este nemuritor.

Astăzi - Adeseori, Scriptura numește prin "astăzi" întreaga eternitate.

Teofilact al Bulgariei: "Cea spre ființă", adică cea îndeajuns spre ființarea noastră. Deci, tu, leapădă grija pentru a doua zi! Încă și Trupul lui Hristos este "Pâine spre ființă", cu care ne rugăm ca fără de osândă să ne împărtășim.

 

 

 

           

                         

08-07-2015
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu