Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru (Partea a V-a) - Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ

Sfântul Ioan Gura de Aur: "Faca-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ"(Matei 6, 10)

Ai vazut ce urmare minunată! Ne poruncise să dorim bunătățile viitoare și să ne grăbim pentru plecarea noastră dincolo; dar atâta vreme cât nu se întâmplă asta și locuim aici, ne poruncește să ne dăm toată silința ca să viețuim ca îngerii din cer. Hristos ne-a spus: "Trebuie să doriți cerurile și cele din ceruri!"; dar a poruncit ca, înainte de a ajunge în cer, să prefacem pământul în cer; să trăim pe pământ, ca și cum am trăi în cer; să ne grăbim să facem așa totul.  Și pentru acestea să-L rugăm pe Stăpânul nostru.

Nimic nu ne împiedică să ajungem la viața desăvârșită a puterilor celor de sus, chiar dacă locuim pe pământ; că e cu putință ca acela care trăiește aici să facă totul ca și cum ar și fi acolo. Cererea aceasta vrea să spună: "După cum acolo sus în cer toate se petrec fără de nicio piedică, iar îngerii nu împlinesc numai unele porunci, iar pe altele le calcă, ci pe toate le fac și cu toții se supun - că "sunt puternici în virtute - spune psalmistul - făcând cuvântul Lui" (Ps. 102, 21) -, tot așa învrednicește-ne și pe noi oamenii să nu facem pe jumătate voința Ta, ci să o împlinim în întregime, așa cum Tu voiești!".

Ai văzut că ne-a învățat să fim modești, arătându-ne că virtutea nu se datorează numai râvnei noastre, ci și harului de sus? Și iarăși, ne-a poruncit ca fiecare din noi, când ne rugăm, să ne rugăm și pentru binele întregii lumi. Că Domnul n-a spus: "Facă-se voia Ta în mine sau în noi", ci: "Facă-se voia Ta pretutindeni pe pământ", ca să dispară înșelăciunea, să se sădească adevărul, să se stârpească orice păcat, să se întoarcă din nou virtutea, să nu mai fie nicio deosebire între pământ și cer. "Dacă s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele de jos de cele de sus - deși prin firea lor sunt deosebite unele de altele -, pentru că pământul ne-ar arăta alți îngeri".

Sfântul Teofilact al Bulgariei: Precum îngerii fac voia Ta, așa și nouă dă-ne a o face.

Origen: Noi care ne rugăm și care suntem încă pe pământ, știm că locuitorii cerului împlinesc voia lui Dumnezeu. Cerem ca și cu noi, cei de pe pământ, să se împlinească voia lui Dumnezeu, ceea ce se va și întâmpla dacă nu facem nimic împotriva voii Lui. Atunci când se va împlini și cu noi pe deplin voia lui Dumnezeu, vom fi asemenea locuitorilor cerurilor; noi purtăm ca și ei chipul Fiiinței cerești; noi vom moșteni împărăția cerurilor și cei care vor urma nouă pe pământ vor cere la rândul lor să devină asemenea nouă care vom fi în ceruri. (...) Așa cum are putere asupra celor din cer, Iisus a primit putere și asupra celor de pe pământ. Mai întâi au fost luminate cele din cer prin Cuvântul; la plinirea vremii, cele de pe pământ le-au imitat prin puterea acordataă Fiului lui Dumnezeu, pe cele pe care le-a primit puterea Mântuitorului și care sunt deja desăvârșite. Prin rugăciune, Hristos vrea să-i ia drept colaboratori pe lângă Tatăl pe cei pe care El i-a pregătit. În acest fel, ființele de pe pământ supuse adevărului și Cuvântului și transformate prin puterea pe care El a primit-o în cer și pe pământ vor fi asemănătoare cu ființele cerești și conduse la un liman fericit, lucru care stă în puterea Lui.

Cerul, Mântuitorul, pământul, Biserica

Dacă înțelegem prin cer pe Mântuitorul și prin pământ Biserica spunând că Întâiul-Născut din toată făptura este cerul, atunci putem conchide că Omul înveșmântat cu smerenie și ascultare pănă la moarte, spune după Înviere: "Datu-mi-sa toată puterea în cer și pe pământ". Omul asumat de Mântuitorul a primit putere asupra celor din cer care aparțin Celui Unui-Născut pentru a se uni cu El și pentru a-l face părtaș la dumnezeirea Sa. Rămâne de rezolvat cealaltă dificultate cum se împlinește voia lui Dumnezeu în cer din moment ce duhurile necurate din cer duc luptă împotriva ființelor de pe pământ?

Iată răspunsul  nostru. Cel care locuiește încă pe pământ își are patria în ceruri și adună acolo comori nu din pricina locului, ci a stărilor lăuntrice, pentru că are inima în cer și poartă chipul ființei cerești; unul ca acesta nu mai trăiește pe pământ ci într-o lume cerească mult superioară celei pământești. La fel stau lucrurile și cu duhurile rele: trăiesc în ceruri dar își au patria pe pământ. Ele întind curse oamenilor și luptă împotriva lor; ele își au comoara pe pământ și poartă chipul celui pământesc care, deși "este frunte făpturilor lui Dumnezeu" (Iov. 40, 19), a ajuns să fie batjocorit de îngeri. Aceste duhuri rele nu sunt cerești și nu locuiesc în ceruri pentru că urmăresc numai răul. În concluzie, "Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ" nu înseamnă că se mai găsesc în cer cei care din mândrie au căzut împreună cu cel care "ca un fulger a căzut din cer" (Luca 10, 18).

Natalia Dinu Manoilescu: A treia cerere, "facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ", indică renunțarea din partea noastră la orice veleitate personală, precum și făgăduiala de a ne pleca întru totul hotărârilor divine. Mântuitorul, în ceasul de grea cumpană de la Ghetsimani, va da pilda totalei resemnări și a acceptării necondiționate a celor rânduite de Tatăl, când va spune: "Nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești" (Matei 26, 39). Cel care izbutește să primească senin tot ceea ce Dumnezeu îi va trimite va fi pregătit pentru Împărăție.

Hristos îi îndeamnă însă pe ucenici să se roage nu numai pentru ca fiecare din ei să dobândească puterea de a se pleca la voia Tatălui, dar și pentru că "precum în cer așa și pe pământ", pretutindeni, pe toate planurile lumii create, hotărârile divine să fie primite și ascultate, pentru ca astfel "Dumnezeu să fie toate în toți", dupa cuvantul apostolului (1 Cor. 15, 28). Această reunire a întregii creații, reîntoarsă definitiv la Dumnezeu, după ce va fi renunțat la orice tendință de autonomie, nu se va realiza, desigur, decât la sfârșitul veacurilor, când Împărăția fiului se va preschimba în aceea a Tatălui (I Cor. 15, 24). De fapt, Împărăția, pentru venirea căreia ni se cere să ne rugăm, nu va fi deplină decât atunci când numele lui Dumnezeu va fi adorat de toate făpturile și voia Sa îndeplinită pretutindeni.

Cele trei cereri din prima parte a rugăciunii Tatăl nostru nu vor putea fi deci împlinite întru totul decât la transfigurarea finală, adică în etapa eshatologică. Este însă tulburător ca noi, oamenii slabi și păcătoși, suntem îndemnați de Îsuși Fiul lui Dumnezeu a ne ruga zilnic pentru aceste lucruri minunate, ce sunt atât de departe de noi și de limitata noastră putere de înțelegere. S-ar părea că Dumnezeu așteaptă totuși de la om un răspuns, o participare mai mult sau mai puțin activă, spre a reînnoi întreaga creație, zidind "ceruri noi și pământ nou", în care, după cuvântul apostolului, "locuiește dreptatea" (II Petru 3, 13). Versurile lui Peguy dovedesc o intuiție genială: "Atârnă de noi ca Dumnezeu să nu fie lipsit de zidirea Sa”, spune poetul. Dacă în prima parte a rugăciunii cererile noastre au drept scop întemeierea Împărăției, fiind orientate eshatologic, în a doua parte ele au un caracter mai personal, întrucât au în vedere condițiile care fac posibilă mântuirea individuală. Pentru ca să putem participa la Împărăția pentru care ne rugăm va trebui ca încă din cursul actualei existențe să nu fim lipsiți de pâinea "cea spre ființă", să fim despovărați de greutatea propriilor păcate și feriți de acțiunea vătămătoare a celui rău.

Sfântul Nicolae Velimirovici: Cerul și pământul sunt țarinile Tale, Tată. Pe una dintre țarini semeni stele și îngeri, iar pe cealaltă - spini și oameni. Stelele se mișcă potrivit voii Tale. Îngerii cântă la stele, ca la niste harfe, potrivit voii Tale. Dar omul întâlnește alt om și întreabă: Ce este voia lui Dumnezeu? Până când n-are să știe omul voia Ta? Pănă când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale? Tu l-ai făcut ca să fie deopotrivă cu îngerii și cu stelele, dar, iată, și spinii sunt mai presus de el. Dar iată că omul, dacă vrea, poate să rostească numele Tău mai bine decât spinii, deopotrivă cu îngerii și cu stelele. Tu, Dătătorule al duhului și Dătătorule al voii, dă-i omului voia Ta.Voia Ta este înțeleaptă și limpede și sfântă. Această voie mișcă cerurile: de ce n-ar mișca și pământul, care față de cer e ca o picătură într-un ocean? Voia Ta este înțeleaptă.

Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer și știu că stelele se mișcă așa cum s-au mișcat mii de ani, întotdeauna după aceeași lege, și că aduc vara și iarna atunci când trebuie. Cu înțelepciune lucrând, Tu nu ești niciodată ostenit, Tatăl nostru. Niciun lucru nebunesc nu-și află loc vreodată în planul Tău. Tu ești la fel de proaspăt în înțelepciune și bunătate acum că și în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei fi la fel ca astăzi. Voia Ta este sfântă, fiindcă e înțeleaptă și proaspătă. Sfințenia este nedespărțită de Tine cum suntem noi nedespărțiți de aer. Orice nu este sfânt trebuie să suie la cer treptat, însă nimic nesfânt nu se pogoară vreodată din cer, de la tronul Tău, Tată. Noi ne rugam Ție, Sfinte Tată al nostru, să faci să răsară cât mai degrabă ziua când voia tuturor oamenilor va fi înțeleaptă, proaspătă și sfântă că voia Ta, și când toate făpturile de pe pământ se vor mișca în împreună-glăsuire cu stelele de pe cer, și când planeta noastră va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele: Doamne, învață-ne! Dumnezeule, călăuzește-ne! Tată, mântuiește-ne!

Maxim Mărturisitorul: Iar acum să potrivim cuvântul următor al rugăciunii, ca cele de mai înainte, zicând: "Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ". Cel ce aduce lui Dumnezeu închinare în chip tainic, numai prin facultatea rațiunii, despărțită de poftă și de iuțime, împlinește pe pământ voia lui Dumnezeu, cum o fac în cer cetele îngerilor. Acela prin toate s-a facut împreună slujitor și împreună viețuitor cu îngerii, precum zice marele Apostol: "Iar petrecerea noastra este în ceruri". Căci în îngeri nu se află pofta ce slăbește vigoarea minții prin plăcere, nici iuțimea ce se înfurie și latră la cei înrudiți fără cuviință, ci numai rațiunea care duce în chip firesc spre prima rațiune pe cei raționali. Numai de aceasta se bucură Dumnezeu și numai pe ea o cere de la noi robii săi. Aceasta o arată, zicând către marele David: "Caci ce este Mie în cer și ce am voit de la tine pe pământ?" Nimic nu are Dumnezeu în cer, care să I se aducă de sfinții îngeri, decât slujirea rațională. Pe aceasta cerând-o și de la noi, ne-a învățat să zicem când ne rugăm: "Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ".

Prin urmare să ne miște și pe noi rațiunea noastră spre căutarea lui Dumnezeu; puterea poftei spre dorirea Lui; iar iuțimea să lupte pentru păstrarea Lui. Mai bine zis, mintea să se întindă întreagă spre Dumnezeu, întărită de iuțime ca de un tonic și aprinsă de dorul poftirii dusă la culme. Imitând astfel pe îngerii din cer, ne vom afla slujind lui Dumnezeu prin toate, înfățișând pe pământ aceeași viețuire ca și îngerii, neavând mintea mișcată spre nimic din cele de după Dumnezeu, întocmai ca aceia.

Olivier Clement: Voia lui Dumnezeu nu este o voință juridică ci un influx de viață, ceea ce dă existență și o înnoiește când aceasta se rătăcește. Voia lui Dumnezeu este mai întâi creația însăși, universul întreg susținut de ideile-voințe, de logoi, de cuvintele eterne ale lui Dumnezeu-Profetul. Apoi ea este istoria mântuirii, dialogul dramatic de iubire dintre Dumnezeu și umanitate, pentru ca "toți oamenii să se mântuiască", subliniază întâia Epistolă către Timotei. De aceea trebuie "să ne rugăm zilnic pentru ca toți să se mântuiască"; să ne rugăm pentru toți cei "care nu știu, nu vor sau nu pot să se roage" așa cum le cerea călugărilor săi patriarhul Iustinian al României. Voia lui Dumnezeu nu se face. Lumea, frumoasă și bună, cum spune Facerea, este cufundată în orori. Lumina există, citim în prologul lui Ioan, dar există și întunericul.

Atotputernicia lui Dumnezeu este aceea a iubirii. Și cum iubirea nu se poate impune fără să se nege pe sine, această atotputernicie - în stare să creeze ființe care-o pot refuza - această atotputernicie este și o atotslăbiciune. Ea nu poate acționa decât asupra inimilor care, în mod liber, se deschid spre lumină. Dumnezeu respectă libertatea omului, așa cum a respectat-o pe a îngerului. Dar pentru ca ea să nu fie biruită de întuneric, El se întrupează și coboară în moarte, în iad, pentru ca să existe de aici înainte un loc unde voința omului să se poată uni cu voința divină. Acest loc e Hristos. În Hristos, voința umană s-a alăturat cu durere și bucurie voinței Tatălui. Întru cel Înviat, stând la dreapta Tatălui, voia lui Dumnezeu se împlinește pe pământ, ca și în cer.

De aceea este de ajuns să aderăm la Hristos cu toată ființa noastră. "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învțați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară" (Mt. 11, 28-30). Împărătia unde se face voia lui Dumnezeu precum în cer așa și pe pământ "nu este din această lume" și nu în istorie se va realiza ea. Rugăciunea pentru a se face voia lui Dumnezeu ne dă astfel, despre politică, o nuanță de ironie, de realism și răbdare, ea laicizează exercițiul puterii, relativizează ideologiile și entuziasmele istoriei - istoria forțelor colective, în sens marxist. Într-o primă etapă, nu visăm să transformăm societatea în paradis, ci luptăm, pentru ca ea să nu devină un iad, să-i mentinem echilibrele necesare, că e vorba de "separarea puterilor" a lui Montesquieu, sau de checks and balance, din conceptia anglo-saxonă - și protestantă - despre Stat. Omul rugăciunii și al speranței evită pe cât se poate, atât cinismul conservatorilor, buna gestionare a relelor zise inevitabile (pentru ceilalți!), cât și amărăciunea revoluționarilor, pe care în mod sigur îi dezamăgesc revoluțiile, cele nefăcute, ca și cele prea bine făcute. El știe că nu se va sfârsi niciodată cu prostia și cu ura, dar nu e un motiv să se resemneze.

În același timp, trebuie să spunem, odată cu Serghei Bulgakov, că "istoria nu este un culoar vid". Această imensă forță de viață, de viață adevărată pe care Învierea a adus-o în lume și care se revarsă din potirul euharistic și din rugăciunile sfinților, nu lucrează numai în destinele individuale. Societatea și cultura, și ele sunt dimensiuni ale persoanei și ale relației interpersonale. Creștinătatea a încercat o sfințire a culturii, nu fără succes, dar a îngrădit din ce în ce mai mult libertatea. Astăzi ține de biserică să se elibereze de nostalgii, de voințe de putere, pentru a deveni sau a redeveni acel pământ tainic de unde se vor ridica pădurile viitorului. Nu singură de altfel, ci în colaborare cu toate cercetările convergente, cu cele creștine întâi de toate, cu toate așteptările și intuițiile culturii contemporane: fie că e vorba de noile reflecții despre drepturile omului, de acea metanoia abia schițată a unei filosofii în care ceea ce nu este lucrătură a neantului se ocupă de relație și de chip, fie că e vorba despre deschiderile științei sau despre critica economismului.

Nu va exista niciodată, decât poate ca un ideal și ca un catalizator, o "civilizație a iubirii". Va exista întotdeauna, în viața colectivă, un fond de impulsuri iraționale, pe care trebuie să știm să le stăpânim, să le folosim, să le controlăm (și aici machiavelicii moderați și lucizi fac mai mult decât naivii mânjiți cu sentimentalisme). Numai sfințenia este cea care poate vindeca răul din rădăcină. Dar sfințenia trebuie, ca și Evanghelia, să introducă în societate o tensiune, un ferment sau o rană care să constituie însuși locul libertății spiritului. Și dacă nu poate exista o "civilizație a comuniunii" depline și definitive, trebuie să deschidem neobosit aceea ce se numește în Franța, pe poduri și șosele, "căi de mică comunicație"!