Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 2620

Ce păcat că nu ne spovedim mai des!

Cristina Roman
Tags: Sfânta Spovedanie; Taina Spovedaniei;
Ce păcat că nu ne spovedim mai des!

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat declararea anului 2014 ca An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii). Au loc diverse manifestări, conferințe și concursuri în toate eparhiile din țară pentru mai buna cunoaștere a celor două Sfinte Taine, pentru a ajunge la inima cât mai multor credincioși și a-i apropia de Spovedanie și Împărtășanie. Trăim vremuri foarte diferite de cele de la începutul creștinismului. Atunci creștinii se împărtășeau la fiecare Sfântă Liturghie. Trăim vremuri diferite și față de perioada comunismului când participarea la Sfintele Taine se făcea adesea pe furiș. Astăzi, au prins contur mai multe obiceiuri legate de Spovedanie și Împărtășanie. Sunt duhovnici care îndeamnă la Spovedanie în cele patru posturi bisericești de peste an, sunt duhovnici care dezleagă la o spovedanie și împărtășanie mai deasă, după cum există și obiceiul generalizat între bătrânii evlavioși mai ales la țară, de a se spovedi și împărtăși la fiecare 40 de zile. În eroare se află cei care se spovedesc doar o dată pe an, de regulă în Postul Mare, convinși fiind că spovedania aceasta “îi ține tot anul”.

Despre cât de des ne putem împărtăși vom vedea într-un articol viitor ce ne învață Biserica și Sfinții Părinți. Ne vom concentra acum pe Taina Sfintei Spovedanii punându-ne aceleași întrebări: cât de des să ne spovedim, dacă ne putem spovedi și în afara posturilor, dacă ne putem spovedi înainte de expirarea intervalului de 40 de zile? Trebuie să ținem sau nu post înainte de Taina Spovedaniei etc.?  Un răspuns valabil pentru toate aceste întrebări ține de dorința noastră interioară, sufletească, de a fi cu Mântuitorul Hristos și de a ne pregăti așa cum se cuvine pentru întâlnirea cu Domnul. Cu oricare persoană draga din viața noastră, mamă, soț, copii, am vrea să ne întâlnim cât mai des, să le spunem mereu cât de mult îi iubim, să lăsăm deoparte grijile vieții și să ne înfățișăm cu sufletul și gândurile curate în fața acestor ființe scumpe. Și atunci, pentru întâlnirea cu Domnul Hristos cel răstignit din iubire pentru noi, de ce să ne pregătim mai rar? “Fără Mine nu puteți face nimic”, spune Domnul (Ioan 15;5). Cum am putea crede că vom avea sănătate, spor și reușite în viețile noastre profesionale sau de familie, dacă nu ne vom împărtăși de harul dumnezeiesc prin participarea la Sfintele Taine? Înțelegând semnificația, menirea și binefacerile Tainei Sfintei Spovedanii, vom ști în adâncul ființei noastre cât de des să alergăm la duhovnic. 

Şi aş mai zice aici un lucru la care ţin foarte mult: se mai întâmplă câteodată ca cineva care vede că în lupta cu păcatul cam eşuează, să amâne Taina, nu doar a Sfintei Împărtăşanii, din proprie iniţiativă, ci însăşi Taina Mărturisirii sau Taina Spovedaniei, pe considerentul că dacă tot nu mă pot lăsa de păcat, ce rost are să mă mai duc să mă spovedesc? În scrierile Părinţilor găsim şi ideea aceasta foarte importantă, care trebuie subliniată: prin Taina Spovedaniei sau Taina Mărturisirii se primeşte nu numai iertarea de păcate, ci şi harul de a nu mai săvârşi păcatul. Adică nu trebuie să aşteptăm să fim curaţi, să fim imaculaţi, şi apoi vin să mă spovedesc, pe considerentul că după aceea o să mă împărtăşesc. Nu! În starea în care sunt, în acea stare trebuie să mă duc să mă spovedesc pentru a primi iertare şi ajutor în lupta cu păcatul şi apoi, în chip firesc, va veni și Taina Sfintei Împărtăşanii, la momentul rânduit de părintele duhovnicesc.” (din: Gheronda Iosif Vatopedinul, “Dialoguri la Athos”, Editura Doxologia, Iași, 2012) 

Preotului i s-a dat harul de a lega și dezlega păcatele, dar la Taina Spovedaniei, stă de față însuși Mântuitorul Iisus Hristos. El ascultă mărturisirea, neliniștea, tulburarea, și oferă prin duhovnic harul mângâietor, iertarea și împăcarea.

 “Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina, nici te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată şi sfânta Lui icoană înaintea noastră este. Şi eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte‑mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, să ştii că toate păcatele îndoite le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat.” (Extras din Molitfa pentru Spovedanie)

Prin urmare, singurul criteriu valabil pentru a stabili cât de des să ne spovedim este iubirea pe care i-o purtăm lui Hristos. Îl iubim pe Dumnezeu și vrem să îi deschidem ușa casei sufletului nostru, ne vom spovedi des, indiferent că suntem sau nu în post, că au trecut sau nu 40 de zile. O vom face de câte ori simțim că am întinat din nou haina sufletlui cu păcate care ne apasă inima, pentru a ne adăpa din Izvorul Vieții și al Nemuririi. Cei care considerându-se nevrednici din cauza păcatelor lor, amână spovedania, dau dovadă de o falsă evlavie și cad în capcana întinsă de cel rău. Aceeași greșeală o fac cei care se mint că nu mai există, ori că ei nu au găsit, duhovnicul potrivit.

Spovedania nu este un lux

Spovedania nu există doar ca refugiu pentru vârstnici, pentru cei cu probleme psihice, cu necazuri și strâmtorări… Așadar, nu va mai avea nădejdea mântuirii cel care a săvârșit, după botez, păcate de moarte și se arată nepăsător față de ele și nu le șterge prin al doilea botez, prin căință  și prin mărturisire. Prin urmare, Spovedania nu este doar pentru cei care vor să se mărturiseasca. Nici nu este un lux pe care să nu și-l permită oricine. Cei care sunt pacatoși – și cine nu este păcătos? -, și cei care au conștiința încărcată și sufletul întinat din pricina păcatelor, trebuie să se mărturisească. Doar așa vor fi siguri că au fost iertați, că Dumnezeu i-a primit, i-a curățit și, astfel, îi va mântui.” (din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Adame, unde ești? Despre pocăință“, Editura Bizantină, București, 2008)

Marturisirea cea deasă aduce cinci lucruri bune

Berzele au un obicei: când li se strică cuibul, nu se mai duc acolo; așa și demonii fug de cel ce se spovedește des, fiindcă, prin mărturisirea deasă, își pierd cuiburile și mrejele lor. Deasa mărturisire, pe lângă că slăbește puterea demonilor, precum am spus, mai aduce încă și alte cinci lucruri bune celui ce se mărturisește des.

Întâiul folos al mărturisirii dese

După cum copacii care se răresc des nu pot să prindă rădăcini adânci în pământ, tot așa și deasa mărturisire nu lasă obiceiurile și deprinderile rele ale păcatului să capete rădăcini adânci în inima celui ce se spovedește des. Sau, mai bine zis, după cum un copac bătrân și mare nu poate fi doborât dintr-o singură lovitură, tot așa un obicei și o deprindere, vechi și rele, nu le poate desrădăcina și nimici cu totul doar o singură suferință a inimii – și aceea, poate, nedesăvârșită – pe care a arătat-o cel ce se pocăiește, la spovedanie. Cu toate că păcatul lui a fost iertat, prin rugaciunea de iertăciune a duhovnicului.

Al doilea folos al mărturisirii dese

Cine se spovedește des, are mare ușurință întru a-și cerceta cu amănunțime cugetul și a-și afla numărul păcatelor sale. Iar cel care nu se mărturisește des – datoriă numărului mare de păcate care se îngrămădesc asupra lui nu poate nici să le afle ca amănunțime și nici să și le aminteascăa, ci, de multe ori, uită multe și grele păcate de-ale sale care, dacă rămân nemărturisite, rămân – prin urmare – și neiertate. Pentru aceea, diavolul are să i le amintească în ceasul morții sale, și atât de mult îl va stânjeni, încât îl vor trece sudorile morții și va plânge, sărmanul, dar fără niciun folos, fiindcă atunci nu mai poate să le mărturisească.

Al treilea folos al mărturisirii dese

Cel ce se mărturisește des, chiar de va săvârși vreodată un păcat de moarte, îndată, însă, după ce s-a mărturisit, întră în harul lui Dumnezeu, și câte fapte bune va face, îl vor învrednici de viața cea veșnică. Iar cel ce nu se mărturisește des, dacă – să zicem – săvârșește și el același păcat de moarte și nu aleargă neîntârziat să se spovedească, câtă vreme rămâne nespovedit, nu numai că este lipsit de harul lui Dumnezeu, dar și lucrurile bune pe care le face de la sine: posturi, privegheri, metanii mari și altele asemenea nu sunt vrednice pentru a-i câștiga plata și viața veșnică pentru că sunt lipsite de harul lui Dumnezeu, care este începutul și temelia tuturor faptelor care duc la mântuire.

Al patrulea folos al marturisirii dese

Cel ce se mărturisește des este mai încredințat că moartea îl va afla în harul lui Dumnezeu și astfel că va fi mântuit. Iar cel ce nu se spovedește des, este foarte cu putință să moara nespovedit și astfel să fie pierdut pe vecie, deoarece cade iarși cu usurință în păcat și nu se spovedește, iar moartea vine pe neașteptate.

Al cincilea folos al marturisirii dese

Al cincilea și cel din urmă folos pe care îl pricinuiește deasa mărturisire, este că îi împiedică și-i înfrânează pe oameni de la păcat. Fiindcă, cel ce se spovedește des, cand își amintește că peste puține zile are să se spovedeasăa, chiar dacă își are gândul la păcat, este împiedicat, socotind rușinea pe care o va simți când se va mărturisi și dojana pe care o va auzi de la duhovnic.

Așadar, frate al meu păcătos, aflând de acestea, mergi mai des la sfințita Mărturisire, căci cu cât mai des mergi la această baie, cu atât te vei curăța. Nu amâna timpul potrivit zicând: să fac acest lucru și pe urmă merg să mă spovedesc. Fiindcă Dumnezeu, deși de multe ori se arată îndelung răbdător, dar totdeauna sosește la timp. (Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare pentru suflet, Editura Fotini, 2007)

De ce se spovedesc majoritatea credincioşilor doar în posturi?

Aceasta este o tradiție înrădăcinată în viața creștină, de la care pleacă și acele recomandări incluse în cărțile de rugăciuni sau îndrumarul pentru spovedanie. Dar, este vorba doar de recomandarea ca spovedania să se facă măcar în cele patru posturi de peste an, nu de o regulă, nu de o obligativitate. Creștinii care doresc să se spovedească mai des, în afara posturilor, nu vor fi refuzați. Tot cu titlul de recomandare, și nu de obligativitate, este a ține post înainte de Taina Spovedaniei, atunci când mărturisirea are loc în afara posturilor mari. Este bine a ne curăța trupește și sufletește prin câteva zile de post înainte de Spovedanie, dar postul nu este în acest caz o precondiție pentru mărturisire. A posti înainte de Spovedanie arată cât de în serios luăm Taina, dar a amâna mărturisirea unui păcat greu pe motiv că nu am reușit să postim, este o greșeală dăunătoare mântuirii.

Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum trebuie să înţelegem Taina Spovedaniei. Este ea doar un act premergător Sfintei Împărtăşanii? Un părinte al Bisericii spunea că trebuie să fie spovedanie cât de deasă, iar împărtăşanie, când se poate, când nu sunt impedimente.

- Iar pornim de la un lucru foarte concret. În urmă cu 10-20 de ani în urmă, oamenii erau obişnuiţi că trebuie să se împărtăşească în cele patru posturi. Şi pentru a te împărtăşi în cele patru posturi, sau cum se zicea, măcar o dată în an, în Postul Paştilor, trebuiau să se spovedească înainte. Şi de aceea înţelegeau spovedania ca act premergător primirii Sfintei Împărtăşanii. Este, cred, momentul – dar ne aflăm deja la o situare în timp când deja s-a lucrat pe direcţia aceasta - este momentul să repoziţionăm Taina Sfintei Spovedanii şi să-i acordăm locul ei, pe care Dumnezeu îl vrea, adică lucrarea de vindecare a sufletului, fie că este urmată, fie că nu este urmată, în mod obligatoriu, a doua zi sau după două-trei zile, de Taina Sfintei Împărtăşanii. (din: Gheronda Iosif Vatopedinul, “Dialoguri la Athos”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

Credința și evlavia pentru Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, să ne fie chezașe în a ne însuși sfaturile Sfinției Sale privind Taina Spovedaniei:

 „Să vă spovediți și să vă împărtășiți. Să aveți o clipă în care să vă împăcați cu Dumnezeu. Să folosiți clipa întâlnirii cu Hristos ca pe o rază de soare care vă luminează viața, că El este Calea, Adevărul și Viața. Să-L luați pe Hristos cu inima împăcată cu Dumnezeu. Să nu plecați din fața lui Hristos întristați, ca tânaărul bogat care n-a înțeles cu Cine stătea de vorbă… Nu sunt bune nici multe și repetate spovedanii generale, că acestea înfig în suflet o adevarată pătimire, ca și când cele mărturisite nu sunt iertate. Ma doare sufletul când văd răutate și încăpățânare în om. Când îi văd că vin cu probleme de trup, că au certuri în fa­milie, că au judecăți sau multe de felul acesta și nu vin pentru mântuirea sufletului, pentru îmbunățățire sufletească, pentru credință, pentru dragostea de Dumnezeu, că acestea sunt cele care le dau putere. Toata puterea și mândria lumii nu sunt decât strâmtorare și robie.

Doar Iisus Hristos are puterea de a da sănătate și la trup și la suflet. Făcea ochi unde nu erau din naștere, vindeca mâini uscate, îndrepta gârbovi, scotea duhuri necurate, lumi­na minți întunecate și învia morți. Preoților, Domnul Iisus Hristos le-a dat puterea de a ierta păcatele. A veni la preot, a te mărturisi și a cere iertare de la Dumnezeu în Taina Sfintei Spovedanii este prima condiție pe calea vindecării. Pentru mântuire așa se lucrează: întâi este lepădarea de cele rele, prin mărturisire cu gând smerit și astfel te împaci cu Dumnezeu; apoi este împărtășirea cu Sfintele Taine, Trupul și Sângele Mântuitorului. Eu nu vă dau canoane cu rugăciuni multe, cu metanii multe sau post greu. Eu cer omului să se îndrepte, să nu mai facă păcate. Acesta e canonul: să te lași pentru totdeauna de păcate… Să nu uităm că una e lupta și suferința omului mărturisit și alta e suferința omului nemărturisit.”

Din îndelunga sa experiență ca duhovnic, Părintele Moise Aghioritul, recent trecut la Domnul, spunea că unii oameni au mari dificultăți la spovedanie. “Nu știu ce să spună și cum să o spună. Ducându-ne iar și iar la spovedanie și spunând mereu aceleași și aceleași păcate, înseamnă că nu m-am pocăit în realitate, nu am urât păcatul și nu am deschis în inima mea nici o fereastră ca să ia puțin aer. Ne îndreptățim,  așadar, și continuăm cu aceeași stare rămânând totuși în același punct, fără nici o sporire duhovnicească… Ceea ce este mai rău e faptul că, în timp, această neorânduială a noastră se îndreptățește, este tolerată, și uneori devine obișnuită precum neorânduiala din camera noastră. Este primejdioasă indiferența la multele păcate mici, zilnice, care toate împreună creează o grea povară. …Câteva gânduri de căință nu constituie întotdeauna pocăință. Este un fapt dovedit că putem să ne petrecem mare parte a vieții noastre osândindu-ne amarnic pe noi înșine pentru diferite fapte de necuviință pe care le-am făcut, fără ca în esență să ne îndreptăm. Numai remușcările nu ne mântuie, afară numai de nesfârșita milă a lui Dumnezeu, care ne conduce la zdrobirea inimii. Spunem în rugăciunea noastră „facă-se voia Ta”, dar se pare că nu o înțelegem. De obicei nu facem voia lui Dumnezeu, ci voia noastră. Și în puținele dăți când o facem este mai degrabă fiindcă este în acord cu voia noastră.

Relațiile interpersonale și-au pierdut simplitatea, sinceritatea, dragostea adevărată, nefățărnicia, cumpătarea. Această stare domină și la mărturisire. Încercăm să ne îndreptățim, să amânăm, să nu mărturisim cu curaj înfrângerea noastră. La mărturisire ne ducem ca să ne expunem în fond păcatele noastre și nu ale altora. Cum îi vedem noi pe alții și nu cum ne văd alții pe noi. Domnul nu-l fericește pe acela pe care toți îl laudă. Trebuie să devenim mai severi și mai sinceri cu noi înșine mereu, dar mai cu seamă în momentul mărturisirii păcatelor. Uneori, să o spunem și pe asta, nu vrem descoperirea întregului adevăr al lui Hristos în viața noastră, ca să nu fim apăsați, să nu ne îngreunăm prea mult, să nu ne lepădăm cu adevărat de noi înșine.” (Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

Prin marturisire omul se elibereaza

“Oamenii s-au îndepărtat de Taina Mărturisirii și de aceea se îneacă de gânduri și de patimi. Câți nu vin și cer să-i ajut în vreo problemă de-a lor, dar nici nu se spovedesc, nici nu merg la biserică. “Mergi la biserică?”, îi întreb. “Nu”, îmi raspund. “Te-ai spovedit vreodată?”. “Nu. Dar am venit să mă faci bine”. “Dar cum așa? Trebuie să te pocăiești de greșalele tale, să te spovedești, să mergi la biserică, să te împărtășești atunci când ai binecuvântare de la duhovnicul tău, iar eu voi face rugăciune să te faci bine. Uiţi că există şi altă viaţă şi trebuie să ne pregătim pentru ea?”. “Ascultă, Părinte, cele ce le spui despre biserici, altă viaţă etc., pe mine nu mă preocupă. Astea sunt basme. Am mers la vrăjitori, la medium şi nu au putut să mă facă bine. Am aflat că tu mă poţi face bine”. Hai, acum descurcă-te! Le spui despre spovedanie, despre viaţa viitoare şi îţi spun: “Acestea sunt basme”, iar pe de altă parte, te roagă: “Ajută-mă, că iau hapuri”. Ei, cum, în chip magic se vor face bine?

- Părinte, unii spun: “Nu aflăm duhovnici buni şi de aceea nu mergem să ne spovedim”.

- Acestea sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu pocăinţă sinceră. De noi depinde cât ne vom folosi prin Taina Mărturisirii. Odată a venit acolo la Colibă unul care avea probleme psihologice, cu   gândul că am harisma străvederii şi aş putea să-l ajut. “Ce prevezi pentru mine?”, mă întreabă. “Să cauţi un duhovnic şi să te spovedeşti, ca să poţi dormi ca un puişor şi să nu mai iei medicamente”, îi spun. “Nu mai există astăzi duhovnici buni, îmi spune. Mai demult existau”. Vin cu gând bun, că vor fi ajutaţi, dar nu primesc ceea ce le spui, şi păcat de cheltuielile cu drumul.

Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar aghiuţă se bucură.

- Părinte, un om care nu se spovedeşte poate fi liniştit lăuntric?

- Cum să fie liniştit? Ca să simtă cineva odihnă trebuie să arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului, lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează. Prin mărturisire omul aruncă din lăuntrul său orice ar fi nefolositor şi rodeşte duhovniceşte… Cel care nu are duhovnic ca să se sfătuiască cu el în călătoria sa duhovnicească se încurcă, se osteneşte, întârzie şi cu greu va ajunge la destinaţia sa. Dacă îşi dă singur soluţii la problemele lui, oricât de înţelept ar fi, rămâne întunecat, deoarece se mişcă cu încredere în sine şi mândrie.  Iată, atunci când vine cineva cu evlavie, cu gândul că sunt sfânt, deşi eu sunt tinichea, am observat că simt înlăuntrul meu o schimbare şi cele pe care i le spun nu sunt ale mele. Din aceasta îmi dau seama limpede că omul acesta a venit cu evlavie şi Dumnezeu, ca să nu-l nedreptăţească, îmi dă mie această stare bună. In aceste cazuri, dacă este vorba de o problemă serioasă, Dumnezeu te vesteşte şi-i poţi spune ce se va întâmpla, când se va întâmpla şi cum s-o înfrunte.

In viata duhovnicească este nevoie de povăţuitor duhovnicesc

Astăzi lucrul cel mai de nevoie este ca oamenii să afle un duhovnic, să se spovedească, să aibă încredere în el şi să se sfătuiască cu el. Dacă au duhovnic şi îşi fac un program de rugăciune, cu puţin studiu, dacă merg la biserică şi se împărtăşesc, atunci nu au de ce să se teamă în această viaţă. Precum pentru sănătatea trupului caută un medic bun, tot astfel şi pentru sănătatea sufletului său va căuta un duhovnic bun pe care îl va cerceta în mod regulat, avându-l pe acela ca medic al sufletului său.” (Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Părintele Dumitru Stăniloae numea Taina Spovedaniei „motorul vieții duhovnicești”. Împăcarea cu Dumnezeu și cu semenii prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie precedată de Mărturisire, de căință și de pocăință. “Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu!” Să ne spovedim pentru a ne împărtăși de Viață și de Iubire.

Părintele bucuriei, marele duhovnic al celor de toate vârstele, mireni și clerici, vrednicul d epomenire Părinte Teofil Părăian, ne spune:

“Aşa-i şi Dumnezeu. De ce ne-a dat Sfintele Taine? Pentru că ne iubeşte. Şi de ce ni le-a dat? Pentru că vrea să ne fericească, nu vrea să ne osândească. Noi zicem ca să nu ne fie spre osândă împărtăşirea cu Sfintele Taine, că poate să ne fie şi spre osândă. Când? Când vrem să rămânem nevrednici. Când le primim ca să ne fălim. Când vrem să facem nişte lucruri care nu ţin de ele. Dar când îţi recunoşti nevrednicia şi când zici: „dintre păcătoşi cel dintâi sunt eu” şi te duci totuşi şi te împărtăşeşti, te împărtă­şeşti ca să nu mai fi cel dintâi dintre păcătoşi sau să nu mai fi păcătos, să aibă Sfânta împărtăşire cu Domnul nostru lisus Hristos putere atât de mare încât să se vadă puterea Mântuitorului în noi, nu nevrednicia noastră.

(…) Aşa nevrednici cum suntem ne spovedim, ne mărturisim păcatele, primim iertarea păca­telor şi ne apropiem de Domnul Hristos cum suntem noi, vrednici sau nevrednici. Nici nu ne mai gândim că suntem nevrednici sau suntem vrednici, ci ne apropiem de El. De ce? Pentru că nu vrem să refuzăm ceea ce ne dă Dom­nul Hristos. Adică Domnul Hristos ne dă Trupul şi Sângele Său ca să ne mântuim, să ne ajute, ca un ajutor ni-L dă. Nu ne dă Trupul şi Sângele Său ca o recompensă. Sfintele Taine nu sunt o răsplată pentru binele făcut de noi, ci sunt un dar al iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu se revarsă către noi, noi primim şi nu refuzăm. Nu refuz. Primesc. Îţi mulţu­mesc Ţie pentru toate acestea. Şi apoi avem conştiinţa că Domnul Hristos, intrând în noi, intră în mădularele noastre, în rărunchi şi-n inimă.

(…) Să ştiţi iubiţi credincioşi că eu sunt pentru împărtăşire deasă. Sunt pentru împărtăşire deasă, nu numai împăr­tăşire o dată pe an. Nici nu cred în credinţa aceluia care se împărtăşeşte o dată pe an, că are credinţă în Sfânta Cuminecătură. De ce, dacă ai posibilitatea să te împărtăşeşti des, să te împărtăşeşti rar? Zice omul: „Pentru păcatele mele”. Să nu vă închipuiţi, iubiţi credincioşi, că aceia care se împărtăşesc rar se pregătesc mai bine decât cei care se împărtăşesc mai des. De ce? Pentru că nu stau tot timpul să se pregătească. Pregătirea o fac tot atunci în faţa împărtăşirii şi atunci ce rost are să laşi, să laşi să treacă? Adică Domnul Hristos vrea să-ţi dea, iar tu nu vrei. Tu răspunzi: „Nu, Doamne, lasă că om vedea noi”. Nu se poate, iubiţi credincioşi! Sfânta noastră Biserică de aceea face Liturghie, ca să se împărtăşească credincioşii. Nu face Liturghie ca să se împărtăşească preotul, iar credincioşii s-or împărtăşi în postul Paştilor, de pildă, sau, poate, cine ştie, în alt post al Paştilor. Nu-i aşa. Dar să ştiţi că eu nu trag de oameni să se împărtăşească des. Ştiţi de ce? Pentru că nu-i pot convinge să se spovedească des. Şi dacă nu-i pot convinge să se spovedească des, de ce să le spun să se împărtăşească? (…) Dacă oamenii sunt nepă­sători faţă de lucrurile lui Dumnezeu, eu nu pot să-i înghe­sui la lucrurile lui Dumnezeu. Nici nu vreau până când nu ajung ei să dorească. Dar cineva care ajunge să dorească acela să nu aibă ezitări că vai de mine, că n-au trecut şase săptămâni. Atunci să se uite în calendar când trec şase săptămâni! Şi atunci e mai pregătit după şase săptămâni? Nu-i mai pregătit decât dacă s-ar împărtăşi a doua sau a treia zi, sau peste o săptămână. 

Sigur, pe un om foarte nepăsător nu-l poţi îndemna să se împărtăşească. Îl îndemni să se spovedeacă. Vrea să se spovedească, atunci poţi să-l îndemni şi să se împărtăşească. Nu vrea să se spovedească, n-ai de ce să-l îndemni să se împărtăşească… În sfârşit, fiecare gândiţi-vă şi folosiţi-vă de darurile aces­tea şi de Sfânta Liturghie şi de toate slujbele şi să ne silim cu toţii să înţelegem lucrurile acestea la măsurile la care le putem înţelege, să ne depăşim şi în înţelegerea valorii acestor daruri prin care ne unim cu Domnul Hristos, prin care Domnul Hristos vine în noi, prin care Domnul Hristos se alcătuieşte în mădularele noastre, prin care Domnul Hristos se face una cu noi, ne devine, am putea zice, mai intim decât ne suntem noi înşine. Aşa înţelegem noi Sfânta Euharistie. Aşa înţelegem noi Euharistia în ortodoxie. Eu vă doresc din toată inima deschidere de suflet pentru tot ce-i sfânt şi bun, vă doresc din toată inima să preţuiţi darurile Bisericii, vă doresc din toată inima să tră­iţi în ortodoxie cu cât mai multă apropiere de Mântuitorul, folosind dumnezeieştile Taine ale Bisericii. Vă doresc din toată inima să săvârşiţi calea postului cu folos şi să ajun­gem cu toţi la Sfintele Paşti, când vom putea să ne împăr­tăşim la măsurile la care ne putem noi împărtăşi atunci, dar noi dorim să ne împărtăşim mai adevărat cu Mântuitorul nostru lisus Hristos în ziua cea neînserată a împărăţiei Sale. Amin. (Euharistia în Ortodoxie, Arhimandritul Teofil Părăian, selecţii din vol. Gândiţi frumos, Ed.Teognost, Cluj-Napoca 2006 – Cuvânt rostit în Catedrala din Sibiu la 23 martie 1995)

 

 

 

18-06-2014
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu