Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 27460

Semnificația aprinderii lumânărilor în Biserica Ortodoxă

Cristina Roman
Tags: lumânare; Biserica Ortodoxă;
Semnificația aprinderii lumânărilor în Biserica Ortodoxă

Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voas­tre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri!” (Matei 5, 16).

Unul dintre primele lucruri pe care un creștin ortodox le face când intră într-o biserică este aprinderea de lumânări, însoțită de un moment de rugăciune. Lumânările se mai dau ca ofrandă la altar însoţind pomelnicele, la slujba parastasului când se împart preoţilor şi credincioşilor şi mai folosesc la denii, nunţi şi botezuri. Pentru ca acest obicei să nu fie un simplu automatism, teologi și sfinți părinți ne învață care este semnificația aprinderii lumânărilor în Biserica Ortodoxă. Lumânarea este deopotrivă simbol și jertfă.

Despre simbolistica lumânării, Părintele Constantin Coman spune: "Dumnezeu este lumina în cel care aprinde o lumânare, iar cel care aprinde o lumânare se arată iubitor de lumină, adică de Dumnezeu". Cea de-a doua semnificație a lumânărilor este aceea de jertfă, venită de astă dată din partea creștinilor. Lumânarea este ofrandă pentru Dumnezeu oferită de credincioși ca semn de dăruire a sufletului lor către Dumnezeu. Lumânarea simbolizează jertfa de sine, transfigurarea totală a omului în lumină. Acestea înalță mintea omului la trecerea celor vremelnice, la curăția celor viitoare, la lumina lui Hristos și la darurile ce trebuiesc întoarse Dăruitorului.

Aprinzând o lumânare în biserică, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru marea Lui bunătate şi ocrotire şi dă expresie credinţei lui în Dumnezeu. Ea devine un mijloc de legătură între om şi Dumnezeu. Lumina este rezultatul arderii unor materii concrete: ceara, tămâia, untdelemnul. Lumina este socotită acum ca simbol al bucuriei împărtăşirii din lumina divină: „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalm 35,2)… „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit."(Isaia 60, 1-2). Mântuitorul însuşi Se numeşte pe Sine „Lumină": „Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric".

Cel mai minunat exemplu de comuniune a omului cu Dumnezeu prin lumină în Biserica Ortodoxă este Sfânta Lumină de la Ierusalim. „Focul Sfânt”, cum i se mai spune – este poate cea mai mare dintre minunile creştine şi o perpetuă binecuvântare cerească a Ortodoxiei. Creştinătatea nu cunoaşte un alt fapt minunat care să se întâmple cu atâta regularitate, an de an, de două milenii încoace. Sfânta Lumină se pogoară în Sâmbăta Mare pe mormântul Mântuitorului Hristos, în chip imaterial și fără să frigă preț de câteva minute, numai la rugăciunile Patriarhului ortodox, iar orice tentativă de aducere a ei prin slujitorii altor confesiuni creştine s-a dovedit a fi până astăzi zădarnică.

Sfântul Simeon al Tesalonicului, arătând semnificaţia luminilor din biserică, le compară cu stelele, iar despre policandrul cel mare din mijlocul bisericii, în formă de cerc cu lumini (cer, cerc), spune că închipuie „tăria cerului şi planetele". Sfeşnicele cu o lumânare se aprind la proscomidiar. Pe Sfânta Masă se aşează două sau trei sfeşnice cu una sau mai multe lumânări care se aprind în timpul sfintelor slujbe şi la Liturghie. În dreptul icoanelor împărăteşti, pe solee, stau de obicei sfeşnicele mari sau „împărăteşti", în care ard una sau mai multe lumânări în timpul Liturghiei. Atât în naos, cât şi în pronaos sunt puse la îndemâna credincioşilor sfeşnice, mai mari sau mai mici, în care aceştia aprind lumânări. Făclii (lumânări mari) ori lumânări aprinse în sfeşnice mai mici, portative, sunt purtate la vohoade înaintea slujitorilor.

Lumânările se aprind la toate sfintele slujbe: la slujba Botezului, a Cununiei, la Agheasmă, la slujbele funebre ş.a. în Săptămâna Luminată, sfinţiţii slujitori poartă în mâini făclii aprinse în timpul sfintelor slujbe, ca simbol al bucuriei Învierii. În afară de lumânări, în biserici ard şi luminile discrete ale candelelor, în care se pune şi se aprinde untdelemn. Candela are aceeaşi însemnătate ca şi aceea a lumânărilor. Sunt aprinse candele atât în altar, cât şi în interiorul bisericii. Deasupra chivotului de pe Sf. Masă, în care se păstrează Sf. împărtăşanie pentru cei bolnavi, arde necontenit în cinstea ei o lumină din candela ce e suspendată, de obicei, de Crucea care străjuieşte în spatele dinspre răsărit al Sf. Mese. Candele mari, suspendate, ard deasupra uşilor împărăteşti ale altarului, precum şi la icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă. Candele şi lumini ard, de asemenea, deasupra mai tuturor icoanelor importante din biserici şi din casele credincioşilor. Lumina candelei e nelipsită în cimitire, la căpătâiul morţilor. Lumina aceasta, mai ales, ca şi mireasma tămâiei şi lumina lumânărilor sunt expresia credinţei în viaţa viitoare şi a legăturii cu cei morţi. - (Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală)

Sfântul Simeon al Tesalonicului ne dă câteva sfaturi privind pregătirea sufletească necesară aprinderii cu rost a lumânărilor. Astfel, precum lumânarea este curată (de ceară curată), la fel și inimile noastre ar trebui să fie curate. Precum lumânarea, atunci când arde, se contopește și hrănește flacăra, la fel și noi trebuie să ne luptăm să dobândim unirea cu Dumnezeu. Precum lumânarea își oferă propria lumină ca să lumineze întunericul omului, la fel și lumina virtuților, lumina dragostei și a păcii, trebuie să caracterizeze un creștin.

Sfântul Serafim de Sarov, în cugetările sale compară trupul omului cu lumânarea aprinsă. “Aşa cum lumânarea este ursită să se topească, la fel şi omul să moară. Sufletul lui însă este nemuritor, şi de aceea trebuie să se îngrijim mai mult de suflet decât de trup: “Ce foloseşte omul dacă câştigă lumea întreagă, însă îşi pierde sufletul său? Sau ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26). Fără lumină, toate sunt întunecate. La fel, fără smerenie nimic nu se găseşte în om, decât doar întunericul. Aşa cum lumânarea, dacă nu se încălzeşte şi nu se înmoaie, nu poate să primească sigiliul, la fel şi sufletul, dacă nu este încercat cu ostenelile şi neputinţele, nu poate să primească deasupra lui pecetea virtuţii.”

Sufletul nostru este asemănător unei lumânări. Rostul său este să ardă. Să ardă de dragoste pentru Hristos, să ardă patimile, să răspândească în jur căldură și lumină. O altă asemănare între sufletul rugător și lumânarea aprinsă este smerenia. Cu cât arde și luminează mai mult, lumânarea se micșorează, se face tot mai mică și nu arde niciodată pentru sine, ci pentru ceilalți. Mai mult, de la o lumânare aprinsă se poate răspândi lumină și împrejur, așa cum de la rugăciunea celui drept și iubitor se pot folosi și ceilalți. Se spune că cea mai frumoasă moarte este aceea a unei lumânări, de care numai mucenicii se învrednicesc. Lumânarea moare după ce a topit în sine tot ce a fost pământesc, material, și s-a transformat în lumină.

Când noi oamenii, trăim în mod egoist, suntem precum lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruim lumină şi căldură, atunci viața noastră capătă sens. Pr. Pantelimon de la Mănăstirea Oașa spunea recent că depresia apare atunci când omul nu își mai înțelege menirea. Rostul, menirea creștinului înseamnă jertfă și dăruire: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtăm în inimă. Să nu ne temem că ne vom “împuțina” sau că vom sărăci. Dimpotrivă , înlăuntrul nostru am avea mereu lumină.

Întrebuinţarea lumânărilor şi candelelor în vechime

Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Po­runceşte fiilor lui Israel să-ţi aducă undelemn de măsline curat şi limpede, pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit, înaintea perdelei din cortul adunării, şi-l va aprinde Aaron şi fiii lui înaintea Domnului, ca să ardă totdeauna de seara până dimineaţa” (Leviticul 24, 1-3). Aşadar prima jertfă de lumină a fost poruncită de Însuşi Dumnezeu şi consta în sfeşnicul cu şapte candele care era aşezat mai întâi în Cortul Mărturiei şi apoi în Sfânta Templului din Ierusalim.

Obiceiuri și încredințări greșite privind importanța lumânării aprinse

Unii cred în mod greşit că un om care nu s-a rugat, n-a postit, n-a participat constant la Sfânta Liturghie, nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit niciodată în viaţă, va fi mântuit dacă va muri cu lumânarea aprinsă. Lumânarea nu mântuieşte pe nimeni! Mântuitorul lumii este Iisus Hristos. Prin urmare, când cineva este pe moarte trebuie să alergăm pentru a aduce mai întâi preotul şi apoi să aprindem lumânarea. Sfinţii mucenici, sfinţii martiri când au pătimit murind pentru credinţa în Hristos nu aveau lumânare aprinsă şi s-au mântuit.

Dintre celelalte învățături greșite amintim: când aprinzi candela sau lumânarea să-ţi pui o dorinţă; să aprinzi în fiecare zi un număr fix de lumânări; în fiecare zi să dai un număr fix de pachete cu diferite alimente însoțite de lumânare; la necaz să arzi lumânările invers şi altele de felul acesta. Legat de faptul punerii unei dorinţe atunci când aprinzi candela, subliniem că Ortodoxia nu trăieşte din şi cu dorinţe, ci atunci când aprinzi candela te închini şi faci rugăciuni, deci trebuie să înlocuim dorinţa cu rugăciunea, pentru că Dumnezeu caută doar spre rugăciunea sinceră... În legătură cu numărul fix de pachete sau de lumânări, subliniem faptul că nimeni şi nimic nu poate condiţiona facerea de bine sau milostenia. Când dăruieşti ceva, nu contează numărul şi cantitatea, ci credinţa şi dragostea cu care le împarţi. Iată, aşadar, lucruri care nu aduc nici un folos pentru că sunt utilizate în mod greşit şi aduc pagubă credinţei şi practicii credinţei. - (sursa: ziarullumina.ro)

Sfaturi practice de folosire a lumânărilor sau candelei

Untdelemnul folosit la candele trebuie să fie curat, de bună calitate. Candelele se cuvine a fi ţinute curate, spălându-le şi schimbând uleiul săptămânal, iar flacăra trebuie să fie potrivită ca să nu fumege şi lăsată să ardă neîntrerupt. Resturile de la candele (fitilele, undelemnul rămas şi hârtiile folosite la curăţire) se ard la un loc curat sau la locul special amenajat al bisericii. Lumânările cele mai potrivite sunt cele din ceară de albine sau parafină. Nu se folo­sesc niciodată lumânări de seu, untură sau alte produse de origine animală. (Sursa - Lumea Credinței, anul VI, nr. 9 (50) Septembrie 2007 / Despre lumânare, candelă și mântuire)

Parafina și fitilul de plumb din lumânările obișnuite emit prin ardere substanțe toxice periculoase pentru organism. La acestea se adaugă particule de funingine microscopice cu conținut de metale grele, precum plumbul sau cadmiul, provenite de la fitilul lumânării. Hidrocarburile aromatice policiclice generate prin arderea lumânărilor sunt bine-cunoscute pentru potențialul lor de a genera cancer, afecțiuni ale sistemului nervos central sau dezechilibre hormonale. Fumul negru, care înnegrește în timp pereții și textilele, conține aceleași toxine ca acelea produse de arderea motorinei.

Corelația între culoarea galben-aurie a lumânării și cultul ortodox

Asupra acestui subiect a reflectat Pr. Prof. Constantin Coman în cartea “Prin fereastra bisericii sau o lectură teologică a realității” (Ed. Bizantină, 2007), întrebându-se “dacă faptul ca lumânarea pe care o folosim noi ortodocșii este preponderent galbenă (aurie, de fapt) are vreo relevanță pentru specificul nostru doctrinar sau nu. Îmi pun această întrebare și datorită faptului că în ultimul timp au pătruns în bisericile noastre lumânările albe – mai ales acelea sub formă de candelă, cu durată foarte lungă de ardere, care sunt specifice spațiului romano-catolic… Mă întreb dacă există vreo legătura între culoare, exclusiv din registrul galben-auriu, a lumânării ortodoxe și felul în care înțelegem noi, ortodocșii, Învierea sau lumina Învierii.

Trebuie mai întâi să recunoaștem că în Bisericile Ortodoxe, poate cu mici excepții, -  oricum fără nicio îndoială în Biserica Ortodoxă Română – se folosesc exclusiv lumânări de culoare galben-auriu, mai închise sau mai deschise, în timp ce în bisericile romano-catolice se folosesc în general lumânările albe. Am întrebat un mare duhovnic, la un moment dat, de ce ortodocșii folosesc lumânări galbene și mi-a răspuns fără ezitare: pentru faptul că sunt făcute din ceară de albine care este galbenă! Și este făcută din ceară de albine pentru că este cel mai curat și nestricăcios produs, fiind datorat albinelor lucrătoare-pururea fecioare (acesta este un alt aspect, care merită discutat mai pe larg). Sigur, acum nu se mai fac lumânări numai din ceară de albine, dar lumânările sunt tot de culoare galben-aurie. Acest răspuns poate să ne satisfacă numai într-o oarecare măsură pentru că, dacă extindem observația și la alte obiecte din spațiul bisericesc ortodox vom vedea că, la mai toate, culoarea dominanta este auriul.

Putem să adăugam culoarea dominantă a icoanelor ortodoxe și chiar a frescelor din bisericile ortodoxe, care este, de asemenea, auriul, regăsit nu numai în aureolele sfinților, ci și pe fețele lor, și în veșmintele lor și în obiectele care apar în diferitele reprezentări. Acceptând aceasta constatare – că în spațiul ortodox culoarea dominanta este auriul, iar în spațiul romano-catolic este albul – apare mult mai legitimă întrebarea privitoare la sensul și relevanța culorii aurii pentru  specificul  teologiei  și  spiritualității ortodoxe, ca, de altfel, și pentru cel al teologiei și spiritualității romano-catolice.

Un răspuns posibil ar fi acela conform căruia culoarea aurie ilustrează modul în care noi, ortodocșii, percepem și reproducem sau reprezentăm realitatea dumnezeiască, realitatea cerească, realitatea Împărăției lui Dumnezeu. Aureolele, chipurile sfinților inundate din interior de lumina aurie, obiectele aurii, veșmintele și acoperămintele aurii reprezintă chipul lumii create împărtășite de lumina dumnezeiască. A se vedea culoarea gălbuie a Sfintelor Moaște! Teologia ortodoxă vorbește despre împărtășirea omului și a lumii de lumina dumnezeiască, de slava și sfințenia dumnezeiască, încă din acest veac trecător. Este vorba de ceea ce numim semnele evidente ale arvunei sau ale pregustării din bunătățile făgăduite sfinților în veacul eshatologic, în veacul viitor.

Lumina aurie este modul de a reprezenta împărtășirea reală a lumii create și a omului de Dumnezeu Însuși, de Harul dumnezeiesc, de energiile dumnezeiești necreate. Spațiul eclesial ortodox – dominat de culoarea aurie – reprezintă chipul sfințit, chipul ceresc, adică pătruns de harul dumnezeiesc al lumii create... Or, teologia dogmatică ortodoxă se diferențiază tocmai pentru că așează la temelia discursului său și a dezvoltării tuturor temelor dogmatice adevărul fundamental al posibilității împărtășirii reale a omului și a lumii create de Dumnezeu… ”.

a consemnat Cristina Roman


 

05-05-2014
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu