Machiajul trupesc și demachiajul sufletesc

Pe mine mă deranjează când pentru machiaj fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnişoarelor şi doamnelor care vă machiaţi, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveţi ce căuta în Biserică pentru că vă machiaţi, acela greşeşte. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înţeles că şi ma­chiaţii se pot mântui. Cu o singură condiţie: să se demachieze la timp... (Pr. Constantin Necula, „Provocările străzii”, Editura Agnos)

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalţi, pentru că nu sunt la fel ca ceilalţi. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alţii, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: îşi fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-şi împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel. Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înşine, când nu facem rău celorlalţi cu felul de a fi. Aveţi nevoie să vă faceţi curaj să fiţi ca dumneavoastră, să vă cercetaţi în faţa oglinzii, să fiţi cum sunteţi. Să aveţi grijă să nu fie din mândrie sau slavă deşartă. Aici aveţi nevoie de discernământ şi sfat de la duhovnic. Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcaţi nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveţi curajul acesta şi să nu fiţi ca ceilalţi. – Maica Siluana Vlad

Cuvântul cheie – măsura și bunul gust

Deși mai ales în Vechiul Testament sunt referiri categorice la păcatul împodobirii extravagante a femeilor, iar îndemnuri la simplitate și un stil neostentativ găsim și în epistole apostolicești din Noul Testament, Biserica Ortodoxă nu condamnă în vreo enciclică sinodală machiajul/podoabele ca atare. În spiritul iubirii creștine, Biserica dorește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină,  înțelegând prin aceasta și că: “Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu… ” (I Petru 3:3-4).

Sunt femei care își doresc să fie frumoase pentru ele însele, altele care se aranjează pentru soț, unele care doresc să se mândrească copiii lor de această frumusețe, ceea ce nu este rău decât în măsura în care ochiul celuilalt devine măsura vieții noastre. Diferite complexe și o lipsă de încredere în propria persoană ne determină să căutăm permanent validarea celorlalți, să plăcem lumii, să ieșim în evidență, să nu trecem neobservați. Nici nu mai știm cum au fost impuse anumite etaloane de frumusețe, dar le luăm drept legi nescrise ale codului de conduită și apariție în societate: o anumită talie; o anumită înălțime; un fel de a ne îmbrăca și accesoriza; de a ne farda etc.

            “Ce înseamnă frumusețea pentru femeia creștină? Înseamnă asta o anumită ținută? Întreb pentru că vorbeau mai devreme despre impor­tanța păstrării feminității…

- În primul rând, toate femeile sunt frumoa­se. În al doilea rând, orice concurs de tip „miss” este o jignire pentru femeie. Sunt foarte mulți bărbați cărora nu le plac acele femei care sunt declarate „femeia anului” sau mai știu eu cum. De ce? Pentru că fiecare femeie are specificul și frumusețea ei. Şi fiecare bărbat preferă un anu­mit tip de frumusețe. Nu trebuie să mergem pe șabloane, pentru că omul este unicat, femeia este un unicat. Atunci, noi credem că o femeie trebuie să fie foarte îngrijită. Restul, Dumne­zeu știe cum a făcut pe fiecare și ce i-a lăsat să atragă și ce nu.

Ce înseamnă „îngrijită”? Cineva poate să înțeleagă prin asta inclusiv machiajul, cerceii…

- Întrebarea este cum privesc lucrurile. Consider că Dumnezeu m-a creat cum trebuie sau mai e nevoie să intervin și eu? Şi pot inter­veni prin farduri, prin machiaj, prin coafură etc. Dacă eu cred că Dumnezeu m-a creat cum trebuie, atunci nu mai e nevoie de toate astea. Mi se pare foarte interesant că unii bărbați pot suporta lângă ei niște soții travestite în ceva care, de fapt, nu sunt!” (Pr. Nicolae Tănase – interviu Familia Ortodoxă)

Există cale de mijloc din punct de vedere al folosirii fardurilor, a machiajului?

Este o virtute demnă de intrarea în Împărăția cerurilor a nu folosi niciodată machiaj? Este condamnare fără drept de apel a ne machia? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: depinde. Dacă aflându-ne în categoria celor care nu se machiază judecăm aspru pe femeile care folosesc farduri, ne vom asemăna fariseului și ne vom umple de amarnică mândrie și slavă deșartă, îndepărtându-ne de idealul sfințeniei și iubirii. Dacă duminică după duminică și sărbătoare după sărbătoare vom alege mai degrabă un salon de înfrumusețare decât participarea la Sf. Liturghie și vom prețui mai mult imaginea din oglindă decât chipul interior, ne vom îndepărta cu siguranță de veșnicia cu Dumnezeu. Dar dacă, folosind machiaj, mergem la biserică spunând din adâncul sufletului, asemenea vameșului, Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!, folosul sufletesc este cu adevărat câștigat.

Este important ca noi, femeile, să fim sincere cu noi însene și să reflectăm asupra unor lucruri aflate la întrepătrunderea dintre viața socială și cea duhovnicească. Nu suntem îndemnate la a avea la propriu două fețe, una pe stradă și alta la slujbele bisericii, ci să căutăm și să prețuim naturalețea, feminitatea, curăția și curățenia trupească și sufletească în toate împrejurările vieții. Să punem igiena mai presus de farduri, căci nimănui nu-i place să stea lângă un trup neîmprospătat, dar acoperit de fond de ten, rimel sau ruj. Cât de dizgrațioase sunt acele unghii cu oja sărită, sau acele șuvițe de păr arse de la atâta vopsit, ori buzele înroșite al căror zâmbet dezvăluie o dantură degradată de fumat!?...

Părintele Arsenie Boca: “Apoi mai este un amănunt pe care majoritatea femeilor îl neglijează cu desăvârşire. Atunci când ies în oraş se machiază cu atenţie să fie cât mai strălucitoare, dar când se întorc acasă, în compania intimă a familiei sau chiar a prietenului sunt nevoite să-şi şteargă vopselele şi să rămână cu adevărata lor faţă de serviciu care contrastează drastic cu cea de pe stradă. Impresia este deplorabilă şi atunci se naşte întrebarea logică: pentru cine doresc femeile să arate impecabil? Un bărbat apreciază mai de grabă o frumuseţe naturală, curată şi fără nici un fel de machiaj… Chiar mâinile unei femei cu unghii lungi şi încovoiate lăcuite şi cu pieliţa tăiată adânc, după un timp arată oribil. La fel părul vopsit şi imobilizat cu fixative puternice. În concluzie, tot ce este artificial în îngrijirea, ţinuta şi îmbrăcămintea femeilor nu poate sta niciodată alături de adevărata frumuseţe naturală şi sobră, asemănătoare crinilor câmpului, aşa cum a lăsat-o bunul Dumnezeu. Poate că cineva dintre dumneavoastră s-a simţit jenat; vă rog din toată inima să nu mi-o luaţi în nume de rău. Tot ce am afirmat aici am făcut-o în special pentru tineretul nostru minunat, pentru fetele noastre frumoase; să fie un semnal de alarmă.” (Părintele Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la înălțimea de Taină; îndrumător duhovnicesc, Editura Agaton)

Machiajul în biserică

Să ne gândim că în sfintele locașuri mergem pentru a ne ruga, a da un pomelnic, a aprinde o lumânare, a săruta icoane. Cum să lăsăm urmele buzelor rujate pe chipul sfânt al icoanelor? Cum să cadă privirea preotului pe mâinile cu unghii excesiv de lungi și colorate care aduc un pomelnic? Cum vom putea îngenunchea purtând tocuri de 10 cm, fuste scurte, ori pantaloni cu talie joasă care dezvelesc zone intime ale corpului? Într-un dialog imaginar cu o femeie excesiv împodobită și machiată în biserică, Sf. Tihon întreabă:  „De ce ai venit în acest sfânt și sfințit locaș?” și i s-ar răspunde: „Să mă rog lui Dumnezeu”, atunci ar trebui să-i spună aceleia spre vădire: „Cu astfel de podoabe vii la rugăciune? La rugăciune ne apropiem de Dumnezeu, stăm înaintea feței Lui și Îl chemăm, cerem milă de la El – ce nevoie este aici de asemenea farduri și podoabe? Una o spui cu vorbele și alta o dovedesc podoabele și înfrumusețarea ta. Tu ai venit să te rogi lui Dumnezeu, dar altceva înseamnă înfrumusețarea ta. Adevărata frumusețe a celui ce se roagă este tânguirea, lacrimile, plângerea, plecarea genunchilor, iar nu înfrumusețarea trupului și a feței. Dacă vei plânge și te vei tângui, portul tău te va vădi și îți va arăta fățărnicia, căci vii în astfel de podoabe ca să te arăți pe tine, iar nu ca să te rogi. Ia aminte, pentru ce și unde vii cu o așa împodobire, ca să nu pleci cu cele mai cumplite păcate. „Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu” (Fac. 28: 17). Teme-te să vii cu o inimă plină de necurăție în locul cel sfânt și înfricoșător și, ispitindu-i și pe alții, să faci din biserica lui Dumnezeu loc de necinste ca nu cumva să cunoști judecata lui Dumnezeu asupra ta. Dacă te vei cerceta pe tine însăți, atunci te vei căi mai pe urmă și vei regreta că te-ai înfrumusețat cu asemenea farduri și că ai intrat așa împodobită nu doar în sfintele biserici, ci în oricare alte locuri – ceea ce îți doresc din inimă.”

Extreme și excese ale zilelor noastre

Suntem cu toții de acord că s-a ajuns uneori prea departe, iar din dorința de înfrumusețare unele chipuri și trupuri au fost mutilate de chirurgia estetică, tratamente cosmetice și diete chinuitoare. Adevărul este că frumusețea se estompează cu trecerea anilor și lupta cu îmbătrânirea este pierdută din start în ciuda eforturilor de încetinire a acestui proces natural. Chiar și doamnele care se machiază frecvent consideră ca adolescentele din noua generație exagerează la acest capitol și le compătimesc, știind că odată cu machiajul vine și o maturizare precoce, dar incompletă. Fetele dobândesc trăsături de femei, inevitabil devin atrăgătoare pentru bărbați, iar consecințele pot fi dintre cele mai dezastruoase când se ajunge la relații sexuale, abuz sexual, sarcini nedorite, frecventarea unor anturajuri dubioase etc. Pe de altă parte, când vine vorba de vârsta a treia, toți visăm la a avea sau a deveni bunici cu chip de icoană, cu părul nins, vorbă molcomă și ținută decentă. Priviri pline de subînțeles schimbăm între noi când observăm dimpotrivă, doamne la vârsta pensiei cu chip alb ca varul, dar un ruj strident pe buze, cu părul scurt vopsit neapărat în culoarea mov, purtând eventual pantaloni scurți, bluze decoltate sau culori țipătoare.

Maica Siluana a fost întrebată la o conferință studențească: “Sunteţi de acord cu fardurile? Eu mă fardez pentru că sunt complexată de urâţenia mea. - Sigur că sunt de acord cu fardurile. Cunosc un fard, de firmă, e lumina pe care o răsfrânge icoana asupra chipului nostru. Nu te mai uita, măicuţă, în oglindă. Oglinda e mincinoasă. Uită-te la icoană şi zi:"Doamne, sunt după chipul tău, Maica Domnului, sunt după chipul tău", şi se va aprinde o lumină în tine care te va farda atât de frumos încât nu o să mai fii complexată. Ai încredere în Cel care te-a făcut, a îngăduit să fii aşa şi uită-te la El şi vei vedea cât eşti de frumoasă. Trebuie şi noi să ne parfumăm, şi noi, creştinii. Rugăciunea e parfum. Să ne parfumăm, să ne fardăm, să facem toate cele de cuviinţă, ca să mirosim frumos, ca să fim frumoşi. Suntem frumoşi, dar trebuie pentru asta să ne aducem aminte. ”

Ideal ar fi să ne acceptăm și iubim așa cum ne-a lăsat Dumnezeu, îngrijindu-ne în primul rând de suflet, căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Apoi, atenția noastră ar trebui să meargă spre un stil de viață sănătos din punct de vedere al alimentației, activității fizice, evitării stresului. Când acestea vor fi în armonie, chipul nostru va străluci de o lumină tainică, interioară și vom primi complimente pentru cât de bine arătăm. Vom fi chiar întrebați ce secret avem să fim așa de senini? Atunci vom simți în mod instinctiv până unde putem merge cu aceste mici artificii chimice de înfrumusețare făcându-le să lucreze în favoarea noastră: rolul machiajului este de a acoperi eventuale defecte evidente, nu de a fi ispititor și extravagant.

Ce spun Sfinții Părinți?

Sunt sfinți părinți care consideră că a ne machia este păcat, așa după cum găsim și în îndrumarul pentru spovedanie. Dar acum este la modă să vorbim despre drepturile femeii, despre egalitatea de sexe, despre emancipare. Tocmai de aceea se vor ridica voci feministe care să spună că părerile intransigente aparțin misoginilor, fie ei chiar preoți sau monahi. De fapt, părinții îmbunătățiți vorbesc cu smerenie, cu dragoste și blândețe, iar în acele situații particulare în care sunt intransigenți, Duhul Sfânt le insuflă cuvântul de folos potrivit. Așa cum același medicament unora le vindecă suferința, altora dimpotrivă, le dă și efecte adverse, un sfat duhovnicesc trebuie interpretat în funcție de situația concretă a fiecărui suflet.

Sfântul Ambrozie considera că “femeia ar putea fi mai cuviincioasă, mai modestă, mai bună, mai virtuoasă, dacă bărbatul i-ar cere acest lucru. Femeia n-ar mai cădea în excese etalându-și farmecele sau împodobirile, dacă bărbatul nu i-ar îngădui. Însă el nu numai că-i permite acestea, ci chiar i le și pretinde. Și atunci, tot el este acela care afirmă că femeia este pricina tuturor răutăților!... ”

Sf. Tihon din Zadonsk: “Dacă o icoană bine realizată de un pictor ar fi găsită de un nepriceput și îndreptată după voia lui, oricine și-ar râde de această lucrare nebunească și mare ar fi necazul și mâhnirea celui ce a pictat-o. Așijderea se întâmplă și cu acele femei care își sulimenesc și își înfrumusețează fețele lor cu farduri. Dumnezeul și Ziditorul nostru, ca un înțelept Zugrav, așa cum fiecărui om i-a întocmit o alcătuire a trupului și a sufletului, tot așa îi dăruiește fiecăruia și înfățișarea chipului. Dar dacă oamenii își sulimenesc și își înfrumusețează chipurile lor, preschimbă și strică lucrul sfintelor Sale mâini și supun inimile tinere la sminteli; așa cum lui Dumnezeu Însușii, Ziditorului lor, îi pricinuiesc mâhnire, tot astfel se vor supune batjocurii oamenilor cu bună judecată, sau mai degrabă vor fi socotiți vrednici de plâns.”

Pr. Paisie Aghioritul: Curăția lăuntrică a sufletului frumos a omului adevărat, înfrumusețează și exteriorul omului și acea dulceață dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu, îndulcește chiar și înfățișarea lui. Frumusețea lăuntrică a sufletului, pe lângă faptul că înfrumusețează duhovnicește și sfințește pe om, chiar și la exterior, trădându-l harul dumnezeiesc, înfrumusețează și sfințește chiar acele haine urâte ce le poartă omul lui Dumnezeu cel harismatic.

Părintele Filothei Zervakos: “Femeile(n.n.) umblă acum goale, – desi bărbatii nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat”. “Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile care intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică. Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi! Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“. Aceste profeţii ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor prooroci, apostoli, Sfinţi Părinţi, despre care am vorbit mai devreme, se împlinesc astăzi cu precizie. Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu. E ca şi cum ai spune: “Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt “femeie fermecătoare, modernă, nu înapoiată“. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei. Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi. Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor. Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva”.  (Sursa: Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, 2007, p. 98) 

Scurt chestionar de auto-diagnosticare

Este puțin probabil ca o femeie să nu fi folosit niciodată cosmetice pentru înfrumusețare și sănătate. O cremă hidratantă, un strugurel emolient, un antiperspirant, un fond de ten, un gomaj, nu echivalează cu farduri, rujuri sau rimel, însă denotă aceeași preocupare spre îngrijire personală. Cheia normalității sunt bunul gust și măsura, dar ambele sunt relative și depind de mulți factori.  Pentru a rămâne în limitele decenței și a nu face din machiaj un idol și o dependență (de genul eu nici până la pâine nu plec nemachiată), să răspundem sincer câtorva întrebări și să ne autoevaluăm:

Cât de des mă machiez și cât timp aloc acestui obicei?

Mă simt mai sigură pe mine, mai matură, mai apreciată atunci când mă machiez?

Sufăr dacă nu primesc complimente atunci când mă machiez și aranjez?

Am un stil propriu de a aborda înfrumusețarea trupească sau caut să experimentez tot ce apare nou în domeniu?

Dacă într-o zi obișnuită aș intra în mod neplanificat într-o biserică, mi-ar fi jenă cu felul în care sunt machiată și îmbrăcată?

La evenimentele festive din biserică (nunți, botezuri), adopt o ținută (machiaj+vestimentație) decentă, sau mă aranjez ca pentru o petrecere înaintea căreia bifez și ceremonia religioasă?

Dacă vom decide că dorim să schimbăm ceva, să lăsăm mai mult loc naturaleței și mai mult timp rugăciunii, această rețetă de înfrumusețare a lui Tertulian va fi cea mai potrivită pentru noi: "Pictaţi-vă ochii cu sfiiciune, şi gura cu tăcere; agăţaţi-vă de urechi Cuvântul lui Dumnezeu; la gât puneţi-vă jugul lui Hristos; îmbrăcaţi-vă cu perlele neprihănirii, inul subţire al sfinţeniei, purpura modestiei. Astfel înfrumuseţate, veţi avea pe Dumnezeu ca iubit".

sursa foto: euforiatv.ro