Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, ce pot fi activate prin click pe Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Biserica şi Neamul.Politica.LumeaNr. vizualizari: 1515

Laicitatea

Prof. dr. Eduard Traian Popescu
Tags: laicitate; Biserică şi stat;

În timpul stagiului de cercetare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, derulat sub prodigioasa coordonare a Domniei Sale, Domnului Corneliu Bârsan, Profesor emerit al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, Doctor Honoris Causa al Universităţii Paris 1 Panteon-Sorbona şi al Universităţii de Vest Timişoara, Judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, am avut un schimb de opinii, o dezbatere, cu un coleg, cadru universitar teologic, pe tema „laicofobiei” şi a „clericalismului excesiv” sau a „condamnării laicilor”, dezbatere ce mi-a întărit convingerea că Biserica trebuie să lămurească problema laicităţii şi în niciun caz ca element constitutiv al ei.

De aceea, având ochii aţintiţi către corifei ai cercetări canonice, de la care au rămas preţioase tezaure de cercetare canonică, ca I. Ivan si L. Stan, sub coordonarea cărora avea să fie elaborat şi Statutul Bisericii Ortodoxe Române, sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian între 1948-1953, sau ca Ioan N. Floca, de la care ne-au rămas cele două volume de Drept canonic[1], care, din ce am observat, din păcate, au început a fi îndepărtate din uzul profesorilor de specialitate, voi face o succintă prezentare a fenomenului laicităţii, subiect ce va fi expus într-o viitoare lucrare.

În opinia mea, laicitatea nu este o stare constitutivă a Bisericii, laicismul sau laicitatea, termen de origine grecească, fiind un fenomen născut la începutul secolului al XX-lea în anumite ţări, tocmai ca reacţie la libertatea religioasă, şi se manifesta puternic ca şi curent anti-clerical sau anti-ecleziastic, el având alte obiective.

Laicul nu avea nimic comun cu mireanul, el fiind „omul profan”[2], mirenii niciodată confundându-se cu profanii, care nu au dobândit calitatea de membrii ai Biserici, ei având a-şi manifesta conştiinţa drepturilor lor şi a-şi impune respectarea lor prin mijloacele bunei cuviinţe şi a smereniei caracteristice atitudinii şi comportării creştine, precum şi, mai ales, prin îndeplinirea cu tragere de inimă a îndatoririlor pe care le au faţă de Biserică[3].

După cum se ştie, membrii Bisericii se împart în trei categorii, ş-anume: mireni, clerici şi monahi, legaţi între ei prin aceeaşi credinţă, aceeaşi nădejde a mântuirii şi prin aceeaşi legătură a desăvârşirii, care este iubirea creştină, dar, datorită faptului că cele trei categorii de membrii ai Bisericii se deosebesc între ele prin starea lor harică, ele au fost şi sunt numite până astăzi stări bisericeşti, iar nu altfel, adică nu li se zice nici pături, nici clase sociale, ci, simplu, stări ale Bisericii sau stări bisericeşti, în cadrul acestor stări mirenii distingându-se ca element constitutiv esenţial al Bisericii, fără de care Biserica nu poate să existe, precum şi ca totalitatea credincioşilor creştini membrii ai Bisericii, care nu au stare preoţească în nici una din treptele sale şi nici calitatea de slujitori ai Bisericii, instituiţi prin hirotesie sau în alt chip[4].

De altfel, depăşind metoda mnemotehnica şi plecând de la faptul că „nici cuvântul grecesc (laic n.m.) şi nici cel slavon (mirean n.m.) nu exprimă în mod real starea în care se găsesc credincioşii simpli”[5], precum şi de la faptul că, în 1939, L. Stan vorbea despre mireni, iar, în 1962, punea problema elementului laic în Biserică, se înţelege că definirea laicităţii ca element constitutiv al Bisericii este doar o definiţie de compromis, asumată de Biserică din diverse motive, la care cercetătorii ar trebui să mediteze, căci, în realitate laicul, adică subiectul laicităţii, era/este un luptător împotriva libertăţii religioase, un anti-clerical şi anti-ecleziast fervent[6], inclusiv cauza sindicatului preoţesc „Păstorul cel Bun”[7] având a fi interpretată din perspectiva laicităţii de către instanţa de contencios european al drepturilor omului, perspectivă ce poate afecta sensibil viaţa şi cultul Bisericii, prin impunerea anumitor principii ce pot aduce atingere autonomiei cultelor, ceea ce ar afecta dreptul de cenzură al cultelor în domeniile dogmatic, cultic şi canonic, acest lucru fiind un dezastru sau, cum scriam într-o carte publicată[8], „un sinistru deosebit de grav”[9].

Prin urmare, Biserica trebuie să-şi păstreze înţelepciunea şi să lămurească problema laicităţii pentru a evita viitoare conflicte care ar putea ajunge iar până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ce este obligată să supună judecăţii orice speţă ce aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului, protejate de Convenţie, şi care îndeplineşte condiţiile articolelor 34 şi 35 din Convenţie, principiile aplicate în actul judiciar, chiar şi în cazul speţelor respinse, rămânând valabile, fapt ce lasă loc la surprize foarte mari.

În opinia mea, în ziua de azi, Biserica, şi, în special, Biserica Ortodoxă Română, va trebui să dezvolte cercetarea teologică foarte aplicat şi comparativ, iar funcţiile didactice teologice ar trebui sa fie ocupate de cadre didactice nehirotonite, care să nu fie angrenate în viaţa pastorală a Bisericii, din perspectiva stării clericale de preot, ci să fie dedicate efectiv cercetării teologice. Cel mult, cadrele didactice ar trebui să fie diaconi hirotoniţi canonic, în general pe seama Catedralei, unde stareţ este Chiriarhul, sau a oricărei alte biserici, urmând a-şi desfăşura obligaţiile de cleric, conform rânduielii, şi a-şi primi răsplata omenească a sudorii frunţii lor de la instituţia de învăţământ teologic, unde activează, asta dacă nu cumva Chiriarhul dispune să se acorde chiar şi de la  locaşul de cult o anumite retribuţie, plinindu-se astfel o lege a firii, care presupune ca munca să fie răsplătită pe măsură, altfel oprirea plăţii lucrătorilor este păcat strigător la cer.

Deci, concluzia e clară: Biserica nu trebuie să se ferească de laicitate, să nu-i fie frică de ea, ci s-o înfrunte lămurind problema, altfel este posibil să se ajungă la mari conflicte şi frământări în sânul ei, ceea ce ar însemna că inclusiv Biserica noastră ar avea o gravă problemă, iar una dintre ele ar fi că nu-şi mai preţuieşte slujitorii de profundă cugetare, ca vrednicii de pomenire, D. Stăniloae, I. Ivan, L. Stan, N. Milaş, I. G. Coman, Ene Branişte, Gr. Marcu s.a., iluştrii profesori şi intimi sfetnici ai ierarhilor, care ştiau să păstreze „justul echilibru”, aşa cum ii place Curţii Europene a Drepturilor Omului să spună. 

(N.red.: Unii politicieni (Crin Antonescu, Remus Cernea, Traian Băsescu etc.) spun că România este un stat laic şi că acest lucru trebuie să apară scris şi în Constituţie. Unii o spun din necunoaştere sau necredinţă, alţii din reacredinţă. Un stat laic este un stat antireligios, în care sunt interzise manifestările religioase publice, or România este un stat neutru, în care guvernul şi bisericile nu sunt separate, ci colaborează. Dar şi mai corect ar fi ca în România Biserica Ortodoxă să fie Biserică Naţională)

 

[1] Arhid. Ioan N. Floca, Drept canonic. Administraţie şi legislaţie bisericească, vol. 1, Buc., 1990; Idem, Drept canonic. Administraţie şi legislaţie bisericească, vol. II, Buc., 1990;

[2] Floca, op. cit., vol. 1, p. 246 şi 245;

[3] Ibidem, p. 246 şi 252;

[4] Ibidem, p. 245, 246, 251 şi 252;

[5] Ibidem, p. 245;

[6] În cartea ce o voi întocmi, se vor găsi lucrările de specialitate, unde se va putea studia fenomenul laicităţii

[7] CEDH, Gr. Ch., 9 july 2013,  2330/09, Sindicatul „Păstorul cel Bun” v. România (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-122763);

[8] Dr. Eduard Traian Popescu, Sindicatul preoţesc; Ed. Agaton, 2013;

[9] Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 22, alin. (2); Popescu, op. cit., p. 56.

03-11-2013
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


Carti/produse despre:
Laicitate, Biserică şi Stat,