Predică la Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este sărbătoare naţională. Suntem liberi de a nu lucra. Sau suntem liberi să petrecem? Deseori postul Adormirii Maicii Domnului se suprapune cu concediul nostru. Cum putem să avem grijă de noi, cum să ne refacem forţele psihice şi trupeşti în concediu când ştim că Biserica a rezervat această perioadă jertfei trupeşti, nevoinţei, ostenelilor, rugăciunii? Ne pune conştiinţa astfel de probleme? Cum să ne închinăm viaţa în modul în care rânduieşte Biserica, când casa noatră e plină de oaspeţi în această perioadă sau când suntem invitaţi pe la mese onomastice? Putem să lăsăm deoparte viaţa noatră bisericescă pentru o sincopă dedicată odihnei? Cum să rezolvăm acest impas?

Ne interzice concediul să postim, să intrăm în biserică? Nu. Ne mai rămâne timp pentru activitatea spirituală atunci când decidem să ne oferim odihnă în plus? Odihna fizică nu este totul. Avem nevoie şi de odihnă sufletească, de linişte, de pace, de sănătatea întregii noastre fiinţe. Din datorie şi din dragoste de fii să aducem închinare Sfintei Fecioare Maria. Având pe Dumnezeu Tată, să o dobândim şi pe ea ca Maică duhovnicească, Maică a Milei care se roagă pentru mântuirea întregului neam omenesc.

         Fiul lui Dumnezeu îşi cercetează mama. În foişorul de la Ierusalim fiul Mariei coboară pentru a-I fi încredinţat sufletul mamei prohodite, Maica fraţilor şi surorilor care împlinesc cuvântul lui Dumnezeu (Lc. 8, 21). „Iată, mama ta şi fraţii Tăi sunt aici...” (Mt. 12, 46-47). Fiica lui Adam este ridicată la cer împreună cu trupul său sfinţit din grija, din iubirea, cu puterea lui Adam cel Nou, născut din Pururea Fecioara. Ea îl iubeşte pe Iisus Hristos ca Dumnezeu şi ca fiu, ca Dom şi prunc. Dumnezeu s-a zămislit în pântecele Sfintei Fecioare Maria şi a găsit sălaş în sufletul ei smerit şi plin de dragoste.

Din braţele ei de mamă în leagăn – prunc frumos şi mititel, în braţele ei de mamă sub cruce – fără chip şi viaţă; şi apoi la Adormirea Maicii Sale, acum ea, în braţele Lui, sufletul şi trupul ei călăuzite în Rai de cel ce îi este fiu şi Dumnezeu, Fiul Tatălui Ceresc. Luarea în braţe a sufletului Maicii sale de către Mântuitorul sau trecerea la cer în acest mod a Sfintei Fecioare ne face să vedem micimea noastră faţă de cea care este atât de cinstită prin lucrarea Domnului, dar şi prin lucrarea şi slujirea îngerilor în relaţie cu aceasta. Şi lumea îngerilor a înţeles lucrarea înfăptuită de Dumnezeu în Maica Domnului. Sfântul Arhanghel Gavriil are în mâinile sale ramuri de finic atunci când se înfăţişează pentru anunţarea Adormirii Sfintei Fecioare Maria, căci acestea sunt un simbol al recunoaşterii măreţiei Împărătesei cereşti, celei îndumnezeite şi înduhovnicite prin lucrarea Domnului.

         Câte sentimente şi virtuţi ar putea descrie viaţa Mamei şi Fecioarei: smerenie, slujire şi închinare, dragoste, dor, durere, unire, sabie, nădejde, ocrotire, credinţă şi rugăciune… Despre care virtuţi să vorbim mai întâi? Ce nu a cules Sfânta Fecioară din mierea pe care Iisus Hristos i-a oferit-o atât de aproape! Suntem adunaţi ca în comuniunea de iubire şi preacinstire în care ne închinăm azi în biserică, să gustăm din acest fagure, din acest pom ce hrăneşte sufletele cu pacea şi iubirea lui Dumnezeu. Să simţim starea fericită a celor binecuvântaţi, a celor ocrotiţi de sus de Maica Domnului. Rugătoare ne este nouă către Fiul, către Cel Milostiv şi Iubitor de oameni.

          Adormirea Maicii Domnului este acum şi sărbătoare naţională. Este oare cinstită ca un mare praznic, sau devine doar o zi de concediu? Este această zi liberă o formă a recunoaşterii cinstirii Fecioarei Maria de către poporul român sau doar o conformare numărul de sărbători legale din celelalte ţări europene? Suntem astăzi liberi. Liberi de a nu lucra. Sau liberi să petrecem? Deseori postul Adormirii Maicii Domnului se suprapune cu concediul nostru. Cum putem să avem grijă de noi, cum să ne refacem forţele psihice şi trupeşti în concediu când ştim că Biserica a rezervat această perioadă jertfei trupeşti, nevoinţei, ostenelilor, rugăciunii? Ne pune conştiinţa astfel de probleme? Cum să ne închinăm viaţa în modul în care rânduieşte Biserica, când casa noatră e plină de oaspeţi în această perioadă sau când suntem invitaţi pe la mese onomastice? Putem să lăsăm deoparte viaţa noatră bisericescă pentru o sincopă dedicată odihnei? Cum să rezolvăm acest impas? Ne interzice concediul să postim, să intrăm în biserică? Nu. Ne mai rămâne timp pentru activitatea spirituală atunci când decidem să ne oferim odihnă în plus? Odihna fizică nu este totul. Avem nevoie şi de odihnă sufletească, de linişte, de pace, de sănătatea întregii noastre fiinţe. Iar azi împletim o sărbătoare, a Praznicului Adormirii Maicii Domnului, adică rugăciunea, cu drămuirea timpului nostru între familiei şi cotidian. Rânduiala bisericească trebuie să pătrundă în cotidianul nostru. Suntem în vacanţă rămânând cinstitori şi credincioşi şi dorind binecuvântarea lui Dumnezeu şi în acest timp al concediilor, excursiilor sau pelerinajelor. În orice timp noi vedem purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi căutăm prezenţa lui. Să nu fie perioada de concediu o pauză în viaţa noatră spirituală, un timp al lenei, al pervertirii la plăceri, al despărţirii sau ascunderii de Dumnezeu, un timp al libertinajului.

            Maica Domnului este model al adevăratei libertăţi, al sensului curat al vieţii, model de cumpătare, de linişte sufletescă, de angajare integrală a dăruirii pentru Dumnezeu. În Maica Domnului nu cunoaştem coborâşuri, e curată de egoism şi ispită. Prin feciorie este liberă de orice pasiune senzuală: o inimă pură, un trup curat. În libertatea ei, Maica Domnului a ales ceea ce este cu adevărat vrednic de urmat şi preţuit; întru smerenia ei a fost înălţată la cinstirea măririi oamenilor şi la cinstirea de către Domnul slavei. Ea se face model de îndumnezeire, ridicare a făpturii umane mai presus de cele îngereşti, a materiei trupului în sânul Sfintei Treimi prin puterea şi mila lui Dumnezeu. Natura a participat şi ea la suferinţa, la rugăciunea şi la Adormirea Maicii Domnului, la urcarea ei la cer, minunată lucrare dumnezeiească.

           Ne aflăm în biserici astăzi pentru a că suntem slujitori, lucrători ai viei, mărturisitori ai credinţei. Evanghelia de astăzi ne poartă în Betania şi plecând de la o întâmplare în care o Marie slujeşte lui Iisus, îndreaptă gândul nostru către slujirea înaltă şi totală a Maicii Domnului. L-a văzut pe Hristos crescând în casa ei, L-a slujit ca femeie şi mamă, ca roabă şi ucenică. O femeie simplă, din popor exclamă plină de uimire ascultând cuvântul Mântuitorului: „Fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii la care ai supt” (Lc. 11, 27), iar răspunsul Domnului la acest cuvânt de admiraţie nu întârzie: „Aşa este, dar fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe el” (Lc. 11, 28). Nu doar pentru dăruirea ei trupescă este Maica Domnului fericită de către toate neamurile (cf. Lc. 1, 48), ci mai ales pentru smerenia şi voinţa ei de asculta chemarea lui Dumnezeu. Este slăvită nu doar pentru că l-a născut, ci pentru că L-a urmat, L-a crezut, L-a ascultat, L-a iubit.

          Vrednicia ei n-a avut-o niciunul dintre oameni. Dumnezeu se odihnea deja în sufletul ei neprihănit în vremea când sfântul arhanghel Gavriil „cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (Lc. 1, 19) i-a binevestit că va naşte pe Fiul Celui Preaînal. Acelaşi arhanghel îi va prevesti, cu trei zile înainte, mutarea la slava şi odihna cea veşnică (cf. Proloage). Traditiţia ne învaţă că Maica Domnului a primit cu bucurie ramura de finic de la Sf. Arhanghel Gavriil - precum la Buna Vestire pe cea de crin – şi, întorcându-se la casa, ei a aprins lumini şi a făcut tămâieri. A plecat apoi spre Muntele Măslinilor pentru a se ruga în acelaşi loc în care Fiului ei îi curgeau la rugăciune lacrimi de sâng, în Grădina Ghetsimani. La întoarcere Maicii Domnului acasă pământul s-a cutremurat, iar ea continuând rugăciunea a chemat şi alte femei ce urmau ei în evlavie şi învăţătură pentru a se ruga împreună, zicându-le: „Iată a venit vremea să vă las pentru a merge la Fiul şi Dumnezeul meu”. Numaidecât s-a pornit un vifor şi un vânt mare ce aducea pe norii cerului pe Sfinţii Apostoli din îndepărtările unde fuseseră trimişi la propovăduirea Evangeliei căci Fiul dorea ca prietenii Săi să participe la îngroparea şi cinstirea Prea Sfintei Sale Maici. Sfânta fecioară i-a încredinţat pe Apostoli de ajutorul ei şi după plecarea la cer. Au plâns sfinţii ucenici împreună cu cei adunaţi acolo pe cea care le-a rostit ultimele cuvinte: „Iată, eu mă voi culca pe patul meu şi voi aşeza trupul meu aşa cum îmi va fi voia, iar voi aşa să-l lăsaţi”. Şi spunând aceasta, şi-a luat iertare de la cei de faţă, de la dumnezeieştii apostoli şi de la ceilalţi ucenici şi femei sfinte, s-a culcat pe pat, a închis ochii şi, punându-şi mâinile pe piept, şi-a dat duhul preaucrat în mâinile Fiului. Atunci orbii, ologii şi ceilalţi bolnavi prezenţi în Ierusalim s-au făcut îndată sănătoşi. Muţii vorbeau, surzii auzeau, leproşii fuseseră curăţiţi, cei şchiopi umblau, ca semn al adormirii nu a unei femei obişnuite, ci a Maicii Vieţii, maica lui Dumnezeu cel făcător de minuni (Minei - luna lui august, 15).

S-au întâmplat lucruri şi minuni care pot părea doar legende, metafore sau exagerări, dar să nu uităm că firea vieţii noastre are în ea capacitatea de a conţine şi de a putea lucra minuni de la Dumnezeu. Celor evlavioşi şi cu credinţă mare, minunile le sunt fireşti. Mulţi dintre sfinţi sunt dinainte anunţaţi despre clipa plecării din lumea aceasta,  unii dintre bătrânii noştri care au linişte duhovnicească, descoperă şi ei mai înainte când le va fi sfârşitul. Minunile săvârşite de Mântuitorul asupra naturii precum pescuiri minunate, potolirea furtunii, schimbarea apei în vin sau înmulţirea peştilor sunt tot un nivel mai înalt al modului în care natura participă în mod obişnuit la viaţa omului şi la lucrarea lui Dumnezeu. Natura s-a cutremurat atunci când Mântuitorul Iisus Hristos şi-a dat duhul, morţii au înviat, catapeteasma templului s-s rupt. Credem cu adevărat că natura, începând cu cea din grădina Ghetsimani, unde se ruga Maica Domnului, a participat cu adevărat la trăirile ei, la ceea ce se întâmpla în sufletul ei. Noi suntem chemaţi prin viaţa creştină să îndumenzeim întrega creaţie. Creaţia ne este sau trebuie să ne fie supusă prin lucrarea harică. În viaţa noastră de zi cu zi observăm că cele ce ne înconjoară: flori, copaci, apa, animale pot fi influenţate de starea noastră sufletească.  Prin Cuvânt şi mai ales prin slujirea preoţească, omul poate porunci naturii pentru a aduce la ascultare materia, a transforma firea ei.

             Sfinţenia vieţii Născătoarei de Dumnezeu, ne învaţă că nu avem nevoie de o ieşire din realitate într-un un cerc al comodităţii, ci de susţinerea dispoziţiei evlavioase în toate activităţile sau domeniile sociale. Asumarea sensului adevărat al lucrurilor îl regăsim în viaţa Maicii Domnului, cea care a asumat mântuirea noastră prin răspunsul smerit: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Lc. 1, 38). Duhul ei s-a bucurat de Dumnezeu întru smerenie, de Cel ce se va milostivi de cei ce se tem de El, din neam în neam. Smerenie şi ascultare i-au adus cinstire şi dragoste. La trei zile după Adormirea Maicii Domnului, trupul său s-a mutat la cer. Fiul arată astfel omului cât de mult o iubeşte pe Sfânta Fecioară pe cea care este „cer şi biserică a dumnezeirii”, „mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.Mutarea la viaţa veşnică a Fecioarei Maria o numim „adormire” căci trupul ei s-a umplut din nou de viaţă, aşa cum la Învierea tuturor ni se va da şi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Mântuitorul Însuşi a fost înmormântat omeneşte, iar întru asemănare şi smerenie şi Maica Domnului i-a urmat lăsând numai veşmântul în mormânt. Prohodirile pe care noi le săvârşim în biserici să ne străpungă mai mult inimile de dragoste şi de dor, de tristeţe şi de nădejde, de gând de pocăinţă. Postul ne pregăteşte pentru trecere prin asceză, ne trezeşte, ne aminteşte jertfa Fecioarei din dragoste pentru Om. Ne aminteşte de însăşi moartea noastră.

         Purtarea de grijă a Maicii Domnului o simţim pururi şi pretutindeni. Se milostiveşte spre noi, ascultă rugăciunile având-o pe ea ajutătoare şi mijlocitoare, „rai de taină”, „rai cuvântător”. Aşa cum ultimul dintre apostoli, cel care după tradiţiei nu era prezent la priveghiul de trei zile al Sfintei Maici şi care a dorit să îmbrăţişeze trupul adormit al Născătoarei de Dumnezeu, şi noi în slujba închinată ei, sărutăm sfânta sa icoană, aducând dar de lumină, de tămâie, de cântare şi rugăciune. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan aşa cum ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, era cel care tămâia trupul sfânt al Maicii Domnului, umplând căţuia cu lacrimile sale. Suntem încredinţaţi de pogorârea Fiul ei, Iisus Hristos, împreună cu sfinţii îngeri pentru a ferici pe „cea mai cinstită decât heruvimii” la mormânt, căci cei adunaţi acolo ascultau dulcea şi frumoasa cîntare a îngerilor care îmbogăţeau privegherea cu psalmodia lor.

Înconjurăm după obicei biserica la slujba vecerniei din Ajunul Adormirii Maicii Domnului pentru a călători şi noi duhovniceşte spre grădina Ghetsmani, urcând pe Muntle Măslinilor, şi astfel a ne apropia mai mult de trăirea sfinţilor ce purtau patul cu trupul adomit al Sfintei Maici pentru a-l aşeza în mormânt. În această petrecere către cele veşnice cerul şi pământul cântă împreună în mireasma lăsată împrejur de trupul preacurat ale Fecioarei. Şi astăzi sunt mulţi ce se arată deranjaţi de procesiunile creştine, la fel cum iudeii, la Ierusalim, din invidie şi răutate au încercat să oprească pe apostolii ce duceau pe umerii lor preasfântul pat. Să ne amintim că cei care au avut îndrăzneala să se atingă cu acest gând de năsălia purtată de sfinţi au orbit, iar unul, pe nume Antonie, şi-a pierdut mâinile care au cazut lăsând-ul ca mort. Prin milostivirea Maicii Domnului şi atingere de ramura de finic de pe pieptul său, Antonie s-a vindecat şi a dat slavă lui Dumnezeu şi Maicii Sale. Astfel a fost aşezat în mormânt trupul Prea Sfintei şi trei zile cântările nu au încetat. Tradiţia ne învaţă că prin iconomie dumnezeiască, Sfântul Apostol Toma a întârziat la dunarea fraţilor, ajungând abia după înmormântare. Prin sfatul apostolicesc, mormântul Maicii Domnului a fost deschis după trei zile ca şi Sf. Postol Toma să o cinstească prin sărutare şi închinăciune. Au aflat în mormânt doar giulgiul sau acoperământul lăsat spre mângâierea celor rămaşi. Adevărul acesta a fost predat pînă azi ca noi să credem că această „cămară a Duhului Sfânt” a aflat loc în ceruri înainte de vreme ca o „scară duhovniceasă” , ca un „munte cu umbră deasă în care a binevoit să locuiască Dumnezeu”.

Din datorie şi din dragoste de fii să aducem închinare Sfintei Fecioare Maria. Având pe Dumnezeu Tată, să o dobândim şi pe ea ca Maică duhovnicească, Maică a Milei care se roagă pentru mântuirea întregului neam omenesc. Cea care a înfăşat pe Domnul, mijloceşte către copiii săi duhovniceşti ce cresc în nădejde în Biserică. Cea care este lăngă scaunul dumnezeirii este aproape de cei sărmani, de cei în nevoi, de cei în dureri, de cei bolnavi, de cei în păcat, de văduve şi asupriţi.

Să ne cutremurăm de cinstirea de care se bucură Maica Domnului, să ne arătăm recunoscători pentru bunătatea ei nesfârşită. Cine are îndrăznire mai mare către Dumnezeu, cine mai multă bunătate decât Maica Domnului? Suntem fericiţi că avem nenumărate icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului şi atâtea mărturisiri despre minunile acesteia şi ne putem mângâia citind acatistele, paraclisele sau psalmii închinaţi Născătoarei de Dumnezeu, simţind ajutorul şi apropierea ei de noi în rugăciune.

Eva cea nouă, Maica Domnului este modelul femeii, al omului de azi, al tinerilor, al bătrânilor sau al copiilor. Omul este încununat doar dacă urmează frumuseţii virtuţilor Împărătesei cereşti, bunătăţii, blândeţii, smereniei, slujirii, credinţei, dragostei şi înţelepciunii ei. Să nu mai întristăm pe Maica Domnului, căci tristeţea ei vine din refuzul femeilor de a fi mame, pentru uciderea pruncilor sau pentru lipsa de grijă pentru copii din partea părinţilor, pentru întunericul patimilor în care se află familia, pentru destrămarea familiei, pentru necinstea fiilor faţă de părinţii lor, pentru deznădăjduiţi, pentru cei care luptă împotriva adevărului şi pentru cei rătăciţi.

Se cuvine cu adevărat să o fericim şi să o mărim pe Prasfânta Fecioară apărând cinstirea ei împotriva tuturor hulelor sectante. O mamă aude mereu suspinul curat al copilului ei. Să credem cu adevărat că-i aparţinem, că poate vedea râvna, credinţa şi dragostea din inimile noastre. Ziditorul şi Domnul Vieţii să ne dăruiască din dragostea ce o poartă Născătoarei Lui. Să golească Dumnezeu mormintele fraţilor noştri, să însufleţească trupurile noastre slăbite de cele muritoare şi de păcat. Să fim doritori de Dumnezeu asemenea Maicii Domnului, în smerenie şi în ascultarea voii lui Dumnezeu, în săvârşirea poruncii Domnului, în lucrarea iubirii.

Precum pe Sfinţii Tăi Apostoli şi ucenici în jurul Maicii Tale i-ai adus pe nori, aşa strânge-ne şi pe noi Doamne aproape, lângă mama noastră duhovnicească ca pe nişte fii vrednici care doresc iubirea, lumina şi mângâierea harului Duhului Tău Sfânt din Maica celor ce o fericesc.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi. Amin.

                                                                    Pr. dr. Adrian Roman – parohia Buna Vestire, Cristian-Sibiu