Sărbătorind Crăciunul creștinește și românește

Naşterea Domnului este pentru noi, creştinii, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. El a venit să se aducă pe Sine Jertfă şi să câştige pentru om Învierea, prin umanitatea sa luată din Sfânta Fecioară Maria, să ne aducă Împărăţia lui Dumnezeu şi la viaţa cea veşnică.

Prăznuim aşadar venirea lui Mesia, începutul mântuirii sufletelor noastre şi a celor adormiţi de la Adam şi până în veacul din urmă. Ne pregătim de Crăciun prin post de bucate şi post de păcate. Postul ne transpune astfel şi pe noi într-o stare de jertfă, ne ajută să ne ridicăm din patimi prin milostivirea lui Dumnezeu, iar apoi să păşim, prin iubire, spre a alina nevoia aproapelui nostru cu inimă bună şi plină de milă.

Sărbătoarea Naşterii Domnului, împreună cu celelalte sărbători de iarnă, îşi are cu adevărat sensul său creştin dacă nu o rupem de Sfânta Biserică, de multumirea pe care o aducem lui Dumnezeu prin sfintele slujbe şi mai ales prin Sfânta Liturghie. Cum poţi să aduci cinstire cuiva dacă îl ocoleşti în ziua prăznuirii chiar pe cel sărbătorit? Ori Sărbătoritul, am putea spune, este însuşi Dumnezeu, iar prăznuirea zilelor Sale ar trebui să se facă aşa cum se cuvine. Căutându-L în casa Sa, aducându-i daruri cu suflet luminos, aşa cum odinioară magii de la Răsărit au adus dar de aur, smirnă şi tămâie pruncului Iisus, câutându-L spre a-L cinsti în ieslea cea săracă din Betleem.

Nu sunt urările mai importante ca mulţumirea adusă lui Dumnezeu, nu sunt mâncarea şi băutura mai importante ca împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, nu este aşadar nici primirea oaspeţilor mai importantă ca primirea lui Dumnezeu în suflet, nu este mai importantă muzica de petrecere decât cântarea adusă lui Dumnezeu, nu sunt cadourile mai importante decât milostenia pe care trebuie să o facem, nu sunt cumpărăturile sau promoţiile şi reducerile de preţ de sărbători, mai importante decât îmbogăţirea de cuvântul lui Dumnezeu prin rugăciune şi iertarea datoriilor sau greşelilor, nu sunt obiceiurile şi tradiţiile mai importante decât rânduielile, slujbele sau canoanele Bisericii. Iar asta, pentru simplul dar minunatul fapt că nimic nu din toate acestea nu ar fi existat, nimic din toate acestea nu ar fi avut sens dacă Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu s-ar fi întrupat pentru noi şi a noastră mântuire. El este izvorul de viaţă dătător, din care se adapă sufletele ostenite şi împovărate, Lui Îi datorăm bucuria, credinţa, nădejdea şi dragostea.

La ceas de Praznic luminat, esenţial este să discernem ce să facem mai întâi şi la ce să renunţăm pentru a trăi Crăciunul cu pace şi linişte. Suntem creştini înainte chiar de a fi români, pentru că lucrul care este mai înalt este întâiul. Mulţumirea adusă lui Dumnezeu în biserică ar trebui să preceadă urărilor pe care le facem rudelor şi prietenilor. Mesei îmbelşugate de Crăciun ar trebui să îi preceadă Cina Domnului, adică împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului la Sfânta Liturghie. Căutarea celor sărmani, bolnavi şi neajutoraţi ar  trebui să să stea înaintea cadourilor de sub bradul de Crăciun, căci sufletul este mai important ca trupul, iar Dumnezeu este mai presus de lume, iubirea este mai importantă decât plăcerea, bucuria dăruită celorlalţi este mai bună decât desfătarea.

Sărbătorile creştine la români sunt deosebit de bogate, într-atât încât ai putea să nu mai ştii ce să alegi. Făcând alegerea greşită vei cădea în capcana de a te afla în afara Sărbătorii, pierzând sensul ei adevărat, având totuşi impresia că sărbătoreşti aşa cum se cuvine. Ar mai fi un aspect de neneglijat... Sărbătorile, nu doar cele de iarnă, sunt pentru a fi petrecute într-un cadru mai larg, împreună cu Biserica, comunitatea şi chiar într-un sens universal, nu numai în familie. Felul în care alegem însă a participa ne diferenţiază: putem fi simpli spectatori, să ne bucurăm de toate fără a ne osteni cu nimic, sau putem trăi bucuria jertfelniciei oferind celorlaţi pe lângă mese întinse şi podoabe, cânt de colinde, cuvinte bune, rugăciune, şi calde urări. În România Crăciunul este caracterizat de nenumărate obiceiuri şi tradiţii. Acestea sunt bune dacă nu uităm, prinşi în vâltoarea lor, adevăratul sens al Sărbătorii de Crăciun. Ele trebuie să adauge bucuriei sfinte şi pe cea  lumească, fără însă a o eclipsa. Mai mult, tradiţiile sunt sau pot deveni ele însele sfinte şi curate dacă sunt integrate în prăznuirea creştinească a Naşterii Domnului. Colindele şi horele, cântecul popular tradiţional, dar şi altfel de muzică sau poezie pot face să tresalte inima românului creştin ortodox prin profunzimea, frumuseţea şi înţelepciunea mesajelor şi compoziţiilor.

Fără amărăciune, dar cu gând limpede, noi cei care trăim la sat ne întrebăm firesc: Cine să mai colinde, cine să se mai roage, cine să mai joace, cine să mai îmbrace portul românesc? Ne-am modernizat, ne-am emancipat şi ne vine mai uşor să aşteptăm aceste lucruri mereu de la alţii. Noi nu avem timp, noi nu ştim, noi nu putem... Vă îndemn să salvăm Crăciunul de odinioară! Trebuie să fim în biserici, să facem parte din ceata colindătorilor, să îi susţinem pe tineri în păstrarea tradiţiilor româneşti, de la frământarea aluatului şi grijirea straielor româneşti la aducerea prescurii la Sfânta Liturghie. Astfel suntem şi rămânem autentici, prin ceea ce facem noi înşine, nu prin ce fac alţii în locul nostru. Să nu fim părtaşi acestei societăţi  de consum care parcă a furat Crăciunul diminuându-i până la dispariţie sensul spiritual.

Naşterea Domnului sau Crăciunul ţin de credinţa noastră. Din Cer se coboară Cel Care alină suferinţele, luminează tenebrele, iartă păcatele, Cel Care vindecă. Obiceiurile şi tradiţiile româneşti, cele strămoşeşti şi autentice vorbesc şi ele despre timpul sacru al sărbătorilor. Gândul românului creştin se îndreptă spre găsirea păcii, schimbarea şi îndreptarea sufletului, bucuria dăruirii, pomenirea morţilor, vestirea şi urarea binelui, căutarea dreptăţii, spre fapta cea bună căci Hristos Cel Care vine a fost aşteptat cu nădejde de la începutul lumii acesteia să mântuiască pe om prin dragostea Crucii şi a Învierii Lui, spre a ne da puterea de a fi mai buni şi a face lumea acesta mai bună, spre a ne deschide calea fericită a iubirii creştine şi astfel Uşile Raiului.

Sărbători fericite cu multă sănătate şi pace, şi un An Nou plin de împliniri! La mulţi ani!

                                                                                               Pr. dr. Adrian Roman

             Parohia Buna Vestire, Cristian, Sibiu