Tema luniiACTUALITATEA religioasăORTODOXIA (dreapta credinţă)Sfânta ScripturăSfânta Tradiţie şi ereziilePredici. Cateheze. PastoraţieORTOPRAXIA (dreapta trăire)Viaţa duhovnicească. MilosteniaMisiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorRUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteBISERICA si lumeaFamilia. Copiii. Educaţia. VocaţiaBiserica. Neamul. Politica. LumeaRenasterea satului, a scolii si a comunitatii crestineStiinţă. Medicină. Cultură. ArtăCĂLĂTOR prin ţara meaEvenimente. Apeluri. PetitiiCĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIIArhiva REVISTE (articole) 1998-2011Calendar
Tema luniiNr. vizualizari: 8099
25-06-2013
Adaugati un comentariu:
Faci ce vrei, dar ştii ce faci ? Despre (non) educaţia sexuală în şcoală
Cristina Roman
„Iubiţii mei fii sufleteşti, avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care îi învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie… Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii. E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie!” (ÎPS Bartolomeu Anania)
Nu trebuie să fii cadru didactic, nici măcar părinte, pentru a constata cât de bulversat este sistemul de învăţământ românesc după 1989. Acesta este chinuit şi răstignit pe un “pat al lui Procust “, fiindu-i impuse norme şi reguli « europene » care nu i se potrivesc, care secătuiesc timpul şi energia tuturor celor implicaţi în acest proces. Nu ne-am propus să punem un diagnostic sau să facem o analiză a stării actuale a şcolii româneşti, nici să evocăm, cu nostalgie, momentele înfloritoare din istoria acesteia. Ce ne dorim în acest articol este să insistăm asupra unui semnal de alarmă deja tras de Biserică şi asociaţiile creştine: « educaţia sexuală » din şcolile noastre.
Cum s-a ajuns aici
Încă din anul 2003 au fost incluse aşa numitele « proiecte – pilot » în « Programul Naţional Educaţia pentru Sănătate în Şcoala Românească[1] », program care a introdus în învăţământul preuniversitar disciplina, momentan opţională, « Educaţie pentru sănătate », cu obiectivul înşelător al « dezvoltării armonioase a copilului şi adolescentului, a stării lui de bine şi a unei calităţi superioare a vieţii… din punct de vedere somatic, fiziologic, mintal, emoţional, social şi spiritual ». În realitate, disciplina este dominată începând cu clasa a VI-a de temele de educaţie sexuală precum: sarcina nedorită şi avortul ; planificarea familială, concepţie-contracepţie ; identitate şi orientare sexuală etc.
Cel mai recent şi agresiv program pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoli, chiar de la nivelul primar, lansat în aprilie 2013 la Palatul Parlamentului, este « Sexul vs. Barza », susţinut de sociaţii precum „Accept” (a homosexualilor din România), „Front” (feminism radical), European Center for Public Initiatives (grup de lobby pro-avort/pro-homosexualitate) – organizații cu o componentă programatică îndreptată contra familiei tradiționale, nucleare; de business-ul (rețeaua de clinici) de avorturi „Marie Stopes” și de Colegiul Bilingv „George Coşbuc” (unde există o „platforma LGBT” prin care se promovează făţiş homosexualitatea, găzduind inclusiv „parade gay”) şi, de asemenea, de programul naţional „Biblionet”.
Modelul educațional prezentat promovează promiscuitatea sexuală și homosexualitatea, încurajează pornografia și libertinajul, susține lipsa de implicații morale ale actului intim, neagă consecințele avortului și se îndreaptă contra autorității parentale. Viziunea sa „educativă” se reduce, în esenţă, la obişnuirea copiilor cu modelul sexualităţii deschise şi cu metodele contraceptive, este vulgarizantă, hedonistă, anti familie și susceptibilă de producerea unor adânci distorsiuni și traume emoționale și psihice la nivelul personalității elevilor de gimnaziu și liceu.
Iată cum sunt consiliate elevele de liceu, de către aceiaşi „experţi”, explicându-li-se că avortul este un lucru la îndemâna oricui, pentru care nu trebuie să dea socoteală nimănui și, contrar evidențelor, că este lipsit de orice consecințe: „Dacă ai 16 ani, ai dreptul să mergi singură, fără consimţământul părinţilor, la medicul de familie, la ginecolog, la medicul de planificare de familie sau la farmacie pentru a cere informaţii şi servicii sau produse în legătură cu viaţa ta sexuală. Aceasta include orice orice tip de teste sau consultaţii, dar şi contraceptive, procedură de avort, sarcină, asistenţă maternă sau naştere. Poţi, aşadar, decide singură dacă vrei să păstrezi o sarcină sau nu.”[2]
E(O)rori ştiinţifice şi pedagocice ale „educaţiei sexuale”
Comportament aberant, considerat normal. Pleonasme ştiinţifice.
Într-un studiu[3] la Programul Naţional de Educaţie pentru Sănătate, profesori universitari, medici şi jurişti, din dragoste pentru adevăr şi pentru copiii noştri au criticat tratarea temei, care trebuie revizuită atât sub aspect ştiinţific, cât şi pedagogic. Se prezintă ca normale sau particulare aspecte ale comportamentului sexual care sunt considerate aberante nu doar prin tradiţie, prin prisma moralei creştine, ci şi din perspectiva ştiinţei. Dăm următorul exemplu: se spune că „prima menstruaţie apare invariabil după ce este atins punctul maxim de creştere în înălţime”, ceea ce nu este universal valabil. Nu este indicat să se stabilească în mintea adolescenţilor astfel de repere, de etapizări stricte, pentru că dacă modificările puberale decurg altfel, tinerii ar putea ajunge la ideea că sunt anormali. Apar şi pleonasme ştiinţifice, precum „glande sebacee şi seboreice” care, de fapt, desemnează unul şi acelaşi lucru.
Detaliere vulgară a activităţii sexuale.
Un pericol al asumării dezinhibiţiei în educaţia relaţiilor dintre sexe este alunecarea în indelicat. Avem de-a face cu o „scientificare” a empiricului, cu ridicarea la rangul de informaţie ştiinţifică bună de redat ca atare a unor opinii personale, cu generalizări periculoase. Se dau detalii dintre cele mai vulgare despre activitatea sexuală, se enumeră chiar şi produsele disponibile în sex-shoppuri pentru „satisfacerea unor necesităţi” care ies din sfera firescului. Nu ar fi de mirare ca un tînăr care se apucă să experimenteze conform exemplelor oferite de materialele „educative” să ajungă să se rănească sau să işi pună la îndoială identitatea sexuală.
Este bine cunoscut faptul că pentru tineri, pentru copii, impactul referirilor la sexualitate poate fi puternic negativ, şocant, traumatizant. Există copii care s-au prezentat la cabinetele de consiliere psihologică cu dezechilibre emoţionale suferite după orele de „educaţie sexuală”.
Homosexualitatea, încadrată la „normal”.
Aceleaşi materiale „didactice” încadrează homosexualitatea în sfera normalului, contrazicînd ştiinţele biomedicale şi psihologia. Dacă teologia morală are o poziţie bine precizată faţă de relaţiile sexuale nenaturale, ştiinţa întăreşte acest lucru prin definiţii din dicţionare consacrate ale ştiinţei medicale: Tratate de psihologie consideră homosexualitatea feminină şi masculină perversiune a instinctului sexual alături de nimfomanie, exibiţionism, sadism, masochism, bestialitate etc. (C-tin Enăchescu, Tratat de psihologie, Editura Tehnică Bucureşti 2001). Şi exemplele pot continua.
Autoerotismul, transformat din păcat în comportament benefic.
Un alt păcat este prezentat la ora actuală drept inofensiv, dacă nu benefic: autoerotismul. La copii, acesta determină suprasolicitare, insomnie, irascibilitate, izolare, apatie, tulburări de memorie şi judecată, cefalee, oboseală, inapetenţă. La adolescent şi puber se poate solda cu nevroze, impotenţă sexuală, perversiuni. (Vasile Niţescu, Adolescenţa – Sexualitate între normal şi patologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985).
Riscurile medicale ale contracepţiei şi acţiunea abortivă a anticoncepţionalelor, neglijate.
De o prezentare insuficientă suferă şi secţinea contracepţie, unde riscurile reale nu sunt prezentate: tromboza venoasă profundă şi embolismul pulmonar, riscul crescut de accident vascular tromboembolic, risc de accident hemoragic.
Consecinţelor dezastruoase ale contracepţiei şi avortului nu se acordă nici un fel de atenţie. De aceea, subliniem că rata anuală a mortalităţii prin avort variază între 0,5 (15 – 19 ani) şi 1,9 (30 – 34 ani) la 10.000 de femei (Harrison s, principiile medicinii interne, vol.II, Ed. Teora, 1996).
Banalizarea sindromului post-avort, care poate cauza chiar sinucideri.
Nu se prezintă elevilor nici că una dintre urmările foarte grave ale avortului este sindromul postavort. El se manifestă după un avort şi apare la început ca o uşoară depresie nervoasă sau insomnie, care se accentuează în timp. Stările depresive, psihozele, chiar reacţiile schizofrenice se întâlnesc frecvent în rândul femeilor care fac avort. Adolescentele sunt mai predispuse, deoarece psihicul lor este labil, specific vârstei, motiv pentru care în rândul elevelor şi studentelor sunt posibile sinucideri pe acest fond. Altele îşi cresc copiii în anonimat, ori îi abandonează, sau chiar îi ucid după naştere. Trauma care urmează este ireversibilă. Nu se vorbeşte nici despre sterilitate ca o consecinţă a avortului.
Iată opinia Dnei Paula Iliescu[4], medic specialist în psihiatria copilului şi adolescentului: „Scopul iniţial al educaţiei sexuale, ar fi faptul că se doreşte o scădere a numărului de sarcini şi avoturi la adolescente. Surprinzător este faptul că în urma introducerii acestui obiect de studiu s-a ajuns la opusul celor dorite: a crescut numărul de sarcini şi rata avorturilor la adolescente, a scăzut vârsta de debut a vieţii sexuale, a crescut frecvenţa cancerului mamar şi de col uterin, lucru ce poate fi confirmat şi de statistici din alte ţări care au experimentat deja introducerea obligatorie în şcoli a orelor de educaţie sexuală: S.U.A., Marea Britanie, Danemarca…
Această tentativă de „deformare” a minţilor şi sufletelor copiilor face parte dintr-un context general al societăţii actuale, prin care se formează un om nou, fragil, manipulabil, egoist, hedonist, lipsit de valenţe morale şi spirituale. Devenim omul promovat de sloganurile publicitare, omul senzaţiilor, al clipei, redus la bilogic. De fapt am fost şi suntem manipulaţi în toate modurile posibile. Scânteia dumnezeiască din noi a fost pervertită. Copilul nenăscut se numeşte acum „produs de concepţie”, „făt”, „aglomerare de celule”, „embrion”, pentru a face să dispară natura criminală a avortului. Desfrânarea a devenit emancipare, pierderea premaritală a virginităţii devine un ţel al fetelor, care dacă işi păstrează fecioria sunt considerate depăşite, inculte, bigote, fiind excluse din grupul de aparteneţă.
(…) Tinerii noştri experimentează un aspect al vieţii intime într-un mod inacceptabil, care îi expune a riscuri mari, fizice şi psihice. Relaţia sexuală disociată de procreare şi trăită în afara căsătoriei îi transformă în obiecte de procurat plăcere. Afirmaţia multora că „oricum ei ştiu deja din alte surse” despre sexualitate şi că e mai bine să fie „deplin” informaţi pentru a lua o decizie „în cunoştinţă de cauză” este greşită. Copiii nu au discernământul complet format, nu au capacitatea de a prevedera consecinţele acţiunilor lor. Pâă la 14 ani, copilul nu are discernământ, iar uneori nici după 16 ani nu e deplin structurat. De ce valori precum fidelitatea, castitatea, cumpătarea, nu sunt promovate? De ce nu se face o educaţie etică, morală, creştină? Aceasta ar fi alternativa pentru ca adolescenţii să facă alegeri corecte. Mulţi se vor întreba de ce trebuie şi o educaţie creştină. Faptul că noi, în lumea contemporană îl negăm pe Dumnezeu, nu înseamnă că El nu există. Dacă ignorăm valorile tradiţiei creştine care ne-a apărat timp de 2000 de ani, să apelăm la o gândire sănătoasă, raţională. Să remarcăm faptul că gradul de viciere al societăţii îl putem măsura după faptele native ale oamenilor.”
Frecvenţa bolilor cu transmitere sexuală va creşte în continuare, dacă nu li se va vorbi copiilor despre abstinenţă până la căsătorie. Este singura metodă corectă, sănătoasă, fără pericole asupra adolescenţilor.
ALTERNATIVA. Educaţie pentru castitate!
În luna mai 2013 a apărut ediția în limba română a ghidului-manual[5] „Aspiră. Trăiește-ți viața! Fii liber!”, primul manual de educație sexuală din perspectivă creștină publicat în România. Lucrarea, editată prin efortul Asociației „Darul Vieții” (Timișoara), este o resursă valoroasă, indispensabilă pentru educatorii și formatorii creștini în vederea „educației pentru castitate” – o replică demnă la „educația sexuală” modernă, bazată pe aspectele exclusiv „mecanice” ale contracepției și actului sexual.
Ideea acestui manual scris de autorul și oratorul american Scott Phelps a pornit de la premisa, verificată deja în SUA și alte țări, că este important ca elevilor să li se ofere mesaje clare despre consecințele negative ale relațiilor sexuale la vârste mici și să li se vorbească despre beneficiile abstinenței (castității). Intimitatea sexuală nu trebuie văzută ca o gratificare personală, ci ca o exprimare a dragostei și angajamentului adulților într-o relație de durată, prin căsătorie. Așezarea relațiilor sexuale în acest cadru îi va încuraja pe adolescenți să se abțină și să reziste presiunii conformiste a colegilor.
Manualul „Aspiră!” nu este unul religios, argumentația fiind întemeiată pe argumente psihologice, de sănătate, educaționale, relaționale, sociale și de comunicare, folosind metoda inductiv-obiectivă, adică elevii analizează ei înșiși avantajele abstinenței, dar și pierderile în urma activității sexuale premaritale. După cum adolescenților nu le plac concluziile gata confecționate de către educatori, vrând să le descopere ei înșiși, ei sunt invitați să analizeze implicațiile și consecințele stilului de viață „cast” respectiv cele implicate de viața sexuală pre-maritală, pe marginea unor cazuri/situaţii concrete de viață.
După principiul „Spune-mi, uit; arată-mi, îmi amintesc; implică-mă, înţeleg”, adolescenţii au la dispoziție metode didactice diverse, precum povestirea, brainstorming-ul, interviul, activităţile kinestezice, discuţia, jocurile de rol, satira, căsuţa de întrebări, mima ş.a.
Capitolele au obiective specifice, precum:
A trăi viaţa cu un scop. Înţelegerea importanţei de a avea un plan/un scop în viaţă. Cum îl putem menţine, cum îl putem pierde?
A fi ferm. Învață şi practică rezistența faţă de presiunile negative din jur.
Gândeşte mai departe. Învață să gândești în perspectivă şi să evaluezi consecinţele unei vieţi sexuale premature. Incidenţa bolilor venerice.
Protejează-ţi mintea. Cum să te protejezi faţă de influenţele/manipulările mass media.
Puterea auto-controlului. Avantajele auto-controlului. Libertatea de a decide care le sunt instrumentele ce le vor modela viaţa.
Fundamente pentru căsătorie. Recunoaşterea elementelor sănătoase şi a celor distructive pentru o căsătorie.
A începe din nou. Importanţa de a ne debarasa de greşelile din trecut, pentru a ne concentra la un nou început.
Imaginea de ansamblu. Legătura dintre abstinenţă, realizările școlare/academice şi oportunităţile de viitor. Recompensele abstinenţei.
„Aspiră”, tratează tema sexualității în contextul unei concepții integratoare asupra persoanei umane, văzută ca un complex trup-suflet unitar, ca garanție a împlinirii individului și a prosperității societății. (http://www.darulvietii.ro/index.php/2012-11-22-09-16-50/268-aspira-o-replica-eficienta-la-educatia-sexuala-comprehensiva#.UcAKUudM9rc)
Să nu ne ascundem după deget!
Nu promovăm nicidecum ideea că trebuie să ascundem de copii noştri informaţii despre concepţie, contracepţie, viaţă sexuală în general. De la noi sau de la alţii, ei vor afla, se vor informa. De aceea, ar fi indicat şi de dorit să punem încă din familie bazele solide ale unor valori morale la care adolescenţii să se raporteze în mod natural, atunci când se confruntă cu informaţii sau tentaţii fireşti pentru vârsta lor. Circula nu demult un slogan TV: „Faci ce vrei, dar ştii ce faci?”, care se potriveşte încă acestui context în care tinerii îşi reclamă libertatea, fără a a avea discernămîntul de a întrevedea sau accepta consecinţele comportamentului lor. Copiii şi tinerii au nevoie de comunicare şi sprijin emoţional din partea părinţilor în primul rând, dar şi de exemple de viaţă armonioasă şi cu frică de Dumnezeu în propria familie.
Un proverb românesc spune că «aşchia nu sare departe de trunchi», iar mulţi părinţi zâmbesc amuzaţi vazând cum trăsături ale caracterului şi firii lor se regăsesc în proprii copii. Cercul poate deveni vicios când înclinaţiile spre păcat se moştenesc din generaţie în generaţie, fără a fi curăţite prin Sfintele Taine ale Bisericii. Ne plângem de violenţa, libertinajul şi neascultarea noii generaţii, dar rămânem pasivi când vine vorba să ne vindecăm sufleteşte întâi pe noi înşine, pentru a ne bucura de rod bun în copiii noştri. Dacă nu am mai ridica din umeri în faţa tăvălugului adus de « emanciparea » occidentală, dacă am realiza că nu ne facem copiii fericiţi oferindu-le doar bunuri materiale care să compenseze îndelunga noastră absenţă de lângă ei, dacă ar conta mai mult să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu decât «să fim în rândul lumii», am găsi puterea de a schimba ceea ce trebuie schimbat pentru a avea copiii pe care ni-i dorim, nu doar pe cei pe care îi merităm.
„Iubiţii mei fii sufleteşti, avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care îi învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să ăi uităm pe copiii maidanului moral. Zadarnic curăţăm pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii. E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie!”(Pastorala de Crăciun 2010 a vrednicului de pomenire ÎPS. Bartolomeu Anania).
[1] Şcoala românească şi provocările lumii contemporane, Fundaţia şi Editura „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, 2013. Ediţie îngrijită de Conf. univ. dr. Sebastian Moldovan
[2] www.culturavietii.ro
[3] Dezbateri parlamentare. Şedinţa din 7 septmebrie 2004. Vorbitor Nicolae Vasilescu. Salvaţi copiii! M.E.C.T oferă copiilor români o educaţie „strâmbă”.
[4] Educaţie sexuală sau educaţie moral-creştină? Paula Iliescu – medic specialist psihiatria copilului şi adolescentului
[5] www.darulvietii.ro
Adaugati un comentariu:
mmmm - 02-07-2013:
De o prezentare insuficientă suferă şi secţinea contracepţie, unde riscurile reale nu sunt prezentate: tromboza nervoasă profundă şi embolismul pulmonar, riscul crescut de accident vascular tromboembolic, risc de accident hemoragic. este corect tromboza venoasă, nicidecum nervoasă. Dacă acuzați pe alții de greșeli , încercați să nu vă compromiteți înșivă.
CARTI/produse despre:
Avort, Copii, Curăţia, Educaţie, Familie, Homosexualitate,
Avort, Copii, Curăţia, Educaţie, Familie, Homosexualitate,
1.jpg)
