Copiii nebotezati merg in iad?

Odată, o doamnă a venit în biroul meu să-mi vorbească despre tristețea pe care a trăit-o mulți ani… A avut cinci avorturi spontane și a deplâns pierderea copiilor ei. Cea mai mare dificultate a ei cu problema pe care a explicat-o a fost că copiii ei au fost condamnați la iad pentru că nu au fost botezați niciodată. Am întrebat-o cum a ajuns la o astfel de concluzie și mi-a răspuns că a fost învățată devreme în viața ei că toți oamenii care mor și nu au fost botezați niciodată merg în iad chiar și sugarii din cauza păcatului originar.

Cele două întrebări pe care aș dori să le ridic aici astăzi sunt: de unde a venit această idee? Este aceasta învățătura Bisericii Ortodoxe?

Istoric vorbind, această idee a fost propagată de-a lungul secolelor de către Biserica Romano-Catolică, ei au primit această învățătură de la marele Sfânt și doctor al bisericii de vest, Sfantul Augustin care și-a bazat antropologia pe conceptul de traducianism. Conform conceptului filozofic în traducianism, sufletele umane, precum corpurile umane, sunt derivate din sămânța tatălui, de aceea tatăl poate transmite copiilor săi chiar și propriile sale păcate. Această idee se găsește în mod clar în comentariul tertulian și, de asemenea, în comentariul lui Ambrosiaster la Romani, care a apărut în timpul papalității lui Damasus 366-384 a.d. Augustin a fost influențat în înțelegerea sa a naturii umane atât de Tertulian, cât și de Ambrosiaster. Comentariul lui Ambrosiaster a jucat, totuși, un rol decisiv în teoria păcatului original a lui Augustin. Aici Augustin a găsit nu numai conceptul traducianist, ci și ideea de a păcătui în masă, cu alte cuvinte, că întreaga rasă umană a păcătuit prin Adam și este condamnată prin păcatul său.

Din păcate Augustin știa puțină greacă și pare să nu fi înțeles clar învățăturile părinților greci care au trăit înaintea lui. Deși citise unele dintre textele care i-ar fi corectat eroarea în această problemă, nu a reușit să ajungă la aceleași concluzii. Augustin credea că toate ființele umane au păcătuit în Adam în masă și sunt astfel condamnate împreună cu el. El credea că condiția umană căzută și păcatul originar al lui Adam a pângărit întreaga umanitate și că această întinare este propagată prin actul de procreare.

El credea, și a învățat că fiecare ființă umană născută pe lume moștenește, prin sămânța tatălui său, păcatul și vina lui Adam, păcatul originar și este astfel condamnată la Iad, dacă nu este botezată.

Sf. Ioan Gură de Aur, pe de altă parte, urmând tradiția părinților greci dinaintea lui, a văzut călcarea lui Adam ca fiind cauza stării noastre căzute, adică natura umană căzută, unde toți sunt legați de slăbiciuni, rușine, frică, suferință și multe neajunsuri naturale. Dar mai presus de toate că suntem legați de moarte. Sf Ioan Gura de Aur credea că am fost condamnați la această condiție din cauza greșelii lui Adam, dar nu ca o pedeapsă, mai degrabă din mila din Providența lui Dumnezeu Nu numai că nu am pierdut din asta, susține el. De fapt, am câștigat.

Această condiție a devenit pentru noi un teren de antrenament o școală pentru virtuți, astfel încât să putem deveni capabili să primim darurile viitoare ale lui Dumnezeu. Sf. Ioan Gura de Aur respinge ideea că suntem responsabili și pedepsiți pentru păcatul lui Adam, considerând-o ca idee absurdă. Suntem doar responsabili și pedepsiți doar pentru păcatele pe care le comitem de bunăvoie.

În ceea ce privește botezul, Sf Ioan Gură de Aur e de acord cu botezul copiilor, nu pentru că ar fi o nevoie de a curăța copilul de păcatul și vinovăția lui Adam sau pentru că bebelușii au păcate ale lor, ci pentru că prin Botez vor primi sfințirea, îndreptățirea, înfierea, moștenirea, frățietatea cu Hristos, devin membri ai lui Hristos și locuință pentru Duhul Sfânt. El nu spune nimic despre iertarea păcatului lui Adam pe care un copil îl poate aduce cu el.

De fapt nicăieri în textele pe care le-am examinat, inclusiv în cele citate sau la care face referire Sfântul Augustin în „Contra Julianum Pelagianum”, n-am găsit vreo indicație în mintea Sf Ioan Gură de Aur a existenței noțiunii de propagare a primului păcat prin actul procreării. Din examinarea textului din „Contra Julianum”, mi se pare că Augustin citise aceleași texte, dar fie a înțeles greșit, fie a ignorat complet pasajele care explicau clar poziția Sf Ioan Gura de Aur în această chestiune. Motivul pentru aceasta a fost posibil pentru că era deja convins de corectitudinea propriei sale convingeri.

Este, de asemenea, posibil ca în propria sa minte, a crezut că protejează memoria Sfântului Ioan Gură de Aur de o posibilă asociere cu erezia pelagiană. Există unele indicii în acest sens în comentariile sale. Astfel însă, a stabilit în Occident o învățătură despre păcatul originar care nu este complet conformă cu traditia patristica, cel putin a Orientului. Aceasta urma sa aiba un efect de durata asupra Bisericii de Apus fiind acceptată de teologii catolici și protestanți deopotrivă până în vremurile noastre. Există, evident, dificultăți intelectuale serioase cu învățătura lui Augustin, așa cum subliniază profesorul Gerald Bonner, nu este clar ce poate împărtăși umanitatea în vinovăția lui Adam, atunci când aceasta exista doar în potențialitate în coapsele sale la timpul căderii. Este, de asemenea, greu de înțeles de ce copiii botezaților ar trebui să moștenească o vinovăție de care părinții lor au fost curățați?

În cele din urmă, s-a susținut că condamnarea pelagianismului de către Papa Zosimos în „Trattoria” sa nu a constituit o aprobare completă a canoanelor Sinodului de la Cartagina din 418 d.Hr., care reprezintă doctrina lui Augustin în forma sa cea mai riguroasă. Cu alte cuvinte, Bonner, un teolog romano-catolic, pune la îndoială această teologie pe trei niveluri: nedreptatea inerentă acestui concept, lipsa de luare în considerare a efectelor botezului asupra părinților și, în final, legalitatea a unei astfel de doctrine pe baza neavizării a canoanelor de la Cartagina din 418 d.Hr. de către Papa Zosimos.

Aș dori să fac acest pas mai departe și să atrag atenția către o importantă dezvoltare teologică modernă în Occident, care își are rădăcinile în doctrina lui Augustin despre păcatul originar. Aceasta este doctrina cea mai recent transformată în dogmă, a Imaculatei Concepții, a Fecioarei Maria. Mi se pare că a fost în principal nevoia teologiei romano-catolice de a curăța pe mama lui Dumnezeu de „vinovăția moștenită” a lui Augustin, ceea ce a dus la proclamarea și stabilirea definitivă a acestei noi Dogme. Dacă această noțiune de transmitere a păcatului și vinovăția de la Adam către urmașii săi nu ar fi fost atât de puternice în Occident, nu ar fi fost nevoie de o asemenea dezvoltare teologică.

În concluzie, i-am oferit doamnei care a avut cinci avorturi spontane Teologia Sfântului Ioan Gură de Aur ca alternativă mai rezonabilă la ceea ce ea știa până acum și care era atât de tulburător pentru ea. I-am explicat că Dumnezeu este drept și nu va condamna niciodată pe nimeni pentru păcatul altcuiva. Am susținut că, dacă judecătorii umani care sunt păcătoși și imperfecți nu ar face niciodată așa ceva, cum ar putea Dumnezeu, care este izvorul suprem al întregii dreptăți?

Am subliniat asigurarea Sf Ioan Gură de Aur că copiii sunt nevinovați și că Dumnezeu îi primește ca atare. În omilia 28 despre Matei citează din Înțelepciunea lui Sirah: „Sufletele celor drepți sunt în mâna lui Dumnezeu” și concluzionează că la fel sunt și sufletele copiilor, pentru că nici ei nu sunt răi. Femeia a plecat cu un zâmbet pe față, A găsit pace si mângâiere în învățăturile rezonabile ale Bisericii Ortodoxe.

Pr. Panaghiotis Papagheorghiou / chilieathonita.ro