Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 1334

Luminatorul trupului este ochiul

Cristina Roman
Tags: desfranare; patimi; educatie;
Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat. Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric. Aşadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca şi când te luminează făclia cu strălucirea ei.  Luca 11, 34-36

S-a scris și opinat mult în această vară despre estetica trupului feminin, plecând de la părerea jignitoare a unui influencer român cu privire la imperfecțiunile trupești pe care doamne și domnișoare le expun la plajă, dezamăgind ochiul desfrânatului lacom de "frumos." Reacția majorității a fost de sancționare a acestei gafe imense, de încurajare a femeilor să nu se demoralizeze și să se accepte așa cum sunt, s-au făcut evaluari de ordin psihologic. Cu adevărat dureros însă, este faptul că mai nimeni nu sesizează PĂCATUL din spatele acestui gen de mesaje și de atitudini. Atât de mult a dispărut dintre oameni rușinea aceea bună, înfrânarea de la gânduri și pofte, atât de mult este dezgolit trupul încă de la vârste mici, atât de numeroase postări pe social media sunt de tip lasciv, încât s-a insinuat perfid în societate obișnuința cu răul și cu păcatul până la acceptarea lui tacită sau până la a mai fi incapabili să îl sesizăm. DAR, "Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: “Să nu preacurveşti.” Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui." (Evanghelia după Matei 5:27-28)

Cu smerenie, atenți fiecare la noi înșine, fără a ne transforma în niște moraliști fără credibilitate, luând aminte tot la cuvintele Mântuitorului: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce primul piatra asupra ei!” (Ioan 8:7) – cu privire la uciderea prin lapidare a unei evreice surprinse în adulter - , să nu închidem totuși ochii concesiv la astfel de derapaje generalizate, fiindcă ne vom face complici la consecințe negative pe care nici nu ni le putem imagina. Putem reacționa într-o mulțime de feluri care să aibă o înrâurire bună asupra întregului nostru neam: prin spovedanie la părintele duhovnic și propria luptă cu asemenea ispite, prin rugăciunea cu durere și dragoste pentru aproapele nostru, prin educarea copiilor și tinerilor în spiritul decenței și al acelei frici de Dumnezeu ca început al înțelepciunii, mai ales cu privire la păstrarea castității până la căsătorie, la rezistența în fața tentației de a experia relații de așa-zisă dragoste, care îi expun la traume fizice și psihice, care degenerază adeseori în abuzuri, violuri și avorturi. Ca o paranteză, trebuie menționat că societatea însăși este conștientă de aceste dazastre, însă propune o soluționare secularizată, departe de învățătura Bisericii, și anume includerea orelor de educație sexuală în școală, promovarea mijloacelor contraceptive la adolescenți, paralel cu politici agresive de susținere a minorităților sexuale și a perversiunilor sub umbrela drepturilor transformate în dictatură. Putem influența cursul și abordarea vieții chiar și prin propriile noastre alegeri de zi cu zi (de atitudine, vestimentare etc.), ca model și exemplu pentru tânăra generație, căreia trebuie să îi fim alături cu empatie și iubire, discutând toate fațetele problemelor fățiș, fără asprime, dar cu adecvată severitate, petrecând timp sfințit împreună cu copiii noștri din frageda lor pruncie.

Doamnelor și domnișoarelor din Biserică, ce vă străduiți să urmați frumuseții sufletești și curăției Maicii Domnului, rămâneți dârze în lupta cu provocările înnăbușitoare ale lumii, cu ochii îndreptați la modele de sfinți care sâvârșind lupta cea bună au primit cununa mântuirii. Sunteți soții, mame, fiice, surori, în fiecare dintre aceste posturi sau în toate laolaltă și nu vă poate fi indiferent cum soțul, fiul sau fratele vostru privește alte fete și femei, și nici cu ce ochi sunteți privite dumneavoastră. Voi, soți, tați, fii, păstrați-vă demnitatea, înălțimea și noblețea sufletească, fiți modele de bună cuviință și în tot ce faceti, rămâneți oamenii lui Dumnezeu!

"Vai lumii, din pricina smintelilor!

 Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.

Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât,

având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic.

Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului." (Matei 18, 7-9)

Concret, ce este de făcut? Să trăim în izolare, să renunțăm la evenimente sociale, la concediu, de teama de a nu păcătui? Poate o familie creștină să supraviețuiască social? Dar o familie de preot? Mântuitorul ne îndeamnă să fim desăvârșiți asemenea Tatălui Ceresc: "Fiţi deci desăvârşiţi, aşa cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit!” (Matei 5:48), prin care înțelegem că putem trăi în lume, dar să nu aparținem lumii, să fim firești, dar nu animalici, să ne ridicăm după fiecare cădere în păcat, cu luare aminte și pocăință, nu cu amânarea curățirii sufletești. Să nu ne păcălim crezând că avem acum vreme să trăim clipa oricum, iar că la bătrânețe ne vom așeza pe calea bisericii, fiindcă nu avem nicio garanție că vom mai apuca senectutea, nici că povara din cârca sufletului nu va atârna așa de greu încât nu ne va orbi sufletește cu totul, pierzându-ne pentru Cer. Un frate care a păcătuit a mers la un Sfânt Părinte şi l-a întrebat ce trebuie să facă: „Ai căzut? Ridică-te!”, i-a spus acesta. „M-am ridicat, dar am păcătuit din nou”, i-a răspuns omul. „Nu-i nimic, i-a spus părintele, te ridici din nou...! Clipa finală trebuie să te găsească, fie ridicându-te, fie căzând, dar în luptă cu tine însuţi şi cu ispitele. Numai aşa găseşti calea spre rai”. (Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 19)

Discernământul ne ajută să știm când suntem în pericolul dublului standard. De exemplu, dacă la Sfânta Liturghie participăm noi, doamnele, cu fusta lungă, batic, fără machiaj, iar la un eveniment precum nuntă, botez etc., avem o apariție cu totul diferită, aplicând machiaj strident, haine strâmte, scurte, tocuri excesive, sau dacă la plajă purtăm un costum de baie minimalist și decoltat, cu siguranță greșim. Da, casa Domnului, biserica, trebuie cinstită cu o vestimentație decentă, însă puritatea din suflet trebuie asumată, mărturisită și dovedită și în afara bisericii, în TOATE celelalte circumstanțe ale vieții, într-o constanță care să ne dea o notă personală de feminitate, de candoare, de lumină. De asemenea, dacă fiind în concediu vom sta de exemplu la plajă sau la restaurant în zi de sărbătoare, în timpul liturghiei, iarăși  greșim, suspendând temporar în mod artificial vocația și responsabilitatea noastră de ortodocși practicanți. Cu alte cuvinte, să nu fim asemenea fariseilor: "Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi!" (Matei 23, 23)

Este greu și este frustrant acest lucru în societatea contemporană. Bunul simț, calmul asumat (nu bleg), modestia ținutei (care nu înseamnă neîngrijire sau neglijență), neepatarea luxului și abundenței sunt contra curenți care fac greu față valurilor învolburate ale mării vieții. Riscăm ca noi, dar mai dureros, copiii noștri să gasească greu prieteni, să sufere răutăți, jigniri, excludere din grup. Tentația este să facem compromisuri, să cedăm, să "împăcăm și capra și varza" pentru a îndulci suferința și disonanța cognitivă. Avem însă cel mai motivant îndemn să rezistăm totuși pe linia noastră, căci Mântuitorul Hristos a spus: Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Spunând aceste lucruri, El arată că a depăşit lumea nu atât ca Dumnezeu, cât mai ales ca Om, fiindcă S-a făcut om cu adevărat. Viaţa autentic creştină este trăită în "duh şi adevăr” (In 4,23), şi ca atare ea poate fi continuată în tot locul şi în toată vremea, întrucât poruncile dumnezeieşti ale lui Hristos au un caracter absolut. Cu alte cuvinte, nu există şi nu pot exista nicăieri pe pământ împrejurări care să facă cu neputinţă păzirea poruncilor. În esenţa ei veşnică, viaţa creştină e duh şi adevăr dumnezeiesc, şi de aceea ea transcende toate formele exterioare. (Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea-experienţa Vieţii Veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 23)

Revenind la aspectul fizic, corporal, la el ar trebui pur și simplu să nu se facă nicio referire, nici bună, nici rea, căci trupul nostru este Templu al Duhului Sfânt și nicio trăsătură a lui nu ne poate nici ajuta, nici împiedica să ne sfințim, dar poate fi o piatră de poticnire dacă intervenim abuziv și brutal asupra lui, schimonosindu-l pentru a încăpea în acest "pat al lui Procust", care este dat de standardele lumii contemporane. Sănătatea este un dar care trebuie prețuit și cultivat prin cumpătare și echilibru, evitând excesele (mai ales că sunt forme ale unor patimi precum: lăcomia, deznădejdea, mândria, invidia, slava deșartă etc.). "Cel mai cumplit păcat al nostru stă în iubirea noastră de plăceri, în dragostea de trup şi de poftele lui, despre care în Apostolul de astăzi se spune: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi? Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (l Corinteni 6, 19, 20). Dar noi nu-L proslăvim cu trupul nostru pe Dumnezeu, ci Îl mâniem; nu facem din trupul nostru biserică, ci îl stricăm îmbuibându-l, împodobindu-l, făcându-i prea mult pe plac şi, în primul rând, îl stricăm prin curvie şi îl spurcăm prin gânduri de curvie. (Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 25)

În cartea 10 Sfaturi pentru o mamă fericită, dr. Meg Meeker distruge câteva mituri și dictonuri noi ale societății de azi, adresate mai ales femeilor, mamelor:

Slăbește! Oamenii te vor admira mai mult și vei fi o persoană mai bună. Iar dacă ești admirat(ă) mai mult îți cresc meritele. Cu feminismul suflându-ne în pânze, ai fi crezut că mamele mature au depășit obsesia slăbitului. Dar studiile arată că în mod surpinzător 71% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 30 și 74 de ani își doresc să fie mai slabe, deși 73% dintre femeile cuprinse în studiu aveau o greutate corporală normală.

Fii ocupată, fă mai multe! Femeile importante (ni se spune) sunt foarte ocupate. Sunt productive. Mamele casnice își duc copiii peste tot pentru că sunt conștiincioase și devotate. Mamele care sunt angajate se epuizează făcând slalom între muncă și viața de familie, iar epuizarea e semn al succesului. Femeile ocupate nu au timp de prietene...

Câștigă mai mulți bani! Oricât de mare ar fi salariul fă așa încât să crească. Credem că banii ne dau libertate, putere, idependență totală. Fals..

Să arăți trăznet! Mamele care au totul sub control o demonstrează prin felul în care arată. Trebuie să fim sexy (chiar și în haine de casă) și nu trebuie să ne arătăm vârsta. Vârsta de mijloc este pentru generațiile trecute, noi trebuie să semănăm mai degrabă cu fiicele, decât cu mamele noastre. Trebuie să aspirăm să îmbrăcăm blugii fiicei adolescente și să fim mândre de noi dacă reusim  asta.

Fii de gașcă! Mamele bune îi ascultă pe copii, le înțeleg dificultățile, își concentrează viața pe ei și, lucrul cel mai important, nu își impun autoritatea asupra vieții copiilor (deși în oricare alta parte este în regulă să o facă). Stabilirea de reguli pentru copii este de neacceptat din partea unei mame de gașcă, deoarece regulile împiedică dezvoltarea copilului și îl vor face să fie ofensat de instinctul nostru de a controla totul. Prin urmare, nu impune copilului propriile principii și crezuri, nu stabili limite  și nu te aștepta să fie o persoană disiplinată. Va învăța toate acestea dacă îi permiți să își croiască singur(ă) drumul.

Ei bine, după ani în care am fost bombardate cu asemena mesaje, spune Dr. Meeker, cum am mai putea să fim bine cu noi așa cum suntem? Concepțiile noastre despre noi înșine ca mame și femei sunt deformate și pervertite. Ne trezim copleșite și mereu convinse că nu facem destul. Auzim de presiunea socială exercitată asupra copiilor noștri, despre mesajele din filme, muzică, reviste, glume grosolane, care le schimbă percepția de sine și comportamentul. Dacă suntem cinstite vom recunoaște că și noi suntem la fel de vulnerabile. Tocmai de aceea TREBUIE SĂ RESPINGEM ASEMENEA MESAJE și să învățăm să reducem la tăcere vocile care le repetă în mintea noastră. Trebuie să le demolăm unul câte unul și să ne raportăm la viață mai simplu și mai sănătos. Trăim prea superficial. Simplitatea interioaraă începe atunci când scăpăm de sub influența lor. Pentru a putea lupta cu agresivitatea și omiprezența acestor mesaje, trebuie să stăpânim teama și grijile. Grijile apar din teamă, afirmă dr. Meerker. Iar teama răbufnește atunci când simțim că vom fi afectați fizic sau emoțional. Teama vine dintr-o zonă a creirerului care are rolul de a ne proteja de pericol. Dar oricât ne-am îngrijora și teme, amenințările nu dispar și teama ne epuizează. Așadar, să ne agățăm cu credință și cu nădejde de ajutorul lui Dumnezeu și de promisiunea Lui:

"Nu vă temeţi… căci, iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacului acestuia!“ (Matei 28, 10; 20).

"Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.

Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.

Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.

Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric,

dar întunericul cu cât mai mult!

Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei." (Matei 6, 22-34)

Ca o concluzie și încurajare pentru fiecare, amintim: "Petru Damaschinul observa cum mintea “se preface după forma fiecărui lucru pe care îl primeşte şi se colorează după chipul lucrului cunoscut de ea.“ (Învăţături duhovniceşti, în Filocalia, vol. 5, Editura Harisma, Bucureşti, 1995, p. 106.) Părintele arhimandrit Teofil Părăianu sublinia adesea, în conferinţele sale, că omul trebuie să fie atent la propriile fapte şi cuvinte, la ceea ce face în fiecare zi, pentru că “ceea ce facem ne face, ne zideşte!” Devenim ceea ce trăim! Iată un motiv pentru care s-ar cuveni să fim mai atenţi, la fiecare dintre experienţele pe care le avem. Arhimandritul Sofronie Saharov scrie că “...felul cum ne reprezentăm men­tal Întâia Fiinţă, pe Dum­nezeu cel Fără de Început, se răs­frânge în toate manifestări­le vieţii noastre“ (Naş­terea întru Împărăţia cea neclătită, Editura Re­în­tregirea, Alba Iulia, 2003, p. 19). Fiecare mod de în­ţelegere şi de mărturisire a lui Dumnezeu, la fel cum şi nega­rea sau ignoranţa în raport cu a­de­vărul de cre­dinţă şi cu exis­ten­­ţa Lui, se imprimă adânc în celelalte aspec­­te ale vieţii: în expresii­le cul­tu­­rale, în maniera în ca­re ne ra­­portăm la lumea înconjurătoare, în felul în care înţelegem să folosim timpul li­ber, în tăria şi expresiile con­cre­te pe care le pri­meşte ata­şa­mentul faţă de va­lorile mora­le, în angajamentul rela­ţii­lor interpersonale şi, de­sigur, în lucrarea cultivării vir­tu­ţi­lor. Aşa­dar, o bună parte din edificarea de sine, şi, până la urmă, întreg conţinutul vieţii noas­­tre interioare, deodată cu lo­­cul pe care îl acordăm lumii şi o­­fertelor ei, ajung toate să de­­pin­dă de felul cum Îl înţele­gem pe Dum­nezeu. (Diacon Adrian Sorin Mihalache, “Ești ceea ce trăiești: Câteva date recente din neuroştiinţe şi experientele duhovniceşti ale Filocaliei”, Editura Trinitas, București, 2017)

 

 

 

20-08-2022
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu