Transdisciplinaritate

Transdisciplinaritatea este un cuvânt atât de lung, încât suntem tentaÈ›i să-l evităm. Mai ales dacă aflăm că are două surori, pluridisciplinaritatea È™i interdisciplinaritatea! Dar fiecare dintre ele joacă un rol esenÈ›ial în lumea modernă.

Ideea de a împărÈ›i cunoÈ™tinÈ›ele în categorii distincte - deci crearea disciplinelor - datează din vremea lui Platon È™i Aristotel. Abia în secolul al 16-lea, Francis Bacon È™i alÈ›ii au deplâns fragmentarea cunoÈ™tinÈ›elor, dar nu s-a putut face mare lucru din cauza acumulării unui mare volum de date, în condiÈ›iile suporturilor fizice limitate: tratatul taxonomic Systema naturae de Carl Linnaeus avea în 1735 10 pagini, actualizarea sa din 1768 l-a dus la 2.300 de pagini pentru aproximativ 7.000 de specii, din care acum È™tim peste 1,3 milioane...

Conform unei butade, hiper-specializarea care a urmat până recent a făcut ca fiecare cercetător să È™tie din ce în ce mai multe despre un domeniu din ce în ce mai restrâns, ajungând să È™tie totul despre nimic...

Apărută ca o necesară reacÈ›ie, pluri/multidisciplinaritatea înseamnă abordarea unui obiect de studiu, în paralel, din punctul de vedere al mai multor discipline. Cercetătorii însă nu comunică între ei decât, eventual, la final, când încearcă să-È™i coordoneze rezultatele. Limitele sistemului se văd mai ales în medicină, unde pot fi chiar neplăcute: un cardiolog tratează o aritmie, un endocrinolog o problemă de tiroidă È™i un urolog o disfuncÈ›ie a prostatei, fără a comunica între ei, drept care tratamentele se pot afla uneori în conflict.

Pe un nivel superior, interdisciplinaritatea, concept apărut acum un secol, este colaborarea permanentă dintre indivizi sau echipe din discipline È™tiinÈ›ifice diferite, inclusiv transferul de metode de la una la alta.

Termenul de transdisciplinaritate a fost inventat în 1970 de marele biolog, psiholog, logician È™i epistemolog elveÈ›ian Jean Piaget. Savantul român Basarab Nicolescu - unul dintre cei mai activi propovăduitori ai relaÈ›iei dintre religie È™i È™tiință, în paranteză fie spus - a definit-o prin trei postulate metodologice: exis­tenÈ›a nivelurilor de realitate È™i percepÈ›ie, logica terÈ›ului inclus È™i complexitatea.

Transdisciplinaritatea se distinge astfel de surorile ei prin faptul că depășeÈ™te disciplinele, iar scopul său nu rămâne înscris în cercetarea disciplinară propriu-zisă. Ea se află în acelaÈ™i timp între, prin È™i dincolo de orice disciplină. În mod concret, presupune abordarea unei probleme sau proiect folosind simultan, de la bun început, instrumentele cât mai multor discipline. Nu întâmplător, transdisciplinaritatea s-a afirmat odată cu apariÈ›ia È™i apoi explozia puterii de stocare digitală, care permite accesul rapid la un volum de date practic nelimitat.

Dar religia? Are ea vreo legătură cu transdisciplinaritatea? Cu siguranță că da! Religia nu este o formă de cercetare È™tiinÈ›ifică, dar nici nu este refractară acesteia. Și trebuie spus că, pe lângă lunga listă de mari oameni de È™tiință profund religioÈ™i (Isaac Newton, Samuel Morse, Robert Boyle, Johannes Kepler, Michael Faraday, Louis Pasteur - care a spus fără echivoc „ȘtiinÈ›a îi apropie pe oameni de Dumnezeu” -, James Joule È™i alÈ›ii), azi tot mai mulÈ›i confraÈ›i ai lor mărturisesc că, de la un punct încolo, înÈ›elegerea fenomenelor nu se poate lipsi de perspectiva biblică, în special în domeniul fizicii, respectiv că, aÈ™a cum frumos mărturiseÈ™te prof. dr. Pavel Chirilă, „Doctorul îngrijeÈ™te È™i Dumnezeu vindecă”...

Ziarul Lumina - Tudor Călin Zarojanu