Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 3417

Noua Constituţie a României - unitate în diversitate fără divinitate?

Cristina Roman
Tags: Constituţia; Constantin cel Mare; Biserică şi stat;
Noua Constituţie a României - unitate în diversitate fără divinitate?
 
Ca lege fundamentală a unui stat, Constituţia reflectă stadiul de dezvoltare socială, economică și politică a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernământ, organizarea statală, precum și drepturile și obligaţiile cetăţenilor. Constituţia este oglinda identităţii unui popor, cartea lui de vizită. La referendumul pentru revizuirea Constituţiei din acest an vom afla dacă informaţia că românii sunt în procent de 86% creştin-ortodocşi rămâne o dată statistică, sau devine un act de conştiinţă colectivă prin care poporul român îşi recunoaşte şi confirmă identitatea spirituală. Bazându-ne pe precedentele create în istoria noastră constituţională, precum şi pe experienţa altor ţări, credem că este nu numai de dorit, dar chiar posibilă referirea la Dumnezeu şi valorile creştine în textul noii Constituţii. În perioada rămasă până la adoptarea propunerii finale a textului revizuit de către Parlament, în calitate de reprezentanţi ai societăţii civile să ne exprimăm în acest sens, astfel încât vocea noastră comună să nu poată fi ignorată de decidenţii politici.
Informare şi îndemn
În luna noiembrie 2013 vom fi chemaţi la un referendum pentru modificarea Constituţiei României şi regionalizare. Dorim să informăm din timp pe cititorii noştri despre propunerile de modificare legislativă, cu accent pe acelea care pot avea urmări importante pentru relaţia dintre Biserică şi Stat pe termen lung.
Coincidenţa face ca referendumul să se desfăşoare la împlinirea a 1700 de ani de la emiterea, în anul 313, a Edictului de la Mediolan, prin care Sf. Împărat Constantin cel Mare transforma creştinismul în „religio licita” în Imperiul Bizantin. Biserica Ortodoxă Română a declarat anul 2013 drept An Omagial al Sfinţilor Constantin şi Elena în Patriarhia Română, cinstind pe ocrotitorii cei mai influenţi ai creştinismului din primele secole. Recensământul la care suntem chemaţi în noiembrie poate fi răspunsul nostru, al celor ce formăm Biserica, la jertfa şi curajul mărturisitorilor lui Hristos din toate veacurile. Să nu întinăm legitimitatea milenară a creştinismului consimţind la acte care se dezic de Dumnezeu, de familie, de valorile noastre strămoşeşti.
Constantin cel Mare, şef de stat, conducător de oşti, împărat născut păgân, şi-a asumat cu curaj gestul istoric de a apăra şi promova creştinismul prin fapte concrete, prin legi revoluţionare, într-un climat politic ostil, unde cultul păgân era încă dominant. A fost susţinut în demersul lui de mama sa, Împărăteasa Elena, pentru care bogăţia şi slava au fost doar mijloace de a se pune în slujba creştinismului, de a construi şi împodobi biserici. Începutul a ceea ce cunoaştem noi astăzi ca scutire de taxe pentru Biserică a fost pus de Sf. Constantin. Tot el a apărat familia, a condamnat prin lege adulterul şi abandonul familial şi a protejat căsătoria îngreunând obţinerea divorţului pe cale administrativă. Ne-am dori ca în primul rând conducătorii politici din România să fie demni urmaşi ai Sf. Constantin. Să fie promotori şi susţinători ai religiei creştine, ca unii ce fac parte din Biserică şi sunt înzestraţi de Dumnezeu cu talantul funcţiei pentru a fi un exemplu de mărturisire şi viaţă creştină.
Propuneri ne-creştine pentru revizuirea Constituţiei
Pentru cei care nu au parcurs textul actualei Constiuţii a României, precizăm că numele lui Dumnezeu este prezent la articolul 82, Jurământul preşedintelui şi al demnitarilor, care se încheie cu formula “Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”. De asemenea, este prezent la jurământul pe Biblie al celor citaţi ca martori în Instanţele de Judecată. Oportunitatea asocierii numelui lui Dumnezeu la o formă de jurământ ar putea face subiectul unei discuţii distincte şi o vom amâna pentru o ocazie viitoare. Reamintim doar că în Predica de pe Munte, Mântuitorul Iisus Hristos a spus: “Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu. Nici pe pământ, fiindcă este aşternul picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetatea marelui împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da, iar ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea este de la cel rău” (Mt. 5, 35-37).
Pe de altă parte, referirea la originea creştină a poporului român lipseşte din textul actualei Constituţii. Acest lucru este valabil şi pentru Constituţia Uniunii Europene, dar şi pentru constituţiile majorităţii statelor membre ale UE.
În România, ca urmare a acţiunilor politicienilor secular-umanişti, există ameninţarea excluderii din noua Constituţie a oricărei referiri la Dumnezeu. De asemenea, s-ar putea schimba definiţia căsătoriei în sensul legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, s-ar putea modifica raportarea Statului la cultele religioase, inclusiv în ceea ce priveşte finanţarea acestora sau predarea religiei în şcoli. Îl cităm aici pe deputatul ateu Remus Cernea:  „Vrem să se specifice clar laicitatea Statului, separarea Statului de Biserică. Asta ar garanta libertatea religioasă indiferent de opţiunea fiecăruia“. Acelaşi politician, referindu-se la Jurământul de credinţă afirma: „Consider mult mai potrivit introducerea expresiei: „Jur pe onoare şi credinţă“, nemulţumit că România este singura ţară unde această formulare este specificată prin lege.
Din punct de vedere socio-politic, potrivit unui document adoptat la 25 mai de către Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, se recomandă ca, pe lângă limba română, în unele regiuni limbile minorităţilor naţionale să poată fi utilizate ca limbă oficială. “Recomandăm o clauză constituţională care să ofere posibilitatea reglementării legislative a autonomiei culturale şi condiţii constituţionale pentru constituirea unor regiuni cu statut special. Am recomandat ca, pe lângă limba română, în unele regiuni, limbile minorităţilor naţionale să poată fi utilizate ca limbă oficială.”
Cel puţin îndrăzneaţă este insistenţa UDMR de a scoate termenul de „naţional” din Constituţia României, cerinţă pe care o declară drept „ne-negociabilă”. Îl cităm pe Kelemen Hunor: “… recomandăm din nou radierea conceptului statului naţional. Nu vom negocia prin televiziuni, prin mass-media. Am recepţionat toate mesajele. Nu este negociabilă”. Asta în timp ce premierul ungar susţine sus şi tare că ungurii vor o Europă a naţiunilor, în care naţiunile să nu se stingă!
Din punct de vedere geopolitic, există pericolul cedării de suveranitate de stat în favoarea Uniunii Europene. (Cu ocazia Zilei Europei, la 9 mai 2013, Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj în care vorbeşte despre „realizarea cât mai curand posibil a uniunii politice (în UE, n.n) (…) chiar dacă acest lucru presupune un transfer suplimentar de suveranitate naţională“.)
Între altele, se doreşte şi modificarea noţiunii de cvorum, astfel încât atingerea acestuia să nu mai fie condiţionată de prezenţa la urne a numărului de 50%+1 dintre persoanele cu drept de vot. În aceste condiţii, votul fiecăruia dintre noi poate fi determinant pentru viitorul nostru social şi duhovnicesc.
„Să facem ceea ce putem. Să ne osârduim, să nu fim nepăsători, că nepăsarea e cea mai mare primejdie pentru sufletul fiecăruia din noi…”, ne îndeamnă părintele Dionisie de la Colciu. Aşadar, să ne informăm, sa fim în cunoştinţă de cauză, să ne asumăm responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare şi să folosim acest referendum ca pe un prilej de fi mărturisitori de credinţă ortodoxă, apărând Biserica, valorile fundamentale ale familiei şi libertatea câştigată prin sângele şi martiriul strămoşilor noştri.
Iniţiative/puncte de vedere pro-creştine de amendare a Constituţiei
Comunicatul de presă al Biroului Patriarhiei Române, din care cităm:

 

 Patriarhia Română îşi exprimă dorinţa ca, atunci când vor fi luate în discuţie amendamentele la articolul 48 alin. (1) din actuala Constituţie a României, Comisia de revizuireva ţine cont de propunerea Bisericii Ortodoxe Române, înaintată Parlamentului României (27 mai 2013) în numele majorităţii românilor (85,9%), şi anume:  „Familia, elementul natural şi fundamental al existenţei şi dezvoltării  societăţii, se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor şi beneficiază de sprijin şi ocrotire din partea statului şi a societăţii”. 

 

Salutăm luarea publică de poziţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care în şedinţă de sinod mitropolitan a decis: „să iniţieze “unele acţiuni de sensibilizare a oficialităţilor, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituţie a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român, evidenţierea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării, a necesităţii predării religiei în şcoală, precum şi importanţa susţinerii românilor aflaţi în afara graniţelor ţării.”

Subscriem la iniţiativa Asociaţiei pentru Demnitate Naţională, lansată în aprilie 2013, care propune revizuirea Constituţiei României în următoarele sensuri:
“Biserica Ortodoxă Română este recunoscută ca fiind Biserica tradiţională a poporului român şi în această calitate este sprijinită şi protejată de stat”;
„Dreptul copilului la viaţă şi demnitate este inviolabil. Viaţa embrionară şi fetală este protejată din momentul concepţiei”;
„Familia se întemeiază pe casatoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora în faţa legii şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Statul ocroteşte şi sprijină familia ca element natural şi fundamental al societăţii”;
„Resursele naturale de apă potabilă, pământul arabil și pădurile țării sunt considerate rezerve strategice.”
Dintre punctele de vedere exprimate până acum pe această temă, din lipsă de spaţiu, am selectat doar câteva care ni s-au părut relevante:
Marius Nicolae Bălan, prodecan al Facultăţii de Drept de la Universitatea „Al.I. Cu­za“ şi titular al cursului de drept constituţional, afimă că, în general, invocarea în preambulul Constituţiei a lui Dum­nezeu sau chiar a Sfintei Treimi este specifică Constituţiilor adoptate cu câ­teva decenii în urmă, şi mai rar în cele actuale. „Chiar în cazul Constituţiei noastre, la iniţiativa lui Ioan Ale­xan­dru, din partea Partidului Naţional Ţă­rănesc, trebuia să apară numele Atot­puternicului Dumnezeu. Amenda­mentul a primit vreo 200 de voturi, lipseau trei ca să fie majoritate absolută şi să fie aprobat, în condiţiile în care în sală era puţin peste cvorumul legal. Nu există nicio regulă care să spună că numele lui Dumnezeu nu poate apărea în Constituţie. Câtă vreme invocarea divinităţii este neutră confesional, cred că este în regulă“. Marius Bălan a remarcat şi faptul că în Constituţia din 1923 era subliniat rolul BOR ca bi­serică de stat.
Lucian Dîrdală, politolog, afirmă că introducerea în textul constituţional a unor referiri la divinitate este binevenită, în condiţiile în care se reflectă un fundament important al identităţii noastre colective, dar fără ca aceste prevederi să poată legitima politici discriminatorii faţă de liber-cugetători sau faţă de practicanţii altor religii decât cea majoritară. 
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a declarat într-o conferinţă de presă că în noua Constituţie a României ar trebui să fie trecut cuvântul “Dumnezeu” şi sintagma “Biserica Ortodoxă Română – Biserică naţională.“
PS Sebastian al Slatinei în Pastorala de Sfintele Paşti 2013: „Am ajuns să trăim astăzi, aşadar, vremuri în care numele lui Dumnezeu este considerat inutil, periculos şi păgubos, căci numai aşa se poate explica fuga multora de El şi de prezenţa Sa nu doar în preconizata Constituţie a ţării, dar şi în viaţa şi activitatea lor de zi cu zi. Jură aleşii noştri credinţă ţării în numele Domnului la primirea funcţiilor, pentru ca apoi să fugă de … Cât de mult ne vom negocia credinţa, adaptându-o cu slugărnicie indicaţiilor străine, care au proclamat de mult „nivelarea”, sub masca perfidei „egalităţi de şanse”, şi corectitudinea politică în schimbul Adevărului şi Vieţii?”
Pr. Constantin Sturzu, directorul portalului creştin Doxologia, „Prin menţionarea numelui lui Dumnezeu şi a tradiţiei creştine nu s-ar produce decât o firească şi necesară completare a celorlalte elemente de acest ordin care se regăsesc în alte documente sau simboluri definitorii pentru statul român. Astfel, în stema României se regăseşte crucea, iar în imnul naţional apare versul: „Preoţi cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină”. Aceste elemente de factură religioasă - existente deja - nu pot fi interpretate (decât forţând lucrurile) ca un soi de "propagandă" religioasă”.
Stat creştin vs. Stat laic
Lideri politici ai momentului insistă asupra aspectului „discutabil” al referirii la Dumnezeu în Constituţie, subliniind că România trebuie să fie un stat laic. Din punctul nostru de vedere este o confuzie (oare voită?) a asocia referirea la Dumnezeu cu desfiinţarea caracterului de laic al statului. De altfel, atributul de „laic” lipseşte din definirea statului de la articolele 1 şi 2 ale actualei Constituţii. În schimb, statul este descris în articolele respective ca fiind „naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, un stat de drept, democratic şi social.”
„Putem spune că statul român este laic doar în măsura în care este condus de laici, adică nu este condus de clerici (şi unii, şi alţii membri ai Bisericii Ortodoxe sau ai celorlalte culte recunoscute). Statul român este laic pentru că nu este condus direct de Dumnezeu, ca în Israelul antic din vremea Judecătorilor, sau de cineva proclamat înlocuitor al Său pe pământ, precum conducătorii statului Vatican, sau ai Iranului, sau cel al Tibetului.
Raportul dintre statul român şi cultele religioase este reglementat în Constituţie astfel: cultele religioase sunt libere şi se organizează conform statutului propriu, conform legii (art. 29 alin. 3). Peste două paragrafe, acelaşi articol spune: cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare în azile şi în orfelinate (art. 29 alin. 5). Autonomia este o definiţie a cultelor în raport cu statul, pe când expresia se bucură de sprijinul acestuia reprezintă o definire a statului în raport cu cultele. Cu alte cuvinte, avem un stat care recunoaşte o autonomie cultelor, dar şi obligaţia sa de a le sprijini, pentru că membrii acelor culte sunt în acelaşi timp şi cetăţenii statului. În plus, statul se asigură că între culte se desfăşoară relaţii sănătoase, fără ură sau brutale lupte religioase (art. 29 alin. 4). Nu este un stat unit cu Biserica … Este un stat care colaborează normal şi constructiv cu cea mai importantă instituţie de pe teritoriul său, singura care nu este instituţie a sa.” (Fragment din articolul „Va primi Dumnezeu cetăţenia statului român? Sau despre cum nu poate statul român să rămână ceea ce nu este”, teolog Mihai-Silviu Chirila, www.juridice.ro)
Referiri la Dumnezeu şi Biserică în constituţiile anterioare ale României
Proiectul constituţional al lui Alexandru Ioan Cuza de la 1864 prevedea existenţa unui „Corp ponderator” – Senat, din care să facă parte inclusiv “mitropoliţii ţărei, episcopii eparhielor…”. Ori Cuza a fost un reformator, un susţinător al statului modern şi a secularizat averile Bisericii.
Prima Constituţie a statului modern, cea de la 1866, la articolul 21 recunoaşte “religiunea ortodoxă a răsăritului este religiunea dominantă a statului român. Biserica ortodoxă română este şi remâne neaternată de ori-ce chiriarhie streină, păstrându-şi însă unitatea cu biserica ecumenică a resăritului în privinţa dogmelor. Afacerile spirituale, canonice şi disciplinare ale bisericei ortodoxe Române, se vor regla de o singură autoritate sinodală centrală, conform unei legi speciale. Mitropoliţii şi episcopii eparhioţi ai bisericei ortodoxe române sunt aleşi după modul ce se determină prin o lege specială.”
În Constituţia din 1923 se spune în articolul 23: “Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate şi protecţiune întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare ale Statului. Biserica creştină ortodoxă şi cea greco-catolică sunt biserici româneşti.”
Chiar şi Constituţia comunist-stalinistă păstrează o rămăşiţă a Constituţiei României Mari: “Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea sa” (art. 27).”
Exemple de state europene care au inclus referiri la creştinism în Consituţie
Grecia are în preambul o trimitere la "numele Sfintei, Deofiinţă şi Nedespărţitei Treimi". Art. 59 precizează: "membrii Parlamentului vor depune public următorul jurământ în faţa Camerei şi a publicului: Jur în numele Sfintei Deofiinţă şi Nedespărţitei Treimi să păstrez credinţa în ţara mea şi în forma democratică de guvernământ, ascultarea faţă de Constituţie şi de lege şi să-mi îndeplinesc datoriile cu conştiinciozitate”. Totodată, "membrii Parlamentului care sunt din religii diferite sau credinţe diferite vor depune acelaşi jurământ în conformitate cu religia şi credinţa lor".
Polonia: "În grija pentru existenţa şi viitorul Patriei noastre (...) noi, Poporul Polon – toţi cetăţenii Republicii, atât cei cu credinţa în Dumnezeu - izvor al adevărului, dreptăţii, binelui şi frumosului, cât şi cei care nu împărtăşesc această credinţă, dar care cred in valori universale provenite din alte surse (...), recunoscători înaintaşilor noştri, graţie muncii lor, graţie luptei pentru neatârnare cumpărată cu preţul unor mari jertfe, graţie culturii cu rădăcini în moştenirea creştină a Poporului şi în valorile general umane, (...), cu sentimentul răspunderii în faţa lui Dumnezeu sau în faţa propriei conştiinţe, adoptăm această Constituţie a Republicii Polone (...)".
Notă: Referirea la moştenirea creştină se găseşte doar în Constituţia a două state europene: Polonia şi Norvegia.  Art. 2 din Constituţia Norvegiei notează: "baza valorilor noastre rămâne moştenirea creştină şi umanistă".
Germania are în preambulul Constituţiei sale: "Conştient de responsabilitatea sa în faţa lui Dumnezeu şi a omului (...) poporul german a adoptat următoarea Constituţie în virtutea puterii sale constitutive".
Irlanda menţionează în preambul: "În numele Preasfintei Treimi, de la Care este toată autoritatea şi către Care, ca finalitate, toate acţiunile oamenilor şi ale statelor trebuie să se îndrepte. Noi, poporul Irlandei, cu smerenie recunoscând toate obligaţiile noastre către Domnul Dumnezeul nostru, Iisus Hristos (...) Adoptăm, împuternicim şi ne încredinţăm pe noi înşine acestei Constituţii."  Iar la articolul 6, aceeaşi Constituţie precizează: "Toate puterile de guvernământ, legislative, executive şi judiciare, derivă, sub Dumnezeu, din oameni (...)."
Marea Britanie, în Constituţia sa, la secţiunea 18 (dedicată "libertăţii religiei"), precizează că o persoană "poate fi declarată vinovată de cuvinte blasfemiatoare dacă el sau ea publică referinţe injurioase şi ofensatoare la adresa creştinismului care merg dincolo de limitele unei controverse. Aceasta nu se aplică la dezbateri şi discuţii despre adevărul doctrinelor creştine".
Elveţia a introdus în articolul 72 al Constituţiei sale prevederea că este interzisă "construirea minaretelor" pe teritoriul său, după un referendum popular pe larg mediatizat în lumea întreagă.
Ungaria are de la 1 iunie 2012 o nouă Constituţie care începe cu invocaţia ceremonială „Dumnezeu să-i binecuvânteze pe unguri!". Apoi se continuă cu: „Noi, membrii naţiunii ungare, (...) suntem mândri că regele nostru Ştefan cel Sfânt a făurit Statul Ungar pe principii solide şi a inclus ţara noastră în Europa Creştină, acum o mie de ani. (...) Recunoaştem rolul Creştinismului în conservarea fiinţei noastre naţionale şi preţuim tradiţiile religioase ale ţării noastre". Ungaria a subliniat prin Constituţie şi că definiţia căsătoriei este uniunea dintre un bărbat şi o femeie.
Constituţia UE – unitate în diversitate, fără divinitate
Deşi Europa este un continent majoritar creştin a cărui evoluţie nu ar fi fost aceeaşi fără sprijinul şi influenţa religiei, din Constituţia Uniunii Europene este exclusă orice referire la Dumnezeu ori creştinism. Nici în preambul nu s-a putut include o menţionare a moştenirii creştine a europenilor.
Negocierile pentru noua Constituţie a Uniunii Europene s-au desfăşurat pe o lungă perioadă de timp.  Statele care au sprijinit includerea unei referinţe la creştinism sau la Dumnezeu au fost Spania, Portugalia, Italia, Polonia si Irlanda. Sfântul Scaun şi-a oferit în mod oficial sprijinul sugerând strângerea unui milion de semnături de pe tot cuprinsul Europei care să conducă la rezultatul dorit. Statele care s-au opus vehement au fost Franţa, Belgia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Finlanda precum şi Comisia Europeană. 
Franţa şi Belgia s-au temut că o referire la creştinism în Constitutia Europeană le-ar distruge aranjamentul constituţional intern, care pre­vede o separaţie clară între Biserică şi stat;
Germania şi Anglia s-au opus termenului de „religios” din cauza numărului mare de minorităţi de altă religie de pe teritoriul lor (în special islamică, aflată în creştere);
Olanda a precizat că discutia nu are nici un sens pentru că Europa oricum este decreş­tinată, iar ceea ce a mai rămas din continent se va seculariza oricum;
Finlanda a pus întrebarea de ce este nevoie de un Preambul în primul rând, conceptia finlandeză fiind un text juridic strict.
 
Bibliografie: Constituţiile României. Studii, Prof univ. dr. Gheorghe Sbârnă – Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
           
29-05-2013
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Nicolae Ene - 07-06-2013:

Pana la urma am vazut ca a fost prevazut in noul text al constitutiei ca ”familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie”. E imbucurator tinand cont de ce s-a intamplat in Franta recent, unde desi au iesit in strada zeci de mii de oameni s-au legalizat casatoriile gay. Totusi restul de amendamente facute de asociatiile ortodoxe se pare ca nu au fost acceptate. Ce trebuie sa facem? Votam constitutia la referendum daca ramane in aceasta forma, sau nu?

"Dacă se va ajunge acolo încât proiectul viitoarei Constituţii va conţine elemente contrare învăţăturii creştine, ne vom pronunţa public împotrivă şi vom boicota referendumul. Vom vedea atunci ce ecou va avea în inimile credincioşilor îndemnul care ar veni, firesc, din partea Bisericii, de a nu valida păcatul şi fărădelegea, chiar şi ambalate, tentant sau presant, în folia albastră cu steluţe aurii." Pr. Constantin Sturzu

mai mult...


CARTI/produse despre:
Constituţia, Constantin Cel Mare, Biserică şi Stat