Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 3017

CCR a avizat favorabil inițiativa cetățenească privind familia tradițională

Tags: familie; Constituţia;
CCR a avizat favorabil inițiativa cetățenească privind familia tradițională

 

Curtea Constituțională a României a analizat, în ședința din 20 iulie, propunerea legislativă cetățenească de revizuire a Constituției României, pentru modificarea art.48 și definirea familie ca fiind „întemeiată pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie”.

Astfel, Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat miercuri, cu unanimitate de voturi, că propunerea legislativă cetățenească de revizuire a Constituției, referitoare la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei, anunță Agerpres, citată de Activenews.ro.

Inițiativa, care a făcut obiectul unui complicat proces legal, a fost semnată de peste 3 milioane de români. Deoarece CCR a constatat constituționalitatea inițiativei, urmează ca Parlamentul României să se pronunțe asupra proiectului de lege și asupra organizării referendumului. Comitetul de Inițiativă este format din 16 membri: Nadia Tataru, Georgeta Stoian, Alina Tomi, Mariana-Liliana Georgescu, Tudor Sisu, Vlad Mirita, Mihaela Manuceanu, Sorin Lavric, Mihai Gheorghiu, Călin Diaconu, Pavel Chirila, Cornel Bratu, Liviu Axinte, Constantin Necula, Paul Negrut, Mircea Tudor. Inițiatorii propun ca referendumul național pentru modificarea Constituției în acest sens să se desfășoare odată cu alegerile parlamentare.

Părintele Constantin Necula a comentat, în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNewsdecizia Curții Constituționale care a constatat că propunerea legislativă cetățenească de revizuire a Constituției, referitoare la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei. Acesta a precizat că își dorește ca documentul să fie aprobat de Parlamentul României, iar ”această lege va fi adoptată și va ajuta unei echilibrări, inclusiv în ceea ce privește drepturile minorităților sexuale din România”.

”Subliniez că este un act de normalitate. O Curte Constituțională a României trebuie să facă dreptate în numele unei culturi românești a Dreptului. Sigur că documentul se va îndrepta către Parlament, un Parlament și el al României. Încerc să subliniez un lucru: îi salut pe cei din ASUR, ACCEPT și din alte asociații care au crezut că sunt în opoziție cu noi. Însă nu suntem în opoziție unii cu ceilalți. Fiecare ne prezentăm un punct de reper și un punct de vedere. Nădăjduiesc din toată inima că nu vom răni pe nimeni și că modul în care această lege va fi adoptată va ajuta unei echilibrări, inclusiv în ceea ce privește drepturile minorităților sexuale din România. Trebuie să înțelegem foarte bine că acolo unde este nevoie de voce și de vot, numai vocea și votul pot să îndrepte lucrurile și pot să aducă la lumină tensiunea socială legată de un subiect”, a spus preotul Constantin Necula în exclusivitate pentru ActiveNews.

Reamintim și faptul că: 

Inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției nu dorește REDEFINIREA familiei, ci PĂSTRAREA definiției actuale, cea din Codul Civil, singura validă, și înscrierea acesteia în Constituție.

Dimpotrivă, cei care se opun inițiativei au în vederea „redefinirea”, prin modificarea Codului Civil.

După decizia Curții Constituționale, Coaliția pentru Familie solicită Parlamentului adoptarea legii și organizarea referendumului privind protejarea căsătoriei și a familiei

Comitetul de Inițiativă pentru promovarea inițiativei cetățenilor de revizuire a Constituției României, împreună cu Coaliția pentru Familie, salută decizia unanimă de azi a Curții Constituționale.Curtea a hotărât că propunerea legislativă, susținută prin semnătură de 3 milioane de cetățeni cu drept de vot ai României, prin care se dorește ridicarea la rang de principiu constituțional a definiției căsătoriei din Codul Civil, îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

În condițiile eliminării oricăror obstacole de constituționalitate, legalitate și procedură, responsabilitatea care revine Parlamentului României nu poate fi în nici un fel eludată. Inițiatorii propunerii de revizuire solicită Senatului și Camerei Deputaților să dezbată și să adopte în procedură de urgență proiectul de lege, în așa fel încât referendumul de revizuire să poată fi organizat la data alegerilor generale din 2016.

Considerăm că decizia Curții este firească și este o victorie a democrației autentice asupra ideologiei. Demersul nostru este unul democratic, întrucât legile, inclusiv Constituția, trebuie să fie consistente cu valorile majorității cetățenilor. De asemenea, propunerea de revizuire este conformă cu obligațiile internaționale asumate de România, în special cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, care protejează familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

Căsătoria și Familia sunt realități obiective, firești, verificate istoric, din care derivă definiția lor legală: dreptul de a se căsători este un drept comun al bărbatului și al femeii care pot întemeia în mod natural o familie, cu scopul nașterii și creșterii de copii. Astfel, Familia este fundația societății umane și a civilizației. Este un adevăr simplu și universal, fără de care „binele comun” nu poate fi conceput.

Mihai Gheorghiu

Președintele Comitetului de Inițiativă

 

foto: coalitiapentrufamilie.ro

 

20-07-2016
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu