Mulţi oameni cred în Dumnezeu, dar puţini cunosc din experienţa lor pe Dumnezeu. Mulţi merg la biserică, dar puţini se vindecă. Mulţi, mai ales teologi, posesori ai diplomei de Facultate de Teologie, au multe cunoştinţe privitoare la Dumnezeu, dar puţini posedă cunoaşterea lui Dumnezeu. Mulţi se numesc creştini, dar puţini au sănătate duhovnicească.
Dincolo de legile biologice şi fizice care reglează viaţa, există şi legile numite duhovniceşti. Prin termenul legi duhovniceşti nu înţeleg simplu Lege a lui Dumnezeu, ci legile mistice care reglează viaţa duhovnicească. Mulţi dintre noi suntem fascinaţi de legile exterioare, aparente şi ignorăm cu desăvârşire legile duhovniceşti. Cred că necunoaşterea acestora din urmă constituie boala duhovnicească, în timp ce cunoaşterea lor înseamnă sănătatea duhovnicească. Într-adevăr, cel care are sănătate duhovnicească priveşte lucrurile vieţii prin altă prisma… Aceasta nu înseamnă că un creştin care dispune de sănătate duhovnicească este insensibil la durere, nu se întristează niciodată, ci ştie să mute tristeţea lui la un alt nivel…
Cel sănătos duhovniceşte se îmbată de dragostea lui Dumnezeu. Poate să vadă dragostea lui Dumnezeu în chin şi stâmtorare, nu numai în bucurie şi fericire. Când se luptă să păstreze voia sfântă a Lui, nu o face să nu meargă în iad, nici ca să câştige raiul, ci pentru că se simte fiu al lui Dumnezeu şi vrea să mulţumească Tatălui său. Chiar şi când vrea să trăiască în pustie, nu o face din ură faţă de oameni, ci din dragoste faţă de Dumnezeu. Avva Marcu spus lui avva Arsenie: „De ce fugi de noi?”. Şi avva Arsenie a spus: „Dumnezeu cunoaşte că vă iubesc, dar nu pot fi în acelaşi timp cu Dumnezeu şi cu oamenii”. Un alt ascet spunea: „Vreau să merg în rai ca să nu mă vadă Dumnezeu în iad şi să se întristeze”.
Cel sănătos duhovniceşte separă dreptatea lui Dumnezeu de evidenta nedreptate lumească. Sfântul Dorotei învaţă că dacă stăruie cineva în îndreptăţirea şi precumpănirea dreptăţii omeneşti, îşi creează premisele distrugerii sufleteşti. Cine are sănătate duhovnicească nu suferă când e nedreptăţit de om. El raportează totul la Dumnezeu, aşteaptă răsplata în Împărăţia Cerurilor. Nu intră în înşelătorul cerc al justificărilor, pentru că aşteaptă reabilitatea de la Dumnezeu. Se bucură şi tresaltă de nedreptate. Deoarece cu cât va fi nedreptăţit omul aici pe pământ, cu atât va fi îndreptăţit de Dumnezeu. Sfântul Marcu Ascetul precizează: „Fiind păgubit ori fiind ofensat sau fiind prigonit de cineva, nu judeca prezentul, ci viitorul aşteaptă-l” şi atunci vei afla că acest lucru a devenit cauza multor bunătăţi, nu doar în prezent, ci şi în viitor. Sfântul Isaac spune că „acela care rabdă osândirile cu umilinţă la desăvârşire a ajuns şi de îngeri este lăudat, căci nu există o virtute mai mare şi aşa de greu de obţinut” (decât smerenia n.n.)
Cel sănătos duhovniceşte este inundat de smerenie. Smerenia este o stare naturală a lui… El nu acceptă gânduri rele împotriva fraţilor săi, ci le transformă în gânduri bune. Nu vede în jurul lui oameni răi, toţi sunt buni, toţi sunt sfinţi. Acest lucru poate să îl facă în ochii celorlalţi prost şi naiv, dar el are slava lui Dumnezeu. Un părinte aghiorit spunea că trebuie să fim o fabrică de gânduri bune.
Există oameni care au o mare forţă psihică. Unii au o mare cunoaştere omenească, alţii o mare experienţă socială, alţii o mare inteligenţă, făcându-se şi altora de folos. Însă fără sănătate duhovnicească nu le pot oferi mângâiere sufletească, nu îi pot tămădui şi mântui.
Aşa cum nu ar trebui să luăm o aspirină ca să înceteze durerea de cap fără a vindeca acea cauză care o provoacă, în problemele duhovniceşti nu urmărim doar să înfrânăm gândurile, ci să le schimbăm în întregime. Să dobândim altă viaţă. Să naştem în altă lume, să renaştem. Trebuie să dobândim sănătate duhovnicească ca să putem trece, bucurându-ne, dincolo de sufocarea socială pe care de multe ori o simţim.
Sursa: Mitropolit Hierotheos Vlachos, „Psihoterapia ortodoxă”, Editura Sophia, Bucureşti 2001