Pregătirea pentru Apocalipsă: Antihrist și Mirungerea

Adeseori se vorbește despre venirea lui antihrist și despre ce va pricinui el oamenilor și lumii, și chiar se fixează și o perioada concretă când se va arăta.

Mulți ne întreabă despre acest subiect, însă răspunsurile se află în Sfânta Scriptură și mai ales în epistolele Evanghelistului Ioan, ale Apostolului Pavel și în Apocalipsa lui Ioan și în toată Pastorala Bisericii.

În continuare aș vrea să fac numai câteva aluzii, mai ales asupra faptului cum se poate înfrunta această situație.

Evanghelistul Ioan în Întâia Epistolă Sobornicească a sa vorbește despre venirea lui antihrist, precum, de asemenea, și despre lucrarea antihriștilor, scriind creștinilor că această vreme este iminentă. Și scrie: „Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de peurmă”[1].

Potrivit tâlcuirii Sfântului Nicodim Aghioritul, care folosește texte ale scriitorilor bisericești, în afară de antihrist care se va arăta spre sfârșitul lumii și aproape de a Doua Venire a lui Hristos, există și mulți antihriști, care deja împlinesc lucrarea lui antihrist și în vremea lui și în orice vreme. Aceștia sunt „înaintemergătorii și propovăduitorii lui și mai ales ai aceluia cu adevărat numit antihrist”. Așa precum înainte de venirea lui Hristos au existat prooroci, tot astfel și înaintea de venirea lui antihrist vor apărea înaintemergătorii lui, proorocii mincinoși.

Astfel, potrivit tâlcuirii multora, antihriști se numesc „ereziarhii necredincioși”, care țin și apără „învățăturile profanatoare ale lui antihrist”. Acesta este motivul pentru care Evanghelistul Ioan scrie în următorul stih: „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit”[2].Este vorba despre acei creștini care, deși au învățat adevărul revelat și petrecerea îngerească, dar fiindcă erau robiți de plăcerile trupești, nu au putut să înțeleagă „măreția și frumusețea bunătăților cerești și fericirea lumii înțelegătoare, precum și nespusa veselie a veacului viitor”, potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul. Așadar, s-au întors la viața de apostazie „și nu au vrut să se facă adevărați îndrăgitori ai vieții curate în Hristos”.

Prin urmare, înainte de venirea lui antihrist se vor arăta înaintemergătorii lui, ereticii de felurite nuanțe, dar și acei creștini care, în loc să trăiască viața în Hristos, în curăția inimii și în adevărata credință a minții, trăiesc cu patimile și cu slăbiciunile lor, fără rugăciune lăuntrică și adevărată credință în Hristos.

Sfântul Ioan Evanghelistul însă nu se rezumă numai la a vorbi despre antihrist și înaintemergătorii lui, ci spune și despre cum se poate înfrunta antihrist și înaintemergătorii lui. De aceea, îndată după stihurile amintite mai sus, scrie: „Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate”[3]. Adică, creștinii au primit ungere de la Dumnezeu și știu să deosebească lucrările lui antihrist și ale înaintemergătorilor lui de lucrările lui Hristos și ale oamenilor Lui. Nu este vorba de citire de cărți, ci despre ungerea care există în inimă și-l învață pe om.

Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind ce înseamnă această ungere, scrie: „Adică, ați primit Harul și lucrarea Sfântului Duh în inimile voastre de la Sfântul Sfinților, Stăpânul Hristos”. Și mai jos, arătând cum poate cineva să primească ungerea Sfântului Duh, scrie: „Harul și lucrarea Sfântului Duh le primesc creștinii prin Sfântul Botez și mai ales prin ungerea cu Sfântul Mir. Și poate pentru aceasta, ungerea și pecetea se numește Harul Sfântului Duh, omonim de la ungerea și pecetea Sfântului Mir. Pentru care, atunci când creștinii sunt unși de către preot, se rostesc aceste cuvinte: «Pecetea darului Sfântului Duh»”.

Ungerea Sfântului Duh este pecetea Sfântului Duh, care se face în cadrul Tainei Mirungerii, a ungerii cu Sfântul Mir, în ziua Botezului nostru.

În continuare, în același capitol, Evanghelistul Ioan se referă iarăși la faptul că Mirungerea, pe care o primește creștinul în timpul Sfântului Botez, îl învață să deosebească adevărul de minciună. Și scrie: „Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat”[4].

Potrivit tâlcuirii Sfântului Nicodim Aghioritul, care folosește texte ale Părinților și scriitorilor bisericești, ungerea pe care o primește omul, este Harul Sfântului Duh care se sălășluiește în inimile creștinilor și, după Evanghelistul Ioan, creștinii sunt îndemnați „să rămână neschimbați și nemișcați în dragostea și credința curată a Sfântului Duh”. Dar „cum și în ce chip” rămâne omul neschimbat și nemișcat în darul Sfântului Duh, se întreabă Sfântului Nicodim Aghioritul? Aceasta se înfăptuiește prin a rămâne omul statornic în dogmele Teologiei și ale iconomiei Întrupării, nu numai rațional, ci și existențial.

Prin urmare, toți care vorbesc despre antihrist și înaintemergătorii lui, vor trebui să se refere la toate locurile menționate de Evanghelistul Ioan și să se oprească mai ales la ceea ce spune Evanghelistul Ioan despre modul înfruntării lui antihrist și a înaintemergătorilor lui. Creștinii îi cunosc pe adevărații prooroci și îi deosebesc de cei mincinoși, precum și pe Hristos de antihrist, numai prin activarea Ungerii, pe care au primit-o de la Dumnezeu și care lucrează în inimile lor.

Despre Ungerea Sfântului Duh, care se numește și pecete, vorbește și Apostolul Pavel. Concret, în a doua sa epistolă către Corinteni, scrie: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre”[5]. Aici se vede foarte limpede că Dumnezeu este Acela care-i întărește pe creștini, Acela care ne unge. Ungerea se identifică cu pecetea și aceasta se face de către Dumnezeu, Care dă în inimile noastre arvuna Duhului.

Dacă cineva cercetează și alte locuri ale Apostolului Pavel despre ce înseamnă arvuna Duhului, despre ce înseamnă a psalmodia cineva laude și cântări duhovnicești în inima sa, atunci va înțelege ca această ungere-pecete este rugăciunea minții și a inimii, care este expresia dragostei pe care o simte omul față de Dumnezeu.

În omul acela care a primit pecetea Sfântului Duh, a fost scris numele lui Hristos. La acest subiect se referă Evanghelistul Ioan în Apocalipsa sa. „Şi am văzut un alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israel”[6]. Aici se vede foarte limpede că Îngerul care avea „pecetea Viului Dumnezeu” îi pecetluia pe robii lui Dumnezeu pe frunțile lor.

Un alt loc paralel se află și într-un alt capitol al Apocalipsei: „Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor”[7]. Adică, cei mântuiți care stau cu Mielul-Hristos aveau numele lui Hristos și al Părintelui Său scris pe frunțile lor. Și așa cum spune mai departe textul, aceștia cântau „cântare nouă” înaintea Tronului lui Dumnezeu, al cărei conținut numai ei îl cunoșteau.

Prin urmare, pecetluirea creștinilor cu numele lui Hristos și al Părintelui Său are legătură cu „cântarea nouă”, adică cu Rugăciunea minții, pe care nu o cunosc oamenii care nu au experiența acestei stări.

Toate acestea înseamnă că odată cu Taina Mirungerii, care se leagă cu Taina Sfântului Botez, am primit darul Sfântului Duh în inima noastră, prin pecetluirea mădularelor trupului nostru, atunci când preotul a spus: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin”. Această ungere lucrează ca luminare a minții, insuflare, dragoste față de Dumnezeu, rugăciune, nădejde a vieții veșnice și ca arvună a Duhului. Mărturisirea mucenicilor și mucenicia care urmează este activarea acestei Sfinte Ungeri, prin care aceia Îl vedeau pe Dumnezeu. De aceea și mucenicia Sfinților nu este o chestiune de pregătire rațională, de înflăcărare sentimentală și de aprindere mânioasă, ci rod al vederii de Dumnezeu-îndumnezeirii.

Însă, atunci când săvârșim vreun păcat, ungerea, care se află în adâncul inimii, este activată ca pocăință. Adică, pocăința care se manifestă ca o dispoziție de schimbare a vieții, ca dragoste față de Dumnezeu și ca rugăciune, este activarea Harului Sfintei Ungeri. De asemenea, această ungere se activează și prin Rugăciunea minții-inimii, care este „cântarea nouă”, pe care o cântă cei renăscuți de Sfântul Duh.

Dar când omul Îl refuză pe Hristos, părăsește Biserica Ortodoxă și acceptă alte confesiuni-erezii și religii, atunci pierde acest dar. Și pentru a reveni în Biserica Ortodoxă trebuie să primească din nou ungerea Sfântului Duh prin Taina Mirungerii.

Prin urmare, păstorii Bisericii nu trebuie să vorbească numai despre antihrist și înaintemergătorii lui, ci mai ales și înainte de toate, vor trebui să-i ajute pe creștini să trăiască într-un astfel de mod, încât să se activeze Harul Botezului și al Mirungerii, prin păzirea poruncilor lui Hristos, a dogmelor Bisericii Ortodoxe, prin trăirea lor ortodoxă, prin pocăință și prin rugăciunea lăuntrică a minții-inimii, deoarece numai așa vor putea deosebi lucrările lui Hristos de lucrările lui antihrist.

Altfel, vor confunda energiile necreate cu cele create și, cel mai rău, vor considera că lucrările lui antihrist sunt lucrările lui Hristos și invers. Această deosebire o recomandă Pastorala ortodoxă. Iar esența ei este așa numita tradiție isihastă.

Toți cei care se vor învrednici ca inima lor să fie unsă de Sfântul Duh, adică să fie scris în inima lor numele Mielului din Apocalipsă și a Părintelui Său, vor scăpa de pecetluirea fiarei și a tatălui ei, precum și de înaintemergătorii ei.

Aceasta este esența Pastoralei ortodoxe care este legată cu tradiția isihastă a Bisericii. De aceea, mare însemnătate are păstrarea monahismului ortodox. Orice denaturare a duhului isihast al monahismului ortodox le înlesnește înaintemergătorilor lui antihrist să-și facă foarte bine treaba și să-i înșele pe oameni.

[1] I Ioan 2, 18.

[2] I Ioan 2, 19.

[3] I Ioan 2, 20.

[4] I Ioan 2, 27.

[5] II Corinteni 1, 21-22.

[6] Apocalipsa 7, 2-4.

[7] Apocalipsa 14, 1.

Sursa: Ἐκκλησιαστικὴ Παρέμβαση, Navpaktos, Nr. 122, pag. 1 şi 8; Ὀρθόδοξος Τύπος, Nr. 1654, pag. 3 şi 4, Schitul Lacu, Chilia Buna-Vestire

Foto: Miruire la sfârșitul Sfintei Liturghii, Parohia Cristian I, Sibiu