Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 4811

Legalizarea căsătoriilor homosexuale - păcat împotriva firii

Cristina Roman
Tags: homosexualitate; căsătorie; Biserică și stat; adopție; secularizare;
Legalizarea căsătoriilor homosexuale - păcat împotriva firii
Importante ţări europene şi câteva state americane au legalizat recent „căsătoriile” între persoane de acelaşi sex, precum şi adopţia de copii de către cuplurile gay. Asistăm la o „propagandă gay”, puternic suţinută politic şi financiar chiar şi în România. Se instaurează pe cale juridică primatul aşa zisei nediscriminări pe motive sexuale, în detrimentul libertăţii de exprimare religioasă. 
Sub avalanşa propagandei pentru un stat secular-umanist şi ţintă a multe atacuri, Biserica Ortodoxă rămâne fidelă dreptei învăţături şi dezavuează iniţiativele care contravin dogmelor creştine. Biserica Ortodoxă atrage atenţia asupra consecinţelor dezastruoase asupra vieţii spirituale şi tratează problema homosexualităţii ca pe una duhovnicească, oferindu-se cu smerenie, să ajute pe fii şi fiicele duhovniceşti aflaţi sub robia patimilor prin mărturisirea păcatelor, Taina Sfântului Maslu,  rugăciune, post.
Promotorii şi strategia campaniei pro-homosexualitate
Asistăm în ultimele luni la o adevărată campanie de legalizare a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în numeroase ţări. Mai mult, concomitent se legalizează adopţia de copii de către cuplurile homosexuale. “Atacul” strategilor acestei campanii este unul “prin învăluire” şi acoperă toate mijloacele de informare şi influenţare a factorilor sociali, politici şi religioşi. Se instaurează pe cale juridică primatul “nediscriminării, tratamentului egal sau al egalităţii de şanse” în detrimentul libertăţii religioase, iar recente decizii ale CEDO stau mărturie în acest sens. Lideri politici susţin public “căsătoriile gay”, iar subiectul este pe agenda promotorilor “drepturilor omului”. Şi în ţara noastră, recent, deputatul Remus Cernea, ateu declarat, doreşte lansarea unei propuneri legislative pentru legalizarea acestui tip de căsătorie. Două instituţii de renume ale culturii şi ştiinţei din Bucureşti au fost pângărite în ultimele luni cu imagini pro homosexualitate. Este vorba despre expunerea unor cadavre în ipostaze gay la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, muzeu frecvent vizitat de copii, precum şi de proiecţia unui film pe temă gay la Muzeul Tăranului Român din Bucureşti. Prin intervenţia asociaţiilor creştine, difuzarea filmului nu a mai fost posibilă.
Televiziunile abundă în filme artistice având între personaje cel puţin un cuplu homosexual, prezentat ca fiind bine integrat în societate, având chiar şi copii adoptaţi. Am putut observa cu toţii un salt de la filmele în care personaje cu orientare homosexuală îşi ascundeau înclinaţia de teama reacţiei de respingere a societăţii şi familiei, la filme în care, indiferent de segmentul de vârstă căruia se adresează, homosexualitatea este prezentată ca normalitate, ca o chestiune de viaţă privată ce nu mai influenţează negativ atitudinea angajatorilor, colegilor, prietenilor sau familiei. Aceste demersuri manipulative la adresa conştientului colectiv se fac răspunzătoare de rezultate ale sondajelor de opinie care arată o tot mai mare deschidere spre acceptarea homosexualităţii. De exemplu, în 2012, Barack Obama a devenit primul preşedinte american care a declarat că susţine dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători. Potrivit unui sondaj efectuat recent de către Gallup Politics, jumătate dintre americani susţin că homosexualii ar trebui să aibă aceleaşi drepturi la căsătorie ca şi cuplurile heterosexuale. Aceasta este o creştere cu 11% în ultimii opt ani. Cel mai mare sprijin îl arată tinerii (18-29 de ani), între care 63% susţin căsătoriile între parteneri de acelaşi sex.
Între ţările europene care au legalizat deja acest tip de căsătorii se numără Marea Britanie, Franţa, Belgia, Danemarca, Olanda, Suedia, Norvegia, Spania. Alte ţări recunosc o formă de uniune civilă sau parteneriat: Austria, Germania, Republica Cehă, Elveţia etc.
Egoismul revendicativ al cuplurilor gay şi concesiile grave ale unor Culte creştine. Impunerea prin lege a acceptării de către societate a anormalului ca pe ceva firesc este un act de egoism, iar în plus, cei care îl promovează doresc şi toate „privilegiile” lăsate de Dumnezeu ca binecuvântare familiilor normale: Taina Cununiei şi a creşterii de prunci (naşterea de copii nemaifiind posibilă pentru cuplurile gay decât prin mijloace şi metode artificiale de reproducere). Şi mai îngrijorător este că sunt chiar Biserici creştine care şi-au flexibilizat poziţia faţă de homosexualitate. Dintr-un studiu al PEW Forum on Religion, rezultă că deşi Biserica evanghelică defineşte căsătoria ca uniunea dintre bărbat şi femeie, permite oficierea de căsătorii homosexuale. Biserica Presbitariană acceptă căsătoriile civile între gay. Asociaţia Congregaţiilor Universaliste şi Unitariene sprijină acest tip de căsătorie încă din 1996, iar Biserica Unită a lui Hristos face chiar lobby favorabil din 2005. Catedrala Naţională din Washington a început din ianuarie 2013 să oficieze căsătorii între homosexuali.
Cu privire la adopţiile efectuate de către cuplurile homosexuale, mesajul Bisericii Catolice a fost categoric: „Copiii nu sunt o marfă, un dat, de care oamenii se pot folosi. În consecinţă, dorinţa cuplurilor gay de a adopta este nefirească şi nejustificată... politicile ce subminează familia ameninţă demnitatea şi viitorul omenirii”.
Potrivit agenţiei Reuters, ca urmare a mesajelor ce condamnă homosexualitatea ale Papei Benedict al XVI-lea, în Olanda s-a înfiinţat un site care pune la dispoziţie un document prin care olandezii declară că îşi doresc să fie „de-botezaţi”. Site-ul avertizează că nu este responsabil pentru „efectele negative ale acestei decizii şi ale unei vieţi păcătoase, precum boli, dezastre naturale sau pierderea mântuirii". Se face şi precizarea că „de-botezarea” nu are loc efectiv, ci doar se efectuează anularea calităţii de membru în cadrul Bisericii Catolice. Olanda a fost prima ţară din lume care a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi fel, în anul 2001. 28% dintre locuitori sunt catolici, 18% sunt protestanţi, iar 44% nu sunt afiliaţi religios.
Să nu fim indiferenţi. Să ne informăm. Să mărturisim dreapta credinţă ortodoxă.
Dintre lecturile duhovniceşti pe seama subiectului homosexualităţii am spicuit câteva idei pe care le redăm mai jos, pentru a face mai cunoscută doctrina Bisericii Ortodoxe, pe care suntem chemaţi să o cunoaştem şi să o promovăm. Putem şi vom fi şi noi mărturisitori de credinţă dacă nu vom tăcea şi nu vom „pierde prin neprezentare”, adică prin indiferenţă şi atitudine pasivă, lupta cu ispitele şi ispititorul acestui veac frământat în care Dumnezeu a îngăduit să trăim. În numerele recente ale revistei am prezentat comunicatele de presă ale mai multor sinoade ortodoxe privind împotrivirea şi poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de căsătoriile homosexuale.
Dumnezeu a rânduit Sfânta Taină a căsătoriei între bărbat şi femeie. În cartea “Probleme actuale ale psihoterapiei ortodoxe”, Ed. Sofia 2007,  Dr. Dmitri Avdeev afirma că “...discuţiile despre situaţia aşa-numitelor minorităţi sexuale în societatea contemporană înclină spre recunoaşterea homosexualităţii nu ca perversiune sexuală, ci ca una dintre „orientările sexuale”, cu drept egal la manifestare publică şi la respect. Se mai afirmă, într-un mod luciferic, şi că atracţia homosexuală este determinată de o predispoziţie naturală individuală. Biserica Ortodoxă pleacă de la convingerea nestrămutată că legătura de Dumnezeu rânduită a căsătoriei dintre bărbat şi femeie nu suferă comparaţie cu manifestările pervertite ale sexualităţii. Ea consideră homosexualitatea o vătămare păcătoasă a naturii umane, vătămare care este biruită prin efort duhovnicesc, care duce la vindecare şi la creşterea personalităţii omului. Ca şi celelalte patimi care îl sfâşie pe omul căzut, tendinţele homosexuale se vindecă prin Taine, prin rugăciune, prin post, prin pocăinţă, prin citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor patristice, precum şi prin comunicarea creştină cu oamenii credincioşi, care sunt gata să ofere sprijin duhovnicesc.
Raportându-se cu responsabilitate pastorală la oamenii care au înclinări homosexuale, Biserica se împotriveşte totodată cu hotărâre tentativelor de a prezenta o tendinţă păcătoasă ca pe o „normă” şi cu atât mai mult ca pe un obiect de mândrie şi ca pe un exemplu de urmat. Tocmai de aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice propagandă a homosexualităţii, fără a refuza nimănui drepturile fundamentale la viaţă, la respectul demnităţii personale şi la participarea la treburile obşteşti.” Păcatele se iartă prin pocăinţă sinceră, iar vindecarea este posibilă. În prima lună din acest an, a apărut la Paris cartea părintelui ortodox Marc-Antoine Costa de Beauregard „Privire creştină asupra homosexualităţii“ (Regard chrétien sur l'homosexualité), prefaţată de IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, care îndeamnă pe cititori la rugăciune şi la reflecţie teologică responsabilă asupra subiectului homosexualităţii. Reflexia teologică porneşte de la Cartea Genezei: Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie (1, 27). Ideea creaţiei după chipul lui Dumnezeu şi cea a distincţiei dintre bărbat şi femeie sunt strâns legate între ele. Alteritatea sexuală a genului uman este imaginea alterităţii ipostatice a lui Dumnezeu cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane. Este un dar şi o binecuvântare, o bucurie a deosebirii în unitate. Scriptura Vechiului Testament asociază homosexualitatea cu idolatria, o atitudine religioasă care duce la moarte sau care este pedepsită cu moartea. 
Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria se pune capăt conflictului dintre sexe provocat de păcatul strămoşesc. Creştinismul pune la loc de cinste virtutea castităţii, „cerul interior al inimii“, şi propune oamenilor două căi pregătitoare pentru unirea cu Dumnezeu: familia binecuvântată, cu părinţi şi copii, sau calea monahală, care transcende alteritatea sexelor. Antropologia teologică a Bisericii este înrădăcinată în Revelaţia biblică şi în tradiţia patristică şi, de aceea, nu se poate „moderniza“ după modele timpului. În acelaşi timp, Biserica respectă demnitatea umană: nu judecă pe nimeni, ci se oferă, cu smerenie, să ajute pe cei robiţi de patimi şi pune la dispoziţia fiilor şi fiicelor duhovniceşti mijloacele spirituale de vindecare: rugăciunea, postul, metaniile şi privegherile, mărturisirea păcatelor, Taina Sfântului Maslu. Atitudinea Bisericii faţă de toată problematica legată de homosexualitate nu este una morală, ci una spirituală: „Noua morală socială nu va schimba nimic din problemele de fond, pentru că problema homosexualităţii nu este una de morală. Este o chestiune de libertate şi etică, adică de coerenţă cu natura profundă a fiinţei umane create după chipul lui Dumnezeu.” Argumentele teologice şi spirituale dau consistenţă pledoariei pentru sfinţenia familiei şi pentru necesitatea fundamentării vieţii umane pe credinţa în Dumnezeu. Cartea părintelui Marc-Antoine este o mărturie a conştiinţei profetice a Ortodoxiei în lumea de azi şi încă o dovadă că religiile sunt chemate să protejeze pe oameni faţă de propriile lor progrese.
Secularismul desfiinţează genul masculin şi feminin si inventează universalitatea genului neutru. Filosoful francez, Sylviane Agacinski, a publicat recent o carte intitulată „Femeile, între sex şi gen”, completând dezbaterile provocate de legalizarea „căsătoriilor gay”. Sylviane Agacinski se opune ferm teoriei  care considera distincţia dintre bărbat şi femeie o simplă construcţie socială şi este de părere că „noţiunea de „gen” nu elimină orice consideraţie despre sexe.  „Diferenţa sexuală a devenit pentru unii un adevărat tabu, un subiect interzis. În loc de o reflecţie filosofică şi antropologică, avem de-a face cu o lupta politică, ajungându-se uneori până acolo încât se consideră că e reacţionar să spui că există „bărbaţi” şi „femei”. Sylviane Agacinski explică distincţia între gender studies (studiile de gen) şi queer studies. Pentru Agacinski, „studiile de gen” vizează „aspectul social al relaţiilor de gen nu contestă diferenţa de sex şi asimetria organismelor sexuate”. În termenii celor care promovează queer studies (studiile despre homosexualitate), chestiunea „nu mai constă în construcţia socială a sexelor”,  ci în „dominaţia heterosexuală”. În Suedia, de exemplu, copiii sunt îndemnaţi de educatori să nu mai folosească apelativul „el” sau „ea” pentru băieţi şi fete, ci apelativul de gen neutru „hen”. De asemenea, în Franţa se vor elimina din documentele oficiale cuvintele „mamă” şi „tată”, ele fiind înlocuite de cuvântul „părinţi”.
Sf. Apostol Pavel: „relaţiile homosexuale sunt profund nefireşti”. Din „Fundamentele bioeticii creştine – perspectiva ortodoxa”, Engelhardt, Tristram H., jr., Editura Deisis aflăm că „Bioetica creştină a sexualităţii situează unirea trupească în interiorul Tainei Nunţii, care e o cale spre sfinţenie. Unirile trupeşti greşit direcţionate, handicapează moral şi metafizic, îndepărtându-se de căutarea sfinţeniei şi a unirii cu Dumnezeu. Întrucât de Dumnezeu ne apropiem în integralitatea condiţiei noastre întrupate, modul în care acţionăm cu trupurile noastre ne afectează duhovniceşte. Punctul de referinţă moral-teologic creştin pentru caracterul adecvat al unui comportament sexual este crearea oamenilor ca bărbaţi şi femei şi restaurarea unirii lui Adam şi a Evei în Taina Nunţii. Potrivit Sfântului Apostol Pavel, anumite activităţi sexuale, cum ar fi relaţiile homosexuale, sunt profund nefireşti. „De aceea Dumnezeu i-a predat unor patimi de necinste; că şi femeile lor au preschimbat legăturile fireşti cu acelea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, părăsind fireasca legătură cu femeia, în pofta lor s-au aprins unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi săvârşind ruşinea şi primind în ei înşişi răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rm 1, 26-27).
Rezumând, creştinismul tradiţional recunoaşte că centrarea potrivită a întregii sexualităţi este pe unirea trupească a soţului şi soţiei — orice altceva ratând ţinta, întrucât e atât nenatural, cât şi păcătos, implicând o abatere de la căutarea sfinţeniei. Asemenea acte sunt condamnate întrucât sunt în afara sau merg împotriva căsătoriei ca Taină a Bisericii care aduce unirea cu Dumnezeu. Examinând chestiuni de bioetică legate de sexualitatea umană, descoperim sexualitatea situată deplin în interiorul căsătoriei unui bărbat cu o femeie, realizată cu adevărat doar în cadrul Tainei Bisericii, care afirmă sexualitatea conjugală plasând-o într-o însoţire plină de bucurie în lupta pentru mântuire, astfel întreaga sexualitate înfloreşte doar în cadrul unei uniri monogame între un bărbat şi o femeie care-şi are deplina expresie fizică în reproducere, dar care îşi poate totuşi realiza sensul în relaţia şi însoţirea reciprocă în lupta pentru mântuire chiar în lipsa zămislirii de prunci.”
ne împotrivim desfrâului de orice fel. Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, într-o conferinţă din anul 1994, an închinat Familiei, afirma: „tema familiei este afectată în mod direct de faimoasa temă sau problemă a homosexualităţii. Pentru că în mintea omului, neconştientizînd ce înseamnă de fapt cununia în esenţa ei nu văd decât nişte convenienţe care să-l împiedice a avea relaţii trupeşti înainte de cununie. În acest context vreau să vă spun că dacă ne-am angajat în lupta împotriva homosexualităţii va trebui să ne angajăm în egală măsură într-o luptă împotriva oricărei forme de desfrâu. Aş vrea să subliniez deci întâi de toate complementaritatea sau caracterul comunitar al bărbatului şi al femeii şi în al doilea rând faptul că această întâlnire dintre bărbat şi femeie, familia este înscrisă în ceea ce noi numim iconomia creaţiei, adică în rânduiala sau în planul dumnezeiesc al creaţiei. Prin ei, Dumnezeu avea să ducă mai departe creaţia, înmulţind neamul omenesc. Deci familia este o realitate primordială şi este aşezată la temelia creaţiei.”
Pr. Valentin Istrati, redactor al site-ului ortodox Doxologia, scria de curând despre legalizarea „căsătoriilor” gay: „Avalanşa neo-liberală care doreşte nivelarea societăţii şi desfiinţarea genurilor umane duce la un număr nelimitat de anomalii funcţionale ale societăţii şi civilizaţiei umane. Astfel, conştiinţa umană a apartenenţei la o familie, numele de tată şi mamă, valorizarea rodirii omeneşti ca principiu fundamental al societăţii umane, diferenţele creatoare de valori şi sănătatea morală a comunităţii sunt alienate ireversibil de o legalizare a căsătoriilor unei minorităţi care clamează valori familiale pe care nu le va avea niciodată: iubire de părinte, grijă de fii, apartentenţă şi identitatea familială etc. Copiii născuţi dintr-un bărbat şi o femeie, dar care cresc într-o anomalie pseudo-familială, nu vor avea niciodată conştiinţa filiaţiei, a asemănării şi a identităţii de neam cu străinii care le vor impune numele de fii. Un copil crescut astfel este o tragedie afectivă personală imensă, în care nediferenţierea sexelor este generatoare de plăcere neroditoare, într-o urâciune a pustiirii garantată şi stimulată de un stat anti-creştin şi anti-uman. Copiii din "familii" homosexuale sunt în mod necesar homosexuali, chiar dacă firea lor este normală iniţial, ceea ce duce la moartea lentă şi sigură a neamului omenesc. Homosexualitatea avizată de stat este de fapt o supremă formă de sinucidere a neamurilor spre slava celui care de la început urmăreşte pierzania veşnică a umanităţii.”
Cutremurătoarea mărturie a unei persoane crescute de homosexuali. „Numele meu este Dawn Stefanowicz şi am crescut într-o casă de homosexuali, în anii 60-70, în Toronto. Principala mea preocupare este aceea că copiii nu sunt luaţi în considerare atunci când se dezbate legalizarea căsătoriilor homosexuale. Am analizat câteva dintre riscurile de sănătate fizică şi psihologică la adresa copiilor crescuţi în asemenea situaţii. Eu însămi am fost expusă unui risc mare de a contracta boli cu transmitere sexuală din cauza unei agresiuni sexuale, a comportamentelor sexuale ale tatălui mei şi a multiplilor parteneri. Chiar şi atunci când tatăl meu era implicat în ceea ce păreau a fi relaţii monogame, el continua să caute relaţii sexuale cu anonimi am reuşit abia pe la vârsta de 20-30 de ani, după ce am luat nişte decizii de viaţă majore, să încep să realizez că creşterea într-un astfel de mediu mă afectase enorm. Vindecarea mea a implicat recunoaşterea realităţii, acceptarea consecinţelor de durată şi putinţa de a ierta. Vă puteţi imagina că am fost forţată să tolerez relaţii instabile şi diverse practici sexuale de la o vârstă tânără? Cum credeţi că mi-au afectat aceste lucruri dezvoltarea? Mi-au fost afectate identitatea, dezvoltarea psihologică şi relaţiile cu semenii. Din nefericire, nu am putut vorbi liber despre aceste experienţe până ce tatăl meu, partenerii lui sexuali şi mama mea nu au murit. Cred că căsătoria homosexuală aruncă la gunoi valorile unice specifice căsătoriei, aşa cum au fost ele recunoscute de-a lungul istoriei. Căsătoria trebuie să rămână baza societăţii, o instituţie care constituie, reprezintă şi protejează relaţia inerent procreativă dintre soţ şi soţie, spre binele general al copiilor lor biologici.” (sursa: www.homosexualitate.ro)
 
           
 
 
 
 
 
 
 
 
30-04-2013
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu