Botezătorul Domnului

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe 7 ianuarie Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. În cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie, avem următoarele zile de serbare a Sfântului Ioan Botezătorul: 23 septembrie (Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul); 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul); 24 februarie (Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul); 25 mai (A treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul); 24 iunie (Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică) şi 29 august (Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, zi de post). Cei care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul îşi sărbătoresc astăzi onomastica. În România, 1.957.468 de cetățeni, dintre care 1.429.887 bărbați și 527.581 femei, poartă numele Ioan sau derivate ale lui.

Conform Sinaxarului, sărbătorim în a doua zi după Sfânta şi Dumnezeiasca Arătare (Botezul Domnului), Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, deoarece Biserica a rânduit încă de la început a se cinsti cu praznic pe cel care a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului. Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prorocii Vechiului Testament şi în Noul Testament este Înaintemergător și Botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11, 11; Luca 7, 28), așa cum îl numeşte Mântuitorul. El este primul vestitor al lui Iisus ca Mesia. Sfântul Ioan face legătura între Vechiul şi Noul Testament. Este „pecetea prorocilor”, cel mai mare proroc pentru că a anunţat nu numai venirea lui Mesia, pregătind poporul pentru a-L primi ca Izbăvitor al neamului omenesc - precum ceilalţi proroci -, ci, mai mult, el L-a prezentat şi arătat poporului pe Mesia - Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29).

Viaţa şi predica Sfântului Ioan Botezătorul constituie un bogat şi însemnat izvor de învăţătură, de pildă şi chemare la urmarea lui Hristos. De aceea, Biserica l-a numit „mărturia Domnului”, pentru că menirea întregii sale vieţi a fost să mărturisească oamenilor pe Iisus Hristos ca Mesia cel aşteptat. Pentru împlinirea acestui scop a trăit, a predicat, a lucrat şi s-a jertfit. Pentru noi, el este modelul de vestire a lui Iisus Hristos ca Mântuitor al lumii. - Pr. Ciprian Florin Apetrei

Icoană a pocăinţei şi vestitor al Cuvântului

În vremea stăpânirii cezarului Tiberiu al Romei, sub guvernarea lui Ponțiu Pilat în Iudea, când arhierei erau Anna și Caiafa (Luca 3, 1-3), Sfântul Ioan Botezătorul iese la propovăduire, pregătind calea Mântuitorului Hristos prin botezul pocăinţei. Apariţia sa în mijlocul poporului iudeu a avut rostul de a reaprinde în suflete vechea credință într-un Mesia cu misiune religios-spirituală.

Sfântul Ioan Botezătorul fusese trimis să-și pregătească semenii pentru primirea lui Mesia, a Mântuitorului Hristos. Pentru ca cineva să fie îndrumătorul cuiva era necesar însă să fie el însuşi pregătit pentru o asemenea misiune. De mic a avut o predilecţie spre cele duhovnicești, săltând în pântecele maicii sale când aceasta a primit vizita Maicii Domnului (Lc. 1, 41-46). Retras într-un ținut aparent pustiu, spre apus de Marea Moartă și gurile Iordanului, Sfântul Ioan și-a continuat pregătirea sub călăuzirea tainică, dar reală a lui Dumnezeu. Aici el s-a îndeletnicit cu studiul Sfintelor Scripturi, cu rugăciunea și cu meditația în susurul vântului și sub sclipirea misterioasă a stelelor. Viața în locuri retrase, în permanent dialog cu Dumnezeu și într-o oarecare măsură și cu semenii, l-a ajutat să se lămurească deplin asupra misiunii ce o avea de îndeplinit, l-a ajutat să-și dobândească echilibrul interior și o perspectivă clară.

„Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor”

La porunca de sus (Lc. 3, 2), Sfântul Ioan își începe activitatea în slujba semenilor. Toată lumina, toată agonisirea virtu­ților, toată tăria sufletească le împărtășește cu generozitate și cu dragoste semenilor săi. Ca proroc chemat să facă trecerea de la Vechiul la Noul Legământ, el a slujit semenilor în primul rând în sfera religios-morală. A lucrat pentru ridicarea ascultătorilor prin propovăduirea pocăinței, prin administrarea botezului și prin exemplul personal. „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Mt. 3, 2). Aceasta e tema centrală a predicii Sfântului Ioan. Pocăința înseamnă schimbarea fundamentală a orientării gândirii, simțirii și voinței de la păcat la virtute. Înseamnă negarea egoismului și acceptarea slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor. Căința este premisa fără de care nu poate fi afirmată și înfăptuită o nouă viață, o viață în acord cu cerințele fundamentale ale firii umane și cu cele ale poruncilor lui Dumnezeu. Împărăția cerurilor despre care vorbește prorocul este Mesia Însuși. Este Împărăția Acestuia, Care era pe punctul de a-Și începe public activitatea menită să-I asigure stăpânirea spirituală asupra credincioșilor, asupra întregii lumi.

Botezul pocăinţei

În strânsă legătură cu chemarea la pocăință, Sfântul Ioan administra botezul prin care cei care-l primeau se recunoșteau angajați pe calea schimbării fundamentale de orientare și viață. Botezul lui Ioan nu conferea harul sfințitor, pentru că nu avusese încă loc Jertfa Mântuitorului Hristos. Botezul Sfântului Ioan avea doar un caracter pregătitor. Când Evanghelistul spune că botezul lui Ioan era un „botez al pocăinței spre iertarea păcatelor” (Mc. 1, 4), el vrea să exprime că prorocul urmărea să determine pe ascultători la căință pentru a le deschide sufletele în vederea primirii lui Mesia, Singurul Care le putea da iertare păcatelor. Căința înseamnă stingerea orgoliului și asigurarea accesului liber la Hristos, Vistiernicul tuturor harurilor. Se cuvine să ne amintim că Botezătorul însuși a făcut clară distincție între botezul său și botezul Mântuitorului. „Eu vă botez cu apă..., iar cel ce va veni după mine... vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Mt. 3,11; Mc. 1, 8). Botezul lui Ioan, care, deși proroc, e totuși numai om, e un botez cu apă, adică un botez care simbolizează numai harul fără să-l confere, fără să-l transmită. Botezul Mântuitorului Hristos, Care e nu numai Om, ci și Dumnezeu, simbolizează și în același timp conferă harul, care ca un foc purifică ființa primitorului. Cei care primeau botezul Sfântului Ioan mărturiseau că sunt angajați în procesul căinței, doritori de primirea Mântuitorului, a Celui Ce perfecta căința celor credincioși prin acordarea harului sfințitor.

Chip al nevoinţelor duhovniceşti

De fiecare dată, Sfântul Ioan își pregătea ascultătorii rapor­tându-se la exemplul personal. Prorocul contura un chip care lăsa impresia de neșters a unui om de o neobișnuită tărie și măreție sufletească. Trup subțiat de asceză, față suptă, ochii limpezi și adânci, degete lungi diafanizate vădeau pe omul al cărui centru de gravi­tație era mutat din afară spre zona adâncă a vieții duhovnicești. Întreaga făptură a sfântului respira liniște, stăpânire de sine, un cadru deplin și radia unda învățătoare a celui deprins să trăiască în vecinătatea lui Dumnezeu. Cuvântul său era blând, dar și energic, mustrător, dar și încurajator, aspru, dar și plin de căldură și înțelegere, răscolitor, dar și liniștitor. Mai mult, Sfântul Ioan era totdeauna subordonat unui înalt ideal, acela de a înlătura din suflete pre­judecăți religioase și obstacole de ordin moral și de a le deschide pentru primirea lui Mesia.

Predica Botezătorului

Sfântul Ioan predica nu numai cu cuvântul, ci cu întreaga ființă. El cerea pocăința. O făcea însă ca unul care-și trecuse propria persoană prin flacăra purificatoare a căinței. Mulțimii care-l întreba ce să facă, el îi răspundea: „Cel ce are două haine să dea celui ce n-are și cel ce are bucate asemenea să facă” (Lc. 3, 11). El însuși a pus în practică aceste cuvinte și îndemnuri, renunțând la traiul comod, alegându-și drept locuință un ținut nepopulat și necultivat, unde a purtat îmbrăcăminte aspră, sărăcăcioasă și s-a hrănit ani de-a rândul cu lăcustră și miere sălbatică (Mc. 1, 6). Vameșilor le cerea să nu ia nimic mai mult decât ceea ce le era rânduit (Luca 3, 13). În aplicarea acestei învățături, prorocul a mers și mai departe. Nu numai că n-a primit nimic peste ce era drept, dar nu a primit nici ceea ce credincioșii îi vor fi adus ca o plată dreaptă pentru activitatea și cuvântul său. Soldaților le atrăgea atenția să nu asuprească pe nimeni, să nu pârască pe nedrept și să se rezume la ceea ce li se plătește (Lc. 3, 14).

Se cuvine să amintim, fie și numai în treacăt, și despre atitudinea prorocului față de farisei și saduchei. Deși le-a adresat cuvinte de aspră mustrare, denunţându-le duplicitatea și arătându-i ca pe unii care voiau să pară evlavioși fără să fie în realitate, le-a lăsat totuși și lor o portiță de salvare, îndemnându-i să facă „roade vrednice de pocăință” (Matei 3, 8). Asprimea și-a temperat-o cu îndemnul încurajator ca aceia, fariseii și saducheii, să facă efortul de a ieși din ipocrizia și minciuna în care se complăceau și să intre în rândul celor care se căiesc, pregătindu-se și ei pentru venirea și primirea lui Mesia. Așa procedează cei drepți. Ei sunt aspri față de păcat, dar plini de înțelegere și dragoste față de săvârșirea lui. Ei suferă pentru cei care îndură nedreptatea, dar suferă și mai mult pentru cei care săvârșesc nedreptatea. - Pr. Cristian Cojocaru

Sărbătoarea Bobotezei este o actualizare a Botezului Domnului, dar și o înnoire a propriului botez, precum ne învață Sfântul Simeon al Tesalonicului. „Noi ne-am botezat în numele Prea­sfintei Treimi, am primit iubirea Preasfintei Treimi, ne-am îndepărtat de satana și ne-am unit cu Hristos. Botezul creștin, bazat pe credința în Iisus Hristos, este temelia vieții creștine. Fără botez nu putem primi celelalte Sfinte Taine ale Bisericii. Așadar, Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos a fost mărturisit ca fiind Fiul veșnic al Tatălui, confirmat de către Duhul Sfânt în chip de porumbel. De ce în chip de porumbel S-a arătat Duhul Sfânt? În general, Duhul Sfânt nu are chip, Se arată sub forme diferite pentru a nu concura chipul lui Hristos. El nu ia chip de om pentru că Fiul a luat chip de om, dar El stă tainic prezent și lucrător în fiecare creștin și lucrează modelarea chipului fiecărui creștin pentru a ajunge la asemănarea cu Hristos. De aceea, Duhul Sfânt nu apare ca un vizavi, ci El este interior omului, începând cu botezul. El nu concurează, nici nu înlocu­ieș­te pe Hristos și de aceea El nu apare în chip de om, ci sub forma limbilor ca de foc. [...] O singură dată Duhul Sfânt apare în chip de porumbel, și anume, la Botezul Domnului, pentru că prin această arătare de chip de porumbel ne aduce aminte că atunci când a încetat potopul lui Noe, care prefigura botezul, o porum­biță din corabie s-a întors cu o ramură de măslin. Măslinul, prin uleiul său, simbolizează binecuvântarea harului lui Dumnezeu, arătând prin aceasta micșorarea apelor, iar acum Botezul Domnului ne arată micșorarea păcatelor, pentru că încep să fie iertate păcatele pentru cei care se vor boteza cu botezul creștin prin credința în Iisus Hristos. Duhul Sfânt a arătat în Vechiul Testament împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii după potop, iar aici, la Botezul Domnului, arată iubirea milostivă și împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii prin Iisus Hristos”.

Porumbelul nu este numai simbolul păcii și al blândeții, ci și al iubirii smerite a Preasfintei Treimi. „Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel, nu în trup de porumbel, pentru că nu era un porumbel adevărat, ci în chip. Aceasta ca să anunțe iubirea blândă, smerită a lui Dumnezeu pentru oameni, care se arată în Iisus Hristos, și dorința lui Dumnezeu de împăcare cu oamenii, prin iertarea păcatelor lor, dacă se pocăiesc și se botează” – Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Sursa: Ziarul Lumina