(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 187

Inceputul propovaduirii Domnului

Pr. Marius Ciobotă
Tags: Iisus Hristos; Botezul Domnului; Ioan Botezatorul; pocainta; Imparatia lui Dumnezeu;
 

Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) Matei 4, 12-17

În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor.

Întemnițarea Sfântului Ioan Botezătorul Îl face deja pe Mântuitorul ­Iisus să simtă că Evanghelia nu va avea o cale ușoară. Domnul Își părăsește plaiul copilăriei, înfruntând nedezmințita vitregie a acestei lumi. Decepția Lui transpare din cuvintele devenite celebre: „Nici un profet nu este bine primit în patria sa” ­(Luca 4, 24). Greu trebuie să fi fost pentru El, Cel pe care oamenii Îl numeau Nazarineanul, să simtă ostilitatea celor cu care împăr­tășise aproape trei decenii de viață. Într-una din sâmbete a intrat în sinagogă și a citit cuvintele profetice ale lui Isaia, cuvinte care-L arătau ca împlinirea nădejdilor mesianice (Isaia 42, 7): ­„Duhul Domnului peste ­Mine...” Încercarea de a se identifica în fața lor cu profeția s-a soldat cu izgonirea brutală din sinagogă și chiar cu o tentativă de ucidere. Dincolo de toate aceste neplăceri, Iisus Își părăsește leagănul copilăriei și al tinereții, mânat de o vocație care-L mistuia lăuntric. Pasul acesta s-a impus în slujba mântuitoarei Lui acțiuni de a proclama puterea și luminile împă­răției celei noi. 

Iisus vine în Capernaum

După respingerea de care a avut parte chiar în mica localitate din care provenea, Nazaret, Iisus Se stabilește în așezarea galileeană Capernaum. „Galileea neamurilor” era ținutul prin ­care, de-a lungul frământatei istorii a poporului ales, s-au perindat mai toate oștirile străine și în care se găseau cele mai multe așezări canaanite. O zonă mărginașă și desconsiderată, cu populație eterogenă, este aleasă de Iisus drept centru de iradiere a luminii evanghelice, fapt ce nu poate ocoli semnificația mesianică, aceea de trimitere divină în căutarea „celui pierdut”. De aici Își va porni misiunea, deschizând-o cu același îndemn pe care-l rostise și Ioan Botezătorul, dar plinind-o cu bogăția înaltă a pildelor, învățăturilor și minunilor Sale. După ce ne spune și el că „Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia Împă­răției lui Dumnezeu”, Evanghelistul Marcu anunță intro-ul ­predicii Mântuitorului, care suna astfel: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” (Marcu 1, 14). Despre sosirea momentului propice venirii Fiului lui Dumnezeu în orizontul moral atât de contorsionat al umanității avea să scrie Sfântul Apostol Pavel. El concentrează astfel istoria mântuirii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). Așadar, rațiunea operei lui Iisus Hristos este instaurarea legăturii filiale a oamenilor cu Dumnezeu. Aceștia pot deveni „fiii Împărăției” (Matei 13, 38), urmându-L pe Mântuitorul în cuvântul și în exemplul Lui, adică în Evanghelia prin care El „a adus la lumină viața și nemurirea” (2 Tim. 1, 10).

Îndemn la căutare întru sine şi deschiderea inimii

Împărăția cerurilor lua contur prin învățăturile care puteau fi auzite din gura lui Iisus și din minunile pe care le săvârșea pretutindeni în drumul Său. În urma scoaterii demonilor din oameni, Iisus afirmă: „Iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 11, 20), pentru ca fariseilor care Îl iscodeau asupra timpului venirii acestei împărății Domnul să le dea acel dezarmant și enigmatic răspuns: „Este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Un îndemn criptic la căutare întru sine și la deschiderea inimii. „Nu fiți orbi și împietriți la suflet, căci împă­răția este deja aici, întru voi. Primiți-o, nu vă împotriviți ei, bucurați-vă de ea, desco­periți-o înlăuntrul ­vostru”, pare a spune Hristos. Iată, așadar, izvorul și ținta domniei cerești a cărei revelare a început din pământul lui Zabulon și al lui Neftali: Duhul lui Dumnezeu ­Care întâl­nește duhul omului. De fapt, venirea Împărăției dumne­zeiești echivalează cu lucrarea Duhului Sfânt în profunzimea lăuntrică a omului, fapt confirmat și de Sfântul Grigorie de Nyssa în tâlcuirea lui la cuvintele „Vie Îm­pă­răția Ta” din rugăciunea domnească. Acolo, el spune: „Duhul Sfânt este Împă­răția, iar cel care cere să vină Împărăția strigă după ajutorul Sfântului Duh”. Într-o notă la acest comentariu patristic, părintele Stăniloae amin­tește că în codicele biblic „Codex Bezae Cantabrigensis” (scris pe material vellum, în greacă și latină, datând din secolul al V-lea), pentru cuvintele prin care cerem venirea Împă­răției există versiunea „vie Duhul Tău cel sfânt peste noi și să ne curățească”. Expresia a trecut în binecunoscuta rugăciune dedicată Duhului Sfânt, în care Acesta este apelat, deloc ­întâmplător: „Împărate ceresc”. Domnia lui Dumnezeu presupune iradierea Duhului Sfânt în ființa întregii creații, dar mai cu seamă a omului. 

Legătura dintre pocăinţă şi Împărăţia cerurilor

Care este însă legătura spirituală dintre pocăință și Împă­răția cerurilor, de vreme ce ambii, Ioan Botezătorul și Iisus, le-au menționat negreșit împreună? Ei bine, omul care nu a ajuns la pocăință este încă aservit păcatului, deci impur, nevrednic de regnul divin, care înseamnă „pace și dreptate și bucurie întru Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). Este un rob al necurăției. Starea lui spirituală, încă nefulgerată de duhul întoarcerii, îl menține în condiția de vrăjmaș al lui Dumnezeu. Pe când, ca să fie pace, dreptate și bucurie în pre­zența Împărăției lui Dumnezeu, e nevoie de vindecarea acestei nepotriviri funciare. Calea o constituie pocăința, care, în fondul ei adânc, este o renaștere, o devenire întru lumină. Sentimentul care te face să spui „Sunt păcătos” este prima adiere a Duhului Sfânt, cea dintâi mișcare spre Dumnezeu a esenței tale interioare ultime. De aici începe trezirea din „somnul” păcatului. Pocăința conține sămânța liber­tății lăuntrice. După cum arată și termenul elin „metanoia”, ea implică nu doar o recunoaștere a păcătoșeniei, ci o radicală schim­bare a inimii și a vieții. Omul în care s-a frânt pecetea păcatului a obținut cea mai mare dintre victorii. Iată de ce Mitropolitul Bartolomeu Anania își începea ampla meditație intitulată ulterior „Cartea deschisă a împărăției” cu aceste cuvinte memorabile: „Împărăția lui Dumnezeu este o realitate despre care noi, după două milenii de teologie sistematică, știm mult mai puțin decât tâlharul de pe cruce”. Străpuns de inefabilul har al po­căinței, acesta a cerut un loc în memoria divină și poarta mântuitoarei neuitări i s-a deschis. Împărăția în care a crezut brusc și total l-a primit, iar Cel Care l-a dus acolo a fost Răstignitul biruitor. Nu poate fi o lecție mai pătrunzătoare despre pocăință decât aceea dramatică și pururi vie a lui Dismas.

Vremea s-a plinit

Prin glasul nou al lui Iisus, poporul a primit „lumină mare”. Lumea orbecăia în negura păcatului. Coborârea ei spirituală cerea înălțarea unei nădejdi, naș­te­rea unei bucurii. Aceasta în­țeleg autorii nou-testamentari când scriu că vremea s-a plinit. Rezonantei sintagme îi corespunde vechea semnificație a lui καιρόϛ, cuvânt care desemna ocazia, momentul oportun pentru o schimbare. În balanța sfatului dumnezeiesc, s-a ajuns la timpul potrivit al inter­venției vindecătoare îndreptate către om. Cumva, în afundele îmbinări ale lumii, dar și la supra­fața ei, starea de rău prisositor a determinat izbucnirea binelui. A fost nevoie de paroxismul neiubirii ca să se realizeze chenoza sau sme­renia iubitoare a lui Dumnezeu. „Întune­ricul este leagănul soarelui. Stelele au nevoie de beznă”, notează Tolstoi în jurnalul său. Din pământurile lui Zabulon și Neftali începe să se propage învă­țătura lui Dumnezeu, cu blândul ei tăiș spiritual, făcând simțită, celor care o ascultau cu inima, prezența Împărăției cerurilor. După clipele inaugurale petrecute la Iordan, când Fiul Tatălui Și-a primit Duhul, Unimea Treimică consfințind astfel începutul Evangheliei mântuitoare, iată că în duminica următoare Botezului Domnului aflăm și vedem în duh cum „Lumina Vieții” (Ioan 8, 12) începe să strălucească celor care, în ante­camera pierzaniei, o așteptau cu speranțe pâlpâinde.

 

Ziarul Lumina

07-01-2022
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Iisus Hristos, Botezul Domnului, Ioan Botezatorul, Pocainta, Imparatia Lui Dumnezeu,