Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 3788

Profetul, petrolul şi sirienii (2)

Ioan Cişmileanu
Tags: islam; noua ordine mondială; antihrist;

Cum s-a ajuns aici?

          Islamul – creaţia catolicilor (sec.VII)

Înainte de apariţia lui Mahomed, arabii erau supuşi tot lui Allah şi urmau învăţăturile lui Avraam şi ale lui Ismail, însă, de multă vreme, se închinau şi la idoli. Dar lucrurile aveau să se schimbe. O călugăriţă bogată (văduvă arabă), numită Khadijah, ce aparţinea Patriarhiei de la Roma, viitoarea Biserică Romano-Catolică, a dăruit toată averea bisericii şi s-a retras într-o mănăstire de maici. La un moment dat a primit o misiune de la Vatican: să găsească un tânăr arab mai înţelept care să fie format pentru a deveni un mesia al arabilor. L-a găsit pe Mahomed (25 ani), căruia îi deveni soţie (concubină, la 40 ani) şi apoi Vaticanul l-a trimis şi pe vărul acesteia (Varaquah), ca sfătuitor pentru Mahomed, precum şi pe alţi profesori. Ei au dat orientarea antievreiască a învăţăturii lui Mahomed, care, de exemplu, a scris ca Avraam a oferit spre sacrificiu pe Ismael, nu pe Isaac (cum scrie în Biblie), precum şi orientarea anticreştină, dar numai împotriva creştinilor care „credeau în Biblie” (putem spune ortodocşi; protestanţii, cu „Sola Scriptura” au apărut mai târziu şi ca o reacţie la rătăcirile catolice din cauza nerespectării Bibliei sau traducerii intenţionat eronate). NOTĂ: Există şi versiunea că evreii ar fi creatorii islamului (într-o carte a lui Washington Irving, tradusă în greacă în 1930 de către St. Ikonios şi publicată la editura “Eleftherudaki”. Nr. de înregistrare a Bibliotecii Parlamentului 2171). De asemenea, Sfântul Maxim Grecul (1470-1556) ne prezintă o povestire auzită de la oameni vrednici de crezare, despre influenţa nefastă a unui eretic evreu asupra lui Mahomed. Ambele influenţe (a evreului şi a Vaticanului) pot fi reale. Evreul însă nu este reprezentantul puterii religioase evreieşti de la Ierusalim (Ierusalimul nici nu mai era o putere, era doar o urbe romană), ci un eretic, şi deci nu a urmărit un interes strategic al evreilor. Vaticanul însă era foarte interesat deoarece în acea perioadă Imperiul Bizantin era la apogeu (pătrunsese puternic în Asia şi Africa) şi Vaticanul ar fi făcut orice pentru a scădea puterea Bizanţului.

            Apoi Mahomed a început a avea viziuni (era lunatic) iar Varaquah i le interpreta conform intereselor Vaticanului. Când, în sfârşit, a fost acceptat ca profet, succesul lui a fost uriaş. Musulmanii însă, încă de la început, nu au fost recunoscători Vaticanului (după ce au cucerit Ierusalimul, de exemplu), iar Vaticanul (papa) n-a vrut să se ştie că de la el a pornit înşelarea, aşa că a tăcut. Vaticanul a făcut-o pentru interese de influenţă în zonă (în Ierusalim, unde spera ca arabii să îi alunge pe evrei ca să vină ei, şi în nordul Africii, unde se păstra dreapta credinţă şi sperau ca arabii să-i distrugă pe adevăraţii creştini). Iar pentru arabi, Coranul lui Mahomed a fost, cel puţin la început, un lucru bun, că nu s-au mai închinat idolilor şi că nu mai trăiau în semisălbăticie, ci au devenit mai disciplinaţi, respectând regulile noii religii.

            Cu timpul, când musulmanii au invadat Portugalia, au denumit Fatimah un sat, după numele unei fiice a lui Mohamed cu Khadijah, fiică despre care Mahomed a scris ca fiind cea mai sfântă femeie din paradis după Maria. Ei au încheiat înţelegeri cu catolicii împotriva duşmanului comun: creştinii! (alţii decât cei catolici).

            Pentru informaţii detaliate vedeţi AICI şi aici:

            Nu putem fi de acord cu tot ce se spune în acest film documentar (relizat de un adventist), dar selectaţi cu discernământ ceea ce argumentează crearea islamului de către catolici.

          Masoneria (creaţia iezuiţilor) şi noua ordine mondială

            În 1119 s-a creat Ordinul Cavalerilor Templieri, dar în 1312 a fost dizolvat. Apoi, în 1540 s-a creat Ordinul Iezuit cu rol misionar şi de a distrugere a reformei protestante, prin orice metode (drepte sau nedrepte). Iezuiţii erau obligaţi la o disciplină severă şi jurau să facă orice li se cere pentru a-i distruge pe eretici (precum jihadiştii!!!). De asemenea, papa considerându-se a fi conducătorul lumii, iezuiţii acţionează pentru ca regii şi guvernele să se supună papei. Şi pentru că acest lucru nu se poate face pe faţă, în acest scop iezuiţii au creat mai multe societăţi secrete (masonerii), care, prin corupţie şi sabotare, reuşesc, în timp, să orienteze politica statelor spre ceea ce papa urmăreşte, precum Statul Islamic şi precum antihrist: conducerea lumii (în toate ţările, inclusiv din Africa, majoritatea celor ce fac legile, senatori, deputaţi, congresmeni, s-au făcut masoni, de voie, de nevoie). Pentru aceasta e nevoie de un imperiu mondial unic. Practic, se urmăreşte realizarea a trei mari uniuni de state (U.E., U.Nord Americană şi U.Asiatică) cu ONU ca centru de guvernământ. La 1 ianuarie 2004, papa a cerut realizarea Noii Ordini Mondiale prin distribuirea resurselor (un fel de uniformizare forţată a bogăţiilor, ceea ce e o utopie mai periculoasă decât comunismul). Iar noul papa (ales în 2013) este iezuit!

       Joc final (Eugenia şi noua ordine mondială)

            Dacă până la Hitler eugenia devenise chiar politică de stat, făcându-se legi prin care să se aplice, pentru a selecta pe cei mai „vrednici”, acum, cei ce se consideră stăpânii lumii, acţionează exact invers: au ajuns la concluzia că cetăţenii viitorului imperiu mondial nu trebuie să fie popoare originale, distincte, ci un amestec (genetic şi cultural) rasial, o „turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita la putere” (de aici şi accentul pus pe multiculturalitate), iar acest fel de genocid al popoarelor au stabilit să se facă prin - aţi ghicit! – imigrarea în masă (Planul Kalergi pentru o nouă ordine, realizat încă din 1922, dar neaplicat deoarece forţele naţionale erau încă puternice). Au stabilit şi de câţi imigranţi ar fi nevoie (negri, asiatici etc.) pentru a stinge astfel popoarele Europei: 159 milioane până în 2025. Şi se dau şi premii (o dată la 2 ani) pentru cei ce au rezultate în ducerea la îndeplinirea planului: Premiul Kalergi (premiul a fost acordat şi Angelei Merkel şi lui Herman Van Rompuy!). După cum vedeţi, suntem deja trataţi ca o "turmă fără calitate şi uşor de dominat", dar ne vor efectiv slugi, fără drepturi.

            Aici ar trebui să fim mai atenţi deoarece printr-un plan al UE României îi sunt repartizaţi 6937 de refugiaţi, ori articolul 3, alin. (4) din Constituţie spune: (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine. Căci altfel, ca şi legea Big Brother, deşi neconstituţională, până la urmă s-a adoptat. Sunt exemple de renunţare la suveranitate. Un semn bun este declaraţia comună a premierilor României, Bulgariei şi Serbiei, cum că, dacă Germania şi Austria îşi închid graniţele în faţa imigranţilor, atunci le vom închide şi noi (deşi, constituţional, ar trebui să le închidem oricum şi căutată o altă soluţie pentru imigranţi). "Nu vom expune țările noastre la presiunea devastatoare a milioanelor de oameni care vor veni", a declarat Boiko Borisov, premierul Bulgariei după o întâlnire la Sofia cu omologii săi din România și Serbia.

            Noua ordine mondiala sau Noul Imperiu Mondial

            Banii şi puterea

       "Observăm... nașterea unor blocuri economice ne-transparente, lucru care se face urmând practic toate regulile unei conspirații. Scopul este evident – de a modifica economia mondială în așa fel încât să fie posibilă extragerea unui profit cât mai mare prin dominație și răspândirea unor standarde de reglementare economice, comerciale și tehnologice." (V.Putin; ActiveNews).    Corporaţiile multinaţionale (bănci, societăţi de asigurări, societăţi petroliere etc.) şi instituţiile multinaţionale sau suprastatale (ONU, OMS, UE, societăţi secrete: Clubul Bilderberg, Comisia Trilaterală, Comitetul celor 300 etc.), pentru a-şi maximiza profitul sau/şi pentru a avea putere decizie în întreaga lume, vor să dispară barierele culturale, adică diferenţele de gândire şi trăire dintre oameni. Se merge pe ideea că dacă conduci cultural un popor, atunci îl poţi conduce şi politic/economic şi de aceea nivelul lui de cultură trebuie să fie minim. Deci oamenii trebuie aduşi la un nivel de cultură minim (îndobitocire) şi dezbinaţi („dezbină şi stăpâneşte”), adică fără comuniune între ei (comuniunea fiind familia, biserica, poporul), deci transformaţi în nişte animale domestice care îşi ascultă stăpânul ca să primească mâncare. Pentru a realiza aceasta, instrumentul cel mai eficient al acestei noi ordini mondiale este o nouă ideologie, aceea a drepturilor minorilor, drepturile minorităţilor etnice, naţionale, religioase şi sexuale, feminismul etc. Eficienţa acestui instrument este deja bine cunoscută, îndeosebi pe plan familial, politic, social şi naţional. Doar pe plan religios rezultatele sunt încă slabe. Creştinismul, fiind cel mai legat de aceste valori/comuniuni (familie, popor, biserică/credinţă), este cel mai atacat în întreaga lume. Pentru a slăbi puterea creştinismului şi a altor religii şi pentru a-şi duce la îndeplinire planul de distrugere a familiei şi naţiunilor, strategii noii ordini mondiale se pare că au găsit încă un instrument puternic: islamul radical. Au racolat jihadişti şi i-au pus la lucru.

            Conlucrarea sau conspirarea serviciilor secrete americane cu jihadiştii, pe de o parte, şi cu Mosad, pe de altă parte, a început odată cu pregătirea evenimentelor din 11 septembrie 2001. Au urmat consecinţele: controlul excesiv al populaţiei şi războiul antiterorist din Orientul Mijlociu. Apoi primăvara arabă, pentru a încerca înlocuirea dictaturilor cu democraţia (într-un regim democratic cei cu funcţii de decizie sunt mult mai uşor de corupt, manipulat şi sabotat decât sub dictatură – vedem asta şi în ţara noastră). Şi în final, Statul Islamic şi imigranţii, fiecare cu misiunea lor. V.Putin: "Statele Unite au un potențial imens, cel mai mare potențial militar din lume, numai că nu e niciodată ușor să joci la două capete. Declari război teroriștilor și, în același timp, încerci să-i folosești pe unii dintre ei ca să aranjezi piesele pe tabla Orientului Mijlociu ca să-ți servească propriile interese, așa cum îți convine." (ActiveNews)

* * *

    Astfel, toţi cei ce vor să conducă sau să controleze lumea (islamul, papa, masoneria, corporaţiile multinaţionale) au ajuns la un consens (a se citi conspiraţie). Nu e teoria conspiraţiei, ci realitatea conspiraţiei. 

Există salvare? Lupta Bisericii cu lumea

            Se pune întrebarea dacă există vreo salvare, nu a Bisericii vii, nu a creştinilor, căci salvarea lor este Hristos, ci a lumii, a societăţii care tinde să devină o nouă Sodoma. Salvarea este întoarcerea la Hristos. Dar cine să-i întoarcă? Răceala vesticilor este deja proverbială. Şi la fel fanatismul musulmanilor. Iar lupta Bisericii cu lumea…

            Se vorbeşte de o cucerire a Turciei de către ruşi. Dar ce s-ar rezolva astfel, cu alte milioane de morţi şi de imigranţi?! Ar fi creştinească o asemenea cucerire când Hristos ne spune să ne iubim şi duşmanii? Nu, nu ar fi creştinească, dar vorbim de armata Rusiei şi de statul rus, nu de Biserica Ortodoxă Rusă. Or statul are interese, iar interesul în acea zonă e mare.

            Noi însă, dacă mergem pe linia credinţei, stabilim, privitor la turci, că trebuie salvate sufletele, nu omorâte trupurile. I-ar putea ruşii converti pe turci la creştinism? Să analizăm situaţia.

            În Rusia există cea mai mare comunitate de musulmani (15%), majoritatea fiind născuţi aici, nu imigranţi. Rusia are o populaţie de 144 milioane de locuitori, din care 23 milioane sunt  musulmani (din care 3 milioane sunt imigranţi). Şi are 7000 de moschei din care în Moscova (cu 1,9 milioane de musulmani la 13 milioane de locuitori, adică 15%) sunt numai 7, ultima, cea mai mare, fiind construită recent şi având o capacitate de 10 mii de locuri. La inaugurarea acesteia au participat preşedintele Putin, preşedintele Turciei (Erdogan), preşedintele Autorităţii Palestiniene şi preşedintele Iranului.

            În ultimii 15 ani, 2 milioane de musulmani din Rusia s-au convertit la creştinism şi numai 2500 de ortodocşi au trecut la islamism. Dar natalitatea musulmanilor este mult mai mare decât a ruşilor (îndeosebi datorită poligamiei), astfel încât, procentual, numărul creştinilor scade totuşi cu 0,6% pe an. Apoi, Patriarhia Moscovei a arătat înţelegere faţă de construirea celei mai mari moschei la Moscova şi la rândul lor, musulmanii au arătat aceeaşi înţelegere faţă de intervenţia militară a Rusiei în Siria. De fapt şi numărul recruţilor musulmani ai armatei Rusiei tinde să ajungă la jumătate din numărul total de recruţi.

            Deşi există extremişti şi de o parte şi de alta (2000 de militanţi au plecat din Rusia ca să lupte alături de ISIS), se pare că se merge spre o coabitare a acestor două comunităţi religioase. Muftiul suprem al Rusiei, Talgat Tadjuddin, chiar a propus ca stema de stat a Rusiei să aibă atât crucea, cât şi semiluna.

            O primă concluzie ar fi că, mai întâi, ruşii ar trebui să-i creştineze pe musulmanii din Rusia. Sunt şanse, dar e un proces de durată. Abia apoi îşi pot pune problema creştinării altora (turcilor). Turcii însă ocupă un teritoriu a cărui istorie musteşte a creştinism (Capadocia, Constantinopol, Asia Mica etc.). Poate le va trimite Dumnezeu un profet adevărat care să le deschidă ochii spre adevărata şi dreapta credinţă.

            Rusia, ca stat, va intra şi ea în Uniunea Asiatica (sau Eurasia) şi respectiv în noua ordine mondială, în noua împărăţie (cu sau fără teritoriul Turciei). Ne-ar vrea şi pe noi (România), dar noi am învăţat din istoria recentă că nehotărârea costă nepermis de scump. Dar dacă Rusia va putea impune în Uniunea Asiatică un mod de orânduire creştin (nu numai ca formă, ci şi cu conţinut creştin), atunci omenirea e salvată cel puţin pentru încă o perioadă lungă de timp. Caracterul universal al Bisericii este asemeni caracterului globalizator al noii ordini, cu marea deosebire că într-o orânduire creştină a globaliza nu înseamnă a uniformiza valorile (ca un buldozer), ci a le universaliza, a le aplica întregului sistem. 
          Noi să ne punem nădejdea în Dumnezeu şi în Biserica Lui. De la Biserica Luptătoare oamenii aşteaptă însă mult mai mult, adică nu o văd ca fiind cu adevărat Luptătoare (cu menţiunea că turma aşteaptă chemarea păstorului la lupta cea duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul).  Şi o văd aşa pentru că Biserica pare că se adaptează condiţiilor lumii, adică supravieţuieşte darwinist în loc să lupte duhovniceşte cu lumea. Aşa a căzut biserica catolică! Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte! Şi să aşteptăm în rugăciune şi cu fapte bune venirea lui Hristos şi a Împărăţiei Lui pe pământ.

 

18-10-2015
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Nicolae Ene - 21-11-2015:

Neoprotestantii in general au fac tot felul de predictii si calcule logice referitoare la Apocalipsa, la venirea lui Antihrist. Din cate stiu eu, cele facute cu mai multi ani in urma nu s-au adeverit.

Cred ca aceste texte sfinte nu pot fi intelese prin logica. Inainte de nasterea Domnului nostru Iisus Hristos la Betleem, au existat multe proorociri referitoare la acest mare eveniment. S-au facut si atunci multe calcule referitoare la vremea in care va veni Mantuitorul ... Dar atunci cand El a venit cine la cunoscut? ... Cei curati cu inima, cei saraci cu duhul, cei blanzi, cei milostivi ....

"În vremea aceea, răspunzând, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor".(Mat. 11, 25)

Ana Sofroni - 02-10-2016:

În această luptă crâncenă şi nevăzută dintre bine şi rău creştinilor ortodocşi de azi le revine o misiune de importanţă extraordinară: să-şi apere credinţa până la jertfire de sine şi s-o întărească prin urmarea întocmai a învăţăturii aduse în lume de Domnul Iisus Hristos. Ajută-ne, Doamne, să fim sprijinitori neclintiţi ai Biserici Tale luptătoare!