De la căutarea unui loc de muncă la căutarea sensului vieții

La început, a căuta un loc de muncă înseamnă doar a căuta să intri în rânduială, a avea un serviciu pentru a face rost de nişte bani cu care să poţi trăi, cu care să poţi să-ţi întreţii familia. Cu timpul însă (cu înaintarea în vârstă), a căuta un loc de muncă ar putea însemna a căuta sensul vieţii. Nu mulţi ajung la această căutare de sens, de rost al vieţii, o cauză fiind și faptul că în societatea noastră nu există o preocupare serioasă în orientarea şcolară şi profesională.

În aceste condiţii, alegerea profesiei este ori întâmplătoare, ori se reduce la urmarea aceleaşi profesii cu a părinţilor, de la care învăţăm meserie. Şi pe aceste căi se poate ajunge la găsirea profesiei care ne împlineşte, dar sunt şi multe cazuri în care eşecul este evident.

Talentele și locul de muncă

În lipsa unor servicii de orientare profesională, primul lucru la care ar trebui sa ne gândim când e vorba de muncă este talentul. Talentul cu care faci ceva. Pentru a ne descoperi singuri talentul avem patru indicii:

1. Dacă acel lucru îl faci spontan (firesc, ca din instinct) şi  eşti plin de iniţiativă, atunci cu siguranţă ai talent în a face acel lucru.
2. Dacă faci un lucru cu multă pasiune şi dăruire, iarăşi este semn că ai talentul de a face acel lucru.
3. Dacă ceea ce trebuie să faci, sau eşti pus să faci, sau te învaţă cineva să faci (ca ucenic), observi că înveţi foarte repede şi eşti creativ, înseamnă că ai talent să faci acel lucru, acea muncă.
4. Şi la fel, dacă simţi bucurie, mulţumire şi împlinire când faci un anumit lucru, e semn că ai talent, că ai chemare.

Pentru a afla acele activităţi pe care le putem face cu talent, adică uşor, cu pasiune şi cu bucurie, trebuie să fim curioşi (să punem mereu întrebări) şi să încercăm mereu activităţi noi (la mai mulţi angajatori sau ca voluntari) până ce dăm de cea potrivită nouă. Deci nu completăm teste psihologice (metoda introspectivă), ci ieşim din casă şi din noi înşine, acţionăm, altfel ocaziile de angajare vor trece neobservate pe lângă noi. Nu că testele n-ar fi utile (angajatorul ne va supune şi el la teste), dar ele nu te ajută să găseşti nici locul de muncă şi nici talentul (pe care îl poţi afla tot acţionând, conform celor 4 puncte de mai sus). „Cu cât omul se uită mai mult pe sine însuşi, dăruindu-se unei cauze pe care o slujeşte sau unei persoane pe care o iubeşte, cu atât este mai om şi cu atât se actualizează [se descoperă] mai mult pe sine” - Viktor E. Frankl. Din acest citat aflăm că nu numai a munci, ci şi a iubi este o cale prin care omul se poate descoperi pe sine şi talentul său şi chiar sensul vieţii sale. Şi Frankl ne mai dă şi a treia cale, pentru cei deznădăjduiţi: suferinţa! O persoană cu handicap sau cea mai neajutorartă victimă poate transforma o tragedie personală într-o victorie dacă are puterea să se schimbe pe sine astfel încât prin handicapul său să îşi dezvolte, în mod paradoxal, capacitatea de a ajuta pe alţii (orice dizabilitate poate să fie transformată în abilitate).

Acţionăm, greşim, iar acţionăm, experimentăm activităţi noi, vizităm firme (locuri de muncă), stăm de vorbă cu oameni care lucrează în meseria pe care vrem să o facem, reflectăm şi, într-un moment de detaşare vom avea revelaţia muncii care ni se potriveşte. Dacă totuși simți nevoia de a te autoevalua cu niste teste sau chestionare, iată două cărți şi o aplicaţie ce te pot ajuta:

• Alege profesia care ți-aduce succesul – Patrick de Sainte Lorette și Corinne Goetz, Editura Rentrop & Straton, 2003;
• Descoperă-ți punctele forte cu testul Clifton (StrengthsFinder) – Marcus Buckingham & Donald O. Clifton, Editura ALLFA, 2005; testul se poate completa la adresa www.strengthsfinder.com dar necesită un cod de acces ce se găsește pe coperta interioară a cărții (deci trebuie cumpărată cartea).
• Aplicaţia (testul vocaţional) Samsung Tomorrow Me pentru descoperirea carierei care ţi se potriveşte (http://www.tomorrowme.ro/).

Dacă ne grăbim să ajungem cineva (că aşa vrem noi sau părinţii noştri, sau acolo te împinge societatea), dar fără să ne atragă ceea ce facem, ci doar pentru a avea o poziţie socială, vom fi nefericiţi până în momentul în care ne vom hotărî să ne schimbăm cariera. Iar dacă nu vom ajunge cineva, vom intra în depresie. Şi numai conştiinţa (glasul lui Dumnezeu din om), care e un indicator ce ne arată în ce direcţie trebuie să mergem, ne mai poate scoate din nefericire şi din depresie. Conștiința ne spune: Schimbă-ți viața! Fii tu însuți! Numai așa vei avea un rost și numai așa vei fi fericit!

Talanții și sensul vieții

Dar cum aflăm noi, creştinii, care este sensul vieţii noastre, care este voia lui Dumnezeu cu noi, care este chemarea noastră în lume?

Voia lui Dumnezeu este înscrisă în talentele înnăscute şi, numai la creştini, în talanţii primiţi la botez şi mirungere (darurile Duhului Sfânt: virtuțile). Botezul fiind o nouă naştere, putem spune că şi talanţii primiți la botez sunt înnăscuţi. Talentele sunt înnăscute pentru trup (sunt energii create), iar talanţii sunt înnăscuţi pentru suflet (sunt energii necreate). Şi toate sunt daruri primite numai ca arvună, care trebuie deci lucrate, înmulţite. Şi pentru că vorbim despre muncă, trebuie spus că numai leneşii şi fricoşii nu-şi înmulţesc talanţii. Leneşii pentru că n-au voinţă, iar fricoşii pentru că n-au iubire, căci talanţii, prin natura lor (duhovnicească), se înmulţesc spre folosul tuturor, iar fricosului îi e teamă ca nu cumva folosul lui personal să fie prea mic. (”După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu” – 1Pt.4, 10). Numai cei ce cred şi iubesc au curaj cu adevărat. Fricoşii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dar cei ce vor intra vor aduce cu ei şi aceste daruri (înmulţite), care îi va şi deosebi („Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. Aşa este şi învierea morţilor” - 1Cor.15). De aceea Părintele Arsenie Boca numeşte aceste daruri „Talanţii Împărăţiei”. Înmulţirea talanţilor înseamnă purtarea crucii, este urmarea lui Hristos, este o jertfire a vieţii din dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Fricoşii fug de jertfă şi de cruce deoarece văd în ele doar muncă şi suferinţă, nu le văd ca izvoare de bucurie dumnezeiască. Ei cred în Dumnezeu, dar Îi tăgăduiesc puterea, sunt căldicei. Iar cei ce-şi poartă crucea şi-şi înmulţesc talanţii, au o bucurie lăuntrică, semn că şi-au găsit menirea.

Dar pentru a face voia lui Dumnezeu trebuie mai întâi să aflăm care sunt talentele şi talanţii noştri, să devenim conştienţi de existenţa lor, iar apoi să renunţăm la voia noastră dacă este în dezacord cu voia lui Dumnezeu.  Voia omului derivă de obicei din dorinţele lui. Astfel, avem voinţa de putere (Adler), apoi voinţa de plăcere (Freud), dar, dacă renunţăm la goana nebună după avere, putere sau plăceri, putem avea şi voinţa de sens (Frankl).

Voia lui Dumnezeu pentru toţi oamenii este dată în cele zece porunci, care se pot rezuma şi la una singură: iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele ca pe tine însuţi, iar sensul vieții pentru toți oamenii este Hristos (Cel din Cer, dar și din aproapele), este asemănarea cu El. Iar voia Lui în ce ne priveşte personal, să nu așteptăm să ne-o spună un înger, cum i-a spus Fecioarei Maria, ci să o descoperim singuri, explorând lumea şi pe noi înşişi, asemeni căutătorilor de comori, de talanţi. Şi trebuie să facem aceasta deoarece majoritatea creştinilor, trăind într-o lume secularizată, şi-au îngropat talanţii.

Numai omul ajuns la voinţa de sens îşi va căuta conştient talentele (atât cei credincioşi, cât şi cei necredincioşi) şi, dintre aceştia, doar creştinii îşi vor căuta conștient şi talanţii. Găsirea şi apoi înmulţirea acestor daruri înnăscute va fi amplificată de  cunoştinţele şi abilităţile (deprinderile) dobândite în timpul vieţii. „Şansa favorizează o minte pregătită” (Louis Pasteur) şi de aceea învăţământul şi practica şcolară nu trebuie neglijate chiar dacă sunt lipsite de criteriile orientării şcolare şi profesionale (la nivelul învăţământului primar şi preşcolar avem câteva organizaţii care sunt autorizate pentru educaţia/pedagogia Montessori bazată pe tendinţele/abilităţile naturale ale copilului).

Creştinul trebuie să îşi folosească (înmulţească) atât talentele, despre care am vorbit mai sus și care sunt sfinţite la botez şi pot fi înduhovnicite, cât şi talanţii. Găsirea şi înmulţirea talanţilor se face prin afirmarea virtuţilor opuse patimilor, prin convertirea (energiei) patimilor în virtuţi, adică prin despătimire. Duhul Sfânt (cu darurile Sale) nu poate locui într-un trup stricat de patimi. Părintele Arsenie Boca ne spune că sămânța de om este o putere de foarte mare preț și de aceea diavolul umblă să o strice (prin desfrânare). Pervertirea acestei energii duce la declinul insului și a neamului, dar dacă omul o poate converti (prin nevoință, asceză), aceasta aduce regenerarea insului și a neamului. De asemenea, o altă mare putere pe care diavolul umblă să o strice este puterea mâniei. Mânia ”ne este dată de la Dumnezeu împotriva diavolului și a lucrurilor lui: păcatele noastre. Precum câinii ciobanilor, împotriva lupilor [păcatelor], nu împotriva oilor [virtuților]. Umblă diavolul ca să întoarcă săgeata aceasta de pe sine, pe oameni. Așa mânia ajunge să fie păcat și pricină de despărțire de Dumnezeu” (pervertită).  ”Știe diavolul că unul ca acesta se desparte de Dumnezeu tot mai tare și așa i se face stăpân și dumnezeu. El îi dă poruncile de-acu încolo. Și care-s poruncile diavolului? Drăcuiala, sudalma, înjurătura, blestemul, jurământul, păcatele, ura de oameni, ura de Dumnezeu – uciderea de oameni, uciderea de sine - și, de-ar putea, l-ar ucide și pe Dumnezeu. Cu un cuvânt: vâjâiala pustiirii, iadul pe pământ. Așa dă Șarpele cel mare război cu sfinții și îi biruie – Ap.13, 7-8 (creștini fiind și așa făcând [poruncile diavolului]). Voi cum stați?” – extras dintr-un manuscris din 1943 al Părintelui Arsenie Boca cu schițe de predici, găsit la Mănăstirea Sâmbăta.

”Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi în fiecare, după atotştiinţa de mai înainte a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fără cunoştinţa şi luarea aminte a unui duhovnic iscusit, care are grija şi meşteşugul să înlăture toată piedeca şi nepriceperea, ca să poată avea loc de ele voia cea bună a lui Dumnezeu, care era ascunsă în tine. Duhovnicul, sau stareţul, ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi, dăruite lor după măsura credinţei, ce vor avea s-o aibă. De aceea toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic, deoarece în cele duhovniceşti, tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire, decât însăşi patimile” (Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 199). Dar pe tot acest drum al împlinirii rostului, omul mai are un povățuitor la care trebuie să se roage și să îl asculte: îngerul păzitor. ”Mai primim de la Dumnezeu şi pe îngerul păzitor care răspunde de noi şi de darurile primite, atât în vremea vieţii cât şi la ieşirea noastră din viaţa pământească” (Cărarea Împărăției, p. 141).

”În fiecare ins ce vine în lume, Dumnezeu ascunde un gând al Său, o intenţie divină, un plan pe care-l urmăreşte între oameni şi, potrivit cu el, tocmirea celui care vine capătă însuşirile de a-l putea îndeplini. Aceasta e o mare taină” (Cărarea Împărăției, p. 278).

”Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om, până şi jertfa Sa de pe cruce, dovedeşte că omul are preţ imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenţiei divine; centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să trăim deodată, şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute; căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când, dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr. Deci, ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor sălbătăci întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. Asta înseamnă treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri. Regele David, înzestrat deodată cu darul stăpânirii şi cu darul proorociei, a căpătat o straşnică pedeapsă, numai fiindcă a îndrăznit să numere poporul (2 Regi 24). Darul proorociei i s-a luat o vreme, iar din popor i-au murit 70 de mii de oameni” (Cărarea Împărăției, p. 295-296).

Alte asemănări și deosebiri între talente și talanți

Ca persoană văzută (care trăiește în lume), omul își folosește talentele, care însă nu trebuie pervertite doar în scop economic.

Ca persoană nevăzută (creștinul nu e din lume, e născut a doua oară de Sus, din Duh), omul își folosește talanții, care nu trebuie pervertiți, nu trebuie folosiți pentru mărirea de sine, ci spre slava lui Dumnezeu.

Dacă talentele le descoperim prin faptul că ne place să le exersăm, talanții sunt chemări din altă lume și îi descoperim doar dacă avem conștiință, dacă auzim glasul lui Dumnezeu, poruncile Lui (”cine are urechi de auzit să audă” – ne spun de nenumărate ori apostolii). Dar și talentele și talanții ne produc o bucurie lăuntrică. Ca să nu slujim (muncim) la doi domni și să avem această bucurie lăuntrică, trebuie să trecem prin filtrul conștiinței tot ceea ce facem în viață și la locul de muncă.

Talentele şi talanţii exprimă adevărata identitate a omului. Prin ele omul se comportă într-un mod specific, original, creativ. Descoperirea şi folosirea (înmulţirea) lor îl poate face pe om apreciat în lume, îl poate face un om de succes. Dar îl poate face şi invidiat. De asemenea, prin originalitatea lui, pentru cei din jur el poate fi de neînţeles, rebel, visător, utopic, cu capul în nori sau chiar nebun. Ceea ce vrea să facă el, ceilalţi consideră că e imposibil; ceea ce scrie el, ceilalţi consideră că e greşit. Aici talentele de vârf (geniile) şi talanţii de vârf (sfinţii) se întâlnesc. Geniile descoperă lucruri care pentru ceilalţi păreau imposibile. Sfinţii primesc harisme (pacea, curăţia, facerea de minuni, proorocirea etc.) care pentru ceilalţi păreau doar poveşti.

Talentele sunt darurile naturale primite la naştere - sub legea firii, nu sub Har. Ele nu sunt roada jertfei lui Hristos, nu ne unesc cu Dumnezeu, nu ne mântuiesc, dar pot fi înduhovnicite (botezul şi mirungerea sfinţesc darurile naturale). Ele sunt tot daruri ale Duhului Sfânt, căci El susţine toată existenţa şi mai ales pe om, care are chipul lui Dumnezeu ("luminează pe tot omul" - In.1,9)

Talanții sunt darurile primite îndeosebi la botez. Nu există o clasificare a talanţilor, dar din Sfânta Scriptură se pot extrage următoarele:

1. Darurile ca duhuri primite la botez şi mirungere (Is.11,2). Cele 7 daruri (duhuri) primite la botez şi mirungere (Is.11,2) alături de cele 3 virtuţi teologice (primite în stare potenţială, latentă) şi necesare creşterii duhovniceşti (dar care, din păcate, sunt de obicei îngropate):

• Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii
• Duhul sfatului şi al puterii (tăriei)
• Duhul cunoştinţei şi al bunei credinţe (evlaviei)
• Duhul temerii de Dumnezeu
• Credinţa
• Nădejdea
• Dragostea

Prin practicarea unor virtuți primite la botez ca arvună și a unora noi, dorite și cerute de la Dumnezeu (căci unele virtuți pot fi mama altora!), creștinul se poate învrednici de harisme:

2. Darurile ca virtuţi devenite harisme (roade) – (Gal.5,22). Omul, prin nevoinţă, se întăreşte în practicarea unor virtuţi, dar la un moment dat, prin mila lui Dumnezeu, aceste virtuţi nu se mai fac prin nevoinţă, ci de la sine, prin lucrarea Duhului Sfânt, adică devin harisme. Acestea sunt:

• Dragostea
• Bucuria
• Pacea
• Îndelunga răbdare
• Bunătatea, facerea de bine
• Credinţa
• Blândeţea
• Înfrânarea poftelor
• Curăţia
• Alte roade: înţelepciunea crucii (mintea lui Hristos), iertarea, nădejdea ş.a.

3. Darurile ca lucrări ale Duhului Sfânt (harismele prin care se răspândeşte creştinismul – 1Cor.12, 28-31) - se pot şi cere de credincioşi de la Dumnezeu sau ni le dă Dumnezeu fără a le cere, ca parte a planului Lui de mântuire a lumii.

• Deosebirea duhurilor
• Proorocii (profeţii), citind în inimile oamenilor şi învăţând după Adevăr
• Minuni (vindecări etc.)
• Vise, vedenii
• Descoperiri duhovniceşti
• Vorbirea în limbi sau tălmăcirea limbilor
• Cuvânt de înţelepciune sau de cunoaştere
• Alte daruri: dragoste, smerenie, nădejde, credinţă, slujire, mângâiere, miluire, râvnă, rugăciune ş.a.

De asemenea, primirea talanţilor are loc uneori înainte de zămislire sau naştere (după planul de mântuire al lui Dumnezeu – Ier.1,4-5).