Răbdând, am așteptat pe Domnul, și a căutat spre mine

Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii

Precum ceara, dacă nu e încălzită și înmuiată multă vreme, nu poate primi pecetea întipărită în ea, așa și omul nu poate primi pecetea virtuții lui Dumnezeu, dacă nu e cercat prin dureri și neputințe. De aceea zice Domnul către dumnezeiescul Pavel "Îți este de ajuns harul Meu. Căci puterea Mea în neputințe se desăvârșește". Dar însuși Apostolul se laudă zicând "Cu mare plăcere, deci, mă voi lăuda întru neputințele mele, ca să se sălășluiască în mine puterea lui Hristos". Dar și în Proberbe s-a scris: "Pe care-l iubește Domnul îl ceartă; și bate pe tot fiul pe care-l primește".

Apostolul numește neputințe năpustirile vrăjmașilor crucii, care se întâmplau necontenit lui și tuturor Sfinților, ca să nu se înalțe, cum însuși zice, de bogăția covârșitoare a descoperirii, ci să stăruiască mai degrabă prin smerenie în chipul desăvârșirii, păzind prin desele umiliri, cu evlavie, darul dumnezeiesc. Iar noi numim neputințe gândurile rele și slăbiciunile trupești. Căci atunci trupurile Sfinților ce se nevoiau împotriva păcatului, fiind predate bătăilor aducătoare de moarte și altor felurite chinuri, erau cu mult deasupra patimilor intrate în firea omenească prin păcat. Dar acum bisericile având pace multă din mila Domnului, trebuie să fie cercat trupul celor ce se nevoiesc pentru evlavie cu multe slăbiciuni, iar sufletul cu gânduri rele.

Întru aceasta vă bucurați, încercați fiind de multe feluri de ispite

Aceasta se întâmplă mai ales celor în care cunoștința lucrează întru multă simțire și încredințare, ca să fie feriți de toată slava deșartă și mândria, și să poată primi, așa cum am zis, cu multă smerenie, pecetea frumuseții dumnezeiești, după Sfântul care zice: "Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne". Deci trebuie să răbdăm cu mulțumire voia Domnului. Căci în felul acesta ni se va socoti drept a doua mucenicie necontenita supărare din partea bolilor și lupta cu gândurile drăcești. Căci cel ce zicea atunci sfinților mucenici prin acele căpetenii nelegiuite să se lepede de Hristos și să dorească slava lumească spune și acum neîncetat același lucru robilor lui Dumnezeu. Cel ce aducea atunci chinuri peste trupurile drepților și ocăra cumplit pe cinstiții dascăli prin cei ce slujeau socotințelor sale diavolești, aduce și acum felurite pătimiri mărturisitorilor evlaviei, împreună cu multe ocări și umiliri, mai ales când aceștia ajută cu multă putere săracilor ce suferă pentru slava Domnului. De aceea trebuie să împlinim mucenicia conștiinței cu multă hotărâre și răbdare, înaintea lui Dumnezeu. Căci "răbdând, zice, am așteptat pe Domnul, și a căutat spre mine".

Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite,

Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea;

Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El

Acest cap este foarte cuprinzător în învățătură. Înaintând în didasclaia sa, Sfântul Diadoh se referă deja la nevoia "de dureri și neputințe" pentru ca sufletul să suie la bunătatea sa de dinainte de cădere și descoperă faptul că Domnul, iconomisind mântuirea pruncilor Săi, îngăduie felurite ispite în mod analog cu starea sufletului, astfel încât "să se desăvârșească prin pătimiri", adică să-l desăvârșească cu ajutorul necazurilor de tot felul. Ca unealtă pentru aceasta și spre pedagogia aceasta nedorită, îl lasă pe satana care, în timp ce necăjește cu răutăți felurite pe creștini căutând să-i arunce în pierzare, în realitate săvârșeșete lucrarea Pedagogului celui Bun, însă cu condiția ca cei povățuiți așa să ducă întru cunoștință și să profite cu înțelepciune de ispitele aduse peste ei: boli, prigoniri, nedreptăți, gânduri rele, năpaste, războaie, neșanse.

Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.

Dar precum am spus, Dumnezeu îngăduie războaiele diavolului în mod corespunzător puterii de împotrivire a fiecărui creștin. Prin bărbăție, creștinii schimbă feluritele necazuri în cununi nestrcăcioase prin "împreună prezența harului". Cuprinsul capului pe care-l tâlcuim reprezintă învățătură comună a Părinților, însă îi vizează în detalii pe monahi al căror principal război se duce în minte ca "război al gândurilor". E vrednic de notat că și Sfinții, dintre care unul e Pavel, au nevoie de ispite și de pedagogie pentru ca să păstreze în smerenie comoara harismelor lor. Împotrivirea față de ademenirile diavolului vor fi socotite de Dumnezeu ca martiriu.

Sursa: Tâlcuire Atonită la Filocalie,cap. Sfințenie și ispite – Smerenia, Monahul Teoclit Dionisiatul, Ed. Bizantină București

(intertitlurile și sublinierile aparțin redacției; foto: doxologia.ro)