Din vechi codri-n fremătare,
Dor din dorul ancestral,
Vine pe un ţărm de mare
Cărturarul din Ardeal.
Molcom într-a lui rostire,
Grabnic a fi de folos,
Veşniciei în slujire,
Domnului Iisus Hristos,
Blând, senin, precum e cerul,
Cum sunt apele-n aval,
Ne aduce-n duh Misterul,
Cărturarul din Ardeal.
Are-un neam de dor în cuget,
Crucea-i, pe-al Golgotei deal
Şi o ţară-ntreagă-n suflet,
Cărturarul din Ardeal.
Geme la ferestre vântul
Şi pe mări, val după val,
Tânguirii-ascultă cântul,
Cărturarul din Ardeal.
Dorul tânguirii noastre,
Cânt de frunze şi caval,
Îl ascultă-n nopţi sihastre
Cărturarul din Ardeal.
Straşnic viscoleşte-afară,
Iarna scutură-al ei şal,
De prin munţi, pe ţărm coboară
Cărturarul din Ardeal.
Nu sunt urme pe zăpadă,
Nici de om şi nici de cal,
În duh vine să ne vadă
Cărturarul din Ardeal.
În cuvinte, Adevărul,
Îl slujeşte pe pământ
Şi ne dăruie-n duh cerul
În lumina din Cuvânt.
În smerire ne înalţă
Prin cuvinte în Duh Sfânt
Către-o nouă dimineaţă
În lumina din Cuvânt.
Peste freamătul pădurii
Iarna-şi lasă albul şal,
Frânge-n duh taina prescurii,
Cărturarul din Ardeal.
Pe pieptarul lui de lână,
Stele-l ning pe-al mării mal,
Vrea-n noi cerul să rămână,
Cărturarul din Ardeal.
În cuvinte cu străbunii,
Necuprins de-al iernii val,
E-n Cuvântul rugăciunii
Cărturarul din Ardeal.
E Ardeal întreaga ţară,
Ţara-ntreagă e Ardeal,
În viforniţa de-afară,
Cărturaru-i rug astral.
Foc ceresc ce ne veghează
Prin furtuni, nestins de val,
E în neam şi luminează,
Cărturarul din Ardeal.
Şi rămâne-n înviere
Într-un grai voievodal,
Într-un neam ce-n veci nu piere,
Cărturarul din Ardeal.