Părintele Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinților. Care sunt principalele sale învățături

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, sub președinția Patriarhului Bartolomeu, s-a întrunit în ședință ordinară marți, 13 ianuarie 2015, și a aprobat, în unanimitate, referatul Comisiei Canonice, înscriind în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe monahul Paisie Aghioritul. Cuviosul Paisie s-a mutat la Domnul pe 12 iulie 1994, fiind făcător de minuni încă din timpul vieții, iubit și căutat de mulțime de credincioși. Părintele Paisie s-a smerit într-atât încât nu s-a considerat vrednic de a primi Taina Preoției, dar harul lui Dumnezeu l-a însoțit mereu făcându-l un sfătuitor și un ascultător iscusit. Anul acesta, la 12-13 iulie, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la trecerea Părintelui Paisie la cele veșnice,  peste 50.000 de oameni au venit să aduca un omagiu marelui ascet al timpului nostru, și să se roage la mormântul acestuia de la Souroti, aproape de Tesalonik – Grecia. „Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui!” (Psalmul 67, 36)

Trecerea Părintelui Paisie în rândul sfinților era așteptată după ce la canonizarea Părintelui Porfirie Kavsokalivitul (27 noiembrie 2013), Patriarhia Ecumenică a anunțat că urmează a fi canonizați și Părintele Paisie Aghioritul, Părintele Amfilohie (Makris) din Patmos, Arhimandritul Sofronie (Saharov) de la Essex şi Stareţul Efrem Katunakiotul.

Cu ocazia canonizării a fost prezentată credincioșilor și icoana care îl înfățișează pe Sfântul Părinte Paisie în picioare, purtând rasa călugărească, rezemându-se în bastonul care i-a sprijinit bătrânețile, așa cum obișnuia să îi primească pe credincioși. Icoana transmite calitățile Părintelui Paisie, umilința și frângerea inimii, bucuria și tresăltarea, uimirea în fața tainei și celelalte trăiri care îi însoțeau viața și cântarea. Prilejul trecerii Sfântului Paisie în calendarul ortodox este totodată o minunată ocazie de a ne reaminti câteva dintre învățăturile sale, dintre care cele mai multe au fost reunite în seria celor șase volume de Cuvinte Duhovnicești, și anume: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan; Trezire duhovnicească; Nevoința duhovnicească; Viața de familie; Patimi și virtuți; Despre rugăciune.

Despre puterea întăritoare a Sfintei Cruci

            - Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc în­totdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.

            - Să-ţi faci cruce, copilul meu cel bun, şi să faci ceea ce ţi se spune! Dacă spui: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri”, oare dintre atâţia Sfinţi, unul dintre ei nu te va ajuta? Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu! Nu te limita la logica ta omenească şi strâmtă, ca să nu te chinuieşti şi să împiedici astfel ajutorul dumneze­iesc! Atunci când te vei încredinţa pe tine şi lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudenţă vei acţiona ome­neşte, El te va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii. Încre­derea în Dumnezeu este mare lucru. Odată, trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctoriţe. Vine prima, se chinuieşte, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în aceasta, dar nimic. În clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriţă. A văzut cum mă chinuiau şi a venit să încerce şi ea. Mai întâi şi-a făcut cruce şi imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele. ( Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 297-298)

”Blestemul” Părintelui Paisie și puterea binecuvântării

            - Să vă dau și eu acum un ”blestem”. Dumnezeu să vă umple inima de bunătatea și de multa Sa dragoste până ce o să ”înnebuniți”, ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați încă de pe acum lângă El, în Cer. Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu! Să vă aprindă Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa! Să nu mă mai siliți altă dată să vă mai dau și un al doilea, pentru că ”blestemul” meu (cel bun) prinde, fiindcă iese din inima mea. Când te doare sufletul pentru un om care are smerenie și cu toată inima sa îți cere să te rogi, de pildă, pentru o patimă ce îl chinuie și-i spui: ”Nu te teme, te vei face mai bun”, îi dai o astfel de binecuvântare dumnezeiască. Ea are multă dragoste și durere, de aceea prinde. Lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu și de aceea El împlinește binecuvântarea. Adică singura durere ce o simte cineva pentru altul este o binecuvântare. (Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul “Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, 2003, p.101-110)

Despre rugăciunea de seară și de dimineață pentru mireni

            - “Chiar și atunci când ești foarte obosită, să nu te întinzi pe pat fără să faci rugăciune. Să spui un „Sfinte Dumnezeule” și Psalmul 50, apoi câteva rugăciuni către Măicuța Domnului, care mereu e lângă noi. Să săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii pe perna ta și apoi să te culci. Să pui ceasul să sune cu o oră înainte de a pleca la muncă, ca să te scoli și să-ți faci canonul. Este trebuință de silire, dar s-o simți ca o necesitate, să te silești cu toată inima ta. “

Despre amânarea căsătoriei

            - "Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci când este tânăr, alege el; apoi, însă, îl aleg alţii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puțină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el."

Dragostea soților se hrănește din darul lui Dumnezeu prin taina nunții

            -"După cum ciorchinele, dacă îl tai din viţă, se strică, putrezeşte şi nu se mai coace, tot astfel şi dragostea, dacă o desparţi de taina nunţii, prin care se hrăneşte din darul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va strica, se va denatura într-un fel sau altul."

În clipa când fratele tău este mânios, tu să taci și să te rogi

            -"Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare până ce va îndrepta vremea."

Cel ce se smerește primește iluminare dumnezeiască

            - "Mulţi dintre studenţi, deşi au învăţat bine lecţiile, nu se duc să-şi dea examenele, pentru că se tem că nu vor scrie bine. Şi cu toate că ei ar putea face faţă cu uşurinţă examenelor, îşi creează ei înşişi, din pricina fricii, o stare de panică. Dar dacă ei ar spune cu smerenie: „Rugaţi-vă pentru mine ca să merg bine la examene, pentru că singur nu cred că o să reuşesc. Dar cu rugăciunile voastre voi încerca”, atunci, prin faptul că se smeresc, vor primi şi harul Iui Dumnezeu şi iluminarea dumnezeiască. Pe lângă aceasta, înainte de a începe examenele, să se roage Sfântului lor ocrotitor, iar acela îi va ajuta potrivit cu credinţa şi evlavia pe care o au."

Omul trebuie iubit indiferent dacă este bun sau rău

            - "Omul merită să fie iubit numai pentru că este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanță nici dacă este bun sau rău, virtuos sau păcătos. Omul merită să fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit și S-a jertfit pentru oameni păcătoși, destrăbălați: N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Marcu 2, 17). În acest fel trebuie să-i iubim pe toți, fără deosebire."

Dumnezeu găsește modalitatea pentru a-ți vorbi

            - "Dacă o întâmplare este de la Dumnezeu și tu o treci cu vederea din precauție duhovnicească, atunci Bunul Dumnezeu va găsi o modaliate mai evidentă pentru a-ți vorbi."

Primește nedreptatea ca pe o mare binecuvântare

            - "Primeşte nedreptatea ca pe o mare binecuvântare, pentru că din aceasta îţi învistiereşti binecuvântare cerească. Însă nu urmări anume să te nedreptăţească, pentru că asta ascunde o răutate politicoasă."

Importanța educației din timpul copilăriei

           - "Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma."

Biserica Ortodoxă nu are nicio lipsă

            -"Biserica noastră Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singura lipsă care se prezintă este din partea noastră, atunci când nu reprezentăm corect Biserica, de la cel mai mare în ierarhie până la cel mai simplu credincios. Se poate să fie puţini cei aleşi, dar acesta nu este un lucru neliniştitor. Biserica este Biserica lui Hristos şi El o cârmuieşte. Nu este Biserică ce se zideşte cu pietre, nisip şi var de către credincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos." (sursa: citateortodoxe.ro)

Sfaturi pentru viaţa de familie

             •    Mângâierile părinteşti date copiilor le aduc acestora încredere în sine şi îi ajută să înfrunte greutăţile vieţii.
            •    Când întoarceţi un ceas, nu întindeţi arcul prea tare, ca să nu se rupă. Tot astfel să faceţi şi cu copiii, de îndată ce veţi vedea că se zoresc, să slăbiţi frâul.
            •    Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic.
         •    Dacă membrii unei familii nu vor întoarce “butonul” la aceeaşi “frecvenţă”, adică cea a Bisericii, nu se vor putea înţelege.
            •    Dacă aţi şti câtă vătămare aduce televizorul!
            •    Infrânarea şi curăţia tinerilor de astăzi vor fi socotite ca o mucenicie a conştiinţei.
            •    Căutaţi să se facă voia lui Dumnezeu şi toate vor merge bine.
            •    Greşelile părinţilor le plătesc copiii.
            •    Este bine ca părinţii să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face şi să se roage pentru el, iar nu să-l zorească.
            •    Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire.
            •    Dacă părinţii, în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei sale, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit.
            •    Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia.
            •    Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei.
            •    Soţii trebuie să cultive virtutea dragostei cât mai mult, ca să rămînă uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, “Preadulcele nostru Iisus”.
            •    Dumnezeu iubeşte şi poartă grijă multă de perechile care au mulţi copii.
            •    Dacă o femeie va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente.

Sfaturi despre rugăciune

„Rugaţi-vă neîncetat”(1 Tes.5,17) 

            •    Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva” (Marcu.11,25).
            •    Trebuie să ne rugăm cu credinţă pentru orice cerere şi să avem răbdare, iar Dumnezeu va grăi. Căci atunci când omul se roagă cu credinţă, într-un fel Îl obligă pe Dumnezeu să-i împlinească cererea pentru această credinţă a lui.
            •    De aceea, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, să nu ne îndoim şi vom fi auziţi. „Să aveţi credinţă fără să vă îndoiţi”, a spus Domnul. Dumnezeu ştie când trebuie să ne dea ceea ce cerem, ca să nu ne vătămăm duhovniceşte.
            •    Uneori cerem ceva de la Dumnezeu, dar nu avem răbdare şi ne neliniştim. Dacă nu am avea un Dumnezeu atotputernic, atunci ar trebui să ne neliniştim. Dar fiindcă avem un Dumnezeu atotputernic, Care are foarte multă dragoste, atât de multă încât ne hrăneşte şi cu Sângele Său, nu suntem îndreptăţiţi să ne neliniştim.
            •    Cheia reuşitei (în rugăciune) este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat.
            •    Adevărata rugăciune începe de la durere, ea nu este plăcere sau „nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Îl doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru celălalt.
            •    Stiţi ce înseamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la durerea generală a lumii sau a unui om în particular.
            •    Această participare, această durere, Dumnezeu o răsplăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că omul nu cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

Sfaturi despre încrederea în Dumnezeu

            •    Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei.
            •    Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.
            •    Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui.
            •    Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.
            •    De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oamei, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.
            •    Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.
            •    Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.
            •    Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii.
            •    Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie.

(sursa: marturieathonita.ro)

Apoftegme ale Părintelui Paisie Aghioritul

Când la rugăciune nu simțim mângâiere, atunci se întâmplă ceva. Va trebui să ne pocăim și să ne îndreptăm. Nu este așa cum spun unii că acest lucru se întâmplă din pizma diavolului, ci e ca și cum ne-ar spune Dumnezeu: „Nu te înțeleg în felul în care vorbești”. Rugăciunea, ca și dumnezeiasca Liturghie este hrană tainică. De aceea are nevoie de pregătire de mai înainte, de conștiință curată.

Dumnezeu vrea să Îl rugăm să intervină să ne ajute, pentru că El respectă libertatea noastră. Omul sporit duhovnicește înțelege dispozițiile celorlalți, dacă de pildă vor să profite de el, să-l fure etc. Pune însă gândul cel bun, cum că celălalt are nevoie și cel sporit nu se apără. Sfântul are o dispoziție care înțelege dispozițiile celorlalți.

Când semănăm un pumn de grâu, vom lua, să zicem, zece kilograme, la fel și când semănăm spini, vom culege spini. Cel care face fapte bune, acestea vor naște și alte fapte bune și cine face păcate acestea vor da naștere la alte păcate, mai multe.

Nu trebuie să urmărim plăcerea la rugăciune, fie ea și duhovnicească. Fiindcă atunci este ca și cum l-am iubi pe tatăl nostru, fiindcă ne dă caramele și ciocolată. Mai înaltă este pacea.

Diavolul, fiindcă este întunecat, poate înțelege numai gândurile noastre întunecate pe care el ni le strecoară în minte. Dar gândurile luminoase nu poate să le înțeleagă și nici să urmeze gândului nostru.

Cel care participă la durerea cuiva și îi spune ceva ca să-l mângâie, lucrul acesta este ca o rugăciune și de multe ori se și împlinește.

Smerenie are acela care orice bine ar face îl uită imediat și cel mai mic bine care i se face îl consideră foarte mare și simte recunoștință pentru el.

Postul și în general orice nevoință, trebuie să înceapă de la o jertfă pe care o face omul pentru dragostea lui Hristos. Diavolul se arde din pricina dragostei noastre pentru Hristos. Cu o nevoință seacă nu merge.

Când vom închide ochii cei trupești și ni se vor deschide ochii sufletului, vom vedea lucruri care ne vor surprinde. În cealaltă viață vom avea multe surprize.

Este o vreme când trebuie să-I oferi lui Dumnezeu osteneala ta. Există însă și o altă vreme în care va trebui să înțelegi lucrarea ta duhovnicească, ce citești, ce faci...

Ascultarea de duhovnicul al tău este, ca să zicem așa, ca o plantă medicinală de care ai nevoie, să spunem, atunci când ești răcit. Îl întrebi pe duhovnicul tău, el ți-o arată și tu o iei de-a gata. S-a încheiat subiectul. În timp ce când ești singur, încerci singur toate plantele, până vei găsi pe cea potrivită. Și poate până s-o găsești vei pătimi o pagubă mai mare decât folosul pe care ți-l oferă.

Oamenii cei săraci care sunt lipsiți și nu au ce să mănânce, dacă nu vor cârti, vor avea aceeași plată cu nevoitorii care se nevoiesc în Athos sau în chiliile lor. Fiindcă aceștia fac nevoință cu voia lor și acest lucru le ușurează mult osteneala. Eu, să spunem, orice aș face, o fac cu voia mea și acest lucru mă face să nu simt bine greutatea. În timp ce acești nenorociți flămânzesc, fără să vrea acest lucru și de aceea rabdă cu mare dificultate sau le vine foarte greu. De aceea Dumnezeu se poate să le dea chiar o plată mai mare decât asceților. (sursa: doxologia.ro)

***

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. Stareţul Paisie s-a născut în Farasa Capadociei - Asia Mică, la 25 iulie 1924. A intrat în obştea Mănăstirii Esfigmenu din Sfântul Munte Athos în 1953, iar în anul următor a fost făcut rasofor, primind numele Averchie. În 1956, a plecat la Mănăstirea Filotheu, urmând ca la 3 martie 1957 să fie făcut stavrofor, primind schima mică şi luând numele Paisie. În 1958 se mută la Mănăstirea Naşterii Maicii Domnului, la Stomio - Koniţa, unde a rămas până în 1962, când a plecat în peninsula Sinai şi a locuit la Chilia Sfinţilor Galaction şi Epistimia. În 1964, a revenit la Sfântul Munte şi s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfinţilor Arhangheli. A  primit schima mare la 11 ianuarie 1966. De numele său este legată şi istoria Mănăstirii Sfântului Ioan Evanghelistul şi Teologul din Suroti, căreia i-a pus temeliile de zid şi cele duhovniceşti. Pe la sfârşitul lui 1967, s-a dus la Katunakia (Muntele Athos) şi s-a stabilit la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră. În 1968, a mers la Mănăstirea Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viaţa idioritmică la cea chinovială, precum şi la punerea bazelor duhovniceşti ale noii obşti. La 1 martie 1969 s-a mutat la Chilia „Sfânta Cruce“, unde a rămas până în 1979, când s-a înscris ca monah aparţinând de Mănăstirea Kutlumuş şi a preluat Chilia Naşterii Maicii Domnului -a Panaguda, locul unde au primit ajutor mii de suflete. Pe 4 noiembrie 1993, a ieşit pentru ultima oară din Sfântul Munte, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii Sfântului Arsenie (10 noiembrie), la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul“ din Suroti. La scurt timp, i s-a descoperit o tumoare canceroasă la intestinul gros şi s-a luat hotărârea de a fi operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la Spitalul Theaghenio (Tesalonic) timp de 10 zile, după care a fost adus să se refacă la Mănăstirea Suroti. Însă starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit şi mai mult. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din Suroti, lângă Tesalonic, potrivit dorinţei sale. (sursa: basilica.ro)