Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 2785

Jertfa Sfinţilor Martiri Brâncoveni (o asemănare izbitoare cu jertfa macabeilor)

Ioan Cişmileanu
Tags: Sfinții Brâncoveni;
Jertfa Sfinţilor Martiri Brâncoveni (o asemănare izbitoare cu jertfa macabeilor)

Jertfa Brâncovenilor

   Constantin Brâncoveanu (n.1654; m.1713) a fost uns Domn al Ţării Româneşti în 1688, în vremuri de crâncenă încleştare între trei imperii (rus, austriac şi otoman), care ne înconjurau şi între care trebuia menţinută o cumpănă dreaptă. Trebuia să caute să nu rămână singur nicioadată în faţa otomanilor şi nici să aibă doi duşmani deodată. În aceste condiţii Constantin Brâncoveanu a dat dovadă de adevărat eroism diplomatic pentru apărarea intereselor românilor (de mare ajutor i-a fost şi „cabinetul“ - un adevărat serviciu de informaţii, cunoscut şi temut în toată Europa). În cei 26 ani de domnie ţara n-a cunoscut războiul. În plus, a promovat un bogat program cultural, religios şi ştiinţific, care privea pe toţi românii, deci şi pe cei din Transilvania şi Moldova. A tipărit şi răspândit cărţi, mai ales religioase (încă din primul an de domnie a continuat tipărirea „Bibliei de la Bucureşti“, prima biblie în limba română“). A ridicat şi restaurat biserici şi mănăstiri (la Hurezi, Râmnicu-Sărat, Bucureşti, Făgăraş, Sâmbăta de Sus etc.), spitale, foişoare de fag, hanuri, ctitorii domneşti. A sprijinit ortodoxia răsăriteană prin danii de bani, odăjdii, moşii şi a ajutat pe cei ce aveau de suferit din cauza catolicilor sau calvinilor. În acest sens trebuie amintit că mănăstirea de la Sâmbăta a fost salvată de tunurile generalului Bukow (care începând cu anul 1765 a distrus în Transilvania peste 150 de mănăstiri şi biserici) prin intervenţia familiei Brâncoveanu pe lângă Curtea de la Viena, numele lui având deci influenţă încă mult timp după moartea sa martirică. Mănăstirea a mai dăinuit 20 de ani când, în 1785, la Viena s-a hotărât totuşi distrugerea acestei mănăstiri.

               Avea averi imense şi moşii întinse. Moşia cu satul Sâmbăta de Sus, din Ţara Făgăraşului, fusese obţinută printr-un zălog de 1800 de galbeni, de bunicul său, de la principele Gheorghe Rákoczi II. Turcii îl numeau Altân bey (prinţul aurului), fiind cunoscut ca cel mai bogat supus al Înaltei Porţi. Datorită acestor averi, de care sultanul şi marele vizir vroiau să-l despoie, dar mai ales datorită intrigilor ţesute la curtea sa (inclusiv în „cabinetul“ său), Poarta a hotărât mazilirea lui. Încă înainte de aceasta, fiica lui cea mare, Stanca, în timpul unei agonii chinuitoare, a avut o viziune ce prevestea o nenorocire pentru întreaga familie. Chiar înainte de a muri, Stanca a spus că şi-a văzut părinţii, fraţii şi surorile stropiţi de sânge şi suferind.

               În aprilie 1714 Constantin Brâncoveanu, împreună cu familia au fost duşi la Constantinopol de către o mulţime de ostaşi turci trimişi de sultan. A fost închis împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin - 30 ani; Ştefan - 28 ani; Radu - 24 ani; Matei - 16 ani) şi cu sfetnicul (şi ginerele) lui, Ianache Văcărescu, la Edicule, fortăreaţă de formă pentagonală, străjuită de 7 tunuri (edicule = 7 tunuri), construită în vremea Imperiului Bizantin.

               A fost supus la întinderea pe roată, la cetluirea capului cu un cerc de fier, la arderea cu fierul înroşit în foc pe piept şi pe spate, la înţeparea mâinilor şi picioarelor. Astfel el mărturisi locurile unde se află aproape toată averea lui.

               La 15 august 1714, când se prăznuia Adormirea Maicii Domnului, când era ziua onomastică a doamnei Marica (Maria, soţia domnitorului) şi când Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani, toţi cei 6 închişi au primit moartea de martiri. Ziua a fost aleasă anume de către sultanul Ahmet al III-lea.

               Dacă acceptau să treacă de la creştinism la mahomedanism, de la legea părintească la cea turcească, atunci şi-ar fi salvat vieţile. Execuţia a durat un sfert de ceas. Călăul i-a pus în genunchi pe toţi şase, li s-au scos bonetele şi li s-a îngăduit să spună o rugăciune. Del Chiaro a reţinut cuvintele de îmbărbătare ale lui Brâncoveanu: „Fii mei, fiţi curajoşi! Am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”.

               A căzut întâi capul vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi a celor 4 fii, începând cu cel mai mare. Când a venit rândul lui Mateiaş (16 ani), cel mai tânăr, acesta, înspăimântat, imploră sultanul să-i lase viaţa, făgăduindu-i că se va turci: "«La vârsta mea pot eu avea o vină aşa de mare, care să merite o moarte atât de crudă? Dacă vina e numai a părinţilor mei , de ce mă pedepseşti pe mine, mare sultan? Dă-mi voie să-mi trăiesc tinereţea! Vei vedea cu câtă credinţă îţi voi sluji. Dacă pe mine, creştin, mă vei slobozi cu iertarea ta, mă voi face musulman, dacă de asta ţine iertarea mea...»... Bătrânul a suspinat adânc şi a simţit cu cruzime în inimă această nouă lovitură a vorbelor prosteşti ale copilului. Deşi evlavia se lupta în el cu dragostea părintească, totuşi evlavia a învins dragostea şi cu glas limpede a spus: «Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa…»” (Francisc Gosiciecki, iezuit, în Solia cea mare a lui Stanislaw Chometowski…). Un francez, Aubry de la Motraye, trimis la Istambul, într-o misiune, de regele Suediei, relateaza astfel acest moment:  Atunci tatăl său, dojenindu-l şi îndemnându-l ca, dacă este cu putinţă, mai bine să moară de o mie de ori decât să se lepede de Iisus Hristos numai pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ, acesta spuse gâdelui: «Vreau sa mor creştin: loveşte» şi îndată gâdele îi reteză capul”. Ultimul a fost decapitat domnitorul, lăsat să sufere privind la omorârea celor dragi. De asemenea, la întreaga execuţie a fost de faţă şi fiicele domnitorului şi doamna Marica Brâncoveanu, care, după execuţie, au rămas în continuare închise (la Bostangi-başa), apoi trimise în surghiun la Kutahya (Asia Mica), pentru ca în 1717 să se întoarcă în Ţara Românească.

               Abia în 1720, doamna Marica a reuşit să aducă în ţară (pe ascuns) osemintele domnitorului şi să le aşeze în taină la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria lui. A fost înmormântat între mormântul lui Ion Mavrocordat şi cel al lui Grigorie Brâncoveanu. Nu s-a scris numele voievodului pe lespedea de pe mormânt de teama turcilor, dar pe aceasta se poate distinge, săpata în piatră, stema Tarii Româneşti, ca semn că acolo odihneşte domnitorul acesteia.

               În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trece pe cei şase martiri în rândurile sfinţilor. Pomenirea sfinţilor martiri brâncoveni are loc în fiecare an la 16 august, a doua zi după praznicul Adormirii Maicii Domnului.

 

Jertfa Macabeilor

(2 Mac.7, 1-42)

Pentru a înţelege mai bine ce era în sufletul brâncovenilor atunci când se jertfeau pentru credinţă şi neam, amintim o întâmplare asemănătoare, petrecută de data aceasta în Ierusalim, pe vremea când iudeii erau sub stăpânirea regelui grec Antioh, deci înainte de Iisus Hristos.

               Antioh a prins o femeie şi pe cei 7 fii ai săi şi i-a bătut cu biciul pentru a-i sili să se lepede de legile strămoşeşti primite de la Dumnezeu.

               Unul din fii i-a spus regelui: „noi bucuroşi suntem a muri, decât a călca legile părinteşti“. Atunci regele a poruncit să i se taie limba, să-i jupoaie pielea de pe cap, să-i taie mâinile şi picioarele şi apoi, fiind încă viu, să-l frigă în tigăi şi căldări puse pe foc. La aceleaşi chinuri au fost supuşi şi ceilalţi fraţi, iar la urmă şi mama lor.

               Al doilea fiu i-a zis regelui: „Tu, dar, nelegiuitule, ne scoţi pe noi dintr-această viaţă, însă Împăratul lumii, pe noi cei care murim de dragul legilor Lui, iarăşi ne va învia cu înviere de viaţă veşnică“.

               Al treilea fiu i-a zis: „Din cer le-am dobândit acestea (limba, mâinile, picioarele ce urmau a-i fi tăiate) şi pentru legile Lui nu ţin seamă de ele pentru că nădăjduiesc că de la El iarăşi le voi dobândi“.

               Al patrulea fiu i-a zis: „Bine este a muta nădejdile cele de la oameni şi a aştepta pe cele de la Dumnezeu, că noi iar vom învia prin El, iar ţie nu-ţi va fi învierea spre viaţă“.

               Al cincilea fiu i-a zis: „Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce vrei, însă să nu socoteşti că Dumnezeu a părăsit poporul nostru; ci tu aşteaptă şi vei vedea puterea Lui cea mare, cum pe tine şi pe urmaşii tăi îi va chinui“.

               Al şaselea fiu i-a zis: „Nu te înşela în zadar, că noi pentru noi înşine pătimim acestea (prin „noi“ se înţelege atât cei şapte fraţi cât şi poporul iudeu în general, n.a.), de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru.... Iar tu să nu socoteşti că vei fi necertat, pentru că faci război împotriva lui Dumnezeu“.

               Pe fiecare din fiii ei mama îi mângâia în graiul părintesc, zicându-le: „Nu ştiu cum v-aţi zămislit în pântecul meu, nu eu v-am dat duh şi viaţă şi închipuirea nu eu am întocmit-o. Ci Ziditorul lumii, Care a zidit pe om de la naşterea lui, vă va da ca un milostiv iarăşi duh şi viaţă, de vreme ce acum nu vă este milă de voi, iubind legile Lui“.

               Celui de-al şaptelea fiu, cel mai tânăr, regele îi promisese că-l va face bogat şi fericit dacă se va lăsa de legile părinteşti.

               A învăţat-o şi pe mamă să-l convingă să-şi salveze viaţa. Mama însă i-a zis: „Fiule, fie-ţi milă de mine... Rogu-te, fiule, ca la cer şi la pământ căutând şi văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoşti că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu şi pe neamul omenesc aşijderea le-a făcut. Nu te teme de ucigătorul acesta, ci fă-te vrednic de fraţii tăi, primeşte moartea, ca în ziua milostivirii să te găsesc pe tine împreună cu fraţii tăi“.

               Atunci fiul a zis: „...N-ascult de porunca regelui, ci... ascult de porunca legii, care s-a dat părinţilor noştri prin Moise... rugându-mă lui Dumnezeu ca să nu întârzie a se milostivi spre poporul acesta şi pe tine (pe rege) prin cercetări şi prin bătăi să te facă să mărturiseşti cum că El singurul este Dumnezeu“.

               După multe astfel de nelegiuiri, Antioh luă 1800 de talanţi (!) din templul Domnului şi s-a întors în Antiohia, lăsând alţi dregători să necăjească poporul. Mai târziu se va întoarce cu gândul de a transforma Ierusalimul într-un mormânt al iudeilor. Dar Dumnezeu l-a lovit cu o boală grea, cu dureri cumplite. Din trupul lui ieşeau viermi, carnea cădea de pe el şi nimeni nu-l putea suporta din pricina duhorii.

               Atunci trufia lui încetă şi a zis: „Drept este a se supune lui Dumnezeu iar cel care este pământean să nu se asemene Lui“. Îi promise lui Dumnezeu că va zidi cetatea sfântă, că-i va considera egali pe iudei, că va înapoia templului sfânt toate de câte îl prădase şi chiar se va face iudeu şi va mărturisi oamenilor puterea Lui. Dar în Ierusalim nu a mai ajuns.

***

               Desigur privite din exterior, adică din afara credinţei şi a dragostei de neam şi de Dumnezeu, aceste jertfe nu au sens, iar un tată sau o mamă care-şi trimite la moarte copiii, sunt priviţi cu repulsie, ca fiind nişte părinţi lipsiţi de dragoste. Se uită sau, de fapt, nu se crede cu adevărat că şi Dumnezeu şi-a jertfit unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, pentru mântuirea sufletelor celor ce cred în El şi ascultă de El, în mijlocul aceste lumi în care stăpâneşte răul.

               Puţini se întreabă de unde au unii atâta răutate şi cruzime (precum sultanul Ahmet sau regele Antioh), în schimb mulţi se miră cum poate un părinte să-şi jertfească copilul. Oricum, toate acestea, precum şi altele, s-au săvârşit şi spre salvarea sufletelor lor şi poate odată vor ajunge la credinţă şi la ascultare de Dumnezeu precum a ajuns şi regele Antioh, dar sperăm mai devreme decât acesta, mai devreme de ceasul morţii.

               Sfinţi martiri brâncoveni, rugaţi-vă pentru România!

 

16-08-2014
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Sfinții Brâncoveni,