Taina Cununiei - chestiune de cord, nu de card

În “plin sezon” al oficierii nunților, în iulie 2014, presa a preluat o pseudo-știre care s-a răspândit rapid pe internet, iscând tot felul de comentarii. Fără a se face referire concretă la vreo sursă oficială, au început a fi răspândite pe larg în mass-media zvonuri precum că Patriarhia Română va interzice oficierea cununiilor religioase în altă zi afară de duminică. Pentru a da cât de cât credibilitate așa-zisei “știri bombă”, un ziar local a cerut părerea unui părinte protopop, al cărui răspuns este folosit pentru a alimenta “panica mireselor”: Iată ce afirmă Pr. Protopop de Bârlad, Vasile Laiu: “Este o orânduială canonică a bisericii prin care se prevede ca slujbele religioase de cununie să se facă numai după oficierea Sfintei Liturghii. Biserica trebuie să-si intre în drepturi. Așa cum o lege trebuie respectată în stat, așa trebuie respectată și legea bisericească, care nu este de un an – doi, ci este de 2000 de ani. Taina cununiei, așa cum o cere Biserica, trebuie făcută din credință. Dacă unii o fac pentru fală și dar, asta este treaba lor. Această obișnuință de a se face Taina Cununiei sâmbăta este o orânduială oarecum impusă de vremurile comuniste, care s-a perpetuat și în zilele noastre.”

Până la publicarea unui eventual punct de vedere oficial al Patriarhiei, să reflectăm asupra unor sfaturi și reguli de la Sfinți Părinți privind buna organizare a cununiei religioase, spre folosul sufletesc al tinerei familii. După cum bine spune Pr. Constantin Necula, Taina Cununiei ar trebui să fie o chestiune de cord, nu de card… Vom începe prin a clarifica sensul corect al folosirii termenilor care definesc unirea dintre bărbat și femeie, și anume: cununie; nuntă; căsătorie.  În practica din ţara noastră se obişnuieşte ca mai întâi să se încheie căsătoria civilă, adică actul juridic prin care cei doi parteneri îşi exprimă liberul consimţământ în faţa oficiului de stare civilă şi prin care ei devin soţ şi soţie. Aceasta este căsătoria civilă. Se obişnuieşte să se spună actului religios săvârşit în Biserică, căsătorie religioasă, ceea ce este incorect, fiindcă acolo avem de-a face cu o Sfântă Taină prin care se binecuvântează şi se sfinţeşte legătura bărbatului cu femeia. Ea nu se mai numeşte căsătorie, ci Taina Cununiei sau Taina Nunţii, prin care se creează asupra celor doi soţi efecte harice sau sfinţitoare. Termenul de nuntă, în limbajul obişnuit, are sensul sau se referă mai ales la petrecerea legată de momentul căsătoriei şi al cununiei, dacă avem în vedere că, în marea majoritate a cazurilor, căsătoria civilă se încheie legată de cea religioasă. (sursa-ortodox.md)

Taina Cununiei în Biserica Ortodoxă poate fi săvârşită numai dacă se împlinesc unele condiții prevăzute de dreptul matrimonial ortodox, care dau siguranța că atât mirii, cât şi preotul (episcopul) săvârşitor, se află pe calea cea bună a mântuirii, în afara pericolelor sacrilegiului, a părtăşiei la păcate străine, a formalismului sau fărădelegii. Respectarea acestor condiții dau încredințarea că cei care se bucură de Taina Cununiei şi săvârşitorii ei, împlinesc un act sfânt, corect din punct de vedere canonic, care coboară harul Sf. Duh spre mântuirea tuturor. Condițiile de care vorbim sunt dogmatice, morale, canonice şi liturgice.

Condiții morale la Taina Cununiei. Prima condiție morală priveşte pregătirea duhovnicească a mirilor (prin spovedanie și împărtășanie). Primirea oricărei taine a Bisericii presupune o pregătire duhovnicească corespunzătoare. Preotul duhovnic are, astfel, datoria sfântă de a-i spovedi pe miri şi - dacă nu există nici un fel de oprire - de a-i împărtăşi, iar, prin acestea, de a netezi calea spre Cununie. O altă condiție la Taina Cununiei priveşte pregătirea duhovnicească a naşilor. Aşa cum mirii trebuie să se pregătească duhovniceşte pentru Cununie, la fel trebuie să se pregătească şi naşii. Este primul pas adevărat pe care-l fac în direcția accepțiunii creştine a instituției năşiei. Nașii trebuie să-şi ia în serios misiunea de părinți duhovniceşti ai mirilor, care se ridică deasupra părinților trupeşti. Astfel, între naşi şi miri se stabileşte rudenia spirituală (rudenia de năşie la Cununie), bazată pe renaşterea duhovnicească la viața veşnică şi care, potrivit canonului 54 Trulan, este superioară rudeniei fizice, bazată pe naşterea fizică la viața pământească. De aceea, odată cu mirii, este bine să aibă loc şi Spovedania naşilor. În strânsă legătură cu condiția anterioară este şi condiția ca naşii să fie căsătoriți civil şi cununați în Biserica Ortodoxă. Aici mai trebuie menționat şi un ultim aspect că, din punct de vedere al tradiției ortodoxe, la Taina Cununiei participă ca naşi doar o singură familie, ideea mai multor familii este o modă care a pătruns târziu, din motive mai puțin creștinești, în societatea noastră.

Tradiția bisericească mai menționează binecuvântarea părinților mirilor ca şi condiție morală la Taina Cununiei.  O altă condiție la Taina Cununiei este vârsta matrimonială a mirilor. Aparent aceasta ar fi numai o condiție fizico-biologică, totuşi, ea are preponderent caracter moral, fiindcă o căsătorie la o vârstă indecentă (prea timpurie sau prea înaintată) este, în primul rând o imoralitate. De aceea vârsta trebuie înțeleasă în primul rând din punct de vedere moral, abia apoi fiziologic. În privința vârstei matrimoniale minime, tradiția canonică a Bisericii nu a fost, cum este şi firesc, uniformă. Ea a depins, şi depinde încă, de condițiile sociale, de gradul de cultură şi civilizație, de procesul obiectiv al maturizării omului. În privința vârstei matrimoniale maxime s-ar crede că nu ar exista nicio îngrădire. Totuşi, din punct de vedere bisericesc, nu este aşa. Biserica a considerat ca imorale căsătoriile încheiate la vârste prea înaintate. Căsătoriile peste vârsta de 60 de ani la femei şi peste 70 de ani la bărbați se fac numai cu dezlegare, prin iconomie, în funcție de necesitate, iar nu ca ceva obişnuit şi firesc. Cel de-al treilea aspect se referă la diferența de vârstă dintre miri. Cu privire la aceasta, Biserica a căutat să înlăture imoralitățile, de aceea, tradiția bisericească a condamnat căsătoriile încheiate între soți a căror diferență de vârstă depăşeşte 10 ani, ca unele care sunt contrare firii şi bunelor moravuri.

O altă condiție morală la Taina Cununiei este fecioria mirilor. Ea este de la sine înțeleasă din punct de vedere creştinesc, întrucât este o premisă a dăruirii totale şi reciproce a mirilor. Dar, din nefericire, nu mai este o condiție de la sine înțeleasă din punctul de vedere al societății noastre denaturate. Fecioria este un dar de la Dumnezeu, ca şi întregul nostru trup, care trebuie păzit şi prețuit, fiindcă prin el începe clădirea unei familii adevărate.

Condiții canonice la Taina Cununiei. Toate condițiile la Taina Cununiei sunt, de fapt, canonice, dar cele care urmează sunt condiții exclusiv canonice, adică au un conținut care nu este legat direct de esența Tainei, ci mai mult de forma prin care se apără şi se dobândeşte conținutul sacramental al Tainei. Prima condiție canonică matrimonială constă în obligația ca Taina Cununiei să se săvârşească numai cu respectarea principiului jurisdicțional al dreptului canonic ortodox. Această condiție este comună întregii Biserici Ortodoxe, întrucât este vorba de un principiu canonic fundamental, iar nu de un aspect local, şi este valabilă atât pentru săvârşitori, cât şi pentru primitori. Prin urmare Taina Cununiei trebuie săvârşită de preot numai în jurisdicția (parohia) sa. În cazul în care un mire provine din altă parohie, preotul săvârşitor trebuie să se încredințeze că acesta îndeplineşte toate condițiile la Taina Cununiei (că este botezat, că nu a mai fost cununat etc.) şi nu se loveşte de nici un impediment.

O doua condiție canonică se referă la obligația ca Taina Cununiei să se săvârşească numai după încheierea căsătoriei civile. O altă condiție canonică la Taina Cununiei sunt aşa-numitele vestiri pe care preotul le face în biserica parohială a mirilor. Rostul acestor vestiri este, pe de-o parte, acela de a înştiința comunitatea parohială de intenția întemeierii unei noi familii, iar, pe de altă parte, de a afla de la credincioşi eventualele impedimente care ar sta în calea săvârşirii Tainei Cununiei, impedimente pe care preotul paroh nu le cunoaşte sau care nu i-au fost aduse la cunoştință. O condiție canonică la Taina Cununiei cu caracter special este cea care prevede obținerea dispenselor canonice acolo unde este necesar şi a divorțului bisericesc pentru cei care se recăsătoresc. În cazul celor care vor să se recăsătorească trebuie obținut anterior divorțul bisericesc de la prima Cununie. Acesta se obține de la Episcopul locului, pe baza unei cereri avizate de preotul paroh.

Condiții liturgice la Taina Cununiei. Condițiile liturgice matrimoniale privesc, mai ales, slujba Tainei Cununiei şi contextul în care ea poate avea loc. Prima condiție este încadrarea în timpul liturgic în care se poate săvârşi Taina Cununiei. Cununia, în mod firesc, este legată de bucurie, de comuniune spirituală, dar şi conjugală. De aceea între Cununie şi post sau între Cununie şi zilele luminate de praznic există o anumită incompatibilitate şi, prin urmare, ea nu se poate săvârşi în aceste perioade. Cea de-a doua condiție liturgică este săvârşirea Tainei Cununiei în spațiul liturgic, adică sfânta biserică. Orice act sfânt, orice act liturgic se raportează numai la sf. altar, locul cel mai sfânt în care se petrece apropierea maximă dintre Dumnezeu şi om. Ultima condiție liturgică este respectarea tipicului liturgic al Tainei Cununiei, adică săvârşirea ei după rânduiala cuprinsă în Molitfelnic. (Extras din Conf. Univ. Dr. Irimia Marga – Manual de drept canonic/Univ. Lucian Blaga - Sibiu).

Enumerăm în continuare câteva dintre regulile canonice ale Tainei Cununiei, așa cum sunt ele prețuite și prezentate de Pr. Arhimandrit Cleopa Ilie. Se cuvine și este posibil cu puțină bunăvoință a fi împlinite și în zilele noastre. “Ca nunta să fie cu adevărat taină mare și sfințită trebuie să știți că nunta are reguli canonice. Nunta este rădăcina firii omenești, cum o numește dumnezeiescul Apostol Pavel. El spune așa: Dacă rădăcina este sfântă, sfinte vor fi și ramurile. Iar dacă rădăcina este sălbatică, sălbatice și rele vor fi ramurile ei…

Să nu se ia neamuri în căsătorie. (…) Spița de rudenii și arborele genealogic al unei familii se împarte în cinci: rudenie suitoare și coborâtoare, colaterală, din cuscrie, din dumnezeiescul Botez și din fii adoptivi. Rudeniile suitoare sunt: tata, bunicul, străbunicul, răs-străbunicul. Cele coborâtoare sunt: feciorul, nepotul, strănepotul și răs-strănepotul. Rudeniile colaterale sunt: tata, mama, fratele, sora, vărul întâi, vărul al doilea și vărul al treilea. Tata cu mama sunt de gradul întâi; fratele cu sora sunt gradul al doilea; verii întâi sunt gradul al patrulea; verii ai doilea sunt gradul al șaselea. Toți aceștia n-au voie să se ia în căsătorie unul cu altul. De-abia verii al treilea se pot lua, care sunt gradul al optulea. Rudeniile din cuscrie sunt: un bărbat a fost căsătorit cu o femeie, s-au încuscrit părinții femeii cu părinții lui. Sunt rudenii din două laturi. Dar daca-i moare femeia și bărbatul ia altă femeie, au devenit trei neamuri în cuscrie, că s-a mai încuscrit și cu părinții celei de-a doua femei. Aici se oprește căsătoria până la gradul cinci, la gradul șase dezleagă Sfinții Părinți. Rudeniile din dumnezeiescul Botez sunt oprite să se ia în căsătorie până la gradul șapte inclusiv.

Apoi mare păcat fac preoții și creștinii aceia care pun nași mulți la nuntă, cum am auzit prin Bucovina, că au pus 40 de nași la o nuntă. Nebunie nemaipomenită! Toți se fac rudenii. Copiii lor nu se mai pot lua în veac în căsătorie. Cine v-a învățat să puneți mulți nași la nuntă? Ca să iasă parale multe?...

Să se învoiască tinerii; să se placă mirele și mireasa, băiatul și fata. Mare păcat și mare greșeala fac părinții care dau fata după cine nu-i place, sau obligă pe fecior să ia cutare fată, pentru că are avere multă, sau că-i frumoasă, sau cine știe ce alte condiții.

Trebuie să se învoiască și părinții lor, atât ai băiatului, cât și ai fetei… Atunci este nunta binecuvântată, când se învoiesc și tinerii și părinții, când fac tocmeală de bunăvoie între această cuscrie și între copiii lor.

Tinerii să se căsătoreasca foarte devreme. Iată de ce: Biserica apără întotdeauna neprihănirea și curăția. (Comentariul nostru: Din păcate, tendința zilelor noastre este ca vârsta căsătoriei să fie împinsă către 30 de ani, astfel ca tinerii să-și pună ordine în dezvoltarea profesională și reușita financiară. Este amânată mult căsătoria, uneori până după momentul nașterii unui copil rezultat dintr-un concubinaj. Dar există și o altă situație tot mai des întâlnită: tineri cuminți și cu frică de Dumnezeu, care ar dori să întemeieze o familie de la o vârstă mică, nu pot găsi persoana potrivită și la rândul lor trec de 25-30 de ani până a se căsători. Într-o lume nebună, care transformă anormalul în lege și spune răului bine, tinerii credincioși sunt priviți ca ciudați, ca inadaptați și înapoiați social, fiindu-le greu să găsească perechea potrivită.)

Înainte de-a face nunta, cu cel puțin o săptămână înainte, trebuie să meargă la duhovnic pentru spovedanie părinții mirelui și ai miresei și cu feciorii lor, mirele și mireasa, să fie pregătiți pentru împărtășanie. (Comentariul nostru: tot o tendință actuală este ca doar mirii să se spovedească înainte de Taina Cununiei, și de cele mai multe ori la îndemnul părintelui care va oficia ceremonia, și mai puțin la inițiativa lor. Tinerilor care nu obișnuiau să se spovedească regulat înainte de nuntă li se recomandă spovedania generală, prin mărturisirea tuturor păcatelor din copilărie și până la vârsta prezentă. Astfel, mirele și mireasa se vor împăca cu Dumnezeu și cu ei înșiși și vor păși cu fruntea sus și inima curată în Sfânta Biserică).

Participarea familiei și a mirilor la Sfânta Liturghie. În ziua când are să fie nunta, trebuie să meargă la biserică mirele și cu mireasa, părinții băiatului care se numesc socrii mari, și părinții fetei, adică socrii mici, să asculte cu mare evlavie și cu mare frică de Dumnezeu toată dumnezeiasca slujbă a Bisericii, Utrenia, Sfânta Liturghie, predica și toată rânduiala. (Nota noastră: Aici intervine din nou legătura dintre oficierea cununiei și ziua de duminică, întrucât nu toate parohiile săvârșesc Sfânta Liturghie sâmbăta. Mai mult, liturghiile de sâmbăta sunt legate de slujba parastasului, deci de pomenirea celor adormiți, ceea ce nu este potrivit cu Taina Cununiei. Foarte plăcut lui Dumnezeu este când mirii se căsătoresc duminica, după ce au participat la Sfânta Liturghie și au primit Sfânta Împărtășanie, alegând astfel să dea prioritate lui Dumnezeu, nu pregătirilor cu ținuta vestimentară și petrecere.)

Împărtășania. În ziua când are să-i cunune, dacă preotul, la mărturisire, i-a găsit vrednici pe acești doi tineri să le dea Sfânta Împărtășanie. Ei, în ziua nunții, primesc doua taine, anume Împărtășania și Cununia.

(…) Care din creștini au frica lui Dumnezeu și vor auzi aceste cuvinte și vor păzi cu sfințenie aceste rânduieli canonice lăsate de Biserica lui Hristos, aceia vor avea cei mai fericiți copii pe lume, cei mai sănătoși, cei mai cuminți, cei mai talentați și, totodată, această familie va avea cinste și de la oameni și de la Dumnezeu și va fi pildă de urmat în familie, în societate, în țară și oriunde. Copiii aceștia sunt înzestrați de Dumnezeu cu toate darurile, pentru ca au venit pe lume pe calea pe care a lăsat-o Dumnezeu. Să vă ajute Dumnezeu să țineți cu mare tărie la aceste rânduieli, dacă vreți să fiți creștini buni, cetățeni buni ai țării și oameni de mare folos ai Bisericii lui Hristos. Prin acești oameni, dacă se vor respecta aceste reguli, va trăi și țara, va trăi și Biserica, și Duhul lui Dumnezeu le va fi în ajutor în veacul de acum și în cel viitor. Amin.” – (Sursa: Ne vorbește Părintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului)

Întrebări frecvente legate de Taina Cununiei

Care este ziua cea mai potrivită pentru săvârșirea cununiei religioase ?

Este Sfânta Duminică, potrivit rânduielii creştin-ortodoxe. Până în ziua cununiei, mirii stau fiecare la părinţii lor, iar în dimineaţa duminicii stabilite pentru cununia religioasă, mirii se pregătesc fiecare, ajutaţi de naşii lor. Apoi mirele, însoţit de rude, merge la casa miresei şi de aici vine împreuna cu mireasa, părinţii, naşii şi cu toate rudele în parohia mirelui. Aici sunt aşezaţi în faţă, la loc de cinste, şi ascultă cu evlavie Sfânta Liturghie. După predică mirii se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dacă au dezlegare de la Preot şi dacă nu s-au împărtăşit mai înainte. După terminarea Sfintei Liturghii, preotul va oficia Taina Logodnei şi Taina Sfintei Cununii.

Este bine să se facă slujba cununiei sâmbătă, aşa cum se obişnuieşte astăzi ?

Sâmbăta este zi de rugăciune pentru cei morţi şi de pregătire pentru Sfânta Duminică. Întrucât după cununie mirii, rudele şi tinerii merg la petrecere şi masă, veselindu-se; unii dansează, alţii se îmbată şi se ceartă, iar alţii vorbesc şi fac alte fărădelegi, este păcat să se facă toate acestea, mai ales sâmbătă seara spre Sfânta Duminică, căci supără pe Dumnezeu. Iar Duminica dimineaţa, în loc să se ducă credincioşii la biserică să asculte Sfânta Liturghie şi să slăvească pe Dumnezeu, împreună cu îngerii, ei dorm şi fac păcate trupeşti în ziua cea sfântă a Domnului.

Cum se face cununia religioasă, dacă mireasa este deja însărcinată ?

Într-un astfel de caz cununia religioasă, în mod canonic, se face fără fast, cu îmbrăcăminte simplă, cu slujbă redusă şi fără cununii pe cap. Dar decizia privind tipul de ceremonie religioasă o ia în acest caz preotul slujitor, ca urmare a Tainei Spovedaniei. Sunt și situații când se poate face cununia religioasă normală. Dacă mireasa este aproape de naştere sau dacă a născut înainte de cununie, se recomandă să se cunune religios după trecerea celor 40 de zile de la naştere, sau în aceeaşi zi cu Botezul pruncului.

Este canonic să aibă mirii mai mulţi naşi de cununie ?

Este oprit de Sfintele Canoane să se facă Cununia religioasă cu mai mulţi naşi, ca nu cumva fii naşilor, care devin rude spirituale între ei, să se căsătorească, neştiind că sunt opriţi de Biserică. În mod canonic, cei doi miri trebuie să aibă un singur rând de naşi, ca şi la Botez, care devin părinţi spirituali ai mirilor pentru toată viaţa şi care vor da răspuns înainte lui Hristos pentru finii lor.

Ce rol duhovnicesc are masa obştească, după Cununia religioasă ?

Masa în cinstea mirilor, după slujba cununiei, are acelaşi rol ca şi masa de la nunta din Cana Galileii, la care au luat parte Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinţii Apostoli. Acesta este o masă a bucuriei creştine, de  cinstire şi respect pentru noua familie care se întemeiază în ziua cununiei lor.

De ce se dau daruri la masa mirilor, după cununie ?

Darurile se oferă de către rude şi credincioşi la nuntă, în cinstea noii familii. Această tradiţie creştinească trebuie respectată, căci ea uneşte şi înfrăţeşte pe credincioşi, cu condiţia să nu se transforme în lăcomie după avere şi bani, fapt ce duce la certuri în familie, la răzbunare şi chiar la divorţ. (Sursa-Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie şi societate, volumul II, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi)

Ce calităţi creştine trebuie să aibă naşii de cununie şi cine nu poate cununa ?

Naşii asistă pe finii lor atât la logodnă, cât şi la cununie şi se implică sau participă activ la săvârşirea acestor două slujbe îndeplinind împreună cu preotul anumite gesturi sau acte liturgice, între care punerea inelelor în degetele mirilor, la logodnă, şi punerea şi luarea cununiilor de pe capetele mirilor, la cununie. De asemenea, ei ţin lumânările de o parte şi de alta a mirilor. Aceste lumânări sunt un simbol al luminii sau căii celei adevărate pe care trebuie să meargă viitorii soţi, naşii angajându-se să le fie garanţi sau chezaşi ai seriozităţii şi trăiniciei vieţii de familie pe care cei doi tineri o încep.

Aşadar, naşii nu au numai un rol estetic sau întregitor al decorului care însoţeşte slujba cununiei religioase. Ei nu sunt simpli asistenţi aşa cum sunt ceilalţi nuntaşi, ci ei sunt sau devin din acel moment părinţii sufleteşti sau spirituali ai finilor. Aşa cum fiecare se naşte din părinţii trupeşti, apoi se renaşte spiritual prin Botez, asistat de părinţii sufleteşti, adică de naşi, la fel şi la cununie, când se naşte şi se formează un nou şi unic trup, care este trupul familiei, avem nevoie de părinţi spirituali care sunt naşii sau nunii.

Având în vedere această calitate deosebită a naşilor şi răspunderea lor pentru buna călăuzire a viitorilor soţi, tradiţia bisericească cere ca naşii să îndeplinească anumite calităţi sau condiţii: să fie ortodocși, să fie mai în vârstă decât finii pentru a avea o mai mare experiență de viață. Cât priveşte persoanele care pot să îndeplinească calitatea de naşi, acestea pot fi şi rude apropiate: fraţi, surori, veri şi cumnaţi. Părinţii nu pot fi naşii propriilor lor copii. De asemenea, ca şi în cazul Botezului, călugării nu pot îndeplini calitatea de naşi, deoarece, trăind departe de lume, nu se pot ocupa de educaţia şi îndrumarea religioasă a finilor.
De asemenea, naşii trebuie să fie cununaţi şi cu viaţă morală exemplară. Nu este recomandat ca naşii să fie tineri necăsătoriţi, pentru că nu se poate angaja şi garanta seriozitatea noului cuplu, neputând fi un exemplu de urmat. De asemenea, nu este de dorit ca naşii să fie mamă şi fiu sau tată şi fiică, ci cuplu căsătorit.

Ce este Logodna?

Logodna este slujba prin care mirii făgăduiesc unul către altul că se vor cununa. De obicei se săvârșește deodată cu Taina Cununiei, dar se poate săvârși și separat. Logodna consfințită prin slujba bisericească are în mod indiscutabil putere de căsătorie. În caz de desfacere a logodnei, căsătoria viitoare a fiecărui logodnic este socotită ca a doua nuntă.

Nu dorim Taina Cununiei, dar pentru a nu mai trăi în păcat (concubinaj), putem face logodna?

Până astăzi Biserica tratează logodna cu aceeaşi severitate, şi asimilând logodna cu căsătoria, nu permite hirotonia acelor candidaţi care la intrarea în cler au fost logodiţi bisericeşte şi apoi au stricat logodna, considerându-i ca şi când ar fi divorţaţi şi neîngăduindu-le să se căsătorească cu o altă persoană, dacă vor să devină clerici, pentru că această căsătorie se socoteşte ca a doua. De la faptul ca Logodna echivalează cu Cununia excepție face împreunarea soților, care nu este permisă decât după slujba Sfintei Taine a Cununiei. Aceasta deoarece cei doi soți devin una de-abia după ce primesc harul care-i unește, ceea ce se petrece numai și numai prin Taina Cununiei. 

Când se fac şi când nu se fac cununii?

Conform poruncii a IX-a a Bisericii, există zile precise în care nu se fac nunţi în timpul unui an bisericesc. Aceste zile sunt legate de perioade importante din anul bisericesc, care se referă fie la zilele de post, fie la marile praznice împărăteşti. Aşa, de pildă, nu se fac nunţi în următoarele zile din timpul anului bisericesc: 1. În cele patru posturi de peste an, adică Postul Paştilor, Postul Crăciunului, Postul Sfinţilor Apostoli, Postul Adormirii Maicii Domnului. 2. În toate zilele de miercuri şi vineri din timpul anului, fiind zile săptămânale de post.
3. În zilele de 14 septembrie, care este ziua Înălţării Sfintei Cruci, şi în 29 august de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuite totdeauna cu post, indiferent de ziua din săptămână în care ar cădea. 4. În săptămâna brânzei, adică cu şapte zile înainte de postul Paştelui, numită şi săptămâna albă, fiind socotită ca perioadă de pregătire pentru post.
5. În Săptămâna Luminată, adică între Paşti şi Duminica Tomii, în Duminica Rusaliilor, în ajunul şi în ziua tuturor praznicelor împărăteşti şi în perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie). De obicei, aceste zile sunt menţionate clar în calendarul bisericesc din fiecare an.

De ce nu se poate oficia Taina Cununiei în orice zi?

Biserica interzice săvârşirea cununiilor în perioadele şi zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile şi ospeţele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăinţă, înfrânare şi sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunţi în aceste zile înseamnă a sfida, dacă nu chiar a batjocori rânduielile bisericeşti aşezate în vederea desăvârşirii noastre morale. De aceea se şi spune că nunţile oficiate în timpul posturilor nu durează, ca un fel de pedeapsă a lui Dumnezeu şi plată pentru nesocotirea rânduielilor sfinte. Chiar dacă dobândim dispensă sau dezlegare de la episcop să facem nuntă în asemenea perioade, este bine să nu le oficiem. Neglijarea şi sfidarea lui Dumnezeu şi a rânduielilor sfinte nu rămân niciodată fără răsplată. De asemenea, Biserica a interzis săvârşirea cununiei în zilele de praznice împărăteşti, în ajunul lor sau în perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micşorată de cea lumească a petrecerii legate de sărbătoarea căsătoriei.

Este întemeiat obiceiul de a nu se săvârşi cununii în luna mai?

Din punct de vedere teologic sau bisericesc, nu este niciun fel de referire la o asemenea practică. Nu întâlnim în canoanele bisericeşti niciun fel de aluzie măcar la aşa ceva. Obiceiul de a nu se săvârşi nunţi în luna mai apare bizar şi de neînţeles. Nu există nici un temei teologic, canonic sau liturgic care să ne oprească de la săvârşirea nunţii în această perioadă. De aceea o putem săvârşi fără nici un fel de teamă de pedeapsă sau nerealizare. Să ne ferim să săvârşim nunta în perioadele stabilite de Biserică, pentru motivele serioase pe care le-am văzut şi nu într-o perioadă care s-a impus mai degrabă ca o superstiţie decât ca o tradiţie sănătoasă. Același lucru este valabil și pentru căsătoriile a doi frați, programate în cursul aceluiași an. Nu există nicio interdicție în acest sens, iar amânarea cununiei din aceste considerente este o simplă superstiție neîntemeiată.

Cate cununii sunt admise?

Prima cununie este adevărată binecuvântare, este Sfântă Taină, a doua și a treia sunt îngăduite. A patra este păcat mare.

Când se săvârşeşte slujba Sfintei Taine a Cununiei şi când se săvârşeşte slujba celei de-a doua Cununii?

Când slujba se săvârşeşte persoanelor care nu au mai fost cununate, se urmează rânduiala logodnei şi a cununiei aşa cum o prescriu cărţile de slujbă. Tot aceeaşi rânduială se săvârşeşte şi în cazurile în care unul dintre miri (indiferent care) a mai fost cununat sau logodit. Dacă însă amândoi mirii au mai fost cununaţi sau dacă unul din miri a fost cununat iar celălalt mire doar logodit, atunci li se oficiază o rânduială deosebită de slujbă, numită nunta a doua. Ea este socotită un pogorământ pentru neputinţa şi slăbiciunea firii omeneşti. Slujba este mai scurtă şi mai puţin solemnă, rugăciunile având un caracter penitenţial. Aceeaşi rânduială se oficiază şi la nunta a treia.

Ce este cununia de argint (aur, platină) şi care este rânduiala după care se săvârşeşte?
Există obiceiul destul de răspândit, dar nu generalizat, ca soţii care s-au cununat religios, după o perioadă de 25 de ani de împreună-vieţuire, să marcheze acest eveniment de familie printr-o ceremonie religioasă cunoscută sub denumirea foarte îndătinată, dar improprie, de „cununia de argint". Aceeaşi ceremonie săvârşită la 50 de ani de căsătorie poartă numele de „cununia de aur", iar la împlinirea vârstei de 75 de ani de căsătorie - situaţie destul de rară - ea se numeşte „cununia de platină". Ceremonia, indiferent că este vorba de cea de argint, aur sau platină, poartă greşit denumirea de „cununie", fiindcă în realitate nu este o slujbă a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujbă de mulţumire care nu are nimic comun cu rânduiala Sfintei Cununii. Aşa cum prevăd rânduielile canonice şi tipiconale, Taina Sfintei Cununii nu se mai readministrează aceloraşi soţi, niciodată, în prima ei formă, ci numai dacă aceştia divorţează şi se recăsătoresc cu alte persoane care nu au mai fost cununate religios, deci cărora nu li s-a oficiat slujba Cununiei. Dacă ei se recăsătoresc după divorţ, li se oficiază slujba de la a doua. (Sursa: ortodoxia.md)

Cum putem ști că partenerul e cel pe care ni-l dăruiește Dumnezeu?

Trebuie să simți că celălalt e pentru tine. Există o forță nevăzută în tine, cu care simți că acesta este... cel ce este. Îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cumințenia, dorința de a se dărui, dar nu doar numai pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorința acoperă scopurile. Adică, domnule, nu mai țin cont de nimic, ne iubim. Ca până la urmă să-și pună problema despărțirii, pentru că nu-i mai convine, pentru că s-au consumat curiozitățile și au apărut alte împrejurări ispititoare. Să aibă, deci, o identitate creștină, un eroism de a-și menține aceasta identitate. (Sursa: Părintele Arsenie Papacioc - Sfânta Taină a Cununiei)

La rubrica noastră Post. Rugăciuni. Sfinți. Sărbători, se pot găsi rugăciuni pentru căsătorie, rugăciunile tinerilor care doresc să se căsătorească, rugăciunea soților, rugăciunea părinților pentru căsătoria copiilor lor.