Deschiderea cărții - harisme ieftine, diavolești

„Cât privește deschiderea cărții, deci a Sfintei Evanghelii, molitfelnicele și agheasmatarele mai vechi arată că se făcea de către preot și nu de către bolnav, așa cum apare în ultimele ediții. Dar și unele și altele nu mai pomenesc nimic în afară de această deschidere. Inovația intervine când, pe baza textului la care Evanghelia a fost deschisă întâmplător și ținând seama de culoarea vinietelor, slujitorii încep să interpreteze, făcând preziceri sau dând pronosticuri pe care credincioșii le iau drept adevărate, având în vedere autoritatea morală, duhovnicească și harică a preotului. Se are în vedere, așa cum spuneam, culoarea vinietelor, adică dacă „a căzut” pe roșu sau pe negru, culoarea roșie fiind semn bun, iar cea neagră, semn rău. În particular, „deschiderea Cărţii“ se face direct, în cadrul unei întrevederi private a solicitantului cu sacerdotul, care efectuează o lucrare evidentă de ghicitorie, având întotdeauna şi substratul unei înşelătorii - întrucât acest „serviciu“ nu se prestează niciodată gratuit. Pentru sporirea credibilităţii, sunt folosite referinţe din text: culoarea unor litere sau forma acestora, numărul paginii şi, bineînţeles, fanteziste interpretări ale textelor biblice în sine.

Citirea unei pericope de la paginile unde s-a deschis Evanghelia și mai ales interpretarea conținutului pericopelor nu trebuie practicată sau îngăduită pentru nimic în lume. Ele sunt inovații care diminuează și denaturează însemnătatea Tainei. I se spune credinciosului dacă se tămăduiește sau nu, dacă vor reuși copiii la examene, dacă trebuie să se aștepte la un deces sau la o nuntă în familie, dacă va fi avansat în serviciu și altele. Sunt lucruri care seamănă cu o adevărată ghicitorie, fără niciun temei, în care se speculează credulitatea credincioșilor, se disprețuiește evlavia lor sinceră și credința curată, în loc ca ele să fie supravegheate, luminate și călăuzite. Ceea ce este și mai grav și condamnabil în același timp este faptul că asemenea „deschideri” au început să se practice nu numai la Taina Sfântului Maslu, ci în orice altă ocazie și cu alte cărți, între care pravilele mai vechi, care, așa cum știm, nu conțin decât legi și canoane, fără să aibă caracterul de sfințenie pe care îl prezintă Sfânta Evanghelie.”(Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula - "Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică", vol. I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, pp. 244-245.

Așadar, este păcat a ghici cele viitoare folosindu-ne de cărțile sfinte ale Bisericii, și oricât de mare ar fi necazul și dragostea noastră pentru aproapele aflat în boală sau suferință, nimic nu justifică dorința de a cunoaște viitorul. Cu adevărat există numai clipa prezentă și ziua de astăzi ca resurse și mijloace dăruite noua de Dumnezeu să ne definim viitorul. Căutându-l acum, astăzi, pe Dumnezeu prin pocăință și faptele cele bune, nu vom mai avea a ne preocupa de cele viitoare, încredințându-ne cu totul voii lui Dumnezeu. Spunea un sfânt părinte că celui care îl iubește pe Dumnezeu toate îi sunt date spre bine. Ori vedem pretutindeni oameni buni și drepți și iubitori de Dumnezeu care au necazuri, care suferă. Aceștia nu sunt pedepsiți în mod injust, ci dincolo de orice chin, durere și tristețe, Dumnezeu le dă cele spre folos, spre mântuire. Să avem nădejde!

„Când avem un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenun­cheați și rugați-vă să se facă voia lui Dumnezeu și nu a voastră. Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului și mijlocul prin care să o depășească. În orice ispită am cădea, dacă nu îngenunchem, dacă nu ri­dicăm mâinile noastre și nu vărsăm lacrimi de implorare, is­pita nu se îndepărtează. Ajutorul îl vom lua de la Hristos nu­mai prin rugăciune. Ceea ce vrea Hristos de la noi e să înțelegem păcătoșenia noastră, să avem cunoaștere de sine, să cerem iertare prin spovedanie și să-L iubim sincer. Această iubire o cere Dum­nezeu de la om, că altfel îl iubim pe diavol și ne ducem în iad.”- Sursa: “Despre credinţă şi mântuire”, Părintele Efrem Athonitul, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003

Tentaţia de a ghici viitorul bolnavului se transformă într-o veritabilă insultă la adresa Cuvântului lui Dumnezeu cuprins în Sfânta Evanghelie. De la vrăjitoare şi ghicitoare ne putem aştepta la astfel de gesturi, deşi ele nu apelează la Evanghelie pentru a-şi manifesta "darurile". De la un preot care Îl slujeşte pe Hristos şi de la un credincios care crede în El nu ne putem aştepta însă niciodată la un astfel de comportament neavenit. Cuvântul lui Dumnezeu pune mâna Sa cea tare asupra bolnavului pentru a-l întări fie spre vindecare, fie spre pregătirea de dinaintea morţii. Oricare va fi calea pe care Dumnezeu i-a pregătit-o, un creştin va fi întotdeauna încrezător că este cea potrivită pentru el. Nu are de ce să caute inutil semne şi mai ales în Sfânta Evanghelie. De asemenea, un preot pregătit să împlinească voia lui Dumnezeu nu va ţine niciodată cont de manifestările superstiţioase ale unor pseudo-credincioşi. Reamintim aici că, la bază, termenul de "pseudo" înseamnă "mincinos". Credincioşii care respectă superstiţiile în detrimentul credinţei lor sunt nişte credincioşi falşi, mincinoşi, care îi mint pe cei din jur câştigându-le încrederea în practicile lor necuvenite şi se mint şi pe ei înşişi că Îl slujesc în realitate pe Dumnezeu. Cât despre preoţii care fac acest lucru, ei se dovedesc fie slabi şi îngăduitori faţă de nişte lucruri care ar trebui criticate pe faţă, fie, la fel, persoane care se află departe de Dumnezeul cel adevărat. Să nu uităm că lucrul cel mai trist pe care îl putem vedea este "o minte aflată departe de Dumnezeu care vorbeşte despre El" (Sfântul Diadoh al Foticeii).- sursa

Mult mai puțini ar fi cei care ar cădea în capcana dorinței de a li se deschide cartea interpretându-li-se viitorul dacă preoții care încă mai practică aceste lucruri și-ar da seama de greșeala cumplită în care se află. Doar Dumnezeu cunoaște cele vădite și cele ascunde trecute, prezente și viitoare, încât nici un părinte nu poate fi numit văzător cu duhul. Există cu siguranță sfinți și părinți cu viață sfântă cărora Duhul Sfânt le dă a dezvălui unele lucruri sau a rosti unele cuvinte cu adânc înțeles și clarificare pentru credincioși. Cel mai adesea acest lucru se întâmplă la Taina Sfintei Spovedanii, mai ales dacă ne-am pregătit cum se cuvine pentru mărturisire, rugându-l pe Dumnezeu să ne dea răspuns și sfat bun prin părintele duhovnic. Nu este de tăgăduit capacitatea unora dintre părinții sfinți de a vedea cele ascunse în sufletele și mințile oamenilor. Dacă ar fi să ne gândim numai la radiografiile trupești și sufletești pe care le făcea Sfântul Ardealului,  Pr. Arsenie Boca. Dar ca și Părintele Arsenie, și ceilalți părinți cu așa numitul dar al înainte vederii fug de oameni, căutând viața pusnicească împreună cu Dumnezeu. Nu fac aceasta din egoism, ci din adâncă smerenie și pentru că recunosc responsabilitatea imensă de a fi duhovnic și îndrumător, călăuzind alte suflete la mântuire sau la pierzare prin puterea cuvântului.

Harisma cunoașterii întâlnită la unii duhovnici este un dar al Duhului Sfânt de care nu putem dispune la cerere sau contra cost. Este darul lui Dumnezeu pentru sufletele curate care caută cu sinceritate și fără ascunzișuri calea către mântuire. De multe ori credincioșii evlavioși și sinceri nici nu trebuie să adreseze duhovnicului o anumită întrebare, că Duhul Sfânt îi dă părintelui a vorbi exact despre respectiva problemă și posibila ei soluționare. Mai mult, un părinte cu harisma cunoașterii și duhul smereniei, fiind luminat de Dumnezeu nici nu își dă seama că a spus un lucru minunat și este păzit astfel de căderea în păcatul mândriei. Doar credinciosul, cunoscându-și gândurile și problemele poate da mărturie despre faptul că acel cuvânt a fost cu putere multă. Este cazul multor preoți care mărturisesc că la Taina Spovedaniei sunt surprinși ei înșiși de unele dintre sfaturile pe care le dau sub insuflarea Duhului Sfânt, fără a le fi gândit până atunci, ori înțeles pe deplin. “Cine are cu adevărat aceste daruri, și le are de la Dumne­zeu, nu le strigă pe ulițe, nu se laudă cu ele, nu și le arogă, nu se folosește de ele ca de o firmă de reclamă, ci se ascunde, se smerește, face uz de ele în public numai la mare nevoie, nu­mai în cazuri excepționale, rămânând permanent supus Bisericii în dogmă și disciplină și, mai degrabă, se teme de aceste daruri, decât se mândrește cu ele.  De aceea, în sufletele pe care le păstorește sau cu care vine în atingere în vreun fel, el va refuza orice considerație specială pentru sine. El se va fa­ce vas prin care lucrează Hristos.” - Cuviosul Paisie Aghioritul

În vechime, grecii alergau la oracole pentru a li se descoperi viitorul. Astăzi se aleargă la ghicitoare, vrăjitoare, descântătoare, sau chiar la unii preoți și duhovnici. Sunt oameni care parcurg sute de kilometri în țară pentru a cere unui părinte să le deschidă cartea și să le spună viitorul. Însă câți dintre aceștia au alergat mai întâi mult mai aproape, la bisericuța din sat sau din cartier, câți dintre ei au alergat la icoana din casă a Măicuței Domnului, câți au postit câți s-au spovedit ți împărtăși cu Sfintele Taine înainte de a se obosi sute de km. pentru ghicitorii? Câți au iertat, câți au făcut milostenie. Câți au părăsit viața desfrânată și viciile? Cu ce drept cerem de la Dumnezeu să ne descopere cele viitoare, când noi nu prețuim prezentul? Acest lucru este amintit de părintele Teofil Părăian, când spune: “Un duhovnic, de exemplu, poate să fie mare, pentru cei care îl ascultă, poate să fie mic, pentru cei care nu-l ascultă, și de nimic, pentru cei care nu-l iau în considerare. Cuviosul Nicon de la Optina, spune: “Părintele duhovnic este ca un stâlp care arata calea, dar pe cale trebuie sa mergi de unul singur. Dacă duhovnicul va arăta, iar ucenicul său nu se va mișca, atunci el nu va ajunge nicăieri, ci așa va putrezi lângă acel stâlp. ”

Gestul de a deschide Evanghelia este doar un pretext. Ghicitorul, fără a interpreta de fapt textul evanghelic, îi spune bietului om ceea ce îi trece prin cap, căutând să intuiască necazul celui ce-i stă în faţă…. Cel ce practică ghicirea în Sfânta Evanghelie este un escroc, iar cel ce cere să i se deschidă Sfânta Evanghelie este un înşelat. Înşelătorul are grijă să-şi asigure clienţii şi începe cu programarea, spunându-le să vină peste trei – şase săptămâni, practică specifică oricărui vânzător de iluzii. Trebuie să fie clar pentru toţi creştinii că în Sfânta Evanghelie nu scrie cine ne-a furat lemnele, nici dacă Marioara se mărită şi nici dacă bolnavul din familia noastră se face sănătos. Pentru necazuri de tot felul avem învăţătura Bisericii Ortodoxe, care ne spune clar ce avem de făcut. Trebuie să ştim că nu există nevoie sau necaz omenesc pentru care Biserica Ortodoxă să nu aibă rugăciuni, pe care credinciosul le poate solicita preotului din parohia sa. De la noi se cere credinţă şi fapte bune. De aceea, facem apel la cei care au neclarităţi în această privinţă: Deschideţi Biblia şi citiţi Sfintele Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca şi Ioan şi lămuriţi-vă şi singuri că acolo este cuvântul lui Dumnezeu, iar nu iluziile vândute de cei care vă înşeală, pur şi simplu, durerea şi curiozitatea dumneavoastră. - Pr. Florian Ionescu, interviu pentru Ziarul Lumina.

Sfântul Ignatie Briancianinov explica ce de ușor pot fi oamenii păcăliți de duhurile care "prezic" viitorul. Este foarte ușor ca oamenii lipsiți de discernământ să fie înșelați de duhurile întunericului. Trebuie făcută o distincție: duhurile care "prezic" adevărul de multe ori nu fac altceva decât să tragă concluzii logice din mersul actual al evenimentelor. Dracii știu tot ce s-a întâmplat în trecutul nostru, și știu și tot ce se întâmplă în momentul actual. Dacă noi nu ținem seama de această însușire a lor riscăm să confundăm profeția cu constatarea. Dracii ne pot spune că un prieten vine să ne viziteze dinainte ca acela să ajungă la poarta noastră. Aceasta nu a fost o prezicere care s-a adeverit. Sunt anumite cazuri în care totuși duhurile respective "prezic" și evenimente a căror deducere logica este imposibilă. În aceste situații pur și simplu diavolii calculează, cu o anumită marjă de eroare, ceea ce s-ar putea întâmpla. Și faptul că de multe ori duhurile se înșeală, fapt dovedit ușor de statistică, nu face decât să confirme că nu aveau cum să nimerească întotdeauna: soluția cea mai probabilă nu se dovedește și cea reală. Argumentarea Sfântului Ignatie este în întregime fundamentată pe Sfânta Scriptură și pe Sfinții Părinți. Nu este deci de mirare că cei care nu recunosc drept autorizată această fundamentare nu au cum să înțeleagă concluziile Sfântului Ignatie. Cartea Sfântului Ignatie Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni, este una dintre cele mai importante marturii ortodoxe despre răspunsul la întrebările omului contemporan privitoare la enigmele și misterele din jurul său. - sursa

Cuviosul Paisie Aghioritul: „Oamenii merg adeseori la cei înșelați pentru că diavolul are «harisme» ieftine [cu care îi înzestrează pe acești «tauma­turgi»] unde pot primi ușor «rezolvarea»”. Sfaturile pe care le spun oamenilor ca să le îndeplinească, nu sunt grele și le odihnesc sau îndreptățesc (justifică) patimile (slăbiciunile). Are și satana oarecare putere. Face și el oarece minuni. Era arhanghel și își păstrează puterea de arhanghel, tocmai pentru că Darurile lui Dumnezeu sunt neclintite. Dumnezeu l-a plăsmuit pe arhanghelul Lucifer și l-a împodobit cu toate virtuțile și cu multe puteri. Acesta s-a pervertit însă pe sine. Datorită mândriei, a dat o rea întrebuințare libertății pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, și a căzut astfel din starea sa ontolo­gica și din locul său din cer: «Am văzut pe satana ca un ful­ger cazând din cer» (Luca 10, 18). A căzut și a devenit dia­vol. A căzut, și din lumină a devenit întuneric. A plăsmuit pentru prima dată răutatea și minciuna. De aceea Hristos îl numește tatăl minciunii (Ioan 8, 44). Înainte de căderea lui Lucifer nu exista nicăieri în cosmos răutate: Dumnezeu le-a creat pe toate bune foarte (Fac. 1,31). Diavolul îi urăște pe oameni pentru ca sunt meniți comu­niunii cu Dumnezeu în veșnicie. Acum el se lupta ca să-l des­partă pe om de Dumnezeu cu orice chip, prin minciună, rătăci­re, viclenie, cugete, fapte; să-l îndepărteze de lumină și să-l aducă la întuneric, anume în stăpânirea lui. Există oameni care au intrat în slujba diavolului. Prin ei săvârșește satana diferite false minuni.

Deși vindecă, diavolul însă mai mare vătămare face. Și măcar că poate folosi trupul, care puțin mai pe urmă tot va muri și va putrezi, vatămă sufletul cel nemuritor. Satana poate vindeca doar bolile pe care le-a provocat el. Oricine, prin urmare, care – ca și rătăciții din Corint – ar încerca să polarizeze în jurul altcuiva decât al lui Hristos via­ța creștină, sau s-ar face pe sine centru, uzurpând pentru sine sentimente și atitudini care se cuvin numai lui Hristos, acela ar cădea sub vina de impostor demoniac. Și a lăsa pe credincioși să creadă că tu ai puteri supranaturale, că ai daruri de taumaturg, că ai vedenii care presupun o vrednicie a ta, că ești înainte-văzător, știind să citești în suflete păcatele, trecu­tul și viitorul, toate acestea nu ar însemna altceva decât o di­simulată manevră de a uzurpa locul lui Hristos. Ar fi o reedi­tare a vechii tentative de emancipare și autonomizare încer­cată de Lucifer, și încă într-o încercare cu totul îndrăzneață, antihristica!

Sfântul Ierarh Nifon ne spune: „Până la sfârșitul lumii, nu vor lipsi drepții Domnului, după cum nici lucrătorii satanei nu vor lipsi. În zilele cele mai de pe urmă însă, adevărații slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni. Și chiar dacă nu vor face semne și minuni ca astăzi, vor călători necontenit pe calea cea strâmtă, cu toată smerenia. Aceștia vor fi în împărăția lui Dumnezeu mai mari decât părinții făcători de mi­nuni. În vremea lor nu va mai fi cineva care să facă semne minunate, deoarece, chiar văzându-l, nu vor vrea să se înțelepțească în luptele lor duhovnicești.„ - sursa

Până când veţi crede în Hristos, dar şi în prezicători şi în demoni? Dacă credeţi în Hristos, că El singur, ca Dumnezeu Care este, descoperă toate cele tăinuite şi toate cele viitoare, şi că dezvăluie acestea şi celorlalţi, cum am spus, pentru ce voi nu alergaţi la Hristos, să vă dezvăluie cele pe care le căutaţi, ci alergaţi la prezicători şi demoni? Iar dacă de la cel potrivnic credeţi în prezicători şi demoni, că ei descoperă cunoaşterea celor tăinuite şi adevărul, de ce în van vă mai numiţi creştini şi vă închinaţi lui Hristos? Nu aţi aflat că nu puteţi să slujiţi doi stăpâni în acelaşi timp, pe Hristos şi pe Belial? Adevărul şi minciuna? Pe Dumnezeu şi pe diavol? Precum şi Domnul şi Sfântul Apostol Pavel o spun în acelaşi gând; însă, dacă chiar spuneţi că nu credeţi în prezicători şi demoni, minţiţi. Deoarece, dacă nu credeţi în aceştia, cum de mergeţi şi întrebaţi ? Căci această, singură, apropiere a voastră de ei şi întrebarea adeveresc că îi credeţi şi sunteţi robii lor, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Căci pentru ce lucru alergi la el (la prezicător)? Ce întrebi? Îndată ce te-ai apropiat de el, îndată ce ai în­tre­bat, sub robia lui te-ai pus pe tine însuţi; căci întrebi, deoarece crezi” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul VIII la Epistola a II-a către Timotei).[...]

Ce trebuie să facă creştinii ca să se păzească de ghicitorii și vrăjitorii

Pe lângă faptul de a vă păzi de vrăjitorii şi de lucrarea demonilor şi a vrăjitorilor, să aveţi toţi, mici şi mari, bărbaţi şi femei, Cinstita Cruce, fie de lemn, fie de aramă, fie din alt material, atârnată la gâtul vostru, precum citim în viaţa celor cinci sfinţi mucenici, că şi vechii creştini aveau crucea la gât. Şi, pentru aceasta, acel apostolic Pangratie, episcopul din Tauromenia, le dădea creştinilor pe care îi boteza şi o cruce de cedru, căci mult se teme diavolul şi demonii de chipul (forma) Cinstitei Cruci şi fug de acolo când o văd, precum ei înşişi (demonii) au mărturisit acest lucru. Căci întrebaţi fiind aceştia cândva de către Sfântul Ioan Vostrinos, care avea putere împotriva duhurilor necurate, de care lucruri ale lui Hristos se tem mai mult, au răspuns că se tem de cele trei: de crucea pe care o poartă creştinii la gât, de Sfântul Botez şi de Dumnezeiasca Împărtăşanie, cum este pomenit în culegerile manuscrise pe care le-a făcut Ioan din Antiohia. De aceea mare apărare este şi faptul de a-şi face creştinii crucea de fiecare dată când beau apă sau încep orice lucru şi îndeletnicire, precum le porunceşte Sfântul Chiril al Ierusalimului. Mare armă şi scut împotriva diavolului este şi faptul de a avea creştinii Sfânta Evanghelie în casa lor, deoarece Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în casa aceea unde este Evanghelia acolo nu intră diavolul: „Căci dacă acolo în casă este aşezată Evanghelia, diavolul nu va îndrăzni să se apropie; cu mult mai mult, sufletul, purtând în el asemenea înţelesuri, nu-l va atinge vreodată, nici nu vor năvăli asupra lui diavolul şi nici firea păcatului”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul 32 la Evanghelia după Ioan).[...] Dacă pentru puţina credinţă a unor creştini, demonii arată unele năluciri la mormintele unor oameni sau la casele lor, sau în alt loc, acolo trebuie să fie chemat un preot să facă sfeştanie şi să fie stropit locul şi prin dumnezeiescul har să fie desfăcută lucrarea demonilor. Mai ales când un creştin are să ridice casă sau moară sau să construiască o barcă, să poftească preotul să facă sfeştanie şi să citească rugăciunea din cartea de rugăciuni pe temelia casei şi atunci să fie pusă temelia casei sau să fie construită barca. [...] (din: Sf Nicodim Aghioritul, Despre Vrăjitorie, Ed, Sophia)

a consemnat Cristina Roman