Dimensiunea eshatologica a invataturii antiariene a Sfantului Atanasie cel Mare

Chiar în acest caz, al arianismului, spre pildă, avem de-a face inclusiv cu o erezie antitrinitară, întrucât în doctrina acesteia este contestată dumnezeirea Fiului, prin urmare, arianismul tăgăduiește în orice fel dogma Sfintei Treimi. Am făcut această subliniere doar pentru a arăta implicațiile surprinzătoare ale unei doctrine eretice, aparent simplă, fără să insistăm prea mult în ceea ce privește detaliile. Însă, caracterul general de erezie hristologică este unul extrem de interesant și de util de înțeles pentru noi, întrucât ne afectează direct, fiind valabil nu doar în acea vreme, ci și astăzi, ba chiar până în vremurile eshatologice.

Erezia ariană

În afară de cele spuse în materialul anterior despre învățăturile ariene, mai adăugăm din consemnările Sfântului Atanasie precizarea că: „O idee proprie ereziei lor mai este și aceasta, arătată în alte scrieri ale lor, anume că sunt multe puteri, și una este proprie lui Dumnezeu prin fire și din veci; dar Hristos nu este puterea adevărată a lui Dumnezeu, ci este și El una dintre cele numite puteri, dintre care cea mai din vârf și bolta tuturor nu se numește numai putere, ci și puterea cea mare (Ioil 2, 2), iar celelalte sunt multe și asemenea Fiului, despre care David cântă, zicând «Domnul puterilor» (Psalmii 23, 10)”. Așadar, din acest text se pare că arienii împrumută elemente din doctrina panteistă a gnosticilor, care a precedat arianismul, acolo unde Logosul-Hristos era socotit a fi un eon dintre cei mulți, adică o existență de ordin secundar, deosebită de Ființa primordială. În orice caz, peste tot se dorește eliminarea firii dumnezeiești a lui Hristos, aceasta desigur după ce se afirmă nașterea Fiului în timp, și implicit trecerea Sa în rândul făpturilor.

Dumnezeirea Fiului

Așa cum ne mărturisește în multe locuri Evanghelia și precum dreapta credință a Bisericii a hotărnicit, Iisus Hristos este Cuvântul cel veșnic, Care S-a întrupat, adică a devenit Dumnezeu-Om și numai astfel ar fi putut să fie ca să poată săvârși mântuirea omenirii. De aceea, orice tăgăduire a acestui statut anulează implicit și mântuirea noastră. Despre El spune Sfântul Atanasie cel Mare în Cuvântul întâi împotriva arienilor: „Acesta este Fiul adevărat al Tatălui, prin fire, propriu ființei Lui. Înțelepciunea unic născută și Cuvântul adevărat și unic al lui Dumnezeu. Nu este creatură și făptură, ci născutul propriu al ființei Lui. De aceea El este Dumnezeu adevărat, de o ființă cu Tatăl adevărat”. Pentru că altfel, ce înțeles ar mai fi avut versetul ioaneic: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1)?

Adevăr și rațiune

Învățătura lui Arie nu doar că este greșită, ci și contradictorie. Pentru că alegând din Revelație doar ceea ce închipuirii lui i se părea a fi acceptabil, el ajunge în cele din urmă să-și piardă credibilitatea inclusiv asupra unor lucruri adevărate pe care le susținea, potrivit observației Părintelui alexandrin: „Și cine va crede acestuia că vorbește despre înviere, odată ce tăgăduiește pe Hristos, care S-a făcut pentru noi întâiul născut din morți (cf. Coloseni 1, 10). Sau cum, nerecunoscând nașterea adevărată a Fiului din Tatăl, nu va rătăci și în privința venirii Lui în trup?” Iată cum, de fapt, în afara Revelației, nu doar că nu există adevăr, ci nici logică.

Dumnezeu și dumnezeii

Analizând lucrarea lui Arie numită Thalia, Sfântul Atanasie cel Mare scrie: „A mai îndrăznit să spună (Arie, n.n.) iarăși că Cuvântul nu este Dumnezeu adevărat. Căci deși i se spune Dumnezeu, nu e Dumnezeu adevărat, ci prin îm­păr­tășirea de har. Ca și ceilalți toți, așa se zice și el numai cu numele dumnezeu”. Însă, Fiul lui Dumnezeu este distinct de ceea ce într-un alt context este denumit prin „dumnezei”, lămurește Sfântul Atanasie: „Iar ceilalți cărora le-a spus «Eu am zis: dumnezei sunteți» (Psalmii 81, 6), numai prin împărtășire au pe Cuvântul prin Duhul, având harul acesta de la Tatăl, căci El este pecetea ipostasului Tatălui (Evrei 1, 3) și Lumină din Lumină”. Iată, aici, întâlnim în premieră la Sfântul Atanasie fundamentala distincție a teologiei ortodoxe care vorbește despre Dumnezeu după ființă și dumnezeu după participare sau după har. Din toate acestea se poate intui cum doctrina lui Arie nu are efecte restrânse la epoca niceană, ci ea vizează în egală măsură și perioada eshatologică, prin contestarea de către antihrist a dumnezeirii după ființă a Fiului întrupat, a doua Persoană a Sfintei Treimi.

Eshatologia

Având în vedere toate cele expuse mai sus, Sfântul Atanasie concluzionează: „De aceea și sinodul ecumenic (de la Niceea) a scos pe Arie din Biserică și l-a dat anatemei, nerăbdând necredința lui. Așa s-a născut erezia lui Arie, mai rătăcită decât celelalte erezii. De aceea, s-a numit și dușman al lui Hristos și s-a socotit înaintemergătorul lui antihrist”. Aici se vede limpede inspi­rația dumnezeiască a Părinților, pentru că antihristul este cel ce Îl va tăgădui pe Hristos ca să se pună pe sine în locul Lui, ca fals Mesia, ca fals Hristos, ca fals Mântuitor. Antihristul, din punct de vedere teologic, va fi un eretic arian prin exce­lență. Potrivit Apocalipsei (13, 8), antihristul va stăpâni peste tot pământul și va voi să i se recunoască inclusiv atribute divine, de aceea când va vorbi despre Hristos va vorbi doar ca despre un simplu om. În realitate, nici peste pământ nu va domni, așa cum nici tatăl lui, diavolul, nu domnește. Denumirea de „stăpânitorul lumii acesteia”, de la Ioan 14, 30, este dată fie în sens peiorativ, fie în sensul de stăpân peste lumea patimilor. Desigur, atât diavolul, cât și antihristul vor să fie și lasă să se înțeleagă că ar fi domnii acestei lumi. Cu toate acestea, în Al doilea cuvânt împotriva arienilor, Sfântul Atanasie cel Mare scrie limpede că pe Hristos „L-a făcut Tatăl Domn și Împărat în mijlocul nostru și pentru noi, care mai înainte eram neascultători; și e vădit că Cel ce S-a arătat atunci Domn și Împărat n-a început a Se face atunci Împărat și Domn, ci a început a-și arăta domnia Lui și a și-o extinde și peste cei ce erau neascultători”. Așadar, încă de la momentul Întrupării, Hristos este Domn și Împărat a toate, indiferent de blasfemiile ereticilor din toate vremurile și până la cea întru slavă a Doua Lui Venire.

Ziarul Lumina