Pr. Calciu, din temniță în sinaxar - moaștele sale sunt întregi

 “O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!” – Pr. Gheorghe Calciu pe patul de moarte

Moaște întregi, plăcut mirositoare la 7 ani de la mutarea la Domnul

Părintele Gheorghe Calciu (23 noiembrie 1925 – † 21 noiembrie 2006) își are odihna veșnică la Mănăstirea Petru Vodă, lângă mormântul prietenului și împreună-mărturisitorului părinte Iustin Pârvu. Anul acesta, la 16 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 7 ani de la trecerea Pr. Calciu la Domnul, mănăstirea a organizat slujba parastasului. Mormântul părintelui Calciu era împodobit cu flori de culoarea drapelului românesc, frumos așezate sub formă de cruce. Cu câteva zile înaintea slujbei de pomenire, în prezența câtorva călugări, a avut loc deshumarea osemintelor Pr. Calciu conform tradiției ortodoxe. Trupul părintelui Gheorghe Calciu a fost găsit întreg, neputrezit, bineplăcut, nestricăcios, aproape integral. Sfinte moaște întregi ale unui sfințit mărturisitor!

După câteva zile de ușoară derută, în care nu se putea lua o decizie cu privire la felul în care moaștele părintelui Calciu să fie cinstite, s-a hotărât reînhumarea lor lângă troița din fața mănăstirii. Presa locală, dar și diverse televiziuni vorbesc despre un scandal iscat la mănăstire prin faptul că li s-ar fi cerut călugărilor prezenți la deshumare să nu vorbească despre aceasta, că moaștele părintelui ar fi fost duse spre închinare și cinstire în chilia părintelui Iustin Pârvu și doar câteva oase s-ar fi aflat în groapă la momentul parastasului. Această ultimă informație a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, pr. Constantin Sturzu pentru Mesagerul de Neamț. Pr. Sturzu a menționat totodată că pe 11 decembrie osemintele au fost reînhumate. Starețul mănăstirii Petru-Vodă, Pr. Hariton Negrea a declarat pentru adevărul.ro: „Lucrurile au devenit foarte presante din SUA, de la Andrei Calciu, fiul părintelui. Invocând testamentul  tatălui său, acesta a luat legătura cu noi din America şi ne-a şi ameninţat că ne dă în judecată, lăsând de înţeles că s-ar putea ajunge şi la pretenţii materiale. În plus ne-am trezit cu o avalanşă de telefoane de la mass media, iar poliţia a făcut verificări dacă e cazul de profanare de morminte.”

În Testamentul părintelui Calciu la care s-a făcut referire, sfinția sa afirmă: “Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greşi, care poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte Stareţ, să găsiţi o cale prin care să împiedicaţi asemenea lucruri: fie că veţi lăsa la mănăstire un document, fie că veţi pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare decât cea dintâi. Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău.Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă, spre a fi uitat pentru totdeauna.” (Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale şi ale altora, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Ed. Christiana 2007)

Dosarul pentru canonizarea Pr. Calciu a fost depus la Mitropolia Iașilor (însoțit de 2000 de semnături) încă de acum câțiva ani, iar aflarea trupului întreg, neputrezit, este încă o mărturie a sfințeniei sale.  Reviste și bloguri cu atitudine creștin-ortodoxă vorbesc despre moaște sub țărână și lumină ținută sub obroc și se tem că Sf. Sinod va amâna sine die canonizarea părintelui Calciu, așa cum o face și în cazul altor sfinți mărturisitori, precum cei de la Aiud, pe motiv că acum nu este momentul. Acum este momentul corectitudinii politice, al ecumenismului, al cipurilor și al pregătirii venirii lui antihrist… (am citat din  sursa)

Sociologul Ciprian Voicilă, scriind despre dosarul canonizării Pr. Calciu, face un portret duhovnicesc al părintelui prigonit în temnițele comuniste: “Părintele Gheorghe Calciu ni s-a făcut nouă icoană, prezență a Duhului. El ne-a învățat să privim și să numim realitatea, care este adevărul hristic, să nu ne temem de suferință și de moarte. El n-a pătimit pentru sine, ci pentru un popor întreg. Nu s-a îngrijit doar de sufletul său, ci și de cel al unui popor întreg, pentru că devenise atât de adevărat și de transparent pentru Duhul Sfânt, încât, dată fiind legătura indestructibilă a fiecăruia cu neamul său, implicat soarta tuturor românilor în pătimirea și iluminarea sa. El a dat un exemplu și a chemat pe toți să-i urmeze spiritul de jertfă și neînfricarea. Pe toți românii, dar și pe europenii care au auzit de lupta și de suferințele lui. Astfel, Părintele Calciu s-a adresat lumii întregi, și încercarea vieții lui este pilduitoare și paradigmatică pentru o întreagă lume scufundată în barbaria disprețului pentru libertatea și demnitatea omului.”

Născut în 23 noiembrie 1925 la Mahmudia, judetul Tulcea, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a murit în 21 noiembrie 2006, la Washington. Conform dorinței sale, a fost înmormântat în tară, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu. Părintele Calciu a fost dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului. A îndurat peste 21 de ani de închisoare în regimul comunist. A fost închis la Aiud, Gherla, Pitesti, Jilava. A fost eliberat din închisoarea Aiud în 1963, însă i s-a stabilit domiciliu forțat în Bărăgan. În 1985, se stabilește în Statele Unite, fiind alungat din țară de comuniști.

Mărturii despre viața părintelui Calciu

Ioan Ianolide, el însuși mucenic, frate de celulă și prieten cu sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu, scria despre Părintele Calciu: “Resorturi interioare pe care nu le poate realiza omul obișnuit – și care nu sunt descrise nici în literatura lumii, decât poate în prezentările apocaliptice ale infernului – îi fac pe cei ce au cunoscut ‘reeducarea’ să se cutremure de forța sufletească a omului care a cutezat să înfrunte din nou fiara ce-l robise. El a ieșit din iad și a avut curajul să înfrunte din nou iadul. Știa că îl așteaptă caznele, dar și-a pus nădejdea în Hristos. L-a primit pe Hristos viu, divin, puternic – si așa a putut domina teroarea întipărita în ființa și în sufletul său. Chinul, durerea, groaza i-au pătruns în oase, în minte și în suflet prin reeducare, dar preotul Gheorghe Calciu le-a smuls din el însuși, conștient de perspectiva de a le înfrunta din nou. Omul fuge de a repeta o mica suferință, iar el a înfruntat din nou teroarea nesfârșită a iadului, căci în temniță teroarea căpăta întindere nesfârșită și profunzime abisală. Fusese martirizat Hristos și el trebuia să-L mărturisească.“ (extras din “Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”, Ed. Bonifaciu 2012). 

A fost românul care a avut cea mai lungă și infernală perioadă de detenție. “Iată-l pe omul care a fost în iad!” – spunea vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, sfinția sa însuși, un om care a cunoscut ororile închisorilor comuniste.

Un cunoscut și apropiat al părintelui Calciu, Lucian D. Popescu, participant la parastasul de șapte ani al părintelui, scrie pentru Rost-online: “Ceea ce prea des se uită sau se ignoră, încă şi azi, în legătură cu acţiunea publică a părintelui Calciu din 1978  e că şi-a pus propria persoană într-o stare de pericol major cu unicul scop de a salva. Obiectul salvării a fost, după context, fie aproapele din temniţă, fie sufletul vreunui tânăr, fie obrazul Bisericii şi al românului, fie adevărul. Riscurile la care s-a expus nu au fost legate de pierderea unui privilegiu, unui carnet de partid sau unui loc de muncă, şi nu a fost vorba nici măcar de a şti că urmează doar o “simplă” detenţie, mai lungă sau mai scurtă. Ci ceea ce făcea îl punea literalmente în pericol de moarte. Nu e nici o exagerare şi nici o metaforă. Amintesc aici numai că, fiind preot-profesor la Seminarul Teologic, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că, în biserică, a ţinut şapte predici adresate tinerilor, iar în închisoare a fost plasat într-o celulă cu doi condamnaţi pentru omor deosebit de grav, care aveau misiunea de a-l ucide, dar care, în final, au devoalat misiunea Securităţii… Contemporan acţiunii părintelui, începute în 1978, N. Steinhardt scria: “Singura şansă de supravieţuire a creştinismului răsăritean este aceea a unui război întru Cuvânt. Soluţia noastră e aceea a lui Calciu-Dumitreasa… ”.

Părintele Calciu – cuvânt cutremurător despre suferință și forța regeneratoare a credinței

“Cititorule, cele spuse aici sunt o confesiune. Dacă pe parcursul paginilor care urmează nu te voi purta prin tot labirintul sufletului meu, o fac pentru a te cruța. Ceea ce vei citi aici este o aventura teribilă și sfâșietoare, dar o aventura în spirit. Să nu pui mare preț pe măcelurile cărnii, nici pe nebunia noastră temporară sau definitivă, nici pe foame, nici pe bătaie, nici pe moarte.

 Trupul are memorie scurtă. Carnea doare, dar apoi uită. Dar sufletul, nu. Și știu că am văzut bătăi și orori, orori suferite de alții, care m-au durut și m-au spulberat, m-au spulberat mai mult decât propria mea suferință. Securitatea, când a încercat să ne distrugă, a știut că la un moment dat sufletul nostru va ceda. Au crezut că dacă trupul este chinuit până dincolo de limitele rezistenței umane, sufletul este desființat, și pot face cu el ce vor. Dar nu este așa.

Dacă un material se rupe, dacă un lemn se rupe, este greu să-l mai refaci. Însă sufletul, dacă ‘se rupe’, să știți că se reface. Așa cum înmugurește un copăcel sau o ramură pe care ai frânt-o, așa înmugurește sufletul. Treptat-treptat, ne-am refăcut. Iar când am ieșit de acolo, când Domnul s-a milostivit să ne scoată iar la lumină, ‘la învierea cea dintâi’, eram puri. Căci ne spălaseră apele adâncului și lacrimile noastre.“ (Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale şi ale altora, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Ed. Christiana 2007)

Sursa foto:google.com