Noul cuvant catre tineri al Parintelui Gheorghe Calciu

Iar în ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, ÅŸi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat ÅŸi a venit la Simon-Petru ÅŸi la celălalt ucenic pe care îl iubea Iisus, ÅŸi le-a zis: “Au luat pe Domnul din mormânt ÅŸi noi nu ÅŸtim unde L-au pus”. Deci a ieÅŸit Petru ÅŸi celălalt ucenic ÅŸi veneau la mormânt. Åži cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintîâ la mormânt. Åži, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit ÅŸi Simon-Petru, urmând după el, ÅŸi a intrat în mormânt ÅŸi a văzut giulgiurile puse jos, iar marama care fusese pe capul Lui nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat ÅŸi celălalt ucenic, care sosise întîi la mormînt, ÅŸi a văzut ÅŸi a crezut. Căci încă nu ÅŸtiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morÅ£i. Åži s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.

Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Åži pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. Åži a văzut doi îngeri în veÅŸminte albe ÅŸezând, unul către cap ÅŸi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Åži aceia i-au zis: “Femeie, de ce plângi? Pe cine cauÅ£i?”. Ea le-a zis: “Că au luat pe Domnul meu ÅŸi nu ÅŸtiu unde L-au pus”. Zicând acestea, ea s-a întors cu faÅ£a ÅŸi a văzut pe Iisus stând, dar nu ÅŸtia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: “Femeie, de ce plângi? Pe cine cauÅ£i?”. Ea, crezând că-i grădinarul, a zis: “Doamne, dacă tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus ÅŸi eu Îl voi ridica”. Iisus i-a zis: “Maria!”. Întorcîndu-se, aceea I-a zis pe evreieÅŸte: “Rabuni!” (adică: Învăţătorule!). Iisus i-a zis: “Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu! Mergi la fraÅ£ii Mei ÅŸi le spune: Mă sui la Tatăl Meu ÅŸi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu ÅŸi Dumnezeul vostru”. Åži a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul ÅŸi că acestea i le-a spus ei. (Ioan 20, 1-18)

Giotto – Noli me tangere

Oare ce cuvânt nou le mai poate spune cineva tinerilor mei prieteni? Au trecut de atunci ani îndelungaÅ£i. O nouă generaÅ£ie s-a ridicat, călită de o experienţă unică ÅŸi, poate, atinsă de un nou scepticism, născut din contactul cu lumea Occidentului rătăcită de la dreapta credinţă. Poate că astăzi, chiar mai mult decît atunci cînd am rostit eu cele “Åžapte cuvinte…” [1978], sufletul tinerilor – pe care îi consider prietenii mei, ca ÅŸi atunci (căci tot în numele lui Iisus Hristos vorbesc) – este lovit de maladii psihice aduse din lumea largă de o propagandă perfidă, deghizată adeseori sub masca unei democraÅ£ii deÅŸuchiate ÅŸi luînd înfăţiÅŸarea creÅŸtinismului, aÅŸa după cum satana se îmbracă în lumină de înger pentru a înÅŸela pe cît mai mulÅ£i.

Atunci erai oprimat prin forţă, ceea ce crea în tine o rezistenţă naturală faţă de un sistem de gîndire materialist, cu aspect mistic. Nu credeai, tinere, în nimic din ce Å£i se spunea pe atunci, pentru că, aÅŸa cum ÅŸtii, sub forma adevărurilor relative, pe care stăpînii vremii le proclamau ca adevăruri absolute, se ascundea o minciună deopotrivă totală ÅŸi totalitară. Atunci glasul preotului ajungea la tine prin predica rostită cu preÅ£ul libertăţii ÅŸi chiar al vieÅ£ii, iar adevărul lui Hristos îÅ£i consola sufletul rănit de violenÅ£a limbajului politic ÅŸi de teroarea fizică. Atunci Å£i se vorbea de internaÅ£ionalismul comunist ÅŸi de existenÅ£a exclusiv materială, prin care se căuta uciderea iubirii universale a Mîntuitorului. Atunci Å£i se spunea că eÅŸti o simplă piesă, fără libertate, în mecanismul social ÅŸi politic, că numai integrarea în necesitate îÅŸi aduce libertatea. Hristos te chema însă la o libertate mai mare, de cu totul alt ordin, atunci cînd spunea: “SfinÅ£eÅŸte-i pe dînÅŸii întru adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul” [1] sau “VeÅ£i cunoaÅŸte adevărul ÅŸi adevărul vă va face liberi” [2].

Nu este aÅŸa, prietenul meu, că atunci Adevărul creÅŸtin Å£i se părea limpede ÅŸi uÅŸor de înÅ£eles? Oare acum, în plasa de minciuni care te cuprinde din toate părÅ£ile, mai poÅ£i distinge la fel de lesne adevărul de neadevăr? Sub năvala “evanghelizării” de tip protestant ÅŸi american, în care adevăruri parÅ£iale ale creÅŸtinismului îÅ£i sînt predicate pe fondul satanic al rock-ului ÅŸi în forma teatralizării de cartier, cu răcnete ÅŸi lacrimi false, cu minuni ÅŸi vindecări care plouă peste capul tău buimăcit, cum mai poÅ£i găsi pe Hristos cel adevărat în inima ta? Ieri, sub teroarea ateismului comunist, puteai să-Å£i împodobeÅŸti sufletul cu trupul Domnului, uns cu miresme, aÅŸa cum îl puseseră în mormînt Iosif ÅŸi Nicodim. Astăzi, sedus de ritmul infernal al tobelor ÅŸi de vuietul cu ritm sălbatic al “propovăduirii” sectante, nu-L mai găseÅŸti pe Dumnezeu ÅŸi stai, ca Maria Magdalena, plîngînd în faÅ£a mormîntului gol al sufletului tău.

Cine Å£i L-a furat pe Dumnezeu? Care grădinar L-a ascuns de tine, ca să fii acum singur ÅŸi să plângi?

Întoarce-te la adevărul simplu al credinÅ£ei ÅŸi la textul învierii lui Hristos. Aleargă ca Petru ÅŸi Ioan spre mormântul Domnului, apleacă-te, intră, ÅŸi vei vedea ÅŸi vei crede, cunoscând Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morÅ£i!

Poate că ieri, când comunismul căuta să smulgă orice credinţă din inima ta ÅŸi să facă din tine un simplu ÅŸurub în angrenajul maÅŸinii sociale, tu, dintr-un spirit de revoltă tinerească, Îl aveai mai mult pe Hristos în sufletul tău decât Îl ai astăzi. Azi eÅŸti atacat din toate părÅ£ile, cu zgomot ritmic de tobe, de toate organizaÅ£iile anticreÅŸtine, care vor să facă din vechile popoare credincioase un fel de amestec inform, uÅŸor de condus acolo unde vor ei, aÅŸa cum se întâmplă ÅŸi cu lumea politică, unde cîÅ£iva indivizi sînt unÅŸi în taină ÅŸi puÅŸi să conducă, de pe poziÅ£ii internaÅ£ionale de forţă, toate popoarele: ei decid ce neam are dreptul să nască prunci sau să moară prin nenaÅŸteri; ei se substituie lui Dumnezeu ÅŸi trasează destinul naÅ£iunilor după placul sau interesul lor. Cine nu se supune, să piară! [3]

Acest totalitarism se exprimă tot mai mult ÅŸi în viaÅ£a Bisericii, prin organizaÅ£ii internaÅ£ionale ecumenice de tip masonic, care impun, de fapt, o nouă religie, o nouă liturghie, fără nici o sacralitate, fără taine ÅŸi fără ritual, ca într-o piesă modernă. Teatrele aÅŸa-zis religioase, pe care le vedeÅ£i înjghebate prin pieÅ£ele publice de anumiÅ£i tineri veniÅ£i din Occident, reprezintă desacralizarea creÅŸtinismului ÅŸi a liturghiei, desacralizare la care, din nefericire, se pretează ÅŸi unii reprezentanÅ£i ai clerului ortodox, aÅŸa cum este cazul broÅŸurii “Reconcilierea – dar al lui Dumnezeu ÅŸi început de viaţă nouă”, editată la IaÅŸi, în 1995, printre editori găsindu-se ÅŸi un preot ortodox (desigur, nu fără aprobarea ierarhului său). Această lucrare, în porÅ£iunea ei liturgică, este un atentat la sfinÅ£enia liturghiei ortodoxe ÅŸi o negare a valorii ei de taină.

Cum să nu stai, ca Maria, în faÅ£a unui mormânt gol? Toate aceste atacuri sunt date împotriva ta, tinere, cu osebire împotriva ta, căci eÅŸti mai lipsit de apărare ÅŸi mai sensibil la nedreptăţi; ÅŸi toate vor să-Å£i spună că eÅŸti un mormânt gol dacă nu asculÅ£i de ei. Însă stă scris: “IubiÅ£ilor, nu daÅ£i crezare oricărui duh, ci ispitiÅ£i [cercetaÅ£i] duhurile de sînt de la Dumnezeu, fiindcă mulÅ£i prooroci mincinoÅŸi au ieÅŸit în lume” [4].

Cine ispiteÅŸte astăzi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, cînd înÅŸiÅŸi preoÅ£ii ortodocÅŸi ÅŸi catolici ajung să predice un mesianism anticreÅŸtin, asemenea sectelor înfiinÅ£ate de rebelii Biserici? Cine te apără de rătăcire, fratele meu mai tânăr? Åži cine îÅ£i reîmpodobeÅŸte inima cu prezenÅ£a lui Hristos cel adevărat, nu cu hristoÅŸii mincinoÅŸi ai veacului acestuia?

“Åži celor câÅ£i L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Åži Cuvântul S-a făcut trup ÅŸi S-a sălăşluit între noi, ÅŸi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har ÅŸi de adevăr…Åži din plinătatea Lui noi toÅ£i am luat, ÅŸi har peste har” [5].

Te-ai născut, tinere, din nou, nu din poftă trupească, nici bărbătească, ci din Dumnezeu, Care S-a făcut trup pentru tine ÅŸi din a Cărui plinătate te-ai împărtăşit, ÅŸi har după har ai luat. Acest har îÅ£i este scut împotriva desfrânărilor la care te îndeamnă învăţătorii tăi de azi, vorbindu-Å£i despre libertate ca despre ridicarea oricăror opreliÅŸti din faÅ£a ta. Bunul simÅ£ este un fetiÅŸ, cinstea – o noÅ£iune perimată, sexualitatea – o descătuÅŸare a animalului din tine, asemănarea ta cu Hristos – o poveste creată de preoÅ£i, iar iubirea de Dumnezeu ÅŸi de semeni – o nouă formă de încătuÅŸare a personalităţii. Cercetează în inima ta, dincolo de acest hăţiÅŸ diabolic al minciunii, ÅŸi vei găsi Adevărul, singurul care te face liber! Åži supremul adevăr e Învierea. Învierea lui Hristos, ca pârgă a învierii tale.

Se apropie Săptămâna Patimilor, pe care o întîmpinăm plini de durere ÅŸi pocăinţă pentru participarea noastră la uciderea lui Hristos, nu numai din simplă descendenţă “adamică”, dar ÅŸi prin actele noastre de fiecare clipă prin care L-am rănit pe El, idealul desăvârÅŸirii umane, prin căderile noastre de fiecare zi. Preotul va proclama de la altar “moartea lui Dumnezeu”, iarăşi ÅŸi iarăşi, halucinant ÅŸi obsedant, în timpul celor 12 Evanghelii. În Vinerea Mare, ne vom tângui ca Sfânta Fecioară pentru moartea Lui: “Primăvară dulce, Fiul meu cel dulce, frumuseÅ£ea unde Å¢i-a apus?”. ÎndureraÅ£i vom fi ÅŸi plini de lacrimi, dar niciodată deznădăjduiÅ£i, fiindcă ÅŸtim că a venit vremea cînd “Fiul Omului va fi prins ÅŸi dat pe mîna bătrînilor, care-L vor judeca ÅŸi-L vor condamna, ÅŸi va fi dat la moarte, dar a treia zi va învia” [6]. De aceea ÅŸi cîntăm în timpul Prohodului: “Ca un leu, Tu, Doamne, în mormânt apunînd, ca un pui de leu Te scoli, înviind din morÅ£i”.

Cu carnea sfâÅŸiată, îmbătrânită de chinuri, Hristos se scoală “ca un pui de leu”, înnoit prin spiritualizarea totală a trupului. “Ca un pui de leu” iese din giulgiurile întărite de miruri, lăsîndu-le neatinse, păstrînd forma; “ca un pui de leu” se ridică strălucitor prin piatra mormântului, fără a lăsa urme, piatră pe care, apoi, îngerul o va ridica pentru a arăta femeilor că Iisus nu mai era în mormânt: “VeniÅ£i de vedeÅ£i locul unde a zăcut!” [7].

Hristos a înviat!

Paradoxal: preotul, care îÅ£i spusese că Hristos a murit, proclamă acum, în lumina strălucitoare a Adevărului, că El a înviat. El ÅŸtie, el îÅ£i propovăduieÅŸte adevărul Învierii cu convingere. Nu mai eÅŸti un mormânt gol, prietene! Hristos cel înviat te locuieÅŸte ÅŸi bucuria Lui rămâne întreagă în tine.

De PaÅŸtele lui 1981, eram în închisoarea Aiud. DimineaÅ£a, când garda se schimba, încălcând toate regulamentele draconice ale închisorii, i-am spus gardianului (unul dintre cei mai cruzi): “Hristos a înviat!”. A ezitat cîteva clipe, în care, ca într-o străfulgerare, am văzut perindându-se pe chipul lui inocenÅ£a copilăriei, când mama sau bunica îl ducea de mână la biserică ÅŸi când auzea glasul ca de înger al preotului spunând: “Hristos a înviat!”. După această clipă de ezitare, mi-a răspuns în ÅŸoaptă: “Adevărat a înviat!”. A fost pentru mine cea mai sigură dovadă că nu mă înÅŸelasem niciodată în această privinţă: cel care mă tortura îmi confirma Învierea Domnului! Am plâns în tăcere, cu lacrimi de bucurie.

Mai târziu a venit colonelul Prisăcaru, să-mi dovedească, acolo, după gratii, în frig ÅŸi foame, prin argumente marxiste, că era stupid să cred ÅŸi să afirm învierea lui Hristos. A intrat în celulă ÅŸi i-am spus: “Hristos a înviat!”. M-a privit fix câteva secunde ÅŸi apoi m-a întrebat: “L-ai văzut tu?”. “Nu L-am văzut eu, domnule colonel, dar cred în Înviere pentru autoritatea celor care L-au văzut înviat ÅŸi au mărturisit: apostolii ÅŸi ucenicii, femeile mironosiÅ£e, ostaÅŸii care au zăcut ca morÅ£i, străpunÅŸi de lumina Învierii, milioanele de mucenici care, în clipa morÅ£ii martirice, au avut viziunea lui Iisus cel înviat. Nici dumneavoastră nu aÅ£i văzut Polul Nord, dar nu vă îndoiÅ£i de existenÅ£a lui, pentru autoritatea celor ce v-au informat. Nu i-aÅ£i văzut pe Marx, nici pe Engels, nici pe Lenin, dar credeÅ£i în existenÅ£a lor ÅŸi, presupun, în teoriile lor, pentru autoritatea celor ce vă vorbesc despre ei…”

Mă risipeam într-o argumentaÅ£ie stupidă ÅŸi cadaverizată, folosind dovezi omeneÅŸti, moarte dinainte de a le fi rostit, atunci când Adevărul suprem constă în simpla lui proclamare. Treceam, oarecum, prin situaÅ£ia Sfîntului Apostol Pavel, care făcea uz de filosofie în faÅ£a cetăţenilor athenieni, vorbind despre iraÅ£ionalul, antiraÅ£ionalul act al învierii [8]. Ucideam, treptat-treptat, duhul adevărului pe care gardianul de mai înainte îl aprinsese în celula mea prin simpla confirmare a Învierii: “Adevărat a înviat!”…

Tinere prieten, pot să-Å£i înÅŸir dovezile biblice ale Învierii, pot să te trimit la mormânt cu Petru ÅŸi Ioan, ca să vezi cum a ieÅŸit Iisus din giulgiuri, fără să le strice forma, sau din piatră, fără s-o spargă; pot să-Å£i spun, ca pe apă, toate arătările Lui în faÅ£a apostolilor, a ucenicilor ÅŸi a sfinÅ£ilor. Toate sunt, în gura mea, fum ÅŸi ceaţă, dacă Duhul lui Dumnezeu nu vorbeÅŸte prin mine.

Hristos a înviat în inima ta înainte de a Å£i-o spune eu sau altcineva. Åži tu ÅŸtiai acest lucru ÅŸi l-ai confirmat, asemenea gardianului meu, atunci cînd ai strigat din adîncul convingerii neargumentate: “Adevărat a înviat!”.

Nu alerga după spectacole; nu alerga după minuni ieftine făcute pe scenă; nu alerga la bolboroselile fără sens ale sectanÅ£ilor: vorbele lor neînÅ£elese sînt ÅŸerpi care le ies din gură! Nu alerga la teatralitatea predicării unora ca aceÅŸtia: toate sînt minciuni, toate sînt armele ascunse ale satanei! Mergi la cel mai simplu dintre adevăruri, la cel mai neargumentat ÅŸi mai de neargumentat:

Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!

Note:

* Părintele Calciu a însumat sub comuniÅŸti 20 de ani de închisoare ÅŸi un an de domiciliu obligatoriu (1948-1964; 1979-1984). Pentru detalii biografice, a se vedea, pe acest blog, Părintele Calciu: portret biografic (Răzvan Codrescu) ÅŸi Gheorghe Calciu în documentele C.N.S.A.S. – I (Lucian D. Popescu).

[1] Ioan 17, 17.

[2] Ioan 8, 32.

[3] Tragedia poporului sîrb, bombardat un an mai tîrziu, chiar în perioada Postului Mare ÅŸi a sărbătorilor pascale, cu o sălbăticie mai mare decît cea care i se imputa lui însuÅŸi, avea să confirme dureros această apreciere aparent exagerată. (Nota Red. P. C.)

[4] I Ioan 4, 1.

[5] Ioan 1, 12-14 ÅŸi 16.

[6] Cf. Matei 16, 21 ÅŸi 17, 23 sau 20, 18-19; Marcu 10, 33-34; Luca 9, 22 sau 18, 31-32.

[7] Matei 28, 6.

[8] Cf. Fapte 17, 15-32.

Sursa: gheorghecalciu.ro