Porunca iubirii în luna cadourilor

Luna decembrie a început anul acesta în zi de duminică, iar Evanghelia rânduită spre citire la Sfânta Liturghie a fost despre cea mai importantă poruncă dată nouă de către însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Porunca Iubirii: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27). În Sf. Scriptură găsim şi alte îndemnuri la iubire ale Mântuitorului şi ale apostolilor: "Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu"; "Pacea Mea dau vouă"; "Iubiţi-vă, ca lumea să cunoască că sunteţi ucenicii Mei”; "Dragostea nu cade niciodată." Tot la Sf. Liturghie, înainte de a rosti împreună Crezul sau Simbolul de Credinţă, preotul ne îndeamnă: "Să ne iubim unii pe alţii, ca intr-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul si pe Sfântul Duh”. Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care o prăznuim la 25 decembrie, este pentru creştini minunat prilej de mărturisire a iubirii pentru Sfânta Treime şi a iubirii unora faţă de alţii aşa cum ne învaţă Biserica.

Vrednicul de pomenire părinte Teofil Părăian, într-o predică despre Porunca Iubirii, ne îndeamnă: „să ştiţi, iubiţi credincioşi, că aşa vrea Dumnezeu: să fim fericiţi, să fim mulţumiţi, să fim cu iubire. Aşa ne vrea Dumnezeu. Pentru că El ne iubeşte, pentru că El ne primeşte, pentru că El ne caută, pentru că şi noi trebuie să-L căutăm pe El. Şi dacă facem aşa darul lui Dumnezeu va fi cu noi, binecuvântarea Domnului va fi peste noi, folosul sfintelor slujbe îl vom avea şi noi, rugăciunile ne vor face mai buni, mai deschişi pentru Dumnezeu, sfintele taine ne vor ajuta tot mai mult şi mai mult, şi aceasta mai ales prin înmulţirea iubirii. Să înmulţim iubirea între noi, să înmulţim iubirea dintre noi, să atârnăm cu iubirea noastră de iubirea lui Dumnezeu. Să ne rugăm să facă Dumnezeu ce nu putem face noi, dar să fim totuşi preocupaţi să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim, să iubim pe oameni cu iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos - "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit pe voi" - şi fără îndoială că în felul acesta ne vom bucura de cer, ne vom bucura de Dumnezeu, de acum şi până-n veac, amin.”

Suntem în luna decembrie, luna cadourilor. Sloganurile publicitare abundă în sintagme de genul dăruieşti şi câştigi; fă-ţi un cadou; cadouri personalizate; cadoul perfect etc. În aparenţă ele ne invită să fim mai buni şi mai generoşi, dar în fapt, ating coarda sensibilă a sufletului pentru ne face să deschidem portofelul cu zâmbetul pe buze. Strategia de marketing exploatează din plin simbolistica lunii decembrie până acolo încât preocupările duhovniceşti legate de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului sunt eclipsate de clipurile şi panourile publicitare de tip „Moş Crăciun & Coca-Cola”. Am avea impresia în primă instanţă că suntem ajutaţi de magazine să devenim mai buni, să dăruim mai uşor. Nu este în regulă acest lucru. De ce? Pentru că gândul de a dărui trebuie să plece de la noi şi să nu fie legat şi inspirat de o anumită lună, de o anumită sărbătoare. Câte supărări, câte dezamăgiri atunci când darul nu este pe măsura aşteptării sau la momentul potrivit. Cadoul luat în ultimul minut poate să fie un dar potrivit sau doar formal. Lipsa banilor sau pana de idei în legătura cu alegerea darului creează un stres. Multitudinea de opţiuni atunci când posibilităţile financiare sunt consistente creează şi ea un stres. Darurile materiale atunci când nu există la mijloc o nevoie sau o lipsă pot să fie doar motive de a ne arăta dragostea, respectul, recunoştinţa.

A dărui din inimă înseamnă a te simţi cu adevărat fericit că poţi să bucuri pe cineva, că poţi să mântuieşti pe cineva scoţând-ul din tristeţea lui, că poţi salva pe cineva din necazul său. Să nu căutăm să impresionăm printr-un cadou, ci să aducem bucurie printr-un dar în care suntem implicaţi sufleteşte, spiritual. Sfantul Isaac Sirul spune că atunci când îi dai cuiva ceva, veselia feţei tale să fie mai mare decât darul pe care i-l dai. Să simtă omul că vrei să-l ajuţi, că eşti alături de el, că nu-l părăseşti, ci stai cu bunavoinţă faţă de el. De aceea, sloganul potrivit pentru un creştin care doreşte să împlinească Porunca Iubirii şi care ştie că „mai fericit este a da decât a lua” (F. Ap. 20:35) este altul: dăruind vei dobândi!

Când dăruitorul îl face fericit pe cel ce primeşte prin împlinirea unei dorinţe, a unei nevoi, el se împărtăşeşte din respectiva bucurie. Vorbim despre iubire când cel ce face darul pune suflet, se dăruieşte totodată şi pe el. În ieslea din Betleem, Dumnezeu ni se dăruieşte cu iubire şi adâncă smerenie pentru a ne mântui. Însăşi mântuirea noastră este o taină şi un dar, nicidecum un merit. „După puterile noastre, toţi să-I aducem de toate: credinţă, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui. Dar mai ales, când vă apropiaţi de această înfricoşată şi Sfântă Masă, de Sfintele Taine, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune… Aşadar, să ne apropiem plini de o spaimă sfântă, şi plini de mulţumire să cădem mărturisind păcatele noastre, plângând de întristare pentru relele ce am făcut, întinzând mâinile la rugăciune către Dumnezeu. O, iubiţilor, viaţa noastră este scurtă; să fim treji şi să veghem! Să ne pregătim bine, să arătăm râvnă către toţi şi să fim băgători de seamă întru toate.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Să fim atenţi, să luam aminte, căci unele daruri sau donaţii pot salva vieţi, dar altele pot duce la pierderea sufletului. Pe de o parte avem exemplul copiilor rasfăţaţi cu prea multe daruri materiale fără a li se vorbi despre merit şi despre recunoştinţă. Uneori, pentru copii darul cel mai de preţ este timpul petrecut împreună cu părinţii lor, dragostea şi răbdarea care li se acordă. Pe de altă parte, avem exemplul iubirii ca act filantropic, de caritate şi de milostenie. În această privinţă Părintele Calistrat de la Bârnova ne avertiza: „- Ei, aici este esenţa. Mântuitorul scoate în evidenţă iubirea faţă de aproapele, filantropia. Biserica trebuie să fie foarte fermă şi categorică: să nu încurajeze lenea. Nu există act de caritate pentru trândavi şi leneşi, pentru că atunci Biserica ar înlesni păcatul de moarte al lenii. Nu are voie să facă niciun act filantropic celor leneşi şi nepăsători, nu are voie sa încurajeze hoţia. Şi de ce spun hoţia: pentru că foarte mulţi vin în numele lui Iisus Hristos şi, cu neruşinare, folosindu-se de cruce sau în numele crucii, sub diferite forme şi organizaţii, în numele copiilor străzii, copiilor cu SIDA, copiilor din orfelinate, batrânilor, încep să facă acele colecte din care, vezi Doamne, să le asigure un tratament, o masă, o vorbă bună, o cântare… Avortonii sociali sunt foarte periculoşi. Din avortonii sociali ies vagabonzii străzii, homosexualii şi pedofilii de mâine, ies curvarii şi bandiţii şi spărgătorii de vitrine şi ies hoţii pentru care societatea, în loc să investească în dezvoltarea culturală, trebuie să facă acele centre de reeducare, puşcăriile, căminele în care să-i ţină pe aceşti oameni care nu se pot adapta la normele societăţii.”  (Danion Vasile,  Mângâiere şi mustrare - Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova, Bucureşti 2003)

Precauţia faţă de încurajarea cerşetoriei o găsim şi în Sfânta Scriptură: „Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi. Căci voi înşivă ştiţi cum trebuie să vă asemănaţi nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi, nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. Nu doar ca n-avem putere, ci ca să ne dăm pe noi înşine pildă vouă, spre a ne urma. Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor... Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvantul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el niciun amestec, ca să-i fie ruşine. Dar să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci povăţuiţi-l ca pe un frate.”  (Fragment din Epistola a doua către Tesaloniceni a Sf Apostol Pavel, cap.3, 6-15)

Şi în această privinţă, a darului şi milosteniei, Ortodoxia cere discernământ şi un oarecare sânge rece. A scăpa de insistenţele unui cerşetor din parcarea unui supermarket golindu-ţi buzunarele de mărunţiş nu te face milostiv şi nici nu îi îmbunătăţeşte aceluia traiul. Mai degrabă îi încurajează dependenţa de un tip de viaţă care nu îl va responsabiliza niciodată. Dacă este cauzată de lene şi dispreţ, sărăcia nu este nicidecum o virtute. Sfântul Vasile cel Mare confirmă: “Negreşit nu-i folositoare dărnicia celor care alcătuiesc cântece plângăreţe, ca să moaie inimile femeilor, nici celor care fac din infirmităţile trupului lor şi din răni prilej de neguţătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Trebuie, însă, să arătăm milă şi iubire de fraţi faţă de cei care sunt învăţaţi să sufere necazul cu răbdare”. (Sf Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, omil. I la Psalmul XIV)

Pe de altă parte, dacă stăm prea mult să judecăm înainte de a ne decide cum şi pe cine ajutăm, este posibil să fim ispitiţi a crede că toţi vor doar să profite de bunăvoinţa noastră, să se folosească de munca şi sudoarea frunţii noastre pentru a satisface pofte şi patimi. Aici ne este de folos un cuvânt al Sf. Ioan Gură de Aur, care ni-l dă exemplu de generozitate şi ospitalitate pe Avraam: „Aşa era şi la fericitul Avraam. El nu făcea nicio cercetare supărăcioasă celor ce avea nevoie de ajutor, şi de aceea a găzduit oarecând pe îngeri… Să facem şi noi aşa, iubiţilor, rogu-vă, şi să nu mai întrebăm pe cei ce au trebuinţă de ajutor, de sunt ei cu totul nevoiaşi; căci pentru ca să fie cineva vrednic de milostenie, nu are trebuinţă de altă, decât ca să fie sărac, şi dacă cel ce caută ajutor este sărac, noi nu avem trebuinţă a mai cerceta altceva. Noi dăm milostenie sărăciei omului, nu năravurilor sale, ne e milă de dânsul nu pentru preferinţa lui, ci pentru nenorocirea lui, pentru ca şi noi oarecând să dobândim multă milostivire de la Dumnezeu, deşi suntem nevrednici, a fi părtaşi harului Său. Iar dacă noi cercetăm şi ispitim, cu atâta isteţime nevrednicia celor deopotrivă cu noi, slugi, apoi şi Dumnezeu va face aceasta cu noi, – şi atunci vai nouă! „Căci precum voi judecaţi, aşa vă veţi judeca” (Mat. VII,2). - Predici la duminici si sarbatori, Editura Bunavestire, Bacău).

foto: colaj imagini sursa Google