Sfantul Nicolae, indreptător credintei si chip blandetilor

În fiecare an în a şasea zi a lunii decembrie îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae pe care troparul îl numeşte „îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării” care „a dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate”.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, care-l cinsteşte astăzi, dar şi la 9 mai, când marcăm mu­tarea moaştelor lui la Bari. În fiecare zi de joi este cinstit alături de cei 12 Apostoli.

Pentru noi, românii ortodocşi, el este şi bunul Moş Nicolae care ne aduce daruri. El este expresia Dăruitorului care aduce copiilor de diferite vârste daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Este iubit şi aşteptat cu nerăbdare de toţi oamenii, indiferent de vârstă sau stare socială.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne spune că „Sfântul Nicolae este un învățător - nu doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte - al dărniciei sau al iubirii milostive a lui Hristos care se manifestă prin oamenii milostivi. Iar aceşti oameni darnici devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos, prin care El îi ajută pe cei aflați în nevoi”.

Astfel, pentru noi, creştinii ortodocşi români, Sfântul Nicolae este icoana Dăruitorului care ne aduce cadouri în Anotimpul colindelor în chipul lui Moş Nicolae şi ne descoperă frumuseţea copilăriei plină de bunătate şi iubire. Arhiepiscopul Mirelor Lichiei este „un model de stăruinţă în credinţa ortodoxă, de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, mai ales faţă de cei în suferinţă şi de copii”, după cum scrie părintele profesor Mircea Păcurariu.

El s-a născut în Patara din provincia Licia, din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al 3-lea, din părinţi evlavioşi şi bogaţi, care l-au crescut în credinţa creştină. Mişcat de râvna urmării lui Hristos, a hotărât să călătorească spre a se închina la Locurile Sfinte, unde a trăit şi a predicat Mântuitorul. După pelerinajul în Ţara Sfântă s-a întors la Patara, unde a trăit împlinind prin fapte cuvintele Evangheliei lui Hristos.

Sinaxarul ne spune că Sfântul Nicolae a strălucit prin viaţa sa ascetică, iar pentru virtuţile sale este hirotonit Episcop al cetăţii Mira din provincia Licia. El are o amplă activitate de vestire a Evangheliei lui Hristos, care duce la convertirea multor locuitori păgâni din Mira. Este arestat pentru vestirea credinţei creştine, fiind supus mai multor chinuri. Este eliberat când vine la conducerea Imperiului Roman Sfântul Constantin cel Mare. Participă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde apără dreapta credinţă. După ce s-a întors de la Sinod a continuat lucrarea sa pastorală până la trecerea sa la viaţa veşnică, către jumătate secolului al 4-lea.

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni, aşa cum aflăm din relatările aghiografice ale vieţii sale, neuitându-i pe cei care-i cer ajutorul nici după mutarea sa la Domnul. Este cinstit atât în Răsărit, cât şi în Apus fiind foarte iubit de cre­dincioşi. El este ocrotitorul navigatorilor. Multe biserici din lumea ortodoxă îl au ca ocrotitor şi astăzi sunt în zi de mare sărbătoare.

Cei care participă la sfintele slujbe oficiate astăzi în cinstea Sfântului Nicolae ascultă frumoasele cântări pe care Biserica le dedică prăznuirii Ierarhului făcător de minuni din Mira Lichiei. Din imnografia zilei aflăm că Sfântul Nicolae este „liman neînviforat şi zid nebiruit”, „turn de apărare şi poartă de pocăinţă”, iar Luminânda ne îndeamnă: „Pe marele arhipăstor şi Ierarh, întâiul-stătător al celor din Mira, pe Nicolae, toţi să-l lăudăm...”.

Sfântul Nicolae este „frumuseţea Ierarhilor şi fala Părinţilor, izvorul minunilor şi prea marele ocrotitor al credincioşilor” şi „ocrotitor fierbinte al Bisericii lui Hristos”. Cântările Utreniei îl numesc „omul lui Dumnezeu” şi „slujitor al Dom­nului”, care „s-a arătat întreg, curat şi nestricat cu duhul”, împlinind Evanghelia lui Hristos şi punându-şi sufletul pentru credincioşii săi.

Evlavia românilor la Sfântul Nicolae este de veacuri, mărturie fiind icoanele din casele credincioşilor închinate lui, dar şi bisericile cu hramul Sfântului Ierarh al Mirelor Lichiei pe care le întâlneşti în localităţile din ţara noastră.

Să nu uităm că cele mai vechi ctitorii voievodale din Ţara Românească şi Moldova sunt puse sub ocrotirea Sfântului Nicolae: Biserica Domnească de la Curtea de Argeş şi Mănăstirea Bogdana de la Rădăuţi. În capitala noastră, cel mai popular sfânt este Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, după cum arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „În Bucureşti, 44 de biserici au hramul Sfântului Nicolae, fie primul hram, fie al doilea sau al treilea. Aceasta înseamnă că în capitala României sfântul cu cea mai mare popularitate este Sfântul Nicolae. Nici un alt sfânt nu are în Bucureşti atâtea biserici sub ocrotirea lui cum are Sfântul Nicolae”.

Poporul nostru dreptcredincios îl cinsteşte astăzi cu multă evlavie pe Sfântul Nicolae şi citindu-i acatistul îl roagă: „O, preaminunate părinte Nicolae, plângem și alergăm către al tău sprijin, aducând ție acum această puțină rugăciune, ca să ne izbăvești de chinul cel de veci prin rugăciunile tale, ierarhe prealăudate, și să ne învrednicești veșnicei Împărății, ca dimpreună cu tine să cântăm cântarea lui Dumnezeu: Aliluia!” - Ziarul Lumina

Vă recomandăm să citiți mai jos și acest articol: 

Sfântul Nicolae, sărbătoare și obiceiul darurilor

Odată cu ziua de proslăvire a Sfântului Ierarh Ni­colae, la români începe forfota pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, însoțite de un întreg alai de datini și obiceiuri, rever­be­ra­ții ale modului cum strămoșii noș­tri celebrau în astfel de momente cu o puternică încărcătură duhovnicească. Debutul acestora îl face, fără doar și poate, sărbătoarea Sfântului Nicolae, foarte popular în conștiința Bisericii datorită bunătății, blândeții și milostivirii sale deosebite. Pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae nu reprezintă doar serbarea liturgică a Marelui Ierarh al Mirelor Lichiei, trăitor în ultima parte a veacului al III-lea și prima jumătate a veacului al IV-lea, ci și un moment de pregătire spirituală pentru a înțelege mai bine milostivirea, dărnicia și bunătatea lui Dumnezeu Tatăl, Care a trimis pe unicul Său Fiu în lume din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor. Cumva bunătatea Sfântului Nicolae anticipează și ne pregătește spre a înțelege marea iubire și dărnicie a Cerescului Părinte, manifestată prin Fiul în Duhul Sfânt.

Troparul Sfântului Nicolae ne precizează, însă, că, înainte de a fi „chip al blândeților“, a fost, mai întâi, „îndreptător credinței”, amintindu-ne, după spusele Tradiției, de fermitatea cu care a apărat dreapta credință, atunci când Biserica se confrunta cu mari tulburări provocate de erezia lui Arie, la începutul veacului al IV-lea. Cu toate acestea, conștiința Bisericii a reținut, în primul rând, ca fiind un om smerit și blând. Există oameni milostivi, dar nu și blânzi. Le­gătura strânsă între dărnicie, sme­renie și blândețe, între facerea de bine și lăsarea unui spațiu de pre­țuire din partea celui care e beneficiar este specifică pedagogiei pastorale a Sfântului Nicolae. El săvâr­șea binele, dar nu se făcea cunoscut, ci îndată se ascundea. Noi, astăzi, când facem binele, adesea ne expunem sau atribuim mai multă valoare publicității acțiunilor noastre decât faptei bune în sine. Contrar uzanței de astăzi, Sfântul Nicolae păstra filantropia ca o taină numai de Dumnezeu știută, îmbinând milostenia cu smerenia. Se spune că, pe când era Arhiepiscop în Mira, Sfântul Nicolae se furișa noaptea prin cetate ca să-i ajute pe cei sărmani. Odată, un om sărăcise și nu-și putea căsători cele trei fete, pentru că nu mai avea ce să le dea zestre. Le aștepta o viață tristă, decăzută. Sfântul a hotărât să-i ajute pe acest tată nefericit și pe copilele lui, lăsând noaptea, pe rând, trei pungi cu bani din aur pentru zestrea celor trei tinere, care așa s-au căsătorit, scăpându-le astfel de o viață promiscuă. A treia oară, a fost văzut de tatăl fetelor, care a dat slavă lui Dumnezeu pentru ajutor, relatând celor din jur întâmplarea minunată la care s-au făcut părtași. Așa a cunoscut lumea marea milostenie făcută de păstorul Mirelor Lichiei, ajutându-i pe copii și pe cei sărmani. De la darurile făcute de Sfântul Ierarh familiei sărmane, creștinătatea a luat frumoasa tradiție ca de ziua lui să se facă daruri, mai ales celor mici.

Totodată, din această pilduitoare lucrare a Sfântului Nicolae s-a născut o bunătate aparte, numită de Părintele Stăniloae „delicatețea Sfinților”. O finețe duhovnicească, o vibrație deosebită a prezenței Duhului Sfânt în el. Tocmai această dimensiune a vieții Marelui Ierarh al Mirelor l-a făcut pe Sfântul Nicolae foarte popular. Dacă ar fi să explicăm cum și-a cultivat Sfântul Nicolae această mare virtute a milosteniei trebuie să precizăm, pe baza celor spuse în viața lui, că rugăciunea și înfrânarea i-au fost fundamentul. Rugător și postitor, Ierarhul Nicolae s-a apropiat de izvorul bu­nă­tății și al milostivirii, Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Nicolae ne îndeamnă să nu separăm facerea de bine de rugăciune și Euharistie. Aces­tea ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu și să imităm, pe cât ne stă în putință, iubirea și milostivirea Lui.

Faima Sfântului Nicolae de-a lungul istoriei a fost cultivată nu doar de cei maturi, ci mai ales de copii. Da, Sfântul Nicolae este foarte iubit de cei mici pentru că sufletul curat de copil nu apreciază oamenii după știința lor, după rangul lor din societate ori după averea deținută, ci după bunătatea pe care o arată. Atât de mult îl iubesc copiii pe Sfântul Nicolae că, adesea, îl confundă cu Moș Crăciun. Totuși, există o legătură duhovnicească între cei doi „moși” pentru că ziua de proslăvire a Sfântului Nicolae cade întotdeauna în Postul Crăciunului, în care ne pregătim pentru sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului. Astfel Sfântul Nicolae devine un înaintemergător al „Moșului Crăciun”, învățându-ne să facem daruri, să primim daruri, dar mai cu seamă să ne trăim viața ca dar de la Dumnezeu, pregătindu-ne să primim la finele postului Darul Cel mare și sfânt, pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, Dăruitorul. Afirmam că blândețea și delicatețea Sfântului Nicolae îl fac foarte apropiat de Moș Crăciun, dar și foarte iubit de copii. Dacă „biruitorul de popor”, Nicolae, era serbat vara, nemaiavând acest „statut” de vestitor al Crăciunului, nu cred că ar mai fi fost la fel de iubit, mai ales de copii.

O problemă ce nu trebuie ignorată este cea legată de „branduirea” zilei Sfântului Nicolae. La fel ca în cazul sărbătorilor pascale, sau cele prilejuite de Nașterea Domnului, societatea consumistă încearcă să ne răpească atenția de la importanța duhovnicească a proslăvirii creștinești a Marelui Ierarh al Bisericii, înlocuindu-l cu „brand”. În cazul sărbătorii Sfântului Nicolae, atenția celor mici, cu precădere, este direcționată către un „moș” naiv care împarte dulciuri și jucării copiilor, în mod discreționar, căci nu toți primesc daruri extravagante, făcute de mult-aș­teptatul personaj, ajutat de unii părinți mai înstăriți.

Deși societatea consumistă a zilelor noastre se căznește să-l despartă pe Sfântul de „moșul” Nicolae, copiii trebuie să știe că „moșul” nu este altcineva decât Sfântul Nicolae, milostiv și darnic, chipul blândeților, după cum îl numește cântarea bisericească. El nu săvârșește binele, nu oferă daruri din dorința de a căpăta popularitate, de a-și câștiga capital de imagine, cum se spune astăzi. Bunătatea Sfântului Nicolae, personificat de tradiția populară în „moșul”, vrea să arate astfel atotbunătatea și milostivirea lui Dumnezeu.

Arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: http://ziarullumina.ro.