Un isihast contemporan, Cuviosul Paisie Aghioritul

Printre cei mai cunoscuţi sfinţi contemporani îl regăsim pe Cuviosul Paisie Aghioritul. El a fost un veritabil gheron athonit cu viaţă de Pateric care leagă secolul XX de epoca de aur a patristicii, a timpului când regiunea sa natală, Capadocia, îi dădea creştinismului pe marii capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Grigorie de Nyssa. Cuviosul Paisie vine cu viaţa lui curată din Patericul aghioritic pentru a ne arăta că, indiferent de epocă şi context social, suntem chemaţi de Hristos la sfinţenie.

Pentru Cuviosul Paisie, una dintre cele mai bune expresii ale dragostei este să ne rugăm pentru alții. În acest sens, el spune: „Rugăciunea făcută din inimă îi ajută nu doar pe alții, ci și pe noi înșine, deoarece ajută să apară bunătatea lăuntrică. Atunci când ne punem în locul celuilalt, apar în mod natural dragostea, durerea, smerenia, recunoștința noastră față de Dumnezeu, cu cântare continuă de slavă, iar, atunci, rugăciunea noastră pentru aproapele nostru este bine- primită de către Dumnezeu și îl ajută”.

Tot marele isihast athonit spunea: „Atunci când omul sănătos duhovnicește se retrage undeva departe de lume tocmai pentru a-i ajuta mai mult pe semenii săi prin rugăciunile sale, acel om îi consideră pe toți ceilalți sfinți, iar pe el însuși cel mai mare păcătos”. Alteori zicea: „Dacă vrei ca Dumnezeu să-ți asculte rugăciunea, prinde postul smereniei, fiindcă pe această frecvență lucrează mereu Dumnezeu și cere cu insistență mila Domnului” (pemptousia.ro).

Vorbind despre Cuviosul Paisie, Mitropolitul Ierotheos Vlachos spune că „a fost o personalitate surprinzătoare, era recunoscut ca mare nevoitor și părinte duhovnicesc de către toți ortodocșii, ca unul ce era deopotrivă cu marii nevoitori și părinți duhovnicești din vechime; de aceea și alergau la el ortodocși din toate neamurile și cu sutele și miile îl cercetau atât în Sfântul Munte, cât și la sfânta mănăstire a Sfântului Ioan Teologul din Souroti, pentru a-i primi binecuvântarea și a asculta învăță­tura și sfatul său, dar și pentru a primi răspunsuri la problemele care îi frământau”.

Până astăzi, pelerinii care merg în Muntele Athos parcurg drumul anevoios până la chilia sa de la Panaguda, pentru a vedea locul unde s-a nevoit, în ultima parte a vieţii, marele isihast aghiorit. Iar lângă Tesalonic, la Mănăstirea Souroti, unde este mormântul său, vin zilnic pelerini care se reculeg înaintea locului său de veci şi-i cer ajutorul. Este printre puţinele locuri din Grecia unde trebuie să stai la rând. Acest lucru ne arată evlavia mare a orto­docşilor faţă de Sfântul Paisie Aghioritul şi mai ales ajutorul pe care-l primesc de la Dumnezeu prin mijlocirea cuviosului.

Condacul pe care i-l dedică astăzi Biserica sintetizează nevoinţele lui duhovniceşti: „Vieţuind îngereşte pe pământ şi prin iubire strălucind, Cuvioase Paisie, te-ai arătat mare sprijinitor al monahilor, îndrumător al credincioşilor spre viaţă sfântă şi preadulce desfătare a întregii lumi; pentru aceasta strigăm: Bucură-te, Părinte a toată lumea!”

Imnografia zilei ne vorbeşte despre virtuţile lui duhovniceşti, între care sunt enumerate: taina liniştii, dragostea dumnezeiască, rugător milostiv, binefăcător al întregii lumi, apărător al Ortodoxiei, luptător împotriva rătăcirilor şi Părinte a toată lumea.

Stihurile din Sinaxar ne vorbesc de viaţa îngerească a Cuviosului: „Trăind Paisie singur cu Dumnezeu/Multor întristaţi le-a uşurat durerile/Că, unit fiind cu Dumnezeu prin iubire,/A primit darul de a mângâia pe toţi,/În ziua a douăsprezecea a văzut Paisie raza cea neînserată”.

Chipul plin de bunătate şi lumină isihastă al Cuviosului Paisie Aghioritul este o garanţie că şi în vremurile noastre se nasc sfinţi. În urmă cu un secol, în anul 1924, în Farasa Capadociei s-a născut Sfântul Paisie, primind numele părintelui său duhovnicesc, Cuviosul Arsenie Capadocianul, cel care l-a afundat în numele Persoanelor (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) Prea­sfintei Treimi în apa binecuvântată a botezului.

Este nevoit ca alături de familia sa să se mute din Capadocia în Epir (Grecia), în localitatea Konitsa. Încă din copilărie spune că o să devină monah. Lucru care se întâmplă la vârsta de 29 de ani, când merge în Muntele Athos. „Aprins de dorul liniştirii (isihiei) şi fiind pururea mişcat de voia lui Dumnezeu, s-a nevoit în mai multe mănăstiri şi schituri ale Sfântului Munte, precum şi în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Stomion, din Epir, pe care a şi reconstruit-o, dar şi la Muntele Sinai, în sihăstria Sfinţilor Galaction şi Epistimia. Iar toată viaţa lui a fost postire continuă, neasemănată înfrânare, neîncetată priveghere, neîntreruptă rugăciune, cercetare pusă în practică a scrierilor Sfinţilor Părinţi... vieţuire cu totul aspră şi răbdare cu bărbăţie şi cu doxologie neîncetată. (...) Trăind ca un fără de trup pe pământ, s-a făcut cetăţean al cerului; şi având lucrarea temelie a vederii duhovniceşti, a urcat la înalte suişuri şi s-a făcut părtaş tainelor cereşti” (Sinaxar).

El a trăit smerit, nevoindu-se pentru dobândirea isihiei şi a bucuriei edenice pe care au trăit-o Sfinţii Apostoli pe Muntele Tabor la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Datorită vieţii lui ascetice foarte mulţi bărbaţi au venit în Muntele Athos să primească cuvânt şi sfat duhovnicesc de la el. Sinaxarul ne spune că „noaptea, ca o lumânare ce se topeşte, se ruga cu durere pentru toată lumea, pomenind mai ales o mulţime de nume ale celor vii şi ale celor răposaţi. Iar ziua se ostenea până la istovire pentru a odihni mulţimea celor ce veneau la colibă, bun iconom făcându-se al marilor harisme, cu care îl îmbogăţise Milostivul Dumnezeu”.

El a trăit în chip îngeresc în lumea aceasta trecătoare vreme de patru decenii, până la vârsta de 70 de ani, când s-a mutat la viaţa veşnică alături de cetele îngereşti din Împărăţia lui Dumnezeu. Până astăzi mormântul său de la Mănăstirea Suroti este unul din locurile importante de pelerinaj din spaţiul Ortodoxiei greceşti. „Cuviosul Paisie, trăind pe pământ, s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu şi oamenilor, iar acum, aflându-se în cer, s-a dat ca un dar de la Dumnezeu întregii lumi”, după cum ne spune Sinaxarul. Şi noi astăzi lăudăm viaţa plină de sfinţenie a Cuviosului Paisie şi mărturisim că el neîncetat se roagă pentru toată lumea.

Ziarul Lumina