Argumente pentru o educatie teantropica

Argumente pentru o educație teantropică [1]

Citesc în „The Epoch Times“ din 14 gustar 2023 un articol scris de Jackson Elliott intitulat Activiștii răspîndesc ideologia de gen în orașele mici din care extrag: în prezent Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Departamentul de educație al SUA definesc „sigur, sănătos și incluziv“ ca însemnînd predarea despre orientarea sexuală și identitatea de gen. (…) [E recomandată insistent] sprijinirea tinerilor LGBTQIA+ prin lecții date profesorilor despre „conceptele de orientare sexuală și identitate de gen, inclusiv limbaj adecvat“. OMS, Federația Internațională pentru Planned Parenthood [Planing familial] și alte grupuri puternice susțin „educația sexuală cuprinzătoare“,  care – precizez – îi educă pe copii ideologic prin materiale excesive de sexualizare, ce sînt menite, după cum afirma o analistă, „să trezească un gigant adormit“ dar – precizez din nou – mult înainte de vreme. Dacă un copil nu-și alege identitatea de gen – copilul fiind fără discernămînt, accentuez iarăși spre deplină înțelegere – situația e clasificată drept abuz! Activiștii LGBTQIA+ au alcătuit deja Garda roșie în America (recurg la istoria recentă pentru a ne dumiri: este vorba despre modelul chinezesc așa-numit „revoluționar“ care l-a impus pe Mao Zedong, anume prin bătaia sistematică și chiar uciderea „contrarevoluționarilor“ – observăm grozăvia manipulării limbajului, de care am avut și noi parte după 1946, cînd bolșevismul importat ne-a convins că nu existau opozanți, ci „dușmani ai poporului“, care trebuiau întemnițați, pentru a nu periclita victoria comunismului!). Din fericire, există părinți republicani democrați, religioși ori nereligioși care reacționează împotriva acestei viguroase agresivități ideologice. În virtutea deprinderilor mele profesorale țin să menționez definitoriu despre comunitatea LGBTQIA+ că este o grupare vag definită de lesbiene, gay (homosexuali), bisexuali, transsexuali, queer (ciudați), intersex, asexuali, questioning (ezitanți), genderqueer, agender (fără gen), bigender (bisexuali), genderfluid și încă destui alții uniți printr-o cultură și mișcări sociale comune. Aceste comunități celebrează în general mîndria, diversitatea, individualitatea și mai ales sexualitatea.

Avîntul acestor rătăciți din America, deocamdată minoritari dar puternic motivați și stimulați financiar-politic, consider că nu poate fi trecut cu vederea așa cum am auzit pe unii semeni zicînd: „A! Să fie la ei, acolo; ce treabă avem noi!?“ Argumentez prin evidenta slugărnicie a sfertodocților care alcătuiesc astăzi așa-zisa clasă politică românească. Nu trebuie să fii analist pentru a observa că, schimbîndu-și convingerile politice odată cu ciorapii, politrucii noștri au dovedit din plin pînă acum, pe lîngă incultură, incompetență, lipsă de credință și de patriotism mai ales lipsă de originalitate; din cauza aceasta a rezultat un zel mimetic față de tot ceea ce vine din Occidentul desacralizat. Că această tendință n-a fost deloc dezinteresată, nici nu mai are rost să insist. Astfel, prin încă actualul fenomen al formelor fără fond demascat de gazetarul de geniu Mihai Eminescu, avem șanse de a ne trezi mîine-poimîine cu aspecte similare și-n țara noastră, știută fiind agenda oficială de globalizare a celor numiți să ne guverneze.

Este clară relația directă dintre globalizare și satanizare, cum observa recent și un jurnalist curajos: Plandemia a dat semnalul: asistăm la o păgînizare și o îndrăcire galopantă a lumii. Cîteva exemple mi se par necesare, spre a circumscrie realitățile care-și cer urgent răspunsurile adecvate.

Un centru cultural din Statele Unite a organizat recent un eveniment în care familiile erau invitate să asiste la o „ceremonie pentru invocarea și legarea unei prietenii“ cu un demon la alegere. Este vorba despre un ritual păgîn intitulat „Lilit, Demonul Empatic“, care a avut loc în Centrul de Artă Walker din Minneapolis și a fost destinat în mod explicit „familiilor“, vizîndu-se deci și copiii, întrucît s-a prezentat învăluit ca o joacă nevinovată. Premisa postată pe site a fost: Demonii au o reputație proastă, dar poate că pur și simplu nu ne pricepem noi suficient de bine să-i cunoaștem. Oficianta-organizatoare – o replică jalnică a preoteselor antice – Tamar Zohara Ettun pretinde că poate crea capcane pentru demoni. Ce s-a putut citi pe același site mi-a întrecut imaginația: Familiile sînt invitate să creeze un receptacul pentru a prinde în capcană demonul pe care îl cunosc cel mai bine – poate Demonul Cunoașterii Excesive – și apoi să participe la un ceremonial ludic pentru a-l invoca și a lega prietenie cu acel demon.[…] După ce ați creat capcana, Lilit, Demonul Empatic va veni de pe partea întunecată a Lunii pentru a vă îndruma în localizarea sentimentelor cu ajutorul tehnicilor antice babiloniene. […] Această ședință colectivă și ludică de invocare a demonilor se va încheia cu o mișcare somatică de meditație, menită să vă împrietenească cu umbrele voastre.

E de reținut că nu-i de glumit: Centrul de Artă din Minneapolis primește finanțări de milioane de dolari din banii contribuabililor americani. Majoritatea acestor bani merg pe proiecte „culturale“ progresist-globaliste, legate mai ales de agenda LGBT.

Dacă aceste exemple nu vă conving, vă amintesc că principalii promotori ai serurilor experimentale ARN-mesager denumite impropriu „vaccinuri“ au fost și sînt adepți fermi ai globalismului și ai noii (dez)ordini mondiale. Ei au vorbit entuziasmați, în mod deschis, apoi au finanțat puternic și au lucrat vîrtos la dezvoltarea mijloacelor tehnologice pentru a controla oamenii și pentru a combina viul cu mașina, conform agendei urmărind Transumanismul, care este realmente o sclavie digitală globalistă, pregătită de multă vreme pentru toți oamenii planetei.

Potrivit unui studiu[2] din 2022, unul din cinci adolescenți americani (între 13 și 17 ani) se declară transgender[3] (transsexual). Sînt roadele educației primite de tineri într-una dintre țările care se consideră avansată.

În asentimentul editorialistului  Steve Jalsevac al „LifeSiteNews“ – unde s-au publicat  și alte articole despre aceste aspecte[4] –, care-și punea îndreptățit întrebări privitoare atît la cum a fost posibilă manipularea covidică în urma căreia mulți s-au supus orbește cît și la ceea ce avem de făcut, îmi închei acest preambul cu îndemnurile sale:

Nu doar cîțiva, ci toți ar trebui să ne punem aceste întrebări și să facem tot ce ne stă în puteri pentru a afla răspunsurile, să le spunem altora să facă la fel și apoi să stabilim împreună cu ceilalți ce se poate face. Continuați să citiți și să cercetați, căutați oameni care gîndesc la fel ca voi. ACȚIONAȚI. Vorbiți cu oficialii voștri aleși. Candidați – pentru orice funcție. Dacă credeți în Dumnezeu, veți găsi o cale. Dacă nu, vă va fi mult mai dificil și aveți șanse mai mari să vă prăbușiți din cauza disperării sau a presiunilor de a vă supune pretențiilor globaliștilor. Ne aflăm într-un război. Este un război real, dar diferit de toate războaiele de pînă acum. A sosit vremea să luptăm. Găsiți-vă un loc în luptă. Nu încercați să vă ascundeți. Nu veți reuși[5].

*  *   *

Educația este esențială în contextul războiului pe care teologii secolului al XX-lea îl numeau nevăzut, dar care actualmente este evident pentru oricine are „ochi de văzut și urechi de auzit“, adică pentru cel care vrea să se informeze. Acceptînd că nu minciuna, ci numai adevărul ne va face liberi, să nu ne temem de a-l rosti ferm ca ADEVĂR: fără Hristos[6] niciun tip de educație nu oferă soluții victorioase în acest război diferit de toate cele la care potrivnicul a provocat oamenii pînă în prezent. Miza e acum mult mai mare, prețul e mult sporit, iar timpul curge implacabil, așa că avem misiunea de a ne implica repede fără șovăire pentru un cît mai bun răspuns dinaintea Dreptului Judecător cînd ne va sosi vremea. 

Sfîntul Iustin Popovici (1894-1979) afirma: „Chipul lui Dumnezeu“ din natura umană are un sens ontologic și teologic: ontologic fiindcă în „chipul lui Dumnezeu“ ca dar constă esența esenței firii omenești, iar teologic pentru că, prin aceasta, a fost stabilit drept scop al vieții Omului Dumnezeu, cu toate perfecțiunile Lui dumnezeiești. […] Pe El și potrivit Lui omul se modelează și se construiește în această lume.  […] Cu alte cuvinte, omul este creat ca o ființă divino-umană potențială care are datoria ca, lăsîndu-se condus de sufletul lui „după chipul lui Dumnezeu“ să se asemene întru totul lui Dumnezeu și în acest fel să devină o ființă divino-umană în act, adică o ființă care este unită în chip desăvîrșit cu Dumnezeu și trăiește prin perfecțiunile Lui divine infinite[7]. Educația teantropică[8] are îndreptățire ontologică, teologică și social-pedagogică. Umanismul este rezultatul apusean al îndepărtării omului de Dumnezeu, fie prin creștinismul maximalist (papism), fie prin cel minimalist (protestantism). Umanismul a succedat iluminismul raționalist al secolului al XVIII-lea și pozitivismul miop al secolului al XIX-lea, tustrele trepte fiind menite alungării lui Dumnezeu în cer. Pentru umanism omul este suprema valoare și unicul criteriu, dar lupta care trebuie dusă este nu de a transforma omul într-o ființă fără Dumnezeu, suficientă sieși, ci de a-l transforma într-una îndumnezeită, întru asemănarea cu Dumnezeu, așa cum înțelege creștinul ortodox. Misiunea Bisericii în lume coincide cu aceea a Școlii: nu conformarea Dumnezeului-Om-Hristos cu spiritul vremelnic al epocii, ci dimpotrivă conformarea și adaptarea spiritului epocii la spiritul veșniciei divino-umanității lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care este Calea, Adevărul și Viața.

Adevărata educaţie şi adevărata iluminare nu sînt nimic altceva decît o iradiere a sfinţeniei; doar sfinţii sînt cu adevărat iluminaţi. Sfinţenia trăieşte şi respiră prin lumină, strălucind şi învăţînd în acelaşi timp. Există, prin urmare, o identitate comună sfinţeniei şi iluminării. Cu adevărat, deci, educaţia înseamnă iluminare – prin sfinţirea în Duhul Sfînt, Care este vehicolul şi creatorul sfinţeniei şi al luminii cunoştinţei. Sfinţii, întrucît sînt sfinţiţi şi iluminaţi de Duhul Sfînt, sînt şi adevăraţi dascăli şi educatori. Educaţia fără sfinţenie, şi anume educaţia fără sfinţirea de către Duhul Sfînt şi fără desăvîrşirea şi împlinirea omului prin Dumnezeu-omul Hristos, adică educaţia ateistă, a influenţat Europa, ducînd la idolatria umanistă. Nu este important dacă această idolatrie se manifestă prin divinizarea papei sau a culturii, a ştiinţei, a civilizaţiei, a artelor, a politicii, a modei. Pretutindeni obiectivul principal este acela de a structura omul, societatea şi lumea fără Dumnezeu, fără Hristos. Acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte educaţia. În acest caz, principalul obiectiv este acela de a ilumina omul şi umanitatea fără Hristos, fără Dumnezeu. În această direcţie, educaţia umanistă se ocupă de crearea omului nou. Planul în ceea ce priveşte acest om nou este simplu: Hristos nu poate exista în omul cel nou. Europa s-a dedicat cu totul acestei preocupări şi a început să creeze noul om fără Dumnezeu, societatea fără Dumnezeu, umanitatea fără Dumnezeu.[9]

Două exemple banale de mentalitate contemporană curentă, rod al educației primite în chiar țara unde se află centrul politic al UE, anume Belgia, le-am cules personal acum două săptămîni. Primul: mă aflam cu familia fiicei mele în Mechelen, unde, la un magazin alimentar, s-a creat la casierie un blocaj din pricina unui cuplu trecut de vîrsta tinereții care se sfădea pentru achitarea perfect egală de pe carduri a celor aflate în coș. Momentul culminant l-a constituit împărțirea sumei de 5 euro! Al doilea exemplu similar, relatat de ginerele meu: un cuplu, de astă dată de tineri, ce se țineau de mînă se plimbau. El, îmbrăcat după ultima modă, cu haine de firmă, ajungînd dinaintea vitrinei unui magazin cu produse mai ieftine, i-a zis ei: „Uite, să intrăm; de aici poți să-ți permiți și tu să-ți cumperi ceva…“ Oameni ca aceștia se află la ani lumină distanță mentală de a pricepe sensul vorbelor părintelui Nicolae de la Rohia (Steinhardt) „dăruind vei dobîndi”…

Transumanismul despre care duduie entuziast presa globalistă duce o luptă satanică depersonalizînd treptat ființa, combinînd-o utilitarist-totalitar cu mașina în sensul zombificării sale. Căile acestea diavolești sînt ale minciunii, așa cum au demonstrat-o și recent încheiata covidizare și o ilustrează absurda campanie actuală de combatere a încălzirii globale.

Deși formulate în urmă cu aproape un secol, afirmațiile Sfîntului Iustin Popovici sînt  dezirabile și aplicabile, așteptîndu-și pedagogii și părinții creștini conștienți de misiunea lor:

Hristos este omul ideal pe Care educaţia omenească Îl caută ca pe un adevărat ţel, sens şi ideal al său. Cu El şi din El noi ştim ceea ce formează omul adevărat. În El avem prototipul după care fiecare fiinţă umană se poate transforma într-un om cu adevărat bun, drept, desăvîrşit şi împlinit. Acest lucru este posibil fără greutăţi mari şi de nebiruit, fiindcă în fiecare nevoinţă El Îşi oferă dumnezeieştile Sale puteri pentru ca omul să poată dobîndi toată bunătatea Sa. Ai sentimentul că noi ne aflăm deja pe calea principală a filosofiei divino-umane a educaţiei. Daţi atenţie cu seriozitate şi obiectivitate structurii interne a acestei educaţii. Planul, materialele, programa, sufletul şi duhul sînt toate după Evanghelie – ele sînt toate divino-umane. Valorile sînt dumnezeieşti şi metodele sînt focalizate pe Evanghelii. Dumnezeu ocupă întotdeauna locul cel dintîi, omul pe cel de-al doilea. Omul trăieşte şi gîndeşte, simte şi lucrează pentru Dumnezeu. Aceasta înseamnă că omul este iluminat de către Dumnezeu. Aici, într-adevăr, nu se pune problema vreunui anume Dumnezeu abstract, supraceresc, al lui Platon sau Kant, ci a Unui Dumnezeu de o concretă realitate pămîntească, a unui Dumnezeu Care S-a făcut om şi insuflă în toate categoriile omeneşti tot ceea ce este dumnezeiesc, nemuritor şi veşnic. Prin urmare, doar El între oameni, şi anume Dumnezeu-omul Hristos, a avut dreptul de a fi căutat drept model al desăvîrşirii dumnezeieşti („Fiţi, dar, voi desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvîrşit este” – Matei 5, 48) şi a aşeza dumnezeiasca desăvîrşire drept ţel al vieţii şi al tuturor strădaniilor omeneşti[10].

Opinia mea este că principala carență a educației o constituie modelele nepotrivite. Bunăoară, programa de literatură și limbă română pentru gimnaziu și liceu amputată și asezonată neinspirat de feluriți nepedagogi alcătuitori de manuale așa-zis „alternative“[11] nu vine în sprijinul formării caracterelor copiilor și tinerilor. Nume neavenite în Școală precum Andreea Esca, Mircea Dinescu, Horia Roman Patapievici, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu bîntuie după 1995 încoace literatura ce ar trebui predată și comentată în clase. Ca profesor de liceu, am renunțat la textele fără valoare literar-morală și, mai mult decît atît, am conceput un manual dedicat „literaturii arestate“ – metaforă împrumutată de la întemeietorii revistei „Memoria“ – în care, exemplificînd aici fugitiv, poezia lui Radu Gyr, a lui Vasile Militaru, sau memorialistica datorată părintelui Nicolae Steinhardt, lui Ioan Ianolide sau Aspaziei Oțel Petrescu, eleva lui Lucian Blaga, precum și fenomenul Rugului Aprins, la care am adăugat rezistența eroică din munți figurează nu numai ca modele literare, ci și ca modele de viață întru Hristos. Nu am renunțat la clasici, din motive întemeiate pe cerințele de la examenul de bacalaureat. Am adăugat însă în studierea textelor literare canonice abordarea creștinească; spre exemplu, literatura ateului Camil Petrescu afirm că poate fi cercetată foarte bine stilistic, dar subliniindu-se eșecul eroilor Gelu Ruscanu, Andrei Pietraru, George Demetru Ladima etc. insistîndu-se asupra sinuciderii ca act de inspirație demonică, analogă „soluției“ lui Iuda Iscarioteanul. La fel, eroul lui Marin Sorescu din drama Iona, deși autorul pare a se fi inspirat din viața biblicului prooroc, eșuează greșind calea – e invers, strigă el, mimînd gestul străpungerii propriului pîntec, după ce dramaturgul ateu l-a pus să parodieze, la un moment dat, ritualul prohodirii prin sintagma repetată veșnica mistuire! Desigur, repere morale absolute sînt Sfinții, ale căror vieți s-ar fi cuvenit cunoscute și studiate de profesori, de părinți și de elevi mai ales la disciplina Religie – dar frunzărind cîteva variante de manuale, chiar dacă nu sînt teolog, am rămas nedumerit și dezamăgit.

Sfîntul Iustin Popovici recomanda pedagogilor prin 1935:

Principalele trăsături şi caracteristici ale educaţiei teantrice pot fi formulate astfel: 1. Omul este o fiinţă care poate fi desăvîrşită şi împlinită în chipul cel mai înalt şi real prin Dumnezeu-omul Hristos şi întru El. 2. Desăvîrşirea omului prin Hristos se face cu ajutorul faptelor bune evanghelice. 3. Omul educat şi iluminat vede în orice om pe fratele său nemuritor şi veşnic. 4. Orice lucrare şi acţiune umană – filosofie, ştiinţă, geografie, artă, educaţie, cultură, arte aplicate şi altele – îşi dobîndeşte veşnica sa valoare atunci cînd este sfinţită şi îşi primeşte adevăratul sens de la Dumnezeu-omul Hristos. 5. Adevărata iluminare şi educaţie sînt realizate printr-o viaţă sfîntă după Evanghelia lui Hristos. 6. Sfinţii sînt luminătorii şi educatorii desăvîrşiţi; cu cît un om este mai sfînt, cu atît devine un educator şi luminător mai bun. 7. Şcoala este cea de-a doua jumătate a inimii Dumnezeu-omului Hristos; cea dintîi este Biserica. 8. În centrul tuturor centrelor şi al tuturor ideilor şi ostenelilor stă Dumnezeu-omul Hristos şi obştea sa teantrică, Biserica[12].

Am sugerat deja cîteva adaptări educative teantropice posibile fără prea mari eforturi din partea profesorilor specializați în literatura și limba română. La rîndul lor, profesorii de matematică, de fizică, de chimie, de biologie, de anatomie, de istorie etc. își pot adapta obiectele de studiu la învățătura evanghelică – desigur, dacă ei înșiși sînt creștini, merg la Biserică, au duhovnici ș.a.

Dacă Occidentului desacralizat soluția pedagogică radicală propusă îi apare inaplicabilă sau chiar absurdă, fiind lipsiți de profesori creștini, România cu o populație majoritar creștin ortodoxă are suficienți dascăli capabili să înțeleagă imensa responsabilitate a profesiei lor formatoare de suflete și de minți apte să facă față războiului nemaipomenit la care, vrînd-nevrînd, trebuie să participe fiecare dintre noi, pasivitatea echivalînd cu statutul de victime… „colaterale“.

Triunghiul Familie-Școală-Biserică e chemat să conlucreze teantropic pentru că educația este mai mult decît dobîndirea unei colecții de fapte sau abilități necesare pentru „a face“ ceva în această lume, anume ea își propune formarea minții și a inimii, a sufletului și a trupului copiilor ca slujitori cu și prin Hristos. Scopul final în educație pentru părinții și educatorii creștini este creșterea de sfinți, după cum povățuia Sfîntul Teofan Zăvorîtul. De aceea, este nevoie ca noi, adulții, pedagogi și membri ai familiei să devenim modele inspiratoare și surse de dezvoltare pentru copiii oferiți de Pronie nu ca poveri, ci ca daruri. Parteneriatul triangular strîns care cultivă virtutea și înțelepciunea, care inspiră dragoste pentru învățare pregătește copiii avînd în vedere un viitor luminos în viața de Familie, prin Școală și prin Biserică. Educația teantropică propune un curriculum ortodox și o metodologie educațională ortodoxă adecvată; ea aprinde și hrănește zelul pentru Dumnezeu și dragostea pentru aproapele, cultivă sămînța autocunoașterii și a discernămîntului, conducînd spre o înțelegere inspirată a lumii, punînd o bază solidă pentru vocația viitoare a copiilor.

În finalul acestei intervenții, propun cîteva teme de meditație pentru educatori, întrucît, în general, educația modernă nu este inteligentă, ci superficială, teoretică și lipsită de omenie. Ea pregătește pentru a conduce afaceri, pentru a realiza diferite sarcini, pentru a dobîndi o profesie și un loc de muncă, dar nu pregătește pentru a vorbi despre noi înșine și despre dobîndirea asemănării cu Tatăl creator:

Educatorul creștin este acela care îmbrățișează atunci cînd toți ceilalți resping; este acela care îi aplaudă pe cei care nu au urcat niciodată pe podium; este acela care îi învață pe alții să plîngă vorbind despre lacrimile sale. Dascălul cel mai încîntător nu este acela care impune reguli, care presează, care corectează greșeli, ci acela care îi învață pe elevi să cunoască viața, să reinventeze lumea; este acela care, povestind viața sa, îi învață pe alții să trăiască. Viața este un contract de risc, o scenă a surprizelor. Cel care este conștient de riscurile existenței este mai bine pregătit să înfrunte situații noi, critici, pierderi. Cel care e pregătit să trăiască într-o grădină fără spini și mărăcini, se va priva de parfumul celor mai frumoase flori și va avea o imunitate slabă în fața furtunilor sociale. Mulți dintre cei care azi primesc laude au fost cîndva huliți. Mulți dintre cei care primesc astăzi onoruri înalte au vizitat cîndva valea respingerilor. Cel care propune schimbări, care elaborează idei și căi noi în climatul său social și profesional cu greu va întîlni un cer fără furtuni. Cînd toți ne aplaudă, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva sîntem încă niște inși oarecare din mulțime. Viața într-un climat fără stres nu stimulează inteligența, iar viața cu exces de stres o blochează. Înțelepciunea se află la mijloc.

Acela care învinge fără riscuri urcă pe podium fără laude. Cel care nu știe să mulțumească este sclavul insatisfacției. Cel care nu știe să acționeze este sclavul pasivității. Acceptă fără să te necăjești faptele ce nu depind de tine, dar acționează cu îndrăzneală cînd este vorba despre cele care depind de tine. Cei slabi se consideră lipsiți de șansă și cheltuiesc energie prețioasă lamentîndu-se. Cei puternici își concentrează energia să-și corecteze drumul și să-și refacă traseul. Înțeleptul prețuiește ceea ce are, netotul prețuiește ceea ce îi lipsește. Creează rădăcini doar în solurile în care ai putea rodi. Intuiția este capacitatea de a vedea același fenomen sub diferite unghiuri. Cu ajutorul intuiției putem să observăm invizibilul, să înțelegem mecanisme și să prevedem situații. O persoană fără intuiție se concentrează doar pe o singură temă, apoi reacționează întotdeauna la fel în fața acelorași stimuli. Dar o persoană intuitivă e multifocală și reacționează într-un mod care surprinde / înțelege ce se află în culise. Intuiția constituie baza pentru raționamentul schematic, promovează inspirația, stimulează deducția și inducția. Intuiția stimulează creativitatea omului de știință, inspirația artistului, perspicacitatea celui inteligent. Educatorii care nu fac decît să scoată în evidență greșelile și să critice comportamente nu-i stimulează pe tineri să vadă invizibilul, să-și dezvolte intuiția, ci să fie doar servili. Deprinderea copiilor și elevilor de a se analiza și de a reflecta în focul tensiunii constituie unul dintre principiile cele mai importante pentru formarea unei ființe umane complete. Harul Duhului Sfînt este izvorul intuiției și al inspirației. Educația perfectă este cea care generează angajare socială; educația nesănătoasă este cea care generează distrugători sociali. Individualismul (egoismul) înseamnă să trăiești pentru tine, să exploatezi societatea fără să dai aproape nimic în schimb. Individualitatea (personalitatea) înseamnă să trăiești în tine, să-ți păstrezi identitatea, să fii conștient de tine și de lumea exterioară. Individualismul sfîșie societatea, individualitatea îi menține unitatea. Invidia apare pe terenul celor egali. Cînd cineva iese în evidență printre cei la fel ca el, virusul invidiei atacă. Cei care cred că nu sînt purtători ai virusului invidiei sunt cei mai susceptibili să-i cadă victimă. A-ți iubi aproapele ca pe tine însuți este o chemare fundamentală la sănătate psihică. Cel care nu se iubește pe sine nu are o stare bună de sănătate emoțională, iar cel care nu-și iubește aproapele nu are o stare bună de sănătate socială. Fericiți cei care caută un om cu o viață plină de suferință, o inimă zdrobită, un suflet rănit pentru ca, într-un fel sau altul, să le aline. Bucuria de a contribui la binele celuilalt este una dintre cele mai fine trăiri ale existenței. Nu iubești, nu primești. E posibil să întîlnim smerenie la un milionar și aroganță la un zdrențăros. Cei smeriți îi îmbrățișează pe cei care sînt diferiți, cei plini de trufie se așază deasupra tuturor. Orice cantitate de informație am avea – din orice domeniu – este doar o picătură infimă față de oceanul nesfîrșit al cunoașterii. Numai cei care n-au transformat niciodată informația în experiență nu-și văd micimea. Mulți și-au construit un dumnezeu după chipul și asemănarea lor, în teatrul minții lor, ca să-i excludă pe cei la fel cu ei, să reducă la tăcere glasuri, să distrugă vieți – un dumnezeu la dimensiunea egoismului lor, conform propriului lor adevăr. Mulți au o spiritualitate obedientă. Nu putem întrerupe producerea gândurilor, dar singura măsură inteligentă este gestionarea lor pentru a-i oferi sufletului un suport sănătos. Cel care nu învață să-și protejeze inima va avea un comportament de sclav în lumea liberă. Dăruirea de sine fără a aștepta reciprocitate constituie un izvor de liniște, iar dăruirea de sine așteptînd reciprocitate constituie un izvor de decepții. Cel care înțelege că în spatele celor agresivi, nefericiți, aspri se află o persoană rănită în viață vede invizibilul și se protejează împotriva vizibilului. Cei care sînt nerăbdători să-i schimbe pe alții sînt stăpîniți de o stare nevrotică, nesănătoasă. Păzește-ți inima ca pe comoara cea mai de preț. Educatorul necredincios stimulează aspirația exterioară; educatorul creștin stimulează aspirația interioară. Cei care nu au aspirații interioare nu au nici apetit intelectual, au o personalitate nehrănită și o emoție dependentă.

Golirea de idei preconcepute este condiția de bază pentru a învăța să învățăm creștinește prin exorcizarea minții de idoli religioși, culturali etc. A fi însetat de pace înseamnă a ști să te eliberezi, să-ți fixezi conștient ținta, să stabilești ordinea priorităților în timp (să ai un program) și să diminuezi sau să renunți la unele activități dacă este necesar. E posibil să ai bani și totuși să fii victima celor mai rele sechestre: al fricii, al orgoliului, al autosuficienței, al timidității, al pasivității etc. (rob al patimilor). Omul interior este cel care contează și are prioritate. Omul este parte integrantă a naturii, dar a creat o lume artificială din cauză că a pierdut contactul interior și permanent cu flora și cu fauna. Tineretul de azi a devenit o masă de oameni nerăbdători și nemulțumiți, cu toate că au acces la o puternică industrie de divertisment. Cel care nu contemplă natura rămîne la suprafața bucuriei, are o inimă instabilă și fluctuantă: ba e calm, ba e iritat. Cel care contemplă natura creează rădăcini emoționale, e mai stabil și profund. Plăcerea lui nu stă în bunuri materiale trecătoare, nici în relațiile sociale, ci în lucruri care nu se pot cumpăra cu bani. Un om este cu atît mai sănătos psihic și mai bogat cu cît face mai mult din mai puțin („ciorba de bolovan“[13]) și cu atît este mai sărac și mai nefericit cu cît are nevoie de mai mult ca să simtă măcar puțin. Secretul fericirii se află în lucruri anonime, atît de vizibile pentru ochii celor sensibili și atît de ascunse pentru ochii celor neatenți. Ești chemat să vezi și să simți în natură dragostea lui Dumnezeu pentru tine și să o sfințești cu harul Lui ca răspuns la dragostea Lui. Fără un plan de viață tinerii nu au o țintă, adulții nu au bază și vîrstnicii își pierd sensul vieții. Inspirația, stăruința, planul și disciplina constituie condițiile fundamentale pentru a avea succes în orice întreprinzi. Planurile de viață nu ne transformă în eroi, dar ne oferă condițiile necesare supraviețuirii atunci cînd ne fuge pămîntul de sub picioare și nu aveam un umăr pe care să ne sprijinim. Orice alegere își are consecințele ei. E nevoie să pierdem ca să învățăm să cîștigăm. E nevoie să renunțăm ca să învățăm să păstrăm ce avem bun. Cel care vrea să cîștige mereu nu a învățat să trăiască. O mamă minunată își leagănă copilul cu o mînă, iar cu cealaltă schimbă lumea. Un educator / profesor creștin scrie pe tablă cu o mînă, iar cu cealaltă mișcă din loc societatea. Înscrie-te în planul lui Dumnezeu cu smerenie și discreție. Povestirea propriei vieți, cu incoerențele și dificultățile ei, nu doar cu reușitele și victoriile ei, este un excelent principiu pentru formarea personalității unui tînăr. Mulți nu cred că merită să-și deschidă cartea vieții în fața tinerilor, considerînd-o neinteresantă. Decepțiile, regresele, temerile și crizele nu constituie mărturii împotriva vieții noastre, ci o fac mai bogată și reală. (Cf. protosinghel Gamaliel Sima, Curs de educație teantropică, 2023).

 Dinaintea acestor pagini înțelepte inspirate de Duhul Sfînt nu am decît a-I mulțumi smerit părintelui Gamaliel Sima, fost ucenic al părintelui Adrian Făgețeanu, rugîndu-i totodată pe ascultătorii și pe cititorii acestor rînduri care au responsabilitatea educării copiilor să cîntărească atent argumentele expuse pentru a decide calea optimă pentru binele propriu și al societății actuale ce așteaptă realmente o schimbare.

București, 7 răpciune 2023