Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIINr. vizualizari: 456

Patericul adolescentului - Adrian Chiaga (CARTE)

Tags: adolescenti;
Patericul adolescentului - Adrian Chiaga (CARTE)

 

Prezentare Patericul adolescentului:

Patericul este una dintre cele mai cunoscute şi citite cărţi, iubită şi de cei cu înalte trăiri duhovniceşti, dar şi de cei novici în ale cunoaşterii religioase. Cuvântul „Pateric” provine de la grecescul „pater”, însemnând „părinte”. Astfel înţeles, Patericul este o carte care cuprinde cuvinte, învăţături şi fapte minunate ale Părinţilor sfinţi, ce s-au nevoit prin locuri pustii, adunate pentru folosul credincioşilor, menite să lucreze spre mântuirea sufletelor oamenilor. Era necesară o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp între Părinţii Patericului – la care găsim cununa de aur a sfinţeniei – şi copiii de astăzi – în care Duhul Sfânt se sălăşluieşte şi lucrează roditor. Această carte arată că înțelepciunea şi credinţa lucrătoare transcend timpul, spaţiul şi nu ţin cont de vârstă. În mod plăcut, întâmplările şi evenimentele minunate din viaţa copiilor și adolescenților din zilele noastre sunt legate de Patericul Egiptean şi de Patericul românesc, semn că minunea este încă prezentă şi se manifestă, mai ales acolo unde găseşte o inimă nevinovată de copil. În aceste scrieri avem mărturia certă a acestei generaţii, a tinerilor de la începutul secolului al XXI-lea, că Dumnezeu este cât se poate de actual.

Volumul de față continuă în mod firesc celelalte trei volume din „Patericul copiilor” apărute între anii 2014 – 2016. Întâmplările scrise şi relatate în acest nou volum au fost preluate din lucrările trimise de copiii și tinerii participanți la Proiectul – Concurs Naţional „Cărticica mea de suflet”. Sperăm ca prin publicarea acestei lucrări să le aducem o bucurie tuturor copiilor participanţi la această competiţie, nu numai acelora care îşi vor regăsi lucrările (eseurile, gândurile) publicate. Plecând de la conţinutul bogat şi original, există în această lucrare o premisă serioasă care conduce la ideea că nu numai adolescenții vor îndrăgi această carte.

Patericul adolescenților se adresează deopotrivă tuturor acelora care indiferent de vârstă doresc să fie cu inima curată, fără prihană, smeriţi asemenea copiilor, după pilda dată nouă de Mântuitorul: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4).

Detalii despre carte / COMANDA

16-01-2023
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu