Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 382

Rugaciunea, ancora de salvare a sufletului din valurile vietii

Pr. Ioan C. Tesu
Tags: rugaciunea; necazuri;

 

Cunoscând frumusețea și dulceața rugăciunii, rolul și importanța ei în viața duhovnicească, dar și ispitele și capcanele ce se ridică împotriva acesteia, Sfinții Părinți ai Spiritualității Ortodoxe, practicanți înalți ai ei, au definit-o a fi „urcușul minții către Dumnezeu”, „convorbirea” sau „împreuna-vorbire”, dialogul curat și sincer al sufletului omului cu Părintele lui ceresc.

Părintele Teoclit Dionisiatul, viețuitor îmbunătățit din Grădina Maicii Domnuui - Sfântul Munte Athos, spunea, pe bună dreptate, că, dacă Dumnezeu Se mai milostivește asupra lumii acesteia, cu păcatele, scăderile și căderile ei, o face pentru rugăciunea celor care, în obști monahale sau în singurătate, în familie sau în societate, se mai roagă curat și sincer pentru iertarea păcatelor tot mai multe și tot mai grele și care par a se generaliza. Glasul acestora este bineplăcut lui Dumnezeu și pentru ei Dumnezeu Se îndură, oferind, în ciuda mulțimii relelor prezente, prilejuri pozitive de apropiere a omului de viața cea adevărată - viețuirea întru virtute.

În mod similar, un înalt ierarh român considera că „Liturghia salvează România”, în sensul că doar prin credință statornică și rugăciune stăruitoare omul mai poate supraviețui în vâltoarea și tăvălugul lumii prezente. Iar dintre toate formele de rugăciune și ca o încununare a rugăciunii personale, centrul sau „inima” ei și a întregii Ortodoxii o constituie Sfânta Liturghie, în care se înfăptuiește taina pogorârii lui Dumnezeu pe pământ și în profunzimile sufletelor noastre. Astfel, printr-un program sau canon de rugăciune, stabilit prin consultarea și în ascultare de un părinte duhovnicesc, el însuși lucrător al rugăciunii, și prin participare, nu doar fizică, dar mai ales conștientă duhovnicește și spre folos spiritual, rugătorul progresează în viața sa morală.

Rugăciunea personală - împreună-vorbire cu Dumnezeu; rugăciunea liturgică - cerul coborât în inimă

Părintele profesor Dumitru Stăniloae, „Sfântul Filocaliilor”, afirma, din primele pagini ale lucrării sale, intitulată „Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă”, că, deși există și un urcuș personal, individual, al creștinului, concretizat în lupta sa permanentă de eliberare de patimi, în vederea dobândirii virtuților creștine, acesta nu își dobândește adevărata valoare și răsplată în plan moral decât printr-un urcuș eclesial, comunitar, sacramental, constând în primirea Sfintelor Taine, în mod deosebit Taina Sfintei Euharistii, lucru ce se înfăptuiește în cadrul Sfintei Liturghii.

Am putea spune, în cugetul Părinților duhovnicești, că rugăciunea personală sau individuală, săvârșită în cămara inimii noastre, pe de o parte, iar pe de altă parte, rugăciunea eclesială, liturgică, lucrată în marea familie a Bisericii, constituie cele două aripi ale rugăciunii, prin care rugătorul sporește în dialogul său cu Dumnezeu și urcă scara desăvârșirii morale.

„Meșteșugul” și „arta rugăciunii”

Aceiași Părinți îmbunătățiți, inspirați și luminați de Dumnezeu, ne învață, din propria experiență și prin propria lor viață, că rugăciunea nu este o simplă lucrare spirituală, o practică a vieții duhovnicești creștine, ci este lucrarea cea mai înaltă pentru că toate darurile spirituale pe care le poate primi omul, în această viață și ca urmare a eforturilor sale ascetice pronunțate, sunt primite la capătul rugăciunii curate și neîncetate, în stare de „rugăciune mai presus de rugăciune”, când toate cuvintele tac și despre ceea ce se petrece în sufletul lui dau mărturie lacrimile sale, și acestea curate și neîncetate, căci cuvintele - spune Sfântul Isaac Sirul - sunt unealta acestui veac imperfect și trecător. Tăcerea este taina veacului viitor.

Avva Evagrie Ponticul, scriitor duhovnicesc din veacul al IV-lea, în „capetele” sau „apoftegmele” sale despre rugăciune, ne învață că rugăciunea este lucrarea cea mai înaltă a minții și, din acest motiv, cea mai folositoare omului, dar și cea mai urâtă de către duhurile viclene și rele, care caută, prin nenumărate capcane și ispite, să îl îndepărteze pe om de Dumnezeu.

Sfântul Sofronie Saharov, iubitor al frumosului spiritual, constata, cu deosebit discernământ, că omul zilelor noastre, mult prea legat, parcă, de plăcerile materiale și trupești, lumești și trecătoare, nu mai înțelege rațiunea rugăciunii și nu o mai practică. Presupusele ei roade duhovnicești, cântate de către marii asceți de altădată, nu par a-l mișca și îndemna la lucrarea ei, în comparație cu plăcerile facile și aflate la tot pasul, prin care lumea aceasta, ca o amăgitoare și o isipitoare, caută să îl cuprindă și să îl lege. Omul contemporan petrece ore, zile și ani întregi, ba chiar dacă ar putea și întreaga sa viață, căutând divertismentul, în fața televizorului sau a calculatorului, ba chiar citind și studiind, creând și experimentând, dar până și numai câteva minute sau chiar secunde de rugăciune îl sleiesc de puteri. Nu vede rostul și sensul, nevoia și roadele binecuvântate ale rugăciunii.

Fiind cea mai urâtă de demoni, dar cea mai folositoare mântuirii sufletului, este atât de important ca omul să aibă o viață intensă de rugăciune, personală și eclesială, în permanent progres și în ascultare față de duhovnicul său - om al lui Dumnezeu în viața sa, dascăl iscusit al rugăciunii și călăuzitor neabătut și drept pe calea mântuirii.

Sfinții Părinți, cunoscători ai bogatului univers duhovnicesc, în care rugăciunea are locul și rolul ei deosebit, ne încredințează  că  ea  este  un  autentic „meșteșug duhovnicesc”, iar cei care o practică și sporesc în lucrarea ei o consideră o adevărată „artă” - „arta rugăciunii”, care îl apropie pe om de Dumnezeu, coborându-L în lumea pe care a creat-o din iubire infinită, dar mai ales sălășluindu-L minunat în sufletul celui ce se roagă.

Fiind un meșteșug, asemănător milosteniei, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o consideră o meserie, ce trebuie cunoscută și practicată de toți oamenii, rugăciunea are nevoie de călăuze și de rânduieli, care să conducă de la simpla vorbire despre Dumnezeu la convorbirea minții și a inimii cu El, către odihna deplină în oceanul infinit al iubirii Sale. Pe drumul sau calea rugăciunii există numeroase piedici și obstacole, din cauza mai ales a efemerelor chemări și promisiuni pe care ni le face lumea aceasta, și trupul, prin care suntem în legătură cu ea, dar și a ispitelor drăcești.

Există și progres, dar și regres; și învârtoșare, dar și lacrimi aducătoare de bucurie, care udă și hrănesc sufletul, desțelenit cu plugul pocăinței. Există și dor, dar și părăsire, și absență, și tăcere, dar și chemare, și strigare, iar ca urmare a acestora, prezență și sălășluire, mângâiere și mântuire. Căci, îndemna Sfântul Teofan Zăvorâtul, chiar și atunci când ne rugăm puțin și prost, adică fragmentat și împrăștiat, să ne rugăm mai departe, pentru că Dumnezeu vede rugăciunea noastră, atâta și așa cum este, și o întărește, iar diavolul, cunoscându-i puterea, fuge de ea.

În orice profesie, împlinită cu vocație, ca sub privirea lui Dumnezeu și spre folosul material și spiritual general, personal și comunitar, cantitatea este o treaptă aproape inevitabilă și absolut necesară spre calitate sau performanță. Cu atât mai mult în lucrarea sau practica rugăciunii, lucrarea cea mai înaltă a minții și cea mai importantă din perspectiva mântuirii.

Începând cu formele ei exterioare și vocale, progresând către rugăciunea minții și a inimii, în ascensiunea către rugăciunea neîncetată, lucrarea ei minunată își descoperă tainele sale înalte și negrăite ce conduc la unirea cu Părintele său ceresc.

Așadar, precum credința este ancoră tare a sufletului creștin în fața valurilor tot mai numeroase și tumultuoase ale vieții, rugăciunea este colacul de salvare al unei lumi care pare a se scufunda tot mai rapid și primejdios în oceanul tenebros și întunecat al lumii acesteia.

Ziarul Lumina

02-02-2022
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu