Casatoria ca factor de implinire si nu despartire

Statisticile ultimilor ani arată că foarte multe căsătorii sfârşesc cu divorţul. În anul 2013, de exemplu, una din cinci căsătorii s-a terminat prin divorț, conform unui studiu. De ce oamenii nu se mai iubesc? De ce s-au plăcut la început, iar mai apoi „vraja” s-a risipit, cocktailul hormonal s-a consumat? Omul pe care înainte îl iubeam acum ne calcă pe nervi. Sentimentele bune s-au pierdut pe drumul arid și aspru al acomodării unuia cu celălalt.

Din nefericire, „da”-ul spus cu convingere atât pentru bine, cât şi pentru rău se dovedeşte, în tot mai multe cazuri, doar un răspuns la o întrebare neutră, precum „este cerul albastru?” Adică un răspuns fără valoare, care nu arată loialitate sau angajament, ci mai degrabă reacţie la o emoție sau dispoziție temporară, care întotdeauna este fluctuantă și imprevizibilă. De ce ajung soţii să se privească în ochi cu răceală și indiferență? De ce căsnicia lor se transformă într-un ring de box, iar atitudinile agresive le înlocuiesc pe cele adecvate, cum ar fi dragoste, devotament, intimitate emoțională?

Este în vogă mentalitatea conform căreia, dacă ți-ai consumat experiența bună sau rea, autodistructivă sau nocivă, poţi merge mai departe, ești pe drumul evoluției, nu te poți opri. Această paradigmă este adevărată în cazurile în care ne trezim la conștiență și înțelepciune, dar de cele mai multe ori e un paravan pentru superficialitate și trasează un nou drum spre eșec. Un ciclu care se autoalimentează.

Ei bine, contrar trendului, e necesar să te oprești. Dacă nu, poți merge zâmbind spre a doua căsnicie. Dar, surpriză!, şi asta poate eşua. Cel puţin aşa arată statisticile, potrivit cărora se înregistrează aceeaşi rată mare a divorțului şi în cazul celei de-a doua căsătorii. Sigur, distracția poate continua la a treia, a patra... Ideea e că, dacă nu rezolvi problema de la bază, trăieşti cu impresia că avansezi, că mergi în sus, şi nu în jos, când în realitate nu faci altceva decât să te zbați în nisipuri mișcătoare.

Maturitatea emoţională, o necesitate

Punctez două motive pentru care dragostea se evaporă încet, pe nesimțite, fără voia noastră parcă. În primul rând, intrăm în relații sau ne căsătorim cu ideea iluzorie că prezența celuilalt în viața noastră este biletul spre împlinire și fericire. Scenariul este alimentat din copilărie de poveștile cu „happy-end” și siropoasele filme hollywoodiene care, în cele mai multe cazuri, nu au legătură cu realitatea de zi cu zi. Mai devreme sau mai târziu, descoperi că cel de lângă tine are aceleași nevoi ca şi tine, dorința de a fi iubit, acceptat, apreciat. Cu alte cuvinte, nu ți-ai luat capră de muls și tuns, ci te-ai angajat într-un parteneriat, iar pentru a construi ceva durabil, de calitate, e nevoie de investiția ambelor părți.

Maturitatea psihică și emoțională este necesară pentru a face față imprevizibilelor relaționale sau provocărilor de tot felul. Maturitatea nu este o opțiune pentru o relație sănătoasă, ci o necesitate. Inexistenţa ei ne aruncă în relații din care ieşim total deza­măgiți. Dezamăgiți de iluziile pe care le-am fabricat cu migală și care se spulberă rapid, sub presiunea realității. Reputatul psihoterapeut Irvin Ialom spunea că „oamenii care se simt pustii pe dinăuntru nu vor reuși niciodată să-și vindece neîmplinirea unindu-se cu o altă persoană incompletă. Dimpotrivă, din două păsări cu aripi rupte cuplate într-una singură nu poate ieși decât o zburătăceală stângace. Nici cu toată răbdarea din lume nu vor reuși să se ridice în zbor și, în cele din urmă, fiecare trebuie desprinsă de cealaltă, iar fracturile vindecate cu atele, separat”.

Avem impresia că iubirea ne dă aşa multă putere, încât îl putem vindeca pe cel de lângă noi, că oricât ar fi de traumatizat, îl putem aduce pe drumul cel bun. Uneori se întâmplă asta, dar de cele mai multe ori, nu. Poți să susții un om, poți să-l iubești, să-l respecți, să-i fii alături în momentele dificile, dar nu-i poți schimba trecutul, experiențele, convingerile, nu poți șterge urma traumelor familiale sau din alte relații. Bineînțeles că fiecare se va considera excepția, încă nu s-au născut oameni suficient de înțelepți ca să ia seama la miile de experiențe triste tatonate de-a lungul anilor. O fi din cauza rațiunii, care îngenunchează la prima somație în fața sentimentelor?

„Dragostea îndelung răbdă...”

Se suferă foarte mult într-o relaţie de cuplu și aceasta, în mare parte, pe fondul inexistenţei unei educații în acest sens. Dragostea e o alegere. Da, sunt necesare sentimentele, afec­țiu­nea, compatibilitatea, dar nu suficiente. L-am citit pe Sfântul Apostol Pavel, I Corinteni, cap. 13, 4-7, care spune: „Dragostea îndelung răbdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se mânie, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”. Mi-am dat seama că acest capitol demontează tot ceea ce credeam eu că înseamnă dragoste. Nu seamănă deloc cu scenariile alimentate de filmele siropoase, cu reveriile mele, ci cu un caracter puternic, cu fermitatea (a nu se citi rigiditatea) unui legământ, cu loialitatea, cu alegerea de a fi bun cu cel de lângă tine. Acest înţeles al dragostei a străbătut veacurile, arătându-ne semnificaţia unei căsnicii mai mult decât ne pot spune alte cărți care și-au arogat nume de tratate pe subiectul relațiilor.

Abilitățile pe care le construim pentru reușita unei relații în cuplu sunt esențiale și în interacțiunile de zi cu zi pe care le avem cu alte persoane. De aceea, consideră că merită să investești în tine, sub aspect personal și relațional, pentru că de aici pornește, într-o mare măsură, starea de bine, calitatea vieții. Există o excepţie, aici, şi anume relațiile abuzive. Sub nici o formă abuzurile fizic, verbal, emoțional, spiritual nu trebuie tolerate sau acceptate de dragul iubirii. Într-o relație nocivă și abuzivă nu poate fi vorba de reciprocitatea iubirii și dezvoltarea sănătoasă a ambilor parteneri. Nu merită pierderea demnității, a respectului şi încrederii de sine nici chiar în numele unei așa-zise iubiri.

Cum îți dai seama că ești într-o relație toxică și abuzivă? Punctez câteva aspecte esențiale: ești controlat, nu se ține cont de sentimentele sau părerile tale, ești batjocorit, denigrat, subes­timat, într-un cuvânt nu ești respectat ca ființă umană, iar de iubit nici nu poate fi vorba. În cazul acesta, pentru sănătatea ta psihică și fizică pe termen scurt, mediu și lung, renunță! Acceptă că nu poți schimba pe nimeni fundamental, de salvat nici atât.

Fiecare persoană este profund responsabilă de parcursul ei în viaţa aceasta, oricât de tentați am fi să dăm vina pe alții. Alegerile ne aparțin. Libertatea personală este o valoare pe care nu ar trebui să o negăm sau să o cedăm. Relația de continuă „dolce far niente” („dulce trândăvie”) este o utopie. O relație de calitate, căreia îmi place să-i spun uniune pașnică, presupune autocunoaștere, conștientizare, dorință de evoluție și multă, multă iubire.

Ziarul Lumina