Dor de tata - In Memoriam

Ne aflăm în Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul. Cu gândul ca considerațiile de mai jos, publicate în Ziarul Lumina, vă supunem atenției mai jos mărturia doamnei Codruța Varga, legată de trecerea recentă la Domnul a tatălui său, dar mai ales despre puterea binefăctătoare a Sfintelor Taine.

Religia creştină este prin excelenţă religia iubirii. Dumnezeu Însuşi este iubire, iar cei care nu iubesc nu pot să-L cunoască (cf. 1 Ioan 4, 8). De aceea, orice formă de manifestare a iubirii este, în fond, nu numai o îndeplinire a poruncii pe care Dumnezeu ne-a dat-o, ci şi o continuă cunoaştere a marii Sale milostiviri.  Iubirea faţă de semeni nu se manifestă numai în timpul vieţii pământeşti, ci trece dincolo de moartea fizică. Rugăciunile pe care le facem pentru ei, după ce au trecut la cele veşnice, ne ajută să fim în comuniune, iar îngrijirea locurilor în care sunt înmormântați este o responsabilitate de netăgăduit. Întâlnirea cu ei în rugăciune este şi întâlnire cu Hristos Domnul, Cel care a biruit moartea prin Răstignirea şi Învierea Sa. E bine știut faptul că rânduiala Bisericii Ortodoxe prevede o ritmicitate a rugăciunilor sau pomenirilor pe care le facem pentru cei adormiți. Pe lângă toate rânduielile care se săvârșesc până la așezarea trupului în mormânt, care culminează cu slujba Înmormântării, Biserica a rânduit multe pomeniri ulterioare.

Alături de Sfânta Liturghie la care sunt pomeniți, cea mai frecventă slujbă care se face pentru cei adormiţi este parastasul, adică un rezumat al slujbei Înmormântării, cu rugăciunile de dezlegare şi iertare rostite de fiecare dată. Primul parastas sau prima pomenire coincide cu pomana care se face în ziua înmormântării. Acesta este primul soroc, la trei zile după moarte. După aceea, se fac parastase la fiecare soroc de pomenire: la nouă zile, la 40 de zile (şase săptămâni), la trei, şase şi nouă luni, la un an, în fiecare an până la şapte ani după moarte şi, după aceea, în sâmbetele morţilor de peste an. Îi numim pe cei care trec pragul către veșnicie adormiți, pentru că ei nu dispar odată cu moartea fizică, ci, după credința noastră, moartea este considerată un somn. Mântuitorul Însuși spune despre prietenul Său, Lazăr, când acesta era deja mort de patru zile, că „a adormit” și merge să-l trezească (cf. Ioan 11, 11-13). Iar Apostolul Pavel le răspunde tesalonicenilor care se întrebau ce se va întâmpla cu cei care mor înainte de Parusie sau de a doua venire a Domnului că aceștia „au adormit” și că „prin Iisus îi va aduce Domnul împreună cu El” (cf. 1 Tesaloniceni 4, 14). Mai târziu, momentul trecerii prin moarte a Maicii Domnului a rămas în conștiința Bisericii ca Adormirea Maicii Domnului. Această credință a făcut ca, în limbajul comun, să existe expresii ca: adormitul/a întru Domnul (înainte de rostirea numelui), adormirea în Domnul (pentru momentul despărțirii sufletului de trup sau moartea fizică) ș.a. - Un articol de: Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose - 26 Ian, 2021

Până pe data de 17 noiembrie 2020, sufletul meu a avut o culoare veselă, plină de energie și speranță, dar în această zi de iarnă parcă sufletul a luat o culoare de gri închis. În acea zi am primit trista veste că tatăl meu, Ștefan zis Nuțu (la 66 ani), a primit diagnosticul de tumoră la plămâni și se pare că și rinichii erau deja afectați.

Când am primit vestea simțeam că o parte din suflet îmi este înghețată, mai ales că de 6 zile eram bolnavă la pat și eu, răcită foarte rău și am refuzat vizita la medic pentru că mă temeam de diagnosticul anului 2020-COVID. Așa că m-am tratat acasă cum am putut, iar în ziua în care m-am putut ridica din pat am primit și trista veste despre boala tatălui meu.

Am început să căutăm medici în Timișoara, dar mă bucur că primul medicament pe care l-am sfătuit pe tatăl meu să îl ia a fost Sfânta Spovedanie și  Împărtășanie, în ziua praznicului „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, ca mai apoi să reluăm investigațiile. Am considerat că primul medicament și cel mai de preț trebuie să fie mai întâi pentru suflet.

Doar jumătate de zi a fost internat tatal meu în spital, pentru că sufletul lui bun nu a putut suporta chinurile colegilor de salon, plângea de mila lor și m-a sunat să merg cât mai repede după el, plângea la telefon. Atunci am înțeles că el nu va rezista nici la tratamentul pentru bolnavii de cancer, am luat diagnosticul lui așa cum este și semnificatia „CA-IN- CER”,  urcând spre Cruce, gândindu-mă tot timpul la autoarea cărții „Cancerul, dragostea mea” (Mioara Grigore).

În ziua praznicului „Sfântului Andrei” eram cu soțul și cei doi copii ai noștri, Emanuel și Maria, la „Icoana Făcătoare de Minuni și vindecătoare de Cancer a Maicii Domnului-PANTANASSA”, de la Mănăstirea Râmeț (Jud.Alba), unde ne rugam ca Maica Domnului să mijlocească la Fiul ei și să nu îl lase să sufere pe tatăl meu. Simțeam în acele momente și în acel loc că sufletul îmi spunea să nu cer vindecare de boala aceasta, ci cum va vrea Dumnezeu, numai să nu sufere, pentru că aveam cazuri destule printre cei apropiați din care boala, în câteva luni a făcut doar niște chinuiți. Am venit de acolo cu speranță și nădejde, cu mir sfințit și agheasmă, iconițe, crucea cea de viață purtătoare, toate pentru tatăl meu, pe care el le-a primit cu mult drag și nădejde.

Vedeam că tata e schimbat, culoarea feței era pământie, sufletul lui nu mai era așa vesel, dar nici nu ne necăjea cu durerea lui. Sufletul lui atins de suferință era ca un om fără mâini, care nu putea nici să primească, nici să mai dăruiască, nici să se prinda de ceva, dar nici să se apere. Până la depistarea bolii, tatăl meu era o fire de o veselie ieșită din tipare, era iubit de la cel mai mic până la cel mai mare, mereu avea o glumă pentru fiecare om pe care îl întâlnea pe drum. Pentru copiii mei era „bunicul preferat”, cânta și  se prostea cu ei în toate felurile, pâna într-o duminică, ultima înainte de a pleca, moment când am vazut că sufletul lui era trist, din ochi părea că lacrimile vor să curgă, dar nu le lăsa, iar de joacă nu mai avea chef. Atunci am simțit din nou că și sufletul meu are o culoare cenușie.

Vineri spre sâmbată, 12 decembrie, ora 00:45  primesc telefon de la mama mea că tatălui meu îi este rău, îi auzeam răsuflarea... simțeam că va pleca Acasă. Așa a și a fost, peste cinci minute primesc  vestea de la prietena mea, Laura, că și tatăl meu a plecat acolo Sus lângă tatăl ei, suferind amandoi de aceeasi boală. Atunci am simțit cum sufletul meu nu mai are nicio culoare,ci se rupe, dar am mulțumit lui Dumnezeu că l-a luat așa ușor și nechinuit, dar împărtășit cu Sfintele Taine. Am plecat cu sora mea acasă cât am putut de repede, dar acasa nu mai era veselie ca de obicei... ne aștepta mama cu inima frântă, iar tata „dormea” întins pe covor jos. Ne-am așezat lângă el, cu lumânarea aprinsă și nu ne săturam să îl privim, era așa de frumos și împăcat cu el însuși, parca vroia să ne spună: „vă las cu bine dragile mele și să aveți grijă de mama voastră”.

Au trecut cele 40 de zile în care nu încetam să ne rugăm acasă, la mănăstiri, la cimitir cu lumânarea aprinsă, dar ziua Parastasului, 17 ianuarie, a coincis cu ziua fetiței mele, Maria, 7 anișori, atunci în biserică am simțit în sufletul meu și bucurie și tristete, ceea ce nu am mai simțit niciodată până acum. Era greu să ma împart în două, jumătate din suflet era colorat, iar jumătate negru de data aceasta.

Fericit sufletul celui plecat pentru care cei vii se roagă și fac fapte bune în numele lui. Moartea nu îl poate smulge din sufletul meu pe tati. Sufletul meu este cel mai sigur loc unde îmi pot încuia toate averile si cel drag este o avere. Acolo, nimeni și nimic nu poate pătrunde, pentru că singura cheie este la mine și după cheia aceasta nu se poate face copie, nici nu se pierde și nici nu poate fi furată.

Mă rog lui Dumnezeu ca sufletul meu să primească din nou acea culoare veselă, iar tatăl meu să se odihnească în curțile drepților. Când privesc cerul dimineța știu că tatăl meu mă veghează de Acolo și sufletul îmi dictează să mă rog asfel: Doamne Dumnezeul meu/Eu o sa te rog mereu/Ai grijă de tatăl meu/ Și îl poartă pe drum lin/În Eternul Tău Cămin/Făra durere și suspin.

VARGA CODRUȚA, Simand (Jud.Arad)

Vineri, 22.01.2021