Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Biserica. Neamul. Politica. LumeaNr. vizualizari: 76

Instruirea copiilor, cititul și scrisul la noi nu au fost inventate și susținute de stat, ci de Biserică

Acad.prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop
Tags: educatie; Biserica si stat;
 
Spicuri dintr-un interviu pentru revista Q Magazine  despre rolul pe care îl are Biserica Ortodoxă în formarea spirituală și culturală a poporului român:
 
„Biserica a fost peste tot în Europa medievală „patroana” culturii. Nicio activitate culturală majoră nu se desfășura în afara Bisericii, fără oblăduirea ei. Chiar universitățile din Occident au fost creația Bisericii și a credinței. La noi, în lumea de tradiție bizantină și bizantino-slavă, în condițiile relației speciale și a simbiozei dintre puterea laică și cea religioasă, în sânul bisericilor și mănăstirilor, s-au născut cartea manuscrisă, miniatura de carte, broderia, școala, educația organizată, arhivele, bibliotecile, scrisul în românește, literatura teologică, juridică, beletristică, filosofică etc. Instruirea copiilor, învățarea buchilor, cititul și scrisul la noi nu au fost „inventate” și susținute de la început de stat, ci de biserică. Viețile sfinților, povestite simplu și pe înțelesul tuturor, au devenit adevărate pilde de viață și surse de înțelepciune, iar icoanele și frescele au ajuns să fie ilustrarea pentru popor a Cărții Sfinte, pe care puțini o puteau citi direct în acele vremuri. Apartenența românilor la civilizația bizantină este o realitate și de aici trebuie să plecăm. Istoricii de profesie nu au voie – nu le permite deontologia – să se lanseze în speculații de genul „ce ar fi fost dacă nu ar fi fost…” (despre un fenomen, fapt, proces). Românii sunt, mai întâi, răsăriteni (în cadrul Europei clasice) prin geografie, nu prin istorie, adică prin locul în care sunt așezați de soartă. Trebuie știut că numele de Imperiul Bizantin este o ficțiune, o convenție a istoricilor, stabilită cam din secolul al XVII-lea încoace.
Numele oficial al statului statornicit de împăratul Constantin cel Mare cu centrul la Noua Romă la anul 330 a fost, până la căderea Constantinopolului de la 1453, acela de „Imperiul Roman”. Din punct de vedere legal, statul roman decăzut în vest a continuat să existe în est, chiar și după fondarea Imperiului Carolingian și apoi Ottonian. Ambele nu mai erau sub aspect etnic romane (unul era grec și altul german), dar duceau mai departe ideea romanității. Singurul popor din est care a continuat în chip vizibil tradiția romană și sub aspect etnic a fost poporul român. Acest fapt s-a întâmplat sub oblăduirea Bizanțului și apoi s-a perpetuat prin „Bizanțul după Bizanț”. Cum să poată fi o astfel de realitate generoasă „catastrofă națională”? Faptul că civilizația aceasta a Imperiului Roman din răsărit nu a reușit să se mențină drept civilizație-model (de succes) a Europei – cum a fost pentru câteva secole atunci când Occidentul era „barbar” și „barbarizat” – este o cu totul altă chestiune.
Noi, însă, locului ne ținem: aparținem unei civilizații europene de mare anvergură pe care trebuie s-o cunoaștem și s-o studiem, nu s-o ignorăm și s-o disprețuim. Nu știm cum ar fi fost, dacă eram occidentali, dar știm ce soartă ne-a fost hărăzită aici, în sud-estul Europei și nu avem dreptul s-o hulim, ci să-i facem față cu demnitate. Pe lângă vechile noastre mănăstiri au apărut bolnițele sau micile spitale de întrajutorare a celor bolnavi și neputincioși. Mitropolitul Anastasie Crimca, de exemplu, în anul 1619 a înființat un spital la Suceava, acesta fiind primul spital atestat documentar într-un oraș la noi în țară. Care este rolul pe care l-a avut Biserica în domeniul filantropiei în spațiul românesc? Știm că numai în pandemia Covid-19, Biserica Ortodoxă a făcut donații de peste 4 milioane de euro.
Pentru o biserică creștină tradițională, ajutorarea semenilor aflați în nevoie, bolnavi, bătrâni, neputincioși, sărmani, face parte din esența misiunii sale pe acest pământ. Biserica, „mireasa lui Iisus”, a ocrotit întotdeauna oamenii. Primul spital „modern” din România l-a făcut tot Biserica, prin mitropolitul Anastasie Crimca, la 1619. Spitalul Colțea din București, fondat la începutul anilor 1700, era în curtea mănăstirii omonime, construite de familia Cantacuzino. Toate sau aproape toate spitalele de tradiție au nume de sfinți veghetori și patroni, nu numai pentru că sfinții erau protectorii bolnavilor, dar și pentru că Biserica a jucat rolul esențial sau un anumit rol în fondarea și funcționarea lor. Dar, dincolo de spitale, Biserica a vegheat mereu la ajutorarea săracilor, la adăpostirea celor rămași ai nimănui, la ocrotirea și școlarizarea copiilor.
Fondatorul învățământului în limba română de la „Sfântul Sava”, considerat și părintele Politehnicii bucureștene, ardeleanul Gheorghe Lazăr, era arhidiacon și misiunea și-a îndeplinit-o pe un teren al Bisericii Țării Românești. Evident, Biserica Ortodoxă Română mai are multe de făcut pe tărâmul filantropiei. Cel care neagă cele făcute și cele care se fac sub ochii noștri este pus pe rele, e mânat de ură, nu de iubire”, a explicat academicianul și istoricul Ioan Aurel Pop, într-un interviu acordat preotului dr. Ioan Alexandru. 
17-09-2020
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu