Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, ce pot fi activate prin click pe Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 1255

Monografia unui destin

Elena Tănase
Tags: dizabilităţi; down;
Monografia unui destin
     Când primul strigăt al vieţii se face auzit, suntem fericiţi, împliniţi si dornici de a ocroti micuţul abia venit pe lume. In acele momente nu bănuieşti ce "surprize" te aşteaptă, cat de lin sau de abrupt este drumul vieţii. Aparent suntem egali in momentul naşterii, goi, dornici de a trai, de a oferi dragoste si sprijin celor din jur.
     Orice femeie îşi doreşte sa devina "mamă", un rol dificil, minunat, uneori tensionat, cu multe sacrificii. Lumea te caracterizează încă de la început, reuşind de cele mai multe ori sa-si pună amprenta asupra ta.
E laşă, ipocrită, fără remuşcări.
      Viata este minunata când ai o familie reuşită, cu copii sănătoşi - visul fiecărui soţ/soţie. Când intr-o familie apare un copil cu dizabilităţi, viata parca sta in loc, cei din jur te ocolesc, te marginalizează. Poţi deveni un singuratic, care-si plânge de mila, un las care nu poate înfrunta realitatea sau un campion al destinului. Nu suntem pregătiţi pentru aceste şocuri care ne marchează existenta. Aşa s-au petrecut lucrurile si cu mine acum 24 de ani, când l-am născut pe al doilea copil, Teodor, care prezenta Sindromul Down. Această anomalie genetica se caracterizează prin prezenta unui cromozom in plus faţă de normal, care atrage după sine întârziere psihomotorie, retard intelectual. Trăim intr-o societate mută si surdă la problemele de adaptare, de socializare, de educare a unei persoane cu dizabilităţi. Nu ştiu de ce oamenii iţi întorc spatele, te evita de parc-ai fi râios. Când avem nevoie de consiliere, de sprijin moral, cei din jur se eschivează devenind indiferenţi. Daca te-ai născut cu o dizabilitate, nu eşti "perfect" ca toţi ceilalţi, nu poţi avea rezultate si performante deosebite, eşti ignorat. Cine permite acestor oameni să facă legea, sa dicteze reguli nescrise, sa-i umilească pe cei aflaţi in suferinţă?
      Poţi deveni un om cu dizabilităţi fie prin naştere, fie in orice moment al vieţii. Atunci pătrunzi intr-o lume noua, fără drepturi, plina de abuzuri, de suferinţă si un viitor incert. E nevoie de multa lupta, de multa răbdare, ambiţie si dragoste de mama pentru a te echilibra si a încerca sa-ti găseşti un loc pe pământ. Nu eşti acceptat la grădiniţă, la şcoală, nu poţi juca fotbal cu prietenii, nu te poţi bucura de toate drepturile pe care le au toţi oamenii.
     Cine sunt oamenii cu Sindrom Down?
     Dam la o parte perdeaua imaginara a societăţii si descoperim o lume fara minciuna, răutate, laşitate, lăcomie, perfidie, invidie. Sunt persoane care au sufletul invadat de iubire, de afecţiune fata de cei din jur, de blândeţe, delicateţe. Sunt veseli, mereu cu zâmbetul pe buze, docili, ascultători, cu o inima mare. Aceşti oameni "deosebiţi" sunt modeşti, ei se mulţumesc cu puţin, nu aspira la averi, la o viata luxoasa. Ei se mulţumesc daca le treci pragul, le oferi un zâmbet, o strângere de mana, o clipa din timpul tău liber.
     Lumea ar deveni mai buna daca si-ar întoarce privirea spre oamenii cu dizabilităţi, daca s-ar preocupa de integrarea lor in societate, de educaţia si recuperarea lor. Sa nu uitam ca nimeni nu e mai presus decât ceilalţi, iar in fata lui Dumnezeu toţi suntem egali.
     Fiul meu, Teodor a reuşit să tindă spre normalitate, e fericit alături de oamenii cu dizabilităţi din Asociaţia pe care am format-o pentru ei. Este nevoie de sprijinul celor din jur, de colaborare, de dorinţa de a oferi ceva unor oameni speciali.
     Indiferent de zestrea genetica a fiecăruia, este loc in lume pentru toţi. Trebuie sa preţuim lucrurile simple, aparent banale: lumina soarelui, mirosul fanului proaspăt cosit, zumzetul pădurii, liniştea nopţii, nisipul fin al plajei, vraja primului sărut.
     Numai aşa ii vom înţelege pe oamenii cu dizabilităţi, care sunt privaţi uneori de aceste lucruri minunate. Sa le întindem mana, sa-i acceptam in cercul nostru de prieteni, sa-i ajutam sa aspire la lucruri noi, sa se cunoască mai bine, sa-si învingă temerile, suferinţa, timiditatea, durerea.
     Prin multa munca, ambiţie, răbdare, dar mai ales dragoste, am reuşit să obţin rezultate remarcabile cu fiul meu, TEODOR. El a reuşit sa obţină o diploma de 11 clase de la SCOALA PROFESIONALA, SCRIE, CITESTE, FOLOSESTE CALCULATORUL, FACE CUMPARATURI, Practica SPORTUL, este campion SPECIAL OLYMPICS si PARALIMPIC la atletism si aruncarea mingii de oină, este „preşedinte onorific” al ASOCIATIEI‚ „DAI O SANSA” – CENTRUL DE ZI „SF.TEODOR” ALEXANDRIA – TELEORMAN [înfiinţată pentru fiul meu, TEODOR si toţi copiii cu dizabilităţi  care doresc să ne treacă pragul], a devenit ipodiacon la BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI din ALEXANDRIA .
     Participa cu drag, alături de mine, la educarea, socializarea, şcolarizarea copiilor cu dizabilităţi din Asociaţia noastră .PRIN TOT CEEA CE A REALIZAT, INCEARCA SA TINDA SPRE NORMALITATE, SA PARTICIPE ALATURI DE PRIETENII SAI LA VIATA SOCIALA A ORASULUI NOSTRU .
     E important sa cunoaştem tradiţiile populare, sa le descoperim, sa le însuşim .
    Un popor fără tradiţii, e un popor fără identitate. Persoanele cu dizabilităţi si-au însuşit dansuri populare, cunosc obiceiurile neamului, confecţionează obiecte tradiţionale .
     E important sa ne îndreptăm atenţia spre persoanele in dificultate, sa ne rugam pentru ele, sa le oferim un stop din timpul si atenţia noastră, un zâmbet, o vorba blândă .
     „Una dintre cele mai mari boli pe lumea asta, este sa nu însemni nimic pentru nimeni! spunea maica Tereza.
 
Cineva drag mie amintea: „Dacă ii judeci pe oameni, nu mai ai timp să-i iubeşti!
ELENA TANASE, ALEXANDRIA, JUD. TELEORMAN
22-02-2013
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu