Cum L-am descoperit pe Dumnezeu

De mic copil am incercat sa-l cunosc pe DUMNEZEU. Provin dintr-o familie de tarani care-si castigau painea trudind pamantul şi incercand sa-si hraneasca cei trei copii, bunicii, familia intr-un cuvant. Auzeam adesea, in zilele lungi de iarna, vorbindu-se despre DUMNEZEU, dar nimeni nu avea timp de mine sa-mi explice, sa-mi  spuna ceva despre biserica, sa-mi raspunda la intrebari.

A venit regimul comunist care ne-a inchis orice poarta spre credinta şi biserica. Acest regim parca ne intrase in porii trupului ai ai sufletului, devenind roboti ai muncii, truditori ai zilei de maine. Nu aveam timp  de traditii, de sarbatori. Ani de-a randul ma furisam in biserica şi ascultam intr-un colt o slujba minunata, dar nu intelegeam mare lucru. Plecam acasa cu o stare de liniste sufleteasca, neînteleasa la acea vreme.

Anii au trecut ca gandul, dar amaraciunea din suflet mi-a ramas, caci am ajuns la varsta pensionarii şi nu  L-am intalnit pe DUMNEZEU. Merg la biserica de SARBATORILE CRESTINE, ca orice muritor, citesc rugaciuni, dar lipsa informatiei, teama de a cunoaste mai mult, timiditatea de a cere ajutor, m-au tinut retrasa  ani de zile. Nu am cunoscut taina Spovedaniei şi a Impartasaniei inca din copilarie. Am amanat mereu sub diferite pretexte.

Teama de necunoscut, timiditatea, singuratatea [sunt vaduva de 15 ani ], lipsa informatiei crestine, m-au oprit in loc ani de zile. Intr-o zi banala de vara, cu temperaturi peste normal, s-a intamplat o minune. DUMNEZEU A DECIS SA MA SALVEZE şi SA DEVIN O CRESTINA ADEVARATA! El are cate un plan cu fiecare om şi incearca sa adune “oile ratacite” in TURMA SA.

Am trait, fara voia mea, o experienta inedita, suferind un accident nefericit, la tara, in gospodaria fratelui meu, Marin. Eram in curte şi participam la treburile gospodaresti. La un moment dat m-am impiedicat de lantul la care era legat magarul din curte, am cazut şi mi-am fracturat piciorul drept. Pe moment m-a naucit durerea iar spaima ca nu voi mai merge niciodata, m-au determinat sa incerc sa ma rog, asa cum ma pricepeam eu, la BUNUL DUMNEZEU. Era intr-o zi torida de vineri.

Am stat imobilizata la pat 3 luni, in aparat gipsat,  şi m-am rugat la DUMNEZEU. Cu ajutorul Lui, am evitat operatia care era riscanta la varsta mea de 78 ani. Pe patul de suferinta, am reusit sa-mi adun gandurile şi avand timp nelimitat, am inceput cu pasi timizi, sa-L  cunosc pe DUMNEZEU.

Cu ajutorul fiicei mele, ELENA, am inceput sa citesc BIBLIA, CARTI DE RUGACIUNI, CARTI CU PILDE RELIGIOASE, CU SFINTI, CU INGERI. O lume minunata am descoperit in perioada cat am fost imobilizata la pat. Cred ca acesta a fost Planul lui DUMNEZEU, caci eu nu aveam timp de citit şi aprofundat, niciodata. Ii multumesc lui DUMNEZEU pentru acest lucru, iar ziua de vineri, o voi cinsti mereu, cu post şi rugaciune pana la sfarsitul zilelor mele. Am simtit ca cineva ma ocroteste şi imi face batranetea mai usoara.

De curand, cu emotie şi bucurie, am cunoscut taina Spovedaniei şi a Impartasaniei. Acum, parca am renascut din nou, ma simt bine şi parca convalescenta dupa fractura va fi mai usoara. Multumesc  lui DUMNEZEU, ca a ingaduit sa-L descopar şi M-a ajutat sa merg din nou.

In IEREMIA 17, 7 se spune „BINECUVANTAT FIE OMUL CARE NADAJDUIESTE IN DOMNUL şi A CARUI NADEJDE E DOMNUL!”

Aceasta este povestea adevarata a mamei mele, Aurelia, care a reusit sa-L descopere pe DUMNEZEU, la o varsta inaintata şi sa devina o adevarata crestina. Niciodata  nu e prea tarziu  pentru a cunoaste adevarata credinta, pentru a fi salvati din haosul lumii, pentru a primi lumina in sufletul nostru.

ELENA TANASE, ALEXANDRIA-TELEORMAN