Inițitiva legislativă prin care se declară oficial ca 16 august să fie ziua de comemorare a martirilor Brâncoveni şi ziua naţională de conştientizare a violenţelor intentate asupra creştinilor a fost înaintată către Camera Deputaților și Senat în 1 iulie 2019.
Deputatul Daniel Gheorghe este autorul legii propuse.
Dacă proiectul legislativ va fi aprobat de sărbătoarea Sfinților Brâncoveni „se vor ilumina în roşu, între orele 20.00-24.00 următoarele clădiri: Parlamentul României, Guvernul României, sediile autorităţilor publice centrale şi locale, Arcul de Triumf şi Palatul Mogoşoaia.”
Tot pe 16 august vor fi organizate manifestări publice și slujbe religioase.
Scopul acestui demers legislativ este de a sublinia „importanţa conştientizării în societatea românească a persecuţiilor intolerabile cu care se confruntă creştinii peste tot în lume în contextul rolului deţinut de către Sfinţii Brâncoveni, în istoria neamului românesc.”
La 25 martie 1714, în miercurea din Săptămâna Patimilor, membrii familiei Brâncoveanu au fost prinși de turci și aruncați în închisoarea Edicule.
În ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când Sfântul Voievod împlinea 60 de ani de viaţă, a fost martirizat împreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache.
În anul 1720 osemintele muceniceşti ale Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost aduse în țară, fiind înmormântate în Biserica “Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti.
09-07-2019