SfârÈ™itul martiric, la Istanbul (Constantinopol), la 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi ÅŸi cu sfetnicul Ianache reprezintă deopotrivă o împlinire jertfelnică, o sublimă mărturisire de credință È™i o preÈ›ioasă moÈ™tenire lăsată peste veacuri. Precum marii ziditori, astfel opera sa primea pecetea dăinuirii, crezul creÈ™tin nestrămutat avea să-l înscrie în rândul SfinÈ›ilor, iar proiectul de È›ară ca model de dezvoltare prin cultură, prefigurat de întreaga sa domnie, rămânea a fi continuat È™i desăvârÈ™it de generaÈ›iile următoare.
Primele două È™i-au găsit deja rostul: epoca brâncovenească s-a impus ca atare în istoria naÈ›ională, iar la 20 iunie 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea ca SfinÈ›i a lui Constantin Brâncoveanu È™i a celorlalÈ›i cinci martiri de acum 307 ani. În privinÈ›a mesajului politic-civilizaÈ›ional lăsat posterității, acesta reprezintă încă un deziderat, un obiect de reflecÈ›ie, de decriptare È™i înÈ›elegere deplină a semnificaÈ›iilor sale la scara prezentului È™i, mai ales, a viitorului. Care cunoaÈ™te sub presiunea timpului nevoia unei dezlegări corespunzătoare.
Asemenea celor doi mari sfinÅ£i împăraÈ›i creÈ™tini – Constantin È™i Justinian -, pe care i-a avut ca model È™i a căror operă i-a inspirat lucrarea sa românească, voievodul martir merită pe deplin, la rându-i, caracterizarea de drept „cel Mare”, prin jertfă creÈ™tină È™i cultură durabilă.
Creștinismul ca fundament și trăinicia prin cultură
Din relatările contemporane È™i manifestările È™i actele sale ca domn, Constantin Brâncoveanu (1688-1714) admira personalitățile È™i zidirile lor È™i È›inea la asemuirea sa cu Constantin cel Mare È™i Justinian – la fel È™i el supranumit -, ambii împăraÈ›i creÈ™tini trecuÈ›i în rândul SfinÈ›ilor, fapt care nu e lipsit de rezonanță È™i explicaÈ›ie în privinÈ›a împlinirilor sale È™i legatului ideatic lăsat posterității. Amândouă personalitățile avute ca model au purtat în gândirea È™i acÈ›iunea lor creÈ™tinismul ca fundament È™i trăinicia prin cultură ca trăsătură definitorie. Totodată, epoca lui apare ca un vârf al dezvoltării româneÈ™ti de până atunci È™i un nou punct de pornire pentru devenirea românească, unul ca nici un altul de până atunci È™i care avea să rămână singular până astăzi È™i durabil prin perspectivele sale.
Nu întâmplător, ci dimpotrivă, în Octoihul din 1700, Episcopul Mitrofan al Buzăului, punând într-o perspectivă istorică lucrarea lui Brâncoveanu, o găsea la capătul unui lanÈ› de dezvoltare început cu vremea lui Matei Basarab (1632-1654), cea cu „roduri puÈ›ine È™i necoapte”, care avea, totuÈ™i, rolul iniÈ›iator, continuată cu demersurile lui Șerban Cantacuzino (1678-1688) cu „rodurile de mijloc, nici de tot coapte, nici iarăși de tot crude”, È™i desăvârÈ™it prin vârful atins sub Constantin Brâncoveanu cu fructele sale, după spusele aceluiaÈ™i cronicar, „coapte, dulci la gust”.
Referirile la împăraÈ›ii bizantini È™i la domnitorii predecesori impuneau o notă de vădită continuitate È™i viziunea evoluÈ›iei spre un moment de sinteză înaltă, cu elemente preluate din trecutul propriu ori împrumutate din Orientul post-bizantin, VeneÈ›ia sau lumea germanică asimilate în datele È™i spiritul locului. Continuarea unor tradiÈ›ii bizantine de prestigiu È™i temeinice naÈ›ionale È™i menÈ›inerea percepÈ›iei singularității È™i unității de limbă È™i credință a românilor, o evidentă voință de reînnoire a societății prin cultură, demarcarea de „ceilalÈ›i” È™i, ca urmare, mai limpede de autodefinire, inclusiv dovedite prin preocuparea de a presupune o originală imagine a Europei È™i o coerentă prefigurare a începuturilor proprii sunt liniile de forță ale unei acÈ›iuni generale, asumată È™i promovată consecvent de domnitor.
Într-adevăr, profunda credință È™i opÈ›iune creÈ™tină a Brâncoveanului îl delimitau de otomani, iar preocuparea de promovare a unității de credință È™i de limbă prin carte È™i spiritualitate a tuturor românilor erau repere identitare de netrecut în raporturile cu austriecii, ruÈ™ii sau oricare dintre alte seminÈ›ii. Eforturile sale de evitare a scindării ortodocÈ™ilor români transilvăneni de la 1700, care au mers până la conflict diplomatic cu Viena, exprimă aceeaÈ™i dogmă politică a programului urmat. La fel, unicitatea È™i universalitatea creÈ™tinismului È™i a imperiului roman, valori inconfundabile ale celor doi mari împăraÈ›i avuÈ›i ca model È™i imbold de gândire È™i acÈ›iune – Constantin È™i Justinian -, chemarea È™i îndemnul la o operă perenă de zidire prin cultură a unei societăți unificatoare, respectuoasă cu tradiÈ›iile, deschisă spre universal, cu aspiraÈ›ii mergând până la statutul de putere regională, călăuzitoare pentru întreaga ortodoxie de expresie grecească (bizantină) deveneau, în acest context, de nestăvilit. Dacă Justinian È™i-a asumat menirea de a restaura măreÈ›ia romană călăuzit de Sfânta Treime (cum ne arată în „PrefaÈ›a” la Corpus Iuris Civilis), Constantin Brâncoveanu a întruchipat prin faptele sale È™i ne-a transmis ca legat testamentar etern ideea imperială romană, primatul Ortodoxiei È™i integrarea sa în ceea ce priveÈ™te misiunea statului român, asumată astăzi ca atare prin simbolurile naÈ›ionale oficiale.
Atașament creștin, unitate națională și afirmare prin cultura proprie
Ca mai arareori în istorie, dar nu întâmplător, aÈ™a cum s-a remarcat, manifestările culturale româneÈ™ti din răstimpul 1601 (sfârÈ™itul lui Mihai Viteazul) È™i 1821 (revoluÈ›ia modernizatoare a lui Tudor Vladimirescu) au fost mai importante È™i au rămas mai durabile decât evenimentele politico-militare care l-au caracterizat. Epocile de înfăptuiri care s-au succedat poartă numele personalităților care le-au promovat È™i le circumscriu la cel puÈ›in trei repere dominante: ataÈ™amentul creÈ™tin, aspiraÈ›iile de unitate naÈ›ională È™i afirmarea prin cultura proprie, într-o raportare permanentă la orizonturile civilizaÈ›ionale ale timpului.
Dacă întemeietorului unui atare mers istoric românesc, Matei Basarab, „îmbogățitor al țării sale”, i s-a asociat Vasile Lupu (1634-1653) în Moldova, cel de-al doilea È™i mai consistent val, culminant pentru epocă, a fost reprezentat de lucrările lui Șerban Cantacuzino È™i mai ales de cea a lui Constantin Brâncoveanu, domn „pravoslavnic, cu dragoste È™i râvnă creÈ™tinească È™i fierbinte” (cronica), iar în Moldova, cu precădere prin personalitatea enciclopedică a domnitorului Dimitrie Cantemir (1710-1711).
Arta și frumosul aferente credinței creștine
Începuturile acestei opere generale de reconstrucÈ›ie È™i afirmare românească prin cultură, datorate unui Basarab provenit tot din Brâncovenii RomanaÈ›iului, aga Matei, prefigurau orizonturile prioritare ale demersului: arta È™i frumosul aferente credinÈ›ei creÈ™tine, cultivate prin numeroasele ctitorii È™i podoabele de cult creÈ™tin cuvenite, tipăritul de cărÈ›i, preponderent cu conÈ›inut religios, dar È™i cu un pronunÈ›at caracter normativ, de comportament general difuzate pe întreg teritoriul ocupat de români È™i dincolo de acesta, dorinÈ›a de prestigiu izvorât din tradiÈ›iile asumate È™i aspiraÈ›iile de a se impune în lumea regională È™i europeană de apartenență.
Acum apar È™i primele pravile sau texte de legi româneÈ™ti, începutul reprezentându-l Pravila de la Govora (1640), un nomocanon cu elemente de drept bisericesc È™i de drept laic, destinat Țării RomâneÈ™ti È™i românimii din Ardeal, ambele ediÈ›ii purtând, în deschidere, predoslovii ale mitropoliÈ›ilor ortodocÈ™i din cele două È›inuturi româneÈ™ti, considerată prima încercare de unificare legislativă naÈ›ională. A urmat în epocă o a doua tentativă de acest gen prin pravila lui Vasile Lupu, Cartea românească de învățătură de la pravilele împărăteÈ™ti È™i alte giudeÈ›e (1652), preluată aproape integral È™i de Matei Basarab prin a sa Îndreptarea Legii (1652), de această dată între românii de dincolo È™i dincoace de Milcov. În desăvârÈ™irea unor atare viziuni È™i asemenea eforturi, Șerban Cantacuzino È™i mai ales Constantin Brâncoveanu au continuat acÈ›iunea având în centrul său proiectul Bibliei de la BucureÈ™ti (1688) È™i complexul de demersuri culturale pornite È™i susÈ›inute din capitala Țării RomâneÈ™ti spre întreg orizontul creÈ™tin de influență greacă. Dar marele său merit rezidă în mod deosebit în faptul că a impus ideea dezvoltării prin cultură È™i a promovat un model de devenire pe această cale care s-a dovedit potrivit țării, i-a asigurat iniÈ›ial, timp de un sfert de veac, prosperitatea internă È™i echilibrul extern È™i, cel mai important, a prefigurat pentru viitor un proiect propriu de devenire È™i afirmare în istorie, care îÈ™i păstrează semnificaÈ›iile până astăzi.
Rezonanțele proiectului de dezvoltare prin credință și cultură
La 307 ani de la martirajul Brâncovenilor, moÈ™tenirea lor spirituală lăsată peste veacuri posterității e mai actuală ca oricând, în primul rând prin rezonanÈ›ele proiectului de dezvoltare prin credință È™i cultură pe care l-a prefigurat È™i promovat consecvent. Multe din aspiraÈ›iile socio-naÈ›ionale atunci formulate, convingerile creÈ™tine afirmate È™i opÈ›iunile valorice creatoare asumate pot constitui în numeroase privinÈ›e È™i acum repere ale desemnării priorităților È™i stabilirii obiectivelor devenirii prezente È™i viitoare.
Poate că dintr-o asemenea perspectivă lucrarea epocii brâncoveneÈ™ti se cuvine analizată mai ales în profunzime È™i cunoscută cât mai deplin în conÈ›inutul È™i semnificaÈ›iile sale spre valorificarea potrivită. Desigur, pentru fiecare perioadă istorică adevărurile sale au fost receptate È™i, după împrejurări È™i posibilități, s-au împlinit. Unitatea culturală È™i spirituală promovată atunci s-a convertit È™i desăvârÈ™it în plan politico-statal în ultimă instanță prin actele de unire de la 1859 È™i 1918. Religia creÈ™tin-ortodoxă s-a păstrat È™i a înflorit asupra întregului teritoriu românesc, iar Biserica sa, „mama” dintotdeauna a poporului nostru, reprezintă astăzi depozitarul È™i cultivatorul valorilor moral-creÈ™tine naÈ›ionale. Limba românească a „vechilor cazanii” s-a modernizat È™i a evoluat îndeplinindu-È™i din plin funcÈ›ia de mijloc de comunicare È™i în special menirea de tezaur de păstrare È™i exprimare a particularităților È™i bogățiilor specificului propriu. În fine, cartea românească a cunoscut vremurile de glorie È™i trece astăzi prin metamorfozele digitalizării, dar fără a-È™i pierde memoria È™i seva imprimate în sute de ani, ca pavăză împotriva uniformizării forÈ›ate È™i factor de cunoaÈ™tere È™i exprimare a identității naÈ›ionale în condiÈ›iile diversității uniformizatoare globale.
Această valorificare a moÈ™tenirii brâncoveneÈ™ti a ajuns acum la vremea sintezei È™i decantării sale la nivel de model de dezvoltare prin cultură validat de istorie È™i impus de situaÈ›ia generală marcată prin integrare europeană, globalizare economică È™i interconectare digitală.
Pentru a desprinde cât mai bine conturul proiectului È™i a-i exprima cuprinsul e nevoie de un efort creator de înÈ›elegere È™i acceptare pe măsură, în numele È™ansei È™i ea deviză altădată pentru voievozii noÈ™tri de a fi iarăși ce am fost È™i mai mult decât atât.
O datorie și oportunitate
Ideea È™i iniÈ›iativa aferente unui atare demers pornesc, nu întâmplător, de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală, ctitorie È™i sanctuar al moaÈ™telor Sfântului Voievod, situată la kilometrul 0 al României de azi. Continuarea tradiÈ›iilor brâncoveneÈ™ti È™i valorificarea lor până la prefigurarea, pe acest temei È™i într-un atare context, a unui proiect de È›ară devin, de asemenea, o datorie È™i oportunitate pentru generaÈ›iile de azi. Începuturile modeste ale acÈ›iunii noastre pot consta mai ales în crearea unui cadru de informare È™i cunoaÈ™tere, prin publicarea unor lucrări fundamentale asupra operei brâncoveneÈ™ti, precum cele două conferinÈ›e din 1914 ale lui Nicolae Iorga (din 14 august privind valoarea politică È™i respectiv 12 septembrie referitoare la activitatea culturală a lui Constantin Brâncoveanu È™i scopurile Academiei Române) È™i un ciclu de expuneri pe tematici È™i cu abordări adecvate lecturii contemporane a mesajului brâncovenesc, în scopul desprinderii È™i valorificării ideilor sale. În acest mod se pot decanta È™i aduce la împlinire dimensiunile unei monografii istorice reprezentative a domniei È™i înfăptuirilor lui Constantin Brâncoveanu, integrate epocii pe care a generat-o È™i cu reverberaÈ›iile rămase în istorie pe care încă i-o datorăm. Din amvonul ctitoriei brâncoveneÈ™ti din centrul României, prin contribuÈ›iile unor personalități ale culturii naÈ›ionale, profesori universitari, membri ai Academiei Române, cercetători È™tiinÈ›ifici È™i alÈ›i specialiÈ™ti, mesajul brâncovenesc de dezvoltare prin cultură va fi adus în actualitate È™i exprimat în dimensiunile sale esenÈ›iale, spre a deveni, în mod egal, imbold de gândire creatoare È™i activitate constructivă fondatoare.
Prof. Univ. Dr. Mircea Duțu, Pr. Dr. Emil Nedelea Cărămizaru
Sursa: http://ziarullumina.ro.